ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 august 2008 reclamanta SC C.D. SRL a chemat în judecată pârâtul S.D.C. solicitând

ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la

respectarea contractului de comodat din 1 aprilie 2003 prin permiterea în

continuare la exercitarea dreptului de folosință asupra suprafeței comerciale

litigioase.

În susținerea cererii reclamanta a

arătat că între părți a fost încheiat contractul de comodat autentificat sub

nr. 685 din 1 aprilie 2003, cu titlu gratuit pentru o perioada de 10 ani, având

ca obiect imobilul spațiu comercial, situat în Craiova, jud. Dolj, în suprafață

de 325 mp.

Arată reclamanta că în calitate de

beneficiară a contractului de comodat a închiriat spațiul respectiv, iar când a

fost eliberat de vechii chiriași a făcut demersuri în vederea încheierii de noi

contracte de locațiune, însă în data de 18 august 2005, pârâtul a considerat

prin abuz de drept că poate rezilia unilateral contractul de comodat,

interzicând reclamantei exercitarea dreptului de folosință imobiliara,

schimbând încuietorile la ușile de acces în magazin și încălcând astfel

efectele contractuale.

Precizează reclamanta că pârâtul a

încercat să-și justifice abuzul prin pretinsa notificare din 18 august 2005,

notificarea fiind întocmită și trimisă în ziua când a avut loc incidentul

dintre părți.

Se mai arată că pârâtul argumentează

în notificare că spațiul comercial este întrebuințat de către reclamantă și în

alte scopuri decât cel pentru care a fost destinat.

Tribunalul Dolj, secția comercială, prin

sentința nr. 685 din 27 mai 2009 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut că deși în contract se menționa că pârâtul ar fi avut la momentul

încheierii actului calitatea de proprietar al spațiului, în realitate nu avea

decât un drept de folosință, fapt ce rezultă din contractul de

vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 6769 din 31 martie 2003.

Acest aspect nu afectează însă

valabilitatea contractului de comodat al cărui obiect îl reprezintă

transmiterea folosinței, nu și a proprietății.

De asemenea, se mai constată că la

data încheierii contractului reclamanta a intrat în posesia spațiului (în acest

sens fiind adresa nr. 8 din 6 aprilie 2009 a Asociației de Proprietari, contractele de închiriere nr. 1 din 7 aprilie 2003, nr. 1 din 24 martie 2005 încheiate

de către reclamantă), pârâtul fiind obligat să respecte obligațiile asumate,

art. 1572 C. civ., „comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat,

înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de convenție, înainte de

a fi servit la trebuință, pentru care s-a dat cu împrumut”.

La data de 18 august 2005, prin

notificarea emisă societății reclamante, pârâtul a solicitat ca în termen de 15

zile aceasta să elibereze spațiul ce făcea obiectul contractului, susținând

denunțarea convenției pe motiv că bunul ar fi fost folosit necorespunzător de

către comodatar și în alte scopuri decât cel pentru care era destinat.

Instanța a reținut că potrivit art. 969

C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți. În prezenta

cauză, nici o parte nu a cerut rezilierea contractului de comodat pentru

neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către cealaltă parte. Cum

contractul este în vigoare, cocontractanții trebuie să își îndeplinească cu

bună-credință obligațiile (art. 970, art. 1073 C. civ.), comodantul fiind ținut

să respecte dreptul de folosință al comodatarului (art. 1572 C. civ.), motiv

pentru care acțiunea va fi admisă.

Prescripția dreptului la acțiune nu

poate fi reținută. Notificarea denunțării contractului emisă la 18 august 2005

nu a fost comunicată reclamantei la această dată, iar cererea de chemare în

judecată a fost trimisă prin poștă, fiind predată oficiului poștal la data de

15 august 2008. Sunt astfel îndeplinite condițiile art. 104 C. proc. civ.,

termenul de prescripție aplicabil în cazul valorificării drepturilor de creanță

nefiind îndeplinit.

Referitor la existența unui drept de

ipotecă asupra spațiului și al unuia de locațiune constituie în favoarea unei terțe

persoane, notate în cartea funciară, instanța constată că acestea nu au

relevanță în cauză. Contractul de comodat produce efecte între părți, iar

reclamanta are permisiunea de a închiria bunul.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel pârâtul, motivând că nu s-a făcut dovada că i s-a predat spațiul

comercial, că a intrat în posesia imobilului, astfel că nu este valabil

încheiat contractul de comodat, între părți neexistând un raport juridic câtă

vreme contractul de comodat nu a fost perfectat.

Apelantul mai critică soluția

motivat de imposibilitatea executării obligației de către debitor, spațiul

fiind închiriat pe o perioadă de 10 ani și în condițiile în care pârâtul nu mai

are folosința imobilului, acesta neputând fi obligat să predea bunul, iar banca

nici nu a fost parte în proces.

Prin decizia nr. 248 din 17

noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul, sentința criticată

a fost schimbată în tot și pe fond acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a respins excepția motivării apelului peste

termenul prevăzut de lege motivând că sentința a fost comunicată pârâtului la 2

iulie 2009, conform dovezii de comunicare (fila 73-dosar fond), iar apelul este

declarat la 9 iunie 2009, deci înaintea comunicării, iar potrivit art. 287

alin. (4), termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la

comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare.

Cu toate acestea, potrivit

dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cerința prevăzută la alin. (1)

pct. 3, referitoare la motivarea în fapt și drept a apelului, poate fi

împlinită până la prima zi de înfățișare, care este socotită termenul la care

părțile legal citate, pot pune concluzii (art. 134 C. proc. civ.).

