ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3115/2011

Ședința publică de la 13 octombrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul M.N. prin acțiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, în contradictoriu cu pârâta SC A.F. SRL și G.A., a solicitat să se dispună excluderea din societate a asociatului G.A. Tribunalul Mehedinți, secția comercială, prin sentința nr. 137 din 14 iunie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.N., a admis cererea reconvențională formulată de pârâta G.A., a exclus din S.C. A.F. S.R.L., pe asociatul M.N. și a dispus continuarea activității societății cu asociat unic în persoana pârâtei G.A. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 231 din 18 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamantul M.N., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea reconvențională de excludere a asociatului M.N.

din SC A.F. SRL și continuarea activității societății cu asociat unic în persoana pârâtei G.A.. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea acțiunii și au fost obligați intimații pârâți la plata sumei de 5021,5 lei cheltuieli de judecată către apelantul reclamant. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul M.N. cât și pârâta SC A.F. SRL. Recursul reclamantului M.N. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora a susținut, în esență, că instanța în considerarea principiului disponibilității nu poate dispune în sensul dizolvării, reținând în același timp că nu sunt îndeplinite condițiile reținute de Legea nr. 31/1990 R, pentru a dispune excluderea.

De asemenea, susține că interpretarea dispozițiilor legale în materia excluderii este lipsită de fundament, cauza de excludere reținută de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 R, fiind aplicabilă nu doar în situația unor delicte săvârșite în dauna societății ci și în situația utilizării semnăturii sociale ori a capitalului social în folos propriu sau al unor terțe persoane, fapt ce conduce implicit la eludarea interesului societar.

În continuarea motivării, recurentul făcând o prezentare și analiză a art. 8 și art. 6 din Statutul societății a susținut că excluderea pârâtei este sancțiunea firească generată de refuzul conlucrării și a unei conduite ce nu respectă coordonatele interesului societar, pârâta prin activitatea desfășurată înțelegând să se folosească de patrimoniul societății în interesul său și al unor terțe persoane, iar raportul de expertiză întocmit în cauză, nu a lămurit aspecte esențiale legate de mersul societății a cărei contabilitate nu a fost practic verificată. Recursul pârâtei SC A.F. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ. în susținerea cărora a arătat că limitele investirii instanței erau clare și anume să stabilească dacă vreunul dintre asociați a acționat sau nu în frauda societății, iar cât privește cererea reconvențională, instanța de apel nu a analizat decât susținerile apelantului fără a intra în cercetarea temeinică a cererii.

Recurenta apreciază că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 statuează posibilitatea excluderii asociatului care comite fraude în dauna societății sau care se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. De asemenea, recurenta susține că instanța de apel a considerat în mod greșit că însușirea autoturismului proprietatea societății și folosirea acestuia exclusiv de către asociatul M.N. nu poate justifica excluderea sa din societate întrucât reclamantul M.N. și soția acestuia prin atitudinea lor rău-intenționată au determinat perturbări extrem de grave în activitatea societății și un sentiment de insecuritate pentru angajații societății și mai ales pentru clientela care a scăzut dramatic.

Înalta Curte, a luat în examinare cu prioritate excepția nulității cererilor de recurs, invocată din oficiu de către instanță, ca o chestiune prealabilă, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Recursul în actuala reglementare este conceput drept cale de atac extraordinară, care poate fi promovată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele limitativ prevăzute de punctele 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. Din expunerea criticilor aduse deciziei, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurată reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea. Prin criticile invocate în cererile de recurs atât reclamantul cât și pârâta, și-au exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate de cele două instanțe, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ.

și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate . Indicarea de către recurenți a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege.

În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererilor de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamantul M.N. și de pârâta SC A.F. SRL împotriva deciziei nr. 231 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2011.