ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj s-a

admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL Galați cu sediul în București

formulată împotriva pârâților SC M.D. SRL Dej, T.I. și B.T.I. s-a constatat că

pârâții au săvârșit acte de concurență neloială împotriva reclamantei și s-a

dispus interzicerea săvârșirii pe viitor a acestor acte și a oricăror alte acte

contrare uzanțelor comerciale cinstite de natură să prejudicieze imaginea și

activitatea reclamantei și au fost obligați la plata sumei de 18.665 lei cu

titlu de daune;

S-au respins capetele

de cerere având ca obiect obligarea pârâților la daune morale și cererea prin

care aceasta a solicitat publicarea în presa scrisă pe cheltuiala pârâților a

dispozitivului hotărârii sub sancțiunea daunelor cominatorii; s-a luat act că

reclamanta a renunțat la soluționarea cererii de majorare a cuantumului pretențiilor

depusă la termenul din 29 noiembrie 2007 și pârâții au fost obligați la

cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

că, în perioada iulie 2005 - februarie 2006, salariați ai reclamantei printre

care și cei doi pârâți (care au ocupat posturi de conducere în cadrul societății

reclamante) au migrat către societatea pârâtă înființată la 29 iunie 2005 al

cărui obiect de activitate este identic cu cel al reclamantei și au fost

angajați în posturi similare sau cu cele deținute anterior.

Instanța a apreciat

că au fost săvârșite fapte de concurență neloială fiind întrunite cerințele

prevăzute de art. 21 din Legea nr. 11/1991 astfel cum a fost modificată.

S-a stabilit că

prejudiciul efectiv suferit de reclamantă este de 18665 lei, fără a fi avută în

vedere suma precizată de expert ca fiind venituri nerealizate, întrucât aceasta

include și costurile pe care reclamanta le-ar fi avut oricum în vedere la

realizarea profitului.

Cererea reclamantei

privind obligarea pârâților la plata daunelor morale a fost respinsă cu

motivarea că pe de o parte nu au fost dovedite, iar pe de altă parte

despăgubirile acordate sunt de natură să acopere eventualele daune morale.

Fiind vorba de o

obligație de a nu face de o faptă cu caracter personal, cererea reclamantei de

obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii a fost respinsă ca

inadmisibilă, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 580

3

alin.

(5) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr.

46 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, au fost admise apelurile declarate de pârâții SC M.D. SRL

Dej și B.T.I. împotriva sentinței instanței de fond, ce a fost schimbată în tot

în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei precum și apelul declarat de

aceasta împotriva aceleiași sentințe.

În considerentele

deciziei s-a arătat că prima instanță a reținut contrar probelor administrate

că în speță sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii delictuale ale

pârâților în condițiile specifice ale concurenței neloiale.

Pârâtul B.T.I. a fost

salariat al reclamantei și apoi angajat ca director al societății pârâte nu i

se poate imputa manopera de deturnare a clientei întrucât nu a fost dovedită,

martorii audiați în cauză au relatat că unii dintre clienții ambilor

comercianți au preferat produsele oferite de pârâtă datorită unor condiții de

transport sau termene de plată considerate mai avantajoase.

Instanța de apel a

apreciat că, referitor la fapta de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991

respectiv deturnarea clientelei reclamantei, simpla practicare de către pârâtă

a unor prețuri inferioare celor prestate de reclamantă, nu poate crea prin ea

însăși caracterul unei concurente neloiale întrucât aceasta trebuie să fie

dovedită.

Nici cea de-a doua

faptă de concurență neloială constând în atragerea unor salariați a unui

comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze

clienții acelui comerciant prevăzută de art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu

poate fi reținută cât timp din probele administrate rezultă că pârâtul B.T.I. după

înființarea societății pârâte, la aproximativ o lună, a demisionat de la

societatea reclamantei și s-a angajat la noua societate pe un post de director

general.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL GALAȚI invocând dispozițiile art.