Așadar, în speță prima zi de

înfățișare a fost la termenul din 20 octombrie 2009, când s-au depus și

motivele de apel și nu la 22 septembrie 2009, când apelantul a depus cerere de

amânare pentru angajare apărător, care a fost încuviințată, astfel că nu erau îndeplinite

condițiile art. 134 C. proc. civ.

Pe fondul apelului se reține că

într-adevăr, contractul de comodat este un contract real, care se încheie,

perfectează atât prin realizarea acordului de voință, cât și prin remiterea

lucrului dat în folosință gratuită, în speță acordul de voință fiind

materializat în actul autentic nr. 685 din 1 aprilie 2003.

Remiterea bunului rezultă din

răspunsul la interogator al apelantului reclamant, prin care acesta recunoaște

încheierea contractului, reproșându-i

comodatarului

că nu a folosit spațiul în scopul avut în vedere de părți, cât și din

notificarea

transmisă de comodant prin care notifica denunțarea contractului pe motiv că

spațiul a fost folosit necorespunzător și în alte scopuri, ceea ce înseamnă că

acesta a fost predat comodatarului, situație ce rezultă și din înscrisurile

depuse de intimata reclamantă (facturi, contracte de închiriere, certificat de

înregistrare al societății). Lipsa unui proces verbal de predare primire se

explică prin gradul de rudenie dintre comodant și reprezentantul comodatarului

(tată - fiu).

Așadar,

părțile din prezenta cauză au încheiat contractul de comodat prin

care apelantul pârât a remis

spre folosință gratuită spațiul din Craiova.

Contractul de comodat este un

contract real (care se încheie prin realizarea acordului de voință și prin

predarea lucrului care constituie obiectul contractului ), esențialmente

gratuit (stipularea unei contravalori a folosinței, transformă comodatul în

contract de locațiune) și unilateral. Din caracterul unilateral al contractului

de comodat, rezultă că din momentul încheierii (în modul arătat), din contract

izvorăsc obligații numai pentru comodatar.

Prin acțiunea

dedusă judecății s-a solicitat obligarea pârâtului comodant la

respectarea contractului,

iar instanța de fond, prin sentința apelată, a dispus obligarea pârâtului să-și

execute obligațiile asumate, acțiunea având caracterul

unei acțiuni personale izvorâtă din contract, întemeiată în drept pe

art. 969 C. civ.,

cauza juridică a acțiunii fiind contractul.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține că s-a făcut o aplicare

greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 1572, art. 1560, art. 1561 și art.

1564 C. civ. referitor la prevederile speciale din materia comodatului legal.

Norma înscrisă în art. 1572 C. civ.

anume că „Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat înainte de

trecerea timpului” a fost edictată de legiuitor tocmai în rațiunea de a

respinge eventualele abuzuri și, de a se menține echilibrul juridico-economic

în realitățile sociale și în împrejurări de imprevizibilitate rezultate din

fenomene de inflație.

Se critică motivarea instanței de

apel potrivit căreia pârâtul nu datorează respect contractual și nu poate fi

obligat să-i permită reclamantei să exercite dreptul de folosință asupra

spațiului comercial, ci numai restituirea sumelor încasate de acesta cu titlu

de chirie, dar într-o acțiune pe teren delictual în baza art. 998-999 C. civ.,

pe motivul că obligația contractuală ar fi delictuală, constituie o veritabilă

denaturare a înțelesului lămurit a acțiunii, apărând cu totul artificială având

în vedere că acțiunea privește dreptul de folosință al reclamantei cu temeiuri

de drept ce nu lasă loc de interpretări.

Recursul este fondat.

Contractul de comodat este

contractul prin care o persoană numită comodant, remite, spre folosință

temporară unei alte persoane, numită comodatar, un lucru cu obligația pentru

acesta din urmă de a-l restitui în natură, în individualitatea sa.

Face parte din grupa contractelor

reale deoarece, pentru încheierea lui, este necesară atât realizarea acordului

de voință cât și predarea (tradițiunea) lucrului care formează obiectul contractului.

Obligația de restituire nu se poate

naște câtă vreme lucrul nu a fost efectiv predat.

Proba contractului de comodat se

poate face potrivit regulilor generale din materia probațiunii.

Faptul material al predării bunului

poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.

În aceste condiții justificat

instanța de fond a reținut faptul predării bunului, respectiv intrarea în

posesia spațiului (în acest sens fiind adresa nr. 8 din 6 aprilie 2009 a Asociației de Proprietari, contractele de închiriere nr. 1 din 7 aprilie 2003, nr. 1 din 24

martie 2005 încheiate de către reclamantă.

Or, art. 1572 C. civ., dispune că

restituirea lucrului nu poate fi cerută de către comodatar înainte de

împlinirea termenului stipulat sau, dacă nu s-a prevăzut un termen, mai înainte

de a se fi îndestulat trebuința comodatarului ce a fost avută în vedere la

încheierea contractului.

Contractul de comodat fiind

unilateral, în principiu nu creează obligații în sarcina comodantului, el generând

obligații numai pentru comodatar.

Față de cele arătate, rezultă că

prin soluția dată instanța de apel a schimbat conținutul și obiectul real al

acțiunii (exercitarea folosinței prin reținerea eronată că eventuala tulburare

a comodatarului în folosința lucrului din partea comodantului atrage

răspunderea extra contractuală pe tărâm delictual în condițiile art. 998-999 C.

civ. deși motivele de apel nu prezintă asemenea critici.

Greșeala de judecată provine și de

la ignorarea dispozițiilor art. 1075 și art. 1078 privitor la obligația de a nu

face un act de natură a vătăma exercitarea dreptului de folosință (comodat).

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC C.D. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 248 din 17 noiembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, modifică decizia

recurată și respinge apelul ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

mai 2010.