ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4154/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul G.A.I. a chemat

în judecată pe pârâții SC L. SRL și D.M.G., pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună excluderea din societate a pârâtului și revenirea

societății la forma de răspundere limitată cu asociat unic; de asemenea a

solicitat obligarea pârâtului să restituie în contul societății suma de

200.000.000 lei cu care reclamantul a creditat societatea și pe care pârâtul

și-a însușit-o.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul

2003 a înființat societatea SC L. SRL cu asociat unic, iar ulterior prin act

adițional a hotărât de comun acord cu pârâtul intrarea acestuia în societate în

procente egale de 50% fiecare și de asemenea ocuparea funcției de administrator

și de către acesta, precum și schimbarea sediului social la domiciliul

pârâtului, unde au deschis un magazin. În continuare, reclamantul a arătat că a

investit sume considerabile de bani în utilarea magazinului și a creditat la un

moment dat din banii săi societatea pentru a putea face investiții în marfă și

a dezvolta această afacere. În luna august 2006, pârâtul a refuzat să mai

permită reclamantului accesul în sediul firmei și nu i-a mai permis accesul la

actele societății. Mai mult decât atât pârâtul și-a înființat o nouă firmă SC

G. SRL, cu același sediu și obiect de activitate, iar toate activele, bunurile

și investițiile pe care le-a făcut sunt acum folosite de pârât în interesul

firmei nou constituite, ceea ce reprezintă acte de concurență neloială. În

calitatea sa de administrator, a convocat adunarea generală, însă pârâtul a

refuzat să se prezinte. Un alt motiv al acțiunii este reprezentat de faptul că

pârâtul s-a folosit de sumele de bani cu care reclamantul a creditat societatea

în interes propriu.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.

222 și urm. din Legea nr. 31/1990, republicată.

Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin care

a solicitat dizolvarea societății pentru imposibilitatea continuării

activității.

Prin precizare de acțiune, reclamantul a solicitat

obligarea pârâtului la restituirea sumei de 50.000 lei, sumă pe care susține că

a investit-o în magazinul pe care l-a deschis în comuna Breasta.

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr.

65 din data de 29 ianuarie 2009 a respins acțiunea formulată de reclamant; a

admis cererea reconvențională formulată de pârâtul D.M.G. și a dispus

dizolvarea societății SC L. SRL Breasta; s-a dispus înscrierea dizolvării în

Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în ceea

ce privește cererea principală că din ansamblul probelor administrate în cauză,

nu a rezultat încălcarea cu vinovăție a interdicțiilor legale sau statutare

care impun pârâtului să lucreze în interesul societății și să manifeste

diligență, independență și probitate în exercitarea atribuțiilor. În acest

sens, din raportul de expertiză, nu a rezultat vinovăția pârâtului. Față de cel

de al doilea capăt al cererii instanța a constatat lipsa documentelor care să

ateste faptul că reclamantul a creditat societatea cu suma de 50.000 lei. Cu

privire la cererea reconvențională, tribunalul a reținut temeinicia acesteia în

raport de dispozițiile art. 227 lit. e) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul G.L.I., criticile acestuia subsumându-se interpretării greșite a

dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 și aprecierii greșite a probelor

administrate.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin

decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Prin considerentele sale, Curtea de Apel a analizat

sentința prin prisma interpretării dispozițiilor art. 222 și art. 227 lit. e)

din Legea nr. 31/1990 și a reținut că motivele invocate de reclamant nu

constituie cazuri de excludere, care să se încadreze la lit. a) sau d), ori în

cele prevăzute în actul constitutiv, fie în situația de dizolvare din vina

exclusivă a asociatului.

Curtea a reținut că din probele administrate în cauză

a rezultat că în cursul anului 2006 s-au ivit neînțelegeri grave între asociați

și în consecință funcționarea societății SC L. SRL nu a fost împiedicată din

culpa exclusivă a pârâtului, ci ambii asociați au contribuit la afectarea

iremediabilă a afeectio societatis. Faptul că pârâtul a înființat o altă

societate cu același obiect și același sediu nu constituie în sine un motiv de

excludere, în condițiile în care actul constitutiv nu conține prevederi în

acest sens. De asemenea, actele desfășurate de pârât nu reprezintă acte de

concurență neloială.

Curtea a analizat si criticile reclamantului

formulate în raport de capătul al doilea al cererii și în urma completării

raportului de expertiză a reținut că suma cu care reclamantul a creditat

societatea, urmează a fi suportată din patrimoniul societății și nu de pârât.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

reclamantul G.L.I., în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor reclamantul a arătat că

ambele instanțe au interpretata și aplicat greșit dispozițiile art. 222 din

Legea nr. 31/1990. Deși instanța de apel admite faptul că prevederile art. 222

sunt exemplificative, instanța exclude motivele invocate.

Din acest punct de vedere motivarea instanței este

lacunară și nelegală, deoarece omite să arate cum interpretează atitudinea

pârâtului de a vinde toate bunurile societății.

Motivarea instanței de apel, în sensul că reclamantul

se face vinovat de neînțelegerile dintre asociați este greșită.

De asemenea, în mod greșit nu a fost reținută

existența actelor de concurență neloială.

În continuarea, reclamantul apreciază că soluția de

respingere a capătului doi al cererii principale este greșită, întrucât nu

există posibilitatea de recuperare a sumei de 50.000 lei, în condițiile în care

toate bunurile societății au fost vândute.

Recursul reclamantului nu este fondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente.

Recurentul a invocat drept motiv de recurs art. 304 pct.

9 C. proc. civ. care poate constitui temei pentru modificarea sau casarea unei

hotărâri atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din examinarea criticilor pe care recurenta și-a

sprijinit motivul prevăzut pe pct. 9, se poate constata că au fost aduse spre o

nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea și interpretarea

probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. Recurentul

s-a limitat la a reconsidera din punctul său de vedere probele care au stat la

baza soluției, expertiza, declarațiile de martori și alte chestiuni care țin de

judecata în fond.

Critica recurentului referitoare la aplicarea greșită

a legii de către instanța de apel în sensul că nu a stabilit că pârâtul a creat

o fraudă în dauna societății, nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 222 lit. d) din Legea nr.

31/1990, poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă

sau cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite frauda în dauna

societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în

folosul lui sau al altora.

În speță, frauda comisă de către pârât nu a fost

dovedită și nici folosirea semnăturii sau a capitalului social în folosul

personal sau al altora. Din acest punct de vedere, instanța a analizat motivele

invocate de către reclamant în susținerea cererii de excludere a pârâtului,

respectiv refuzul pârâtului de a permite accesul reclamantului în sediul

societății, atitudinea violentă a pârâtului, înființarea unei alte societăți cu

alt sediu și același obiect de activitate și utilizarea sumelor de bani ale

societății în interes propriu.

Sintetizând argumentele pentru respingerea acestui

motiv, se va reține ca fiind esențial faptul că demonstrarea fraudării

societății ține de judecata fondului, de situația de fapt care nu poate fi

reconsiderată în recurs.

Așa fiind, instanța de apel a făcut în cauză o

corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 222 lit. d) C. proc.

civ.

În ceea ce privește capătul doi al acțiunii, Înalta

Curte constată că recurentul s-a limitat la o motivare formală, fără a se aduce

o minimă argumentare în drept, astfel încât instanța de recurs se limitează la

a constata legalitatea soluției prin prisma acestui motiv.

În consecință, față de cele ce preced potrivit art. 312

C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul G.L.I. împotriva deciziei nr. 8 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie

2010.