304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat,

în principal, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 6 si pct. 9 C. proc.

civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de

a se admite apelul formulat de apelanta-reclamanta A. împotriva sentinței com. nr.

3470 din 06 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, schimbarea

în parte a acestei sentințe, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost

precizata și respingerea apelurilor formulate de apelanții-pârâți B.T.I., M.D.

și T.I. împotriva sentinței menționate. În subsidiar, având în vedere dispozițiile

art. 304 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,

recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței de apel.

Recursul este fondat,

urmând a fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ.

Instanța de apel a

acordat ceea ce nu s-a cerut, respingând acțiunea pe considerentul că nu și-a

produs efectele clauza de neconcurență din contractele de muncă, deși prin

acțiune reclamanta nu solicitase constatarea încălcării clauzei de

neconcurență, ci constatarea săvârșirii actelor de concurență neloială de către

pârâți, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 11/1991 (motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.)

Teza reținută de

instanța de apel în cuprinsul considerentelor (pag. 22 din decizia atacată)

potrivit căreia clauza de neconcurență nu și-a produs efectele este nelegală,

instanța acordând ceva ce nu s-a cerut, având în vedere că în petitul acțiunii

introductive o astfel de cerere nu a fost formulată.

Instanța de apel și-a

însușit în mod greșit motivul din apelul pârâtului B.T.I. în contextul în care

prin petitul acțiunii introductive reclamanta nu solicitase constatarea încălcării

clauzei de neconcurență, ci constatarea săvârșirii actelor de concurență

neloială de către pârâți, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 11/1991.

Instanța de apel avea

obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel, însă numai în

raport de solicitările formulate de reclamante prin petitul acțiunii

introductive, iar nu schimbând natura juridică ori temeiul juridic al acțiunii

sau natura raporturilor juridice care trebuie analizate în cadrul unei acțiuni

în concurență neloială.

Procedând astfel,

instanța de apel a depășit limitele cadrului procesual fixat de reclamanta cu

privire la obiectul litigiului si in consecința a încălcat principiul

disponibilității reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit

căruia: „În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecații”.

Pe de alta parte, o

astfel de cerere nu putea fi formulată de către apelantul - pârât B.T.,

respectiv nu putea fi admisă de instanță întrucât potrivit art. 294 alin. (1) C.

proc. civ.: „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi”, iar pe

lângă faptul ca o astfel de cerere nu a fost cuprinsă în petitul acțiunii

introductive, apelantul-pârât nu a formulat o astfel de apărare în fața primei

instanțe.

Totodată trebuia

analizată incidența și nerespectarea clauzei de neconcurență din perspectiva

Legii nr. 11/1991, iar nu a dreptului muncii, astfel încât nu se poate pune

problema naturii juridice a prezentului litigiu ori a raporturilor dintre reclamantă

si salariații acesteia care, cât privește săvârșirea actelor de concurență

neloială, este una comercială iar nu una de dreptul muncii cum în mod nefondat

a reținut instanța de apel.

Încălcarea clauzei de

neconcurență constituie un argument suplimentar pentru a se reține (astfel cum

corect a procedat prima instanța) lipsa de loialitate și infidelitatea

salariatului B.T.I. care, cu desconsiderarea clauzei de neconcurență a săvârșit

fapte de concurență neloială. Prevederile cuprinse în Codul muncii nu pot intra

în conflict cu Legea nr. 11/l991, iar un angajat nu poate fi exonerat de

răspunderea pentru concurența neloială prin invocarea unei pretinse

nevalabilități a clauzei de neconcurență.

Indiferent de natura raporturilor

dintre reclamantă si pârât, acțiunea în concurență neloială se impunea a fi

soluționata exclusiv în temeiul dispozițiilor legale si regulilor prevăzute de

Legea nr. 11/1991, iar nu doar prin prisma prevederilor Codului muncii.

Decizia atacată a

fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Textele legale

aplicabile sunt art. 4 lit. g) și h) din Legea nr. 11/1991 potrivit cărora

constituie acte de concurență neloială:

„g) deturnarea

clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această

clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant;

h) concedierea sau

atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei

societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea

salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale”.

