MUSKUS AND OTHERS v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
MUSKUS AND OTHERS v. POLAND (CtEDO, 2005)
Reclamanții, dna Irena Muskus, dl Jozef Pawelec și dna Władysława Pawelec, sunt cetățeni polonezi, care s-au născut în 1939, 1948 și, respectiv, 1912. La 8 aprilie 2001, a murit al treilea reclamant. Primul și al doilea reclamant locuiesc în Krzeszowice, Polonia. La 12 octombrie 1992, cel de-al treilea reclamant a depus o cerere la Curtea Regională Kielce (Sīd Wojewódzki) de compensare pentru daune suportate de soțul ei în legătură cu condamnarea sa în 1953 de către Curtea Militară din districtul Kielce. În februarie 1993, primii și al doilea solicitanți și alți doi copii ai celui de-al treilea reclamant au depus cereri similare. Acestea și-au bazat acțiunile pe Legea din 23 februarie 1991 privind anularea condamnărilor prin care persoanele au fost persecutate pentru activitățile lor care vizează obținerea independenței pentru Polonia (Ustawa o uznaniu za nieważne orzeczeń wydanych wobec osób represjonowanych za działalność na rzecz nieptoległego de cătretu Państwa Polskiego). În audierea din 18 septembrie 1995, instanța a hotărât să se alăture la toate cele cinci cereri și să le examineze împreună. La 18 decembrie 1995, instanța a desfășurat o audiere. În continuare, reclamanții au solicitat instanței să introducă unele modificări la procesul-verbal al audierii. La 9 ianuarie 1996, tribunalul judecător a ordonat pregătirea unui aviz expert. La 11 martie și 20 mai 1996, instanța de judecată a desfășurat audieri. Reclamanții au solicitat instanței să modifice procesul-verbal al ambelor audieri. Solicitările reclamanților au fost respinse la 1 octombrie 1996. La 23 mai 1996, Curtea regională a dat o decizie. A acordat fiecare dintre reclamanții PLN 7.500 pentru prejudiciu material și moral. În audierea din 19 decembrie 1996, Curtea de Apel din Cracovia (Sād Apelacyjny) a anulat hotărârea impușită și a remis cazul. Curtea regională din Kielce a avut cel puțin o audiere la 4 aprilie 1997. La 8 decembrie 1997, Curtea regională din Kielce a dat o decizie în care a permis în parte acțiunea și a acordat compensații. Reclamanții au depus un recurs împotriva acestei decizii, dar la 30 aprilie 1998, Curtea de Apel din Cracovia l-a respins. La 28 mai 1998, reclamanții au depus un recurs de casație în fața Curții Supreme (Sād Najwyższy). La 21 decembrie 1999, Curtea Supremă a respins apelul de casație vădit nefondat.