ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1400/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 189 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinți, comercială și

de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamantul A.B.C. în contradictoriu cu pârâtul

D.L.R.

având ca obiect excluderea pârâtului din SC A.D.T. SRL.

În considerentele sentinței instanța de fond a reținut

faptul că părțile au

înființat o societate de transport taxi dar între timp au apărut

neînțelegeri legate de faptul că pârâtul sustrăgea bani din cadrul societății

sau că acesta nu a adus în societate aportul convenit, respectiv o mașină așa

cum stabiliseră inițial

.

S-a reținut

faptul că acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care f

aptele invocate de către reclamant nu se

încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute de art. 222 din Legea nr.

31/90 R.

Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel

reclamantul criticând-o

sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.

Prin

decizia nr. 137 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.B.C., a obligat apelantul-reclamant

A.B.C. către intimatul pârât D.L.R. la 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele considerente:

Motivul

invocat de către apelantul reclamant nu se încadrează în cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990.

Cazurile de excludere prevăzute de art. 222

alin. (1) lit. a)-d)

din Legea nr. 31/1990 R sunt limitative și nu pot fi extinse și la alte cauze.

Nu se poate reține critica apelantului reclamant referitoare la aspectul că

neînțelegerile grave dintre asociați ce ar întemeia o acțiune în dizolvarea

societății constituie un temei necesar și suficient pentru justificarea unei

acțiuni în excluderea asociatului pârât deoarece excluderea unui asociat nu se

poate confunda cu dizolvarea unei societăți, având regim juridic distinct.

Faptul

că în societate există doar doi asociați, reclamantul

fiind și administratorul societății, nu se poate pune problema

sancțiunii nulității

prevăzută de

art. 105

alin. (

2) C. proc. civ., datorată faptului că nu a fost

citată și

societatea, deoarece în condițiile în care pârâtul a fost

citat în cauză, prin necitarea societății nu s-a produs acestuia vreo vătămare.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.B.C. invocând dispozițiile

art.304 pct.5 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea în fapt a recursului

recurentul a susținut următoarele:

- Hotărârile au încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. raportat la art. 218 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

- Dispozițiile art. 218 pct. 2 din Legea

nr. 31/1990 sunt imperative cât timp se prevede în mod expres că atunci când

excluderea se cere de către un asociat se va cita atât societatea, cât și

asociatul pârât.

- Din interpretarea textului de lege

reiese în mod evident că societatea trebuie citată obligatoriu. Cel puțin

pentru opozabilitate societatea se impunea a fi citată, deoarece în situația

admiterii excluderii hotărârea devine inaplicabilă, schimbarea acționariatului

societății neputând fi înregistrată în registrul comerțului.

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea și

încălcarea legii deoarece cauzele de excludere prevăzute de art. 217 din Legea

nr. 31/1990 republicată au caracter enunțiativ și nu limitativ în condițiile în

care excluderea este văzută drept sancțiune firească pentru refuzul conlucrării

când acesta este imputabil asociatului sau pentru conduita ce nu respecta

coordonatele interesului societar.

- Atât instanța de fond cât și instanța

de apel nu au analizat probele de la dosar și nu au avut un rol activ în sensul

elucidării tuturor aspectelor privind neînțelegerile dintre asociați.

Intimatul D.L.R. a formulat concluzii

scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat.

Analizând recursul formulat prin prisma

motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 223 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990 prevăd că excluderea se pronunțată prin hotărâre judecătorească la

cererea societății sau a oricărui asociat.

Potrivit alin. (2) al art. 223 din Legea

nr. 31/1990, atunci când excluderea se cere de asociat se vor cita societatea

și asociatul pârât.

Pentru aplicarea sancțiunii excluderii nu

este suficientă expresia voinței sociale, pentru că excluderea este o formă

conflictuală de separare a asociațiilor care dă naștere unui contencios între

aceștia sau între cel exclus și societate.

De aceea legea societăților comerciale

stabilește cu titlu imperativ că excluderea se pronunță prin hotărâre

judecătorească, ea fiind deci, rezultatul unui proces.

În ceea ce privește sfera părților care urmează

a fi citate într-un proces în care titularul cererii de excludere este un

asociat, prevederile alin. (2) al art. 223 din Legea nr. 31/1990 stabilesc cu

titlu imperativ că în cauză trebuie citată atât societatea, cât și asociatul

pârât.

În cauză instanța de fond și de apel au

nesocotit aceste dispoziții procesuale imperative prin necitarea societății

comerciale A.D.T. SRL în condițiile în care titularul cererii de excludere era

asociatul A.B.C.

Ca atare prin soluționarea litigiului

fără a se dispune citarea societății comerciale s-a încălcat o normă de drept

procesual imperativă de natură să ducă la casarea hotărârilor pronunțate de

instanța de fond și de instanța de apel.

Față de această soluție nu se mai impun a

fi analizate celelalte motive de recurs.

În consecință, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (2), (3) se va admite recursul declarat de reclamantul A.B.C.,

se vor casa hotărârile și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul

Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A.B.C.

împotriva deciziei nr. 137 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Casează decizia atacată precum și

sentința nr. 189 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, și trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2010.