ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1728/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la data de 17 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că, în cadrul soluționării apelului declarat de reclamanta SC V.F. SRL Oradea care face obiectul Dosarului nr. 2441/111/2006, apelanta reclamantă a invocat și a susținut excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 149, 155 1 alin. (1) C. proc. civ., O.U.G. nr. 137 din 28 octombrie 2008 în raport de dispozițiile art. 108 alin. (3), (4), art. 115 alin. (6), art. 124 alin. (1)-(3), art. 126 alin. (2), (5) teza 1 pct. 6, art. 1 alin. (3)-(5), art. 16 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 82 alin. (2), art. 148 alin. (2)-(4) din Constituția României cu trimitere la art. 13 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 republicată.

În urma deliberării instanța a constatat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei și în temeiul art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 a respins-o ca inadmisibilă. Reținând, prin aceeași încheiere, că împotriva acesteia apelanta a formulat recurs, instanța de apel a înaintat un exemplar al încheierii, al acțiunii și al excepției de neconstituționalitate la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea recursului.

Analizând cererea de recurs Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, iar alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Față de invocarea art. 304 pct. 4 și 9 C. proc.

civ. se constată că motivele de recurs nu îndeplinesc condițiile cerute de acest temei de drept, situație față de care cererea urmează a se respinge pentru următoarele considerente: Conform art. 304 pct. 4 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești iar conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Având în vedere că art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

se referă la formele de manifestare a excesului de putere când instanța săvârșește un act care intră în atribuțiile puterii legislative sau ale celei executive, se constată că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în aceste dispoziții legale, prin încheierea pronunțată instanța nemixtionându-se în atribuțiile puterii legislative sau executive, aceasta pronunțând hotărârea în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, aplicând și interpretând conform competenței sale dispozițiile legale invocate, nedepășind astfel sfera atribuțiilor și puterii judecătorești. În ceea ce privește motivele întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 Curtea constată că și acestea urmează a fi respinse întrucât hotărârea atacată are temei legal și a fost dată cu aplicarea corectă a legii, instanța de apel indicând temeiul de drept pe care și-a fondat soluția și pe care a motivat-o corespunzător.

De reținut este că recurenta s-a bazat, în recursul său, pe motivarea că s-ar impune înregistrarea ședințelor de judecată conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, și pe faptul că ședințele de judecată nu se înregistrează încă, determinând astfel percepția fenomenului de corupție. În acest context se constată că obiectul acțiunii care a făcut obiectul apelului îl reprezintă evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei, precum și obligarea pârâtei la plata cu titlu de daune cominatorii a sumei de 595 euro pentru fiecare zi de întârziere și că, față de obiectul acțiunii, dispozițiile art. 149, 155 1 alin. (1) C. proc. civ., O.U.G.

nr. 137 din 28 octombrie 2008 în raport de dispozițiile art. 108 alin. (3)-(4), art. 115 alin. (6), art. 124 alin. (1)-(3), art. 126 alin. (2), (5) teza 1 pct. 6, art. 1 alin. (3)-(5), art. 16 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3), art. 82 alin. (2), art. 148 alin. (2)-(4) din Constituția României cu trimitere la art. 13 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 republicată nu au legătură cu aceasta. Constatând că în mod legal instanța a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale apreciind ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate menționată mai sus, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.F. SRL Oradea împotriva Încheierii din 17 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.