Instanța de apel a

reținut în mod greșit că pârâtul B.T.I. nu ar fi săvârșit fapte de concurență

neloială (deturnare a clientelei).

Pârâtul B.T.l. avea

în subordine 10 agenți de vânzări si coordona distribuția pentru un număr de 7

județe, chiar pârâtul recunoscând că, la puțin timp după demisie s-a angajat la

M.D. și a contactat salariați ai recurentei-reclamante în vederea angajării în

cadrul pârâtei M.D.

Ca atare, deși în mod

corect reținuse prima instanță faptul că prin desemnarea în posturi cheie a

persoanelor care anterior fuseseră angajate ale recurentei-reclamante

demisionate din funcțiile pe care le deținuseră la aceasta și încadrate

ulterior la o foarte scurtă perioadă de timp de o societate concurentă

determină concluzia că a avut loc în realitate o captare a angajaților

reclamantei A.

Încadrarea în munca

realizată prin acțiuni contrare uzanțelor cinstite îndeplinește condițiile

Legii nr. 11/1991 și constituie act de concurență neloială.

Așa cum orice agent

economic trebuie să respecte libertatea muncii în raport de salariații săi,

corelativ și salariații (mai ales cei care dețin funcții de conducere) sunt

datori să manifeste loialitate și fidelitate față de angajatorii lor.

Faptul că salariații

din anumite posturi din cadrul reclamantei au fost racolați si preluați de

intimata-pârâta M.D. denotă că aceștia au prezentat „importanță” și în raport

de informațiile pe care le dețineau și care constituiau fără niciun dubiu

secrete comerciale ale societății A.

În ceea ce privește

fapta de concurență neloială prevăzută de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991:

În mod greșit retine

instanța de apel ca irelevante argumentele privind practicarea unor prețuri

inferioare de către pârâta M. față de recurenta A., precum și cel vizând

orientarea unei părți a clientelei recurentei-reclamante către societatea

intimată-pârâtă.

Greșit nu a aplicat

instanța de apel prezumțiile judiciare pentru a conchide asupra săvârșirii

actelor de concurență neloială, condiționând în mod greșit folosirea

prezumțiilor de existența unor fapte și împrejurări dovedite fără echivoc.

Potrivit art. 1199 C.

civ., prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul le trage dintr-un

fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Prin prezumții nu se poate dovedi direct

faptul care a dus la nașterea litigiului, ci un alt fapt vecin și conex, din a

cărui existență se va trage apoi concluzia cu privire la existența sau

inexistența faptului necunoscut ce trebuie dovedit.

În primul rând,

trebuie avut în vedere că recurenta-reclamanta, în mod obiectiv, nu putea sa

dețină și să aducă în instanță toate elementele esențiale (date din

contabilitatea pârâtei M.D., nu putea cunoaște în mod direct intenția pârâților

T.I., B.T.I. cu privire la deturnarea clientelei și atragerea salariaților

s.a.) pentru a putea proba peremptoriu existența faptelor de concurență

neloială.

Pe de alta parte

însă, în speță existau suficiente elemente pentru ca, prin folosirea

prezumțiilor simple, să se ajungă la concluzia săvârșirii de către pârâți a

faptelor de concurență neloială.

Astfel, în materia

Legii nr. 11/1991 prezumțiile presupun că din materialul probator administrat

instanța poate deduce pe calea prezumției simple existența/săvârșirea unui act

de concurență neloială dintre cele menționate în art. 4 sau 5 din lege (acolo

unde actele nu rezultă în mod direct) sau mai larg existența unui act contrar

uzanțelor comerciale cinstite (art. 1).

