ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3

noiembrie 2000, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis, în temeiul

art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale

pentru neconstituționalitatea dispozițiilor art. 99 alin. (4) teza I din Legea

nr. 85/2006, formulată de creditorii B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. și S.E.D.,

reținând că aceste prevederi au legătură cu soluționarea cauzei, fiind temeiul

de drept al respingerii contestației formulate de creditori.

Totodată, în baza art. 8 alin.

(7) din Legea nr. 85/2006 a respins cererea de suspendare a soluționării

recursului declarat de creditorii SC B.D.C. SA prin lichidator judiciar L.C.

S.P.R.L. și B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. și S.E.D. împotriva

sentinței civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, pronunțată de Judecătorul

sindic în dosarul nr. 411/62/2005 al Tribunalului Brașov, secția comercială și

de contencios administrativ, reținând că, prin decizia nr. 928/1 din 28

octombrie 2007, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 85/2006.

Ulterior, la 24 noiembrie

2009, prin decizia nr. 587/R/2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a

admis recursul declarat de creditoarea creditorii SC B.D.C. SA prin L.C.

S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, a

Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care

a modificat-o în sensul că a dispus compensarea creanțelor reciproce dintre SC

R. SA și SC B.D.C. SA, în limita sumei de 60.481 lei, menținându-se restul

dispozițiilor sentinței.

Prin aceeași hotărâre, s-a

respins ca nefondat recursul declarat de creditorii B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D.,

Z.I. și S.E.D. împotriva aceleiași hotărâri.

Ca urmare, susnumiții au

formulat recurs pe care l-au declarat și motivat în termenul legal invocând

dispozițiile art. 304

1

și art. 313 C. proc. civ. și ale art. 304

pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii în

sensul admiterii cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (4) din Legea nr. 85/2006

cu soluționarea căreia instanța a sesizat Curtea Constituțională și, pe cale de

consecință, casarea în parte a deciziei nr. 587/R din 24 noiembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov cu privire la soluția dată recursului

acestora, urmând a se trimite dosarul cauzei în vederea soluționării recursului

după încetarea cauzei de suspendare, la o altă curte de apel, conform art. 313 C.

proc. civ.

Au arătat că dispozițiile

art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 care lasă la aprecierea

instanței măsura suspendării judecății, nu fac

decât să impună acesteia să facă analiza circumstanțelor procedurale și de fond

ale cauzei, iar funcție de acestea să dispună sau nu sus

pendarea, în

niciun caz neputându-se respinge cererea de suspendare, iar apoi să se treacă

la soluționarea cauzei.

Este evident, că dispozițiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 au

în vedere situațiile în care suspendarea nu este necesară, deoarece continuarea

procedurii de reorganizare presupune și alte aspecte, care nu au legătură cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate. Ca atare, chestiunea ce face

obiectul excepției de neconstituționalitate poate să fie amânată în cadrul

procedurii, până la soluționarea excepției, între timp procedura continuând și

lămurind alte aspecte fără legătură cu excepția de neconstituționalitate.

A

respinge însă cererea de suspendare fără a o motiva în concret și a soluționa

ca

uza, este de natură a atrage nulitatea

hotărârii atacate, în raport de dispozițiile art. 261 pct

. 5 C. proc.

civ.

Soluția

este deopotrivă lipsită de temei, în condițiile în care prevederile ce fac

obiectul excepției de neconstituționalitate sunt strâns legate de obiectul cauzei

și de mo

tivele recursului ce urma a fi

analizat, după cum de altfel însăși instanța a reținut.

Or, este evident că soluția ce urma a fi dată în soluționarea recursului

acesteia depinde de soluția pe care Curtea Constituțională urmează să o dea

asupra excepției de neconstituționalitate.

Dreptul de a se apăra pe calea excepției de neconstituționalitate devine

altfel iluzoriu, iar procedura soluționată în această manieră vădit

inechitabilă, încalcă flagrant dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Ulterior, a mai susținut că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006

trebuia coroborat cu art. 5 și art. 6 din aceeași lege, rezultând din

interpretarea care trebuie dată, că prerogativa de a nu suspenda judecata, prin

excepție de la regula instituită prin art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,

aparține doar Judecătorului sindic și nu și instanței de control judiciar.

Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea

recursului după cum urmează:

Din interpretarea coroborată a alineatelor art. 29 din Legea nr. 47/1992,

modificată rezultă că instanța se pronunță prin încheiere asupra sesizării

Curții Constituționale în legătură cu excepția de neconstituționalitate

invocată, încheierea prin care s-a pronunțat în sensul respingerii sesizării

putând fi atacată cu recurs, separat, textul de lege, neprevăzând nicio

dispoziție în legătură cu atacarea măsurii respingerii cererii de suspendare a

judecății până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională,

astfel că, în privința acestui incident procedural, sunt aplicabile

dispozițiile Codului de procedură civilă, prevăzute la art. 244

1

C.

proc. civ., în privința căii de atac, această interpretare fiind cu atât mai

evidentă cu cât în această materie este atacabilă cu recurs numai încheierea

prin care s-a respins sesizarea, iar incidentul procedural al suspendării

judecății nici nu și-ar mai putea avea temeiul în art. 29 alin. (5) din lege,

potrivit căruia numai în cazul admiterii sesizării și trimiterii dosarului la

Curtea Constituțională, judecata cauzei se suspendă de drept, până la

soluționarea excepției de neconstituționalitate, cu excepția ipotezei prevăzută

de art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, modificată, când suspendarea este

facultativă.

Prin

urmare, având în vedere sediul materiei în privința căii de atac, formulată

împotriva încheierii de suspendare a judecății, se constată că, potrivit art. 244

1

C. proc. civ., se prevede „

in terminis

” că recursul se poate face, pe

cale separată, numai împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de

suspendare, pe tot timpul cât durează suspendarea și numai în cazul litigiilor

aflate în fața instanțelor de fond și apel nu și de recurs, legiuitorul având

în vedere că nu s-a întrerupt cursul judecății.

Prin

urmare, recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare,

pronunțată de o instanță de recurs, este inadmisibil.

Pe de altă parte, această situație nu împiedică

soluționarea excepției de neconstituționalitate, din perspectiva îndeplinirii

cerințelor existenței unui proces pendinte la momentul sesizării Curții

Constituționale, iar, faptul că, în cauză, instanța de recurs s-a și pronunțat

ulterior dar până la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, asupra

cererii de recurs, nu împiedică accesul recurentei la justiție, având

posibilitatea formulării altor căi extraordinare de atac precum este

revizuirea.

Cât privește greșita aplicare a

dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, modificată, această

critică excede cadrului procesual în care se mai poate face analiza legalității

măsurii, față de reținerea ca întemeiată a excepției inadmisibilității căii de

atac a recursului potrivit dispozițiilor legale reținute ca incidente, pe baza

argumentelor juridice deja arătate.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

excepția invocată, din oficiu și va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

creditorii B.I., S.Z., A.V., D.A., S.V., Z.I. și S.E.D. împotriva încheierii de

ședință din data de 3 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, în dosarul nr. 411.1/62/2005, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

5 mai 2010.