ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1844/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 august 2008 reclamanta SC C.D. SRL a chemat în judecată pârâtul S.D.C. solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la respectarea contractului de comodat din 1 aprilie 2003 prin permiterea în continuare la exercitarea dreptului de folosință asupra suprafeței comerciale litigioase. În susținerea cererii reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de comodat autentificat sub nr. 685 din 1 aprilie 2003, cu titlu gratuit pentru o perioada de 10 ani, având ca obiect imobilul spațiu comercial, situat în Craiova, jud. Dolj, în suprafață de 325 mp.

Arată reclamanta că în calitate de beneficiară a contractului de comodat a închiriat spațiul respectiv, iar când a fost eliberat de vechii chiriași a făcut demersuri în vederea încheierii de noi contracte de locațiune, însă în data de 18 august 2005, pârâtul a considerat prin abuz de drept că poate rezilia unilateral contractul de comodat, interzicând reclamantei exercitarea dreptului de folosință imobiliara, schimbând încuietorile la ușile de acces în magazin și încălcând astfel efectele contractuale. Precizează reclamanta că pârâtul a încercat să-și justifice abuzul prin pretinsa notificare din 18 august 2005, notificarea fiind întocmită și trimisă în ziua când a avut loc incidentul dintre părți.

Se mai arată că pârâtul argumentează în notificare că spațiul comercial este întrebuințat de către reclamantă și în alte scopuri decât cel pentru care a fost destinat. Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 685 din 27 mai 2009 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că deși în contract se menționa că pârâtul ar fi avut la momentul încheierii actului calitatea de proprietar al spațiului, în realitate nu avea decât un drept de folosință, fapt ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 6769 din 31 martie 2003. Acest aspect nu afectează însă valabilitatea contractului de comodat al cărui obiect îl reprezintă transmiterea folosinței, nu și a proprietății.

De asemenea, se mai constată că la data încheierii contractului reclamanta a intrat în posesia spațiului (în acest sens fiind adresa nr. 8 din 6 aprilie 2009 a Asociației de Proprietari, contractele de închiriere nr. 1 din 7 aprilie 2003, nr. 1 din 24 martie 2005 încheiate de către reclamantă), pârâtul fiind obligat să respecte obligațiile asumate, art. 1572 C. civ., „comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsă de convenție, înainte de a fi servit la trebuință, pentru care s-a dat cu împrumut”. La data de 18 august 2005, prin notificarea emisă societății reclamante, pârâtul a solicitat ca în termen de 15 zile aceasta să elibereze spațiul ce făcea obiectul contractului, susținând denunțarea convenției pe motiv că bunul ar fi fost folosit necorespunzător de către comodatar și în alte scopuri decât cel pentru care era destinat.

Instanța a reținut că potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți. În prezenta cauză, nici o parte nu a cerut rezilierea contractului de comodat pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către cealaltă parte. Cum contractul este în vigoare, cocontractanții trebuie să își îndeplinească cu bună-credință obligațiile (art. 970, art. 1073 C. civ.), comodantul fiind ținut să respecte dreptul de folosință al comodatarului (art. 1572 C. civ.), motiv pentru care acțiunea va fi admisă. Prescripția dreptului la acțiune nu poate fi reținută. Notificarea denunțării contractului emisă la 18 august 2005 nu a fost comunicată reclamantei la această dată, iar cererea de chemare în judecată a fost trimisă prin poștă, fiind predată oficiului poștal la data de 15 august 2008. Sunt astfel îndeplinite condițiile art. 104 C. proc.

civ., termenul de prescripție aplicabil în cazul valorificării drepturilor de creanță nefiind îndeplinit. Referitor la existența unui drept de ipotecă asupra spațiului și al unuia de locațiune constituie în favoarea unei terțe persoane, notate în cartea funciară, instanța constată că acestea nu au relevanță în cauză. Contractul de comodat produce efecte între părți, iar reclamanta are permisiunea de a închiria bunul. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâtul, motivând că nu s-a făcut dovada că i s-a predat spațiul comercial, că a intrat în posesia imobilului, astfel că nu este valabil încheiat contractul de comodat, între părți neexistând un raport juridic câtă vreme contractul de comodat nu a fost perfectat.

Apelantul mai critică soluția motivat de imposibilitatea executării obligației de către debitor, spațiul fiind închiriat pe o perioadă de 10 ani și în condițiile în care pârâtul nu mai are folosința imobilului, acesta neputând fi obligat să predea bunul, iar banca nici nu a fost parte în proces. Prin decizia nr. 248 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul, sentința criticată a fost schimbată în tot și pe fond acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a respins excepția motivării apelului peste termenul prevăzut de lege motivând că sentința a fost comunicată pârâtului la 2 iulie 2009, conform dovezii de comunicare (fila 73-dosar fond), iar apelul este declarat la 9 iunie 2009, deci înaintea comunicării, iar potrivit art. 287 alin. (4), termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare.

Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cerința prevăzută la alin. (1) pct. 3, referitoare la motivarea în fapt și drept a apelului, poate fi împlinită până la prima zi de înfățișare, care este socotită termenul la care părțile legal citate, pot pune concluzii (art. 134 C. proc. civ.). Așadar, în speță prima zi de înfățișare a fost la termenul din 20 octombrie 2009, când s-au depus și motivele de apel și nu la 22 septembrie 2009, când apelantul a depus cerere de amânare pentru angajare apărător, care a fost încuviințată, astfel că nu erau îndeplinite condițiile art. 134 C. proc. civ.