Nu este însă necesar

ca efectul actului de concurență neloială să fie cât mai grav ori dăunător, ci

este suficientă identificarea (intuirea) unor indicii deduse din probele

administrate pentru existența acestor acte, cum ar fi în speța scăderea

veniturilor societății recurente în intervalul supus analizei octombrie 2005 -

octombrie 2006, migrarea salariaților din aproape un întreg departament al

recurente la M.D., migrarea a 36 de clienți. Reieșeau astfel acțiuni clare, neechivoce,

concertate și neoneste în același timp de orientare a clientelei comerciantului

lezat (A.) către comerciantul care a profitat de aceste manopere (M.D.).

În ceea ce privește

fapta de concurență neloiala prevăzută de art. 4 lit. li) din Legea nr. 11/1991:

Acțiunea de

dezorganizare a societății recurente prin atragerea unor salariați nu trebuie

neapărat să preceadă înființarea noii societăți, cum în mod greșit a reținut

instanța de apel, astfel cum rezulta din art. 4 lit. h) teza a doua din Legea nr.

11/1991.

Subiect activ al

acestei fapte de concurență neloială poate fi atât o persoană care deține

atribuții decizionale în conducerea unui agent economic (precum în speță

intimatul - pârât B.T.I.), cât și orice alt comerciant concurent (precum

intimații - pârâți M.D. și T.I.) care prin diverse manopere neoneste reușește

să atragă și să angajeze salariații concurentului sau măcar o parte a acestora,

pentru a-l destabiliza funcțional.

Plecarea unui întreg

departament al recurentei - reclamante nu se încadrează în fluctuația normală a

personalului niciunui comerciant, cum greșit a reținut instanța de apel. O

astfel de migrare nu poate fi decât rodul unor manopere concertate de atragere

a acelui departament.

Așadar, faptele

ilicite săvârșite de către intimații-pârâți întrunesc condițiile legale

necesare angajării răspunderii delictuale a acestora, conform dispozițiilor

Legii nr. 11/1991 și pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de prima teză a

dispozițiilor citate.

Astfel, pârâtul T.I.,

administrator al societății M.I., societate cu care reclamanta s-a aflat în

relații comerciale, a înființat SC M.D. SRL care are ca obiect de activitate

tocmai comercializarea acestor produse.

Pentru a organiza

activitatea acestei societăți comerciale, pârâtul T.I. a atras prin mijloace

necinstite salariații recurentei - reclamante din anumite posturi care dețineau

informații importante privind activitatea comercială a reclamantei, inclusiv

clienții acesteia precum și ofertele de prețuri practicate de reclamanta A. În

aceste condiții, pârâții și-au asigurat toate mijloacele necesare pentru

deturnarea clientelei reclamantei.

Or, atragerea unui

număr atât de mare și într-o perioadă scurtă de timp a personalului unei

societăți comerciale concurente, imediat după înființarea societății, ar trebui

să reprezinte per se dovada unei manopere frauduloase de captare a clientelei pentru

că, ceea ce încriminează legea, nu este simpla constituire a unei societăți

comerciale concurente, ci clădirea unei afaceri concurente prin mijloace

contrare uzanțelor cinstite (atragerea salariaților, deturnarea clientelei,

răspândirea de informații false).

Înalta Curte nu va

reține criticile subsumate de către recurentă motivelor prevăzute de art. 304 pct.

7 și 5 C. proc. civ., pentru că decizia este totuși motivată, chiar dacă nu s-a

răspuns tuturor argumentelor recurentei, fiind însă posibil controlul

judecătoresc, iar actul de procedură nu este necesar a fi sancționat cu

nulitatea prevăzută de art. 105 C. proc. civ.

Pentru considerentele

reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

reclamanta SC A. SRL GALAȚI împotriva deciziei nr. 46 din 23 martie 2009 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge apelurile declarate de

pârâții SC M.D. SRL Dej, T.I. și B.T.I. împotriva sentinței nr. 3470 din 6

noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj și vor fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei și va fi păstrată în tot sentința tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A. SRL GALAȚI împotriva deciziei nr. 46 din 23 martie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că respinge apelurile declarate

de pârâții SC M.D. SRL Dej, T.I. și B.T.I. împotriva sentinței nr. 3470 din 6

noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și păstrează în tot sentința tribunalului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 10 martie 2010.