ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 878/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, la data de 5 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. (AACR) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea parțială a Dispoziției obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în urma acțiunii desfășurate la AACR, respectiv măsurile nr. 2 și 4, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 24 decembrie 2015, înainte de primul termen de judecată, reclamanta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. (AACR) a formulat cerere de modificare a acțiunii introductive de instanță, în care a arătat că renunță la capătul de cerere privind anularea parțială a Dispoziției obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară în ceea ce privește măsura nr. 4 și că solicită doar anularea parțială a Deciziei nr. 100/P din 26 octombrie 2015 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de AACR împotriva Dispoziției obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 în ceea ce privește punctul nr. 1 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă împotriva măsurii nr. 2.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 910 din 18 martie 2016, a admis acțiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, a anulat, în parte, Decizia nr. 100/P din 26 octombrie 2015 de soluționare a contestației, în ceea ce privește art. 1 al acestei decizii, precum și Dispoziția obligatorie nr. x din 17 februarie 2015, în ceea ce privește măsura nr. 2 dispusă prin aceasta.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a reluat prezentarea situației de fapt și a susținut că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și fără a se ține seama de motivele pentru care a fost emis actul administrativ contestat în cauza de față. În concret, recurentul a arătat că încălcarea legii s-a produs ca urmare a stabilirii și acordării unor drepturi salariale în altă formă decât cea prevăzută de lege (raport procentual și nu sumă fixă) și nu datorită faptului că sumele au fost acordate în cuantum brut sau net. Orice sumă plătită de angajator, cu titlu de drepturi salariale propriu-zise sau asimilate acestora, este acordată în forma brută, iar din acest cuantum brut urmează să fie calculate, reținute și, ulterior, virate la bugetul de stat contribuțiile datorate atât de angajator cât și de angajat.

Intimata Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât aspectele de nelegalitate ale contractelor de mandat indicate de recurent nu sunt în fapt cele reținute de organul de control în actele contestate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Față de conținutul Hotărârilor Colegiului de conducere al instanței nr. 106/2016, nr. 109/2018 și nr. 110/2018, dar și de dispozițiile art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin prevederile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată a recursului în ședință publică pentru data de 1 februarie 2019.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. are ca obiect verificarea legalității măsurii nr. 2 dispusă prin Dispoziția obligatorie nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în urma acțiunii desfășurate la această entitate auditată, măsură ce a fost menținută în urma respingerii contestației administrative prin Decizia nr. 100/P din 26 octombrie 2015 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile și a contestațiilor.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a anulat măsura contestată, reținând, în esență, următoarele aspecte:

În cadrul Dispoziției obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară s-a precizat faptul că, în urma analizării contractelor de mandat încheiate între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de autoritate tutelară, și membrii consiliului de administrație ai AACR, s-a constatat că Regia a remunerat membrii Consiliului de administrație cu o indemnizație lunară fixă:

- în cuantum de 50 RON - indemnizație lunară netă pentru perioada septembrie 2012 - aprilie 2013;

- în cuantum de 5.000 RON - indemnizație lunară brută (reprezentând 25% din renumerația directorului general), începând cu luna mai 2013, ca urmare a modificării contractelor de mandat ale membrilor Consiliului de administrație al Regiei încheiate în data de 25 aprilie 2013, prin actele adiționale, cuantumul indemnizației lunare fixe nete fiind de 25% din renumerația directorului general.

Prin măsura nr. 2, s-a dispus efectuarea demersurilor privind identificarea și recuperarea tuturor cheltuielilor cu diferența între indemnizația acordată și cea reglementată, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, membrilor Consiliului de administrație, pentru perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, precum și a accesoriilor aferente calculate prin aplicarea dobânzii de referință a BNR.

Prin urmare, reclamantei i s-a reproșat neconcordanța între termenul de indemnizație lunară fixă, folosit la art. 2 din contractele de mandat analizate și termenul de indemnizație fixă netă, utilizat la art. 4 din aceste contracte, ceea ce ar determina încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011.

Or, așa cum a invocat reclamanta, în contractele de mandat încheiate între Ministerul Transporturilor în calitate de autoritate tutelară și membrii Consiliului de administrație al RA AACR a fost prevăzută o indemnizație lunară netă în cuantum de 50 RON pentru perioada ce face obiectul cauzei (septembrie 2012 - aprilie 2013); contractul de mandat al membrilor Consiliului face referire la o indemnizație netă, fără a preciza dacă aceasta este din remunerația netă sau din remunerația brută; astfel, nu se poate reține că neconcordanța de termeni a dus la o încălcare a legii, câtă vreme indemnizația lunară (brută sau netă) acordată membrilor CA a fost fixă.

Curtea de Apel a precizat faptul că nici Curtea de Conturi nu a reținut existența unei încălcări a legii, ci, prin adresa x din 1 aprilie 2013 menționată la fila x a raportului de inspecție economică-financiară al Ministerului Finanțelor Publice, a cerut acestei din urmă autorități publice centrale doar să inițieze verificarea contractelor.

Astfel, măsura nr. 1 din Dispoziția atacată, măsură ce nu a fost contestată, este corectă și presupune modificarea contractelor de mandat sub aspectul termenilor folosiți, în vederea existenței unei unități de reglementare în cadrul contractului. Cu toate acestea, Curtea de Apel nu a constatat existența unei încălcări a legii câtă vreme ambele noțiuni folosite în cadrul contractelor, la art. 2 și 4, se încadrează în noțiunea prevăzută de legiuitor la art. 8 alin. (2) aflat în discuție.

Înalta Curte împărtășește soluția primei instanțe pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Într-adevăr, așa cum a evidențiat autoritatea intimată în cadrul întâmpinării depuse la dosar, la măsura nr. 2 din Dispoziția contestată s-a dispus "identificarea și recuperarea tuturor cheltuielilor cu diferența între indemnizația acordată și cea reglementată, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, membrilor Consiliului de administrație, pentru perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, precum și a accesoriilor aferente calculate prin aplicarea dobânzii de referință a BNR. "

Cu alte cuvinte, s-a avut în vedere doar indemnizația lunară netă în sumă de 50 RON, încasată de membrii Consiliului de administrație în perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, iar nu sumele reprezentând 25% din remunerația directorului general, încasate în perioada ulterioară încheierii actelor adiționale la contractele de mandat aflate în discuție (mai precis, începând cu luna mai 2013).

Judecătorul fondului cauzei s-a pronunțat în mod corect doar pe conținutul măsurii nr. 2 din Dispoziția atacată, adică nu a analizat perioada în care indemnizațiile încasate de membrii Consiliului de administrație au fost stabilite procentual, după cum s-a arătat mai sus.

Or, este de observat că, în cadrul memoriului de recurs, autorul precizează faptul că nu critică stabilirea și acordarea indemnizațiilor în cuantum brut sau net (adică exact conținutul măsurii nr. 2), ci doar stabilirea procentuală a indemnizațiilor, chestiune care nu formează obiectul acestei măsuri.

În consecință, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 910 din 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM