ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1400/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 189 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinți, comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A.B.C. în contradictoriu cu pârâtul D.L.R. având ca obiect excluderea pârâtului din SC A.D.T. SRL.

În considerentele sentinței instanța de fond a reținut faptul că părțile au înființat o societate de transport taxi dar între timp au apărut neînțelegeri legate de faptul că pârâtul sustrăgea bani din cadrul societății sau că acesta nu a adus în societate aportul convenit, respectiv o mașină așa cum stabiliseră inițial . S-a reținut faptul că acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care f aptele invocate de către reclamant nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/90 R. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel reclamantul criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei. Prin decizia nr. 137 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.B.C., a obligat apelantul-reclamant A.B.C.

către intimatul pârât D.L.R. la 500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele considerente: Motivul invocat de către apelantul reclamant nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990. Cazurile de excludere prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 31/1990 R sunt limitative și nu pot fi extinse și la alte cauze. Nu se poate reține critica apelantului reclamant referitoare la aspectul că neînțelegerile grave dintre asociați ce ar întemeia o acțiune în dizolvarea societății constituie un temei necesar și suficient pentru justificarea unei acțiuni în excluderea asociatului pârât deoarece excluderea unui asociat nu se poate confunda cu dizolvarea unei societăți, având regim juridic distinct.

Faptul că în societate există doar doi asociați, reclamantul fiind și administratorul societății, nu se poate pune problema sancțiunii nulității prevăzută de art. 105 alin. ( 2) C. proc. civ., datorată faptului că nu a fost citată și societatea, deoarece în condițiile în care pârâtul a fost citat în cauză, prin necitarea societății nu s-a produs acestuia vreo vătămare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.B.C. invocând dispozițiile art.304 pct.5 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea în fapt a recursului recurentul a susținut următoarele: - Hotărârile au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. raportat la art. 218 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. - Dispozițiile art. 218 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sunt imperative cât timp se prevede în mod expres că atunci când excluderea se cere de către un asociat se va cita atât societatea, cât și asociatul pârât. - Din interpretarea textului de lege reiese în mod evident că societatea trebuie citată obligatoriu. Cel puțin pentru opozabilitate societatea se impunea a fi citată, deoarece în situația admiterii excluderii hotărârea devine inaplicabilă, schimbarea acționariatului societății neputând fi înregistrată în registrul comerțului.

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea și încălcarea legii deoarece cauzele de excludere prevăzute de art. 217 din Legea nr. 31/1990 republicată au caracter enunțiativ și nu limitativ în condițiile în care excluderea este văzută drept sancțiune firească pentru refuzul conlucrării când acesta este imputabil asociatului sau pentru conduita ce nu respecta coordonatele interesului societar. - Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au analizat probele de la dosar și nu au avut un rol activ în sensul elucidării tuturor aspectelor privind neînțelegerile dintre asociați. Intimatul D.L.R. a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este fondat. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 prevăd că excluderea se pronunțată prin hotărâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat. Potrivit alin. (2) al art. 223 din Legea nr. 31/1990, atunci când excluderea se cere de asociat se vor cita societatea și asociatul pârât. Pentru aplicarea sancțiunii excluderii nu este suficientă expresia voinței sociale, pentru că excluderea este o formă conflictuală de separare a asociațiilor care dă naștere unui contencios între aceștia sau între cel exclus și societate. De aceea legea societăților comerciale stabilește cu titlu imperativ că excluderea se pronunță prin hotărâre judecătorească, ea fiind deci, rezultatul unui proces.

În ceea ce privește sfera părților care urmează a fi citate într-un proces în care titularul cererii de excludere este un asociat, prevederile alin. (2) al art. 223 din Legea nr. 31/1990 stabilesc cu titlu imperativ că în cauză trebuie citată atât societatea, cât și asociatul pârât. În cauză instanța de fond și de apel au nesocotit aceste dispoziții procesuale imperative prin necitarea societății comerciale A.D.T. SRL în condițiile în care titularul cererii de excludere era asociatul A.B.C. Ca atare prin soluționarea litigiului fără a se dispune citarea societății comerciale s-a încălcat o normă de drept procesual imperativă de natură să ducă la casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel.

Față de această soluție nu se mai impun a fi analizate celelalte motive de recurs. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) se va admite recursul declarat de reclamantul A.B.C., se vor casa hotărârile și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.B.C. împotriva deciziei nr. 137 din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 189 din 6 februarie 2009 a Tribunalului Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2010.