ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1728/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință de la data de 17

martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a reținut că, în cadrul soluționării apelului declarat

de reclamanta

SC

V.F. SRL Oradea

care face obiectul Dosarului nr. 2441/111/2006, apelanta reclamantă a invocat

și a susținut excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 149, 155

1

alin. (1) C. proc. civ., O.U.G. nr. 137 din 28 octombrie 2008 în raport de

dispozițiile art. 108 alin. (3), (4), art. 115 alin. (6), art. 124 alin. (1)-(3),

art. 126 alin. (2), (5) teza 1 pct. 6, art. 1 alin. (3)-(5), art. 16 alin. (1)-(2),

art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (1), art. 73 alin. (3),

art. 82 alin. (2), art. 148 alin. (2)-(4) din Constituția României cu trimitere

la art. 13 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004

republicată.

În urma deliberării

instanța a constatat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu

soluționarea cauzei și în temeiul art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992

a respins-o ca inadmisibilă.

Reținând, prin

aceeași încheiere, că împotriva acesteia apelanta a formulat recurs, instanța

de apel a înaintat un exemplar al încheierii, al acțiunii și al excepției de

neconstituționalitate la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

soluționarea recursului.

Analizând cererea de

recurs Curtea constată că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1)

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia, iar alin. (6) al aceluiași articol prevede că

dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1),

instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Față de invocarea art.

304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. se constată că motivele de recurs nu îndeplinesc

condițiile cerute de acest temei de drept, situație față de care cererea

urmează a se respinge pentru următoarele considerente:

Conform art. 304 pct.

4 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești iar conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea

atacată poate fi modificată dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Având în vedere că art.

304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la formele de manifestare a excesului de

putere când instanța săvârșește un act care intră în atribuțiile puterii

legislative sau ale celei executive, se constată că motivele invocate de

recurentă nu se încadrează în aceste dispoziții legale, prin încheierea

pronunțată instanța nemixtionându-se în atribuțiile puterii legislative sau

executive, aceasta pronunțând hotărârea în conformitate cu dispozițiile art. 29

din Legea nr. 47/1992, aplicând și interpretând conform competenței sale

dispozițiile legale invocate, nedepășind astfel sfera atribuțiilor și puterii

judecătorești.

În ceea ce privește

motivele întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 Curtea constată că și

acestea urmează a fi respinse întrucât hotărârea atacată are temei legal și a

fost dată cu aplicarea corectă a legii, instanța de apel indicând temeiul de

drept pe care și-a fondat soluția și pe care a motivat-o corespunzător.

De reținut este că

recurenta s-a bazat, în recursul său, pe motivarea că s-ar impune înregistrarea

ședințelor de judecată conform prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

și pe faptul că ședințele de judecată nu se înregistrează încă, determinând

astfel percepția fenomenului de corupție.

În acest context se

constată că obiectul acțiunii care a făcut obiectul apelului îl reprezintă

evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantei, precum și obligarea

pârâtei la plata cu titlu de daune cominatorii a sumei de 595 euro pentru

fiecare zi de întârziere și că, față de obiectul acțiunii, dispozițiile art. 149,

155

1

alin. (1) C. proc. civ., O.U.G. nr. 137 din 28 octombrie 2008

în raport de dispozițiile art. 108 alin. (3)-(4), art. 115 alin. (6), art. 124

alin. (1)-(3), art. 126 alin. (2), (5) teza 1 pct. 6, art. 1 alin. (3)-(5), art.

16 alin. (1)-(2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 52 alin. (3), art. 53 alin. (1), art.

73 alin. (3), art. 82 alin. (2), art. 148 alin. (2)-(4) din Constituția

României cu trimitere la art. 13 alin. (1) din Legea privind organizarea

judiciară nr. 304/2004 republicată nu au legătură cu aceasta.

Constatând că în mod

legal instanța a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale

apreciind ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate menționată mai sus, Curtea urmează a respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta

SC

V.F. SRL Oradea

împotriva Încheierii din 17 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.