ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1010/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1636/2009

pronunțată la data de 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC W.T. SRL Reșița, în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.R.C., având ca obiect anularea Deciziei nr. T.C./2464

din 25 iulie 2008 emisă de președintele A.N.R.C.T.I., referitoare la

obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor datorate

bugetului A.N.R.C.T.I. și a Deciziei nr. 843 din 23 septembrie 2008

emisă de președintele A.N.A.R.C.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că decizia

contestată nr. T.C./2464 din 25 iulie 2008 emisă de președintele

A.N.R.C.T.I. stabilește în sarcina reclamantei, obligația de

plată a sumelor de 889 lei dobânzi, 266 lei penalități întârziere

și 5.301 lei majorări de întârziere, pentru perioada 5 aprilie 2005 –

16 iunie 2008, aferente obligației de plată privind tariful de

monitorizare datorat bugetului A.N.R.C.T.I. pentru anul 2004, stabilită

prin Decizia președintelui A.N.R.C. nr. 1527/EI din 6 decembrie 2004.

Contestația formulată împotriva

acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 843

din 23 septembrie 2008 emisă de președintele A.N.R.C., în cuprinsul

deciziei existând un tabel în care este arătată modalitatea de calcul

a sumelor, pe număr de zile și cotă procentuală

aplicată, existând posibilitatea verificării modului de stabilire a

sumei pe categorii de sume.

Deasemeni, reține instanța

de fond, că prin Decizia de soluționare a contestației, pârâta

nu a modificat natura sumelor pretinse, ci a explicitat în raport de

prevederile legale aplicabile pentru fiecare categorie de sume, modul de

aplicare a procentelor și perioada avută în vedere.

S-a reținut totodată,

că în raport de prevederile art. 88 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 tariful

de monitorizare pretins s-a calculat în sarcina reclamantei, în calitate de

furnizor de rețele și de servicii de comunicații electronice,

pentru activitățile efective din acest domeniu, iar majorările

de întârziere nu se datorează asupra obligațiilor de plată

accesorii, ci pentru sumele datorate cu titlu de tarif de monitorizare și

nu cu titlu ca obligații de plată accesorii.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând, în esență, prin motivele de recurs

formulate, ca instanța de fond a apreciat în mod greșit că

decizia atacată întrunește condițiile de formă

prevăzute de dispozițiile art. 87 din O.G. nr. 92/2003, abia în

contestația formulată, intimata-pârâtă considerând necesar a da

explicații cu privire la dispozițiile cuprinse în decizie referitor

la obligațiile stabilite în sarcina sa.

Precizează

recurenta-reclamantă că sumele calculate și pretinse de

intimata-pârâtă nu sunt datorate, ci pretinse dintr-o eroare de interpretare

și aplicare a legii, tariful de monitorizare pretins de pârâtă

datorându-se de furnizorii de rețele și servicii de comunicații

electronice pentru activitățile efective din acest domeniu, astfel că

asupra acestora nu se datorează majorări de întârziere.

Intimata-pârâtă A.N.A.R.C. (A.N.C.O.M.)

a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală

și temeinică.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Prin decizia nr. 843 din 23

septembrie 2008 emisă de președintele A.N.R.C. a fost

soluționată contestația formulată de

recurenta-reclamantă împotriva Deciziei președintelui A.N.R.C.T.I. nr.

TC 2464 din 25 iulie 2008 prin care fuseseră stabilite, în temeiul art. 88

lit. c), art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., obligații de plată

accesorii aferente obligației de plată a tarifului de monitorizare

pentru anul 2004, în cuantum de 6.456 lei, contestația fiind respinsă

ca neîntemeiată.

Instanța de fond, prin

sentința ce face obiectul prezentului recurs a respins acțiunea recurentei-reclamante

și a menținut cele două decizii, ca fiind legale și

temeinice, statuând asupra faptului că recurenta datorează sumele la

care a fost obligată, reprezentând dobânzi, penalități și

majorări de întârziere pentru nerespectarea termenului legal de plată

a tarifului de monitorizare pentru anul 2004.

Recurenta-reclamantă, ca un

prim motiv de recurs, arată că decizia președintelui A.N.R.C.T.I.

nr. TC/2464 din 25 iulie 2008 nu respectă dispozițiile art. 87 C.

proc. fisc., pentru că nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43

alin. (2) și categoria de impozit, taxă, contribuție sau

altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de

impunere și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă,

cu alte cuvinte nu respectă condițiile de formă prevăzute

de lege.

Dar, din examinarea

conținutului sus-menționatei decizii, rezultă că aceasta

cuprinde în mod explicit „categoria de impozit, taxă, contribuție sau

altă sumă datorată bugetului general consolidat”, precum și

cuantumul acestora, fiind defalcate sumele datorate cu titlu de „dobânzi”,

„penalități” și „majorări de întârziere”, toate acestea

constituind „accesorii” ale obligației de plată principale constând

în tariful de monitorizare pe anul 2004.

În cuprinsul deciziei este

menționată și perioada pentru care s-au calculat accesoriile,

respectiv 5 aprilie 2005- 16 iunie 2008, obligația de plată a

tarifului de monitorizare pentru anul 2004 devenind scadentă la 4 aprilie

2005, de la această dată începând să curgă obligațiile

accesorii și până la data stingerii obligației, adică 16

iunie 2008.

Faptul că, așa cum

susține recurenta-reclamantă, nu este indicat intervalul în care este

calculat fiecare tip de accesoriu nu conduce la constatarea nulității

absolut a deciziei, din moment ce este menționată perioada de calcul

generală, pentru toate accesoriile, iar data scadenței pentru

obligația principală de plată îi era cunoscută acesteia,

astfel că avea elemente suficiente pentru a verifica corectitudinea

calculelor făcute pentru fiecare categorie de sumă la care a fost

obligată.

În ceea ce privește

susținerea recurentei-reclamante în sensul că intimata-pârâtă nu

își definește „natura obligațiilor de plată accesorii”

și nici „originea acestora”, trebuie precizat că, astfel cum corect

susține intimata-pârâtă, prin decizia contestată debitele sunt

numite generic „accesorii”, acestea având diferite denumiri în funcție de

succesiunea în timp a actelor normative și anume: dobânzi,

penalități și majorări de întârziere, denumire care este

utilizată de altfel și de dispozițiile Codului de procedură

fiscală, fiind aferente obligației de plată privind tariful de

monitorizare datorat autorității pentru anul 2004.

Critica recurentei-reclamante,

vizând nedatorarea majorărilor de întârziere, față de

dispozițiile art. 88 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, este și ea neîntemeiată

pentru că sumele contestate nu sunt datorate pentru obligații de

plată accesorii, ci, așa cum în mod corect a reținut și

instanța de fond ele sunt calculate asupra „sumelor datorate cu titlu de

tarif de monitorizare și nu cu titlu de obligații accesorii”.

Așa fiind, în funcție de

argumentele prezentate, soluția instanței de fond, de respingere a

acțiunii și de menținere a celor două decizii contestate

este legală și temeinică, recursul formulat fiind nefondat,

astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC W.T. SRL

Reșița împotriva sentinței nr. 1636 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2010.