Pe fondul apelului se reține că într-adevăr, contractul de comodat este un contract real, care se încheie, perfectează atât prin realizarea acordului de voință, cât și prin remiterea lucrului dat în folosință gratuită, în speță acordul de voință fiind materializat în actul autentic nr. 685 din 1 aprilie 2003. Remiterea bunului rezultă din răspunsul la interogator al apelantului reclamant, prin care acesta recunoaște încheierea contractului, reproșându-i comodatarului că nu a folosit spațiul în scopul avut în vedere de părți, cât și din notificarea transmisă de comodant prin care notifica denunțarea contractului pe motiv că spațiul a fost folosit necorespunzător și în alte scopuri, ceea ce înseamnă că acesta a fost predat comodatarului, situație ce rezultă și din înscrisurile depuse de intimata reclamantă (facturi, contracte de închiriere, certificat de înregistrare al societății).

Lipsa unui proces verbal de predare primire se explică prin gradul de rudenie dintre comodant și reprezentantul comodatarului (tată - fiu). Așadar, părțile din prezenta cauză au încheiat contractul de comodat prin care apelantul pârât a remis spre folosință gratuită spațiul din Craiova. Contractul de comodat este un contract real (care se încheie prin realizarea acordului de voință și prin predarea lucrului care constituie obiectul contractului ), esențialmente gratuit (stipularea unei contravalori a folosinței, transformă comodatul în contract de locațiune) și unilateral. Din caracterul unilateral al contractului de comodat, rezultă că din momentul încheierii (în modul arătat), din contract izvorăsc obligații numai pentru comodatar.

Prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat obligarea pârâtului comodant la respectarea contractului, iar instanța de fond, prin sentința apelată, a dispus obligarea pârâtului să-și execute obligațiile asumate, acțiunea având caracterul unei acțiuni personale izvorâtă din contract, întemeiată în drept pe art. 969 C. civ., cauza juridică a acțiunii fiind contractul. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că s-a făcut o aplicare greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 1572, art. 1560, art. 1561 și art. 1564 C. civ. referitor la prevederile speciale din materia comodatului legal.

Norma înscrisă în art. 1572 C. civ. anume că „Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat înainte de trecerea timpului” a fost edictată de legiuitor tocmai în rațiunea de a respinge eventualele abuzuri și, de a se menține echilibrul juridico-economic în realitățile sociale și în împrejurări de imprevizibilitate rezultate din fenomene de inflație. Se critică motivarea instanței de apel potrivit căreia pârâtul nu datorează respect contractual și nu poate fi obligat să-i permită reclamantei să exercite dreptul de folosință asupra spațiului comercial, ci numai restituirea sumelor încasate de acesta cu titlu de chirie, dar într-o acțiune pe teren delictual în baza art. 998-999 C. civ., pe motivul că obligația contractuală ar fi delictuală, constituie o veritabilă denaturare a înțelesului lămurit a acțiunii, apărând cu totul artificială având în vedere că acțiunea privește dreptul de folosință al reclamantei cu temeiuri de drept ce nu lasă loc de interpretări.

Recursul este fondat. Contractul de comodat este contractul prin care o persoană numită comodant, remite, spre folosință temporară unei alte persoane, numită comodatar, un lucru cu obligația pentru acesta din urmă de a-l restitui în natură, în individualitatea sa. Face parte din grupa contractelor reale deoarece, pentru încheierea lui, este necesară atât realizarea acordului de voință cât și predarea (tradițiunea) lucrului care formează obiectul contractului. Obligația de restituire nu se poate naște câtă vreme lucrul nu a fost efectiv predat. Proba contractului de comodat se poate face potrivit regulilor generale din materia probațiunii. Faptul material al predării bunului poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.

În aceste condiții justificat instanța de fond a reținut faptul predării bunului, respectiv intrarea în posesia spațiului (în acest sens fiind adresa nr. 8 din 6 aprilie 2009 a Asociației de Proprietari, contractele de închiriere nr. 1 din 7 aprilie 2003, nr. 1 din 24 martie 2005 încheiate de către reclamantă. Or, art. 1572 C. civ., dispune că restituirea lucrului nu poate fi cerută de către comodatar înainte de împlinirea termenului stipulat sau, dacă nu s-a prevăzut un termen, mai înainte de a se fi îndestulat trebuința comodatarului ce a fost avută în vedere la încheierea contractului. Contractul de comodat fiind unilateral, în principiu nu creează obligații în sarcina comodantului, el generând obligații numai pentru comodatar.

Față de cele arătate, rezultă că prin soluția dată instanța de apel a schimbat conținutul și obiectul real al acțiunii (exercitarea folosinței prin reținerea eronată că eventuala tulburare a comodatarului în folosința lucrului din partea comodantului atrage răspunderea extra contractuală pe tărâm delictual în condițiile art. 998-999 C. civ. deși motivele de apel nu prezintă asemenea critici. Greșeala de judecată provine și de la ignorarea dispozițiilor art. 1075 și art. 1078 privitor la obligația de a nu face un act de natură a vătăma exercitarea dreptului de folosință (comodat). Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.D. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 248 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, modifică decizia recurată și respinge apelul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 mai 2010.