ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 noiembrie 2000, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru neconstituționalitatea dispozițiilor art. 99 alin. (4) teza I din Legea nr. 85/2006, formulată de creditorii B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. și S.E.D., reținând că aceste prevederi au legătură cu soluționarea cauzei, fiind temeiul de drept al respingerii contestației formulate de creditori. Totodată, în baza art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 a respins cererea de suspendare a soluționării recursului declarat de creditorii SC B.D.C.

SA prin lichidator judiciar L.C. S.P.R.L. și B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. și S.E.D. împotriva sentinței civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, pronunțată de Judecătorul sindic în dosarul nr. 411/62/2005 al Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reținând că, prin decizia nr. 928/1 din 28 octombrie 2007, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 85/2006. Ulterior, la 24 noiembrie 2009, prin decizia nr. 587/R/2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis recursul declarat de creditoarea creditorii SC B.D.C. SA prin L.C. S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a modificat-o în sensul că a dispus compensarea creanțelor reciproce dintre SC R. SA și SC B.D.C.

SA, în limita sumei de 60.481 lei, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Prin aceeași hotărâre, s-a respins ca nefondat recursul declarat de creditorii B.I., S.Z., A.V.G., D.A., S.V.D., Z.I. și S.E.D. împotriva aceleiași hotărâri. Ca urmare, susnumiții au formulat recurs pe care l-au declarat și motivat în termenul legal invocând dispozițiile art. 304 1 și art. 313 C. proc. civ. și ale art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea încheierii în sensul admiterii cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 cu soluționarea căreia instanța a sesizat Curtea Constituțională și, pe cale de consecință, casarea în parte a deciziei nr. 587/R din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov cu privire la soluția dată recursului acestora, urmând a se trimite dosarul cauzei în vederea soluționării recursului după încetarea cauzei de suspendare, la o altă curte de apel, conform art. 313 C. proc. civ.

Au arătat că dispozițiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 care lasă la aprecierea instanței măsura suspendării judecății, nu fac decât să impună acesteia să facă analiza circumstanțelor procedurale și de fond ale cauzei, iar funcție de acestea să dispună sau nu sus pendarea, în niciun caz neputându-se respinge cererea de suspendare, iar apoi să se treacă la soluționarea cauzei. Este evident, că dispozițiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 au în vedere situațiile în care suspendarea nu este necesară, deoarece continuarea procedurii de reorganizare presupune și alte aspecte, care nu au legătură cu soluționarea excepției de neconstituționalitate. Ca atare, chestiunea ce face obiectul excepției de neconstituționalitate poate să fie amânată în cadrul procedurii, până la soluționarea excepției, între timp procedura continuând și lămurind alte aspecte fără legătură cu excepția de neconstituționalitate.

A respinge însă cererea de suspendare fără a o motiva în concret și a soluționa ca uza, este de natură a atrage nulitatea hotărârii atacate, în raport de dispozițiile art. 261 pct . 5 C. proc. civ. Soluția este deopotrivă lipsită de temei, în condițiile în care prevederile ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate sunt strâns legate de obiectul cauzei și de mo tivele recursului ce urma a fi analizat, după cum de altfel însăși instanța a reținut. Or, este evident că soluția ce urma a fi dată în soluționarea recursului acesteia depinde de soluția pe care Curtea Constituțională urmează să o dea asupra excepției de neconstituționalitate. Dreptul de a se apăra pe calea excepției de neconstituționalitate devine altfel iluzoriu, iar procedura soluționată în această manieră vădit inechitabilă, încalcă flagrant dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

Ulterior, a mai susținut că art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 trebuia coroborat cu art. 5 și art. 6 din aceeași lege, rezultând din interpretarea care trebuie dată, că prerogativa de a nu suspenda judecata, prin excepție de la regula instituită prin art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, aparține doar Judecătorului sindic și nu și instanței de control judiciar.

Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea recursului după cum urmează: Din interpretarea coroborată a alineatelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată rezultă că instanța se pronunță prin încheiere asupra sesizării Curții Constituționale în legătură cu excepția de neconstituționalitate invocată, încheierea prin care s-a pronunțat în sensul respingerii sesizării putând fi atacată cu recurs, separat, textul de lege, neprevăzând nicio dispoziție în legătură cu atacarea măsurii respingerii cererii de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională, astfel că, în privința acestui incident procedural, sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, prevăzute la art. 244 1 C. proc.

civ., în privința căii de atac, această interpretare fiind cu atât mai evidentă cu cât în această materie este atacabilă cu recurs numai încheierea prin care s-a respins sesizarea, iar incidentul procedural al suspendării judecății nici nu și-ar mai putea avea temeiul în art. 29 alin. (5) din lege, potrivit căruia numai în cazul admiterii sesizării și trimiterii dosarului la Curtea Constituțională, judecata cauzei se suspendă de drept, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, cu excepția ipotezei prevăzută de art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, modificată, când suspendarea este facultativă. Prin urmare, având în vedere sediul materiei în privința căii de atac, formulată împotriva încheierii de suspendare a judecății, se constată că, potrivit art. 244 1 C. proc.

civ., se prevede „ in terminis ” că recursul se poate face, pe cale separată, numai împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare, pe tot timpul cât durează suspendarea și numai în cazul litigiilor aflate în fața instanțelor de fond și apel nu și de recurs, legiuitorul având în vedere că nu s-a întrerupt cursul judecății. Prin urmare, recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de suspendare, pronunțată de o instanță de recurs, este inadmisibil. Pe de altă parte, această situație nu împiedică soluționarea excepției de neconstituționalitate, din perspectiva îndeplinirii cerințelor existenței unui proces pendinte la momentul sesizării Curții Constituționale, iar, faptul că, în cauză, instanța de recurs s-a și pronunțat ulterior dar până la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, asupra cererii de recurs, nu împiedică accesul recurentei la justiție, având posibilitatea formulării altor căi extraordinare de atac precum este revizuirea.

Cât privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, modificată, această critică excede cadrului procesual în care se mai poate face analiza legalității măsurii, față de reținerea ca întemeiată a excepției inadmisibilității căii de atac a recursului potrivit dispozițiilor legale reținute ca incidente, pe baza argumentelor juridice deja arătate. Așa fiind, Înalta Curte va admite excepția invocată, din oficiu și va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de creditorii B.I., S.Z., A.V., D.A., S.V., Z.I. și S.E.D. împotriva încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, în dosarul nr. 411.1/62/2005, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.