ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4154/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul G.A.I. a chemat în judecată pe pârâții SC L. SRL și D.M.G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună excluderea din societate a pârâtului și revenirea societății la forma de răspundere limitată cu asociat unic; de asemenea a solicitat obligarea pârâtului să restituie în contul societății suma de 200.000.000 lei cu care reclamantul a creditat societatea și pe care pârâtul și-a însușit-o. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2003 a înființat societatea SC L. SRL cu asociat unic, iar ulterior prin act adițional a hotărât de comun acord cu pârâtul intrarea acestuia în societate în procente egale de 50% fiecare și de asemenea ocuparea funcției de administrator și de către acesta, precum și schimbarea sediului social la domiciliul pârâtului, unde au deschis un magazin.

În continuare, reclamantul a arătat că a investit sume considerabile de bani în utilarea magazinului și a creditat la un moment dat din banii săi societatea pentru a putea face investiții în marfă și a dezvolta această afacere. În luna august 2006, pârâtul a refuzat să mai permită reclamantului accesul în sediul firmei și nu i-a mai permis accesul la actele societății. Mai mult decât atât pârâtul și-a înființat o nouă firmă SC G. SRL, cu același sediu și obiect de activitate, iar toate activele, bunurile și investițiile pe care le-a făcut sunt acum folosite de pârât în interesul firmei nou constituite, ceea ce reprezintă acte de concurență neloială. În calitatea sa de administrator, a convocat adunarea generală, însă pârâtul a refuzat să se prezinte.

Un alt motiv al acțiunii este reprezentat de faptul că pârâtul s-a folosit de sumele de bani cu care reclamantul a creditat societatea în interes propriu. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 222 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată. Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat dizolvarea societății pentru imposibilitatea continuării activității. Prin precizare de acțiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 50.000 lei, sumă pe care susține că a investit-o în magazinul pe care l-a deschis în comuna Breasta. Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 65 din data de 29 ianuarie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamant; a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul D.M.G.

și a dispus dizolvarea societății SC L. SRL Breasta; s-a dispus înscrierea dizolvării în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în ceea ce privește cererea principală că din ansamblul probelor administrate în cauză, nu a rezultat încălcarea cu vinovăție a interdicțiilor legale sau statutare care impun pârâtului să lucreze în interesul societății și să manifeste diligență, independență și probitate în exercitarea atribuțiilor. În acest sens, din raportul de expertiză, nu a rezultat vinovăția pârâtului. Față de cel de al doilea capăt al cererii instanța a constatat lipsa documentelor care să ateste faptul că reclamantul a creditat societatea cu suma de 50.000 lei.

Cu privire la cererea reconvențională, tribunalul a reținut temeinicia acesteia în raport de dispozițiile art. 227 lit. e) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G.L.I., criticile acestuia subsumându-se interpretării greșite a dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 și aprecierii greșite a probelor administrate. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului. Prin considerentele sale, Curtea de Apel a analizat sentința prin prisma interpretării dispozițiilor art. 222 și art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990 și a reținut că motivele invocate de reclamant nu constituie cazuri de excludere, care să se încadreze la lit. a) sau d), ori în cele prevăzute în actul constitutiv, fie în situația de dizolvare din vina exclusivă a asociatului.

Curtea a reținut că din probele administrate în cauză a rezultat că în cursul anului 2006 s-au ivit neînțelegeri grave între asociați și în consecință funcționarea societății SC L. SRL nu a fost împiedicată din culpa exclusivă a pârâtului, ci ambii asociați au contribuit la afectarea iremediabilă a afeectio societatis. Faptul că pârâtul a înființat o altă societate cu același obiect și același sediu nu constituie în sine un motiv de excludere, în condițiile în care actul constitutiv nu conține prevederi în acest sens. De asemenea, actele desfășurate de pârât nu reprezintă acte de concurență neloială. Curtea a analizat si criticile reclamantului formulate în raport de capătul al doilea al cererii și în urma completării raportului de expertiză a reținut că suma cu care reclamantul a creditat societatea, urmează a fi suportată din patrimoniul societății și nu de pârât.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G.L.I., în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor reclamantul a arătat că ambele instanțe au interpretata și aplicat greșit dispozițiile art. 222 din Legea nr. 31/1990. Deși instanța de apel admite faptul că prevederile art. 222 sunt exemplificative, instanța exclude motivele invocate. Din acest punct de vedere motivarea instanței este lacunară și nelegală, deoarece omite să arate cum interpretează atitudinea pârâtului de a vinde toate bunurile societății. Motivarea instanței de apel, în sensul că reclamantul se face vinovat de neînțelegerile dintre asociați este greșită. De asemenea, în mod greșit nu a fost reținută existența actelor de concurență neloială.

În continuarea, reclamantul apreciază că soluția de respingere a capătului doi al cererii principale este greșită, întrucât nu există posibilitatea de recuperare a sumei de 50.000 lei, în condițiile în care toate bunurile societății au fost vândute. Recursul reclamantului nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente. Recurentul a invocat drept motiv de recurs art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din examinarea criticilor pe care recurenta și-a sprijinit motivul prevăzut pe pct. 9, se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea și interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat.

Recurentul s-a limitat la a reconsidera din punctul său de vedere probele care au stat la baza soluției, expertiza, declarațiile de martori și alte chestiuni care țin de judecata în fond. Critica recurentului referitoare la aplicarea greșită a legii de către instanța de apel în sensul că nu a stabilit că pârâtul a creat o fraudă în dauna societății, nu este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. În speță, frauda comisă de către pârât nu a fost dovedită și nici folosirea semnăturii sau a capitalului social în folosul personal sau al altora.

Din acest punct de vedere, instanța a analizat motivele invocate de către reclamant în susținerea cererii de excludere a pârâtului, respectiv refuzul pârâtului de a permite accesul reclamantului în sediul societății, atitudinea violentă a pârâtului, înființarea unei alte societăți cu alt sediu și același obiect de activitate și utilizarea sumelor de bani ale societății în interes propriu. Sintetizând argumentele pentru respingerea acestui motiv, se va reține ca fiind esențial faptul că demonstrarea fraudării societății ține de judecata fondului, de situația de fapt care nu poate fi reconsiderată în recurs. Așa fiind, instanța de apel a făcut în cauză o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 222 lit. d) C. proc.

civ. În ceea ce privește capătul doi al acțiunii, Înalta Curte constată că recurentul s-a limitat la o motivare formală, fără a se aduce o minimă argumentare în drept, astfel încât instanța de recurs se limitează la a constata legalitatea soluției prin prisma acestui motiv. În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.L.I. împotriva deciziei nr. 8 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2010.