Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2839/2010

HOTĂRÂRE
21.09.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2839/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra perimării recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 692/sind din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov, judecătorul sindic a admis cererea în atragerea răspunderii materiale a pârâților C.A. sen. și C.A. jr., în calitate de foști administratori ai debitoarei SC A.M. SRL, formulată de reclamanta D.G.F.P. Brașov. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C.A. sen. și C.A. jr., solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de fond, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta D.G.F.P.

Brașov, ca neîntemeiată. La termenul din 18 august 2009, recurenții-pârâți au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar prin încheierea din 20 august 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate, iar în temeiul art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, a respins cererea de suspendare a cauzei și a acordat termen pentru soluționarea recursului la 17 septembrie 2009. Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs pârâții C.A. sen. și C.A. jr. Prin încheierea de ședință din 27 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., iar prin referatul din 2 iunie 2010, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării cererii de recurs. Cauza a rămas suspendată mai mult de șase luni, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția perimării judecării recursului, reținând următoarele: Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părții timp de șase luni. Prin urmare pentru a opera perimarea trebuie examinată îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens se constată că Înalta Curte a fost investită cu o cerere care a declanșat calea de atac a recursului, că după suspendarea judecății pricina a rămas în nelucrare timp de șase luni și că înainte de împlinirea acestui termen nu s-a cerut de părțile în proces reluarea judecării recursului.

Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare. În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ., „perimarea se constată din oficiu … „pe cale de excepție întrucât normele care reglementează această sancțiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nici o apărare cu privire la această excepție, deși a fost legal citată. În consecință, față de cele ce preced urmează să se constate perimat recursul, cu consecința prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală și în consecință imposibilității analizării pe fond a cererii de recurs.

D E C I D E Constată perimată cererea de recurs formulată de pârâții C.A. și C.A. jr. împotriva încheierii din 20 august 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2010
Asupra perimării recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 1 din data de 28 ianuarie 2009, a admis cererea formulată de reclamanta S.I.F.O. SA și a
ÎCCJ 2010-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1559/2010
Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis recursul declarat de creditoarea creditorii SC B.D.C. SA prin L.C. S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 820/Sind din 2 aprilie 2009, a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contenc
ÎCCJ 2010-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3835/2010
a regulilor de interpretare a contractului, cuprinse în art. 977 – art. 985 C. civ.; Trebuia actualizată excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin încheierea din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, -
ÎCCJ 2011-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 702/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din Ședința din Camera de consiliu din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Brașov a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formul
ÎCCJ 2011-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2011
Asupra constatării perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 261/com din 30 ianuarie 2009 Tribunalul Iași, secția comerciala și de contencios administrativ, a respins ca neînt
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă