ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL Galați cu sediul în București formulată împotriva pârâților SC M.D. SRL Dej, T.I. și B.T.I.

s-a constatat că pârâții au săvârșit acte de concurență neloială împotriva reclamantei și s-a dispus interzicerea săvârșirii pe viitor a acestor acte și a oricăror alte acte contrare uzanțelor comerciale cinstite de natură să prejudicieze imaginea și activitatea reclamantei și au fost obligați la plata sumei de 18.665 lei cu titlu de daune; S-au respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâților la daune morale și cererea prin care aceasta a solicitat publicarea în presa scrisă pe cheltuiala pârâților a dispozitivului hotărârii sub sancțiunea daunelor cominatorii; s-a luat act că reclamanta a renunțat la soluționarea cererii de majorare a cuantumului pretențiilor depusă la termenul din 29 noiembrie 2007 și pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că, în perioada iulie 2005 - februarie 2006, salariați ai reclamantei printre care și cei doi pârâți (care au ocupat posturi de conducere în cadrul societății reclamante) au migrat către societatea pârâtă înființată la 29 iunie 2005 al cărui obiect de activitate este identic cu cel al reclamantei și au fost angajați în posturi similare sau cu cele deținute anterior. Instanța a apreciat că au fost săvârșite fapte de concurență neloială fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 21 din Legea nr. 11/1991 astfel cum a fost modificată. S-a stabilit că prejudiciul efectiv suferit de reclamantă este de 18665 lei, fără a fi avută în vedere suma precizată de expert ca fiind venituri nerealizate, întrucât aceasta include și costurile pe care reclamanta le-ar fi avut oricum în vedere la realizarea profitului.

Cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata daunelor morale a fost respinsă cu motivarea că pe de o parte nu au fost dovedite, iar pe de altă parte despăgubirile acordate sunt de natură să acopere eventualele daune morale. Fiind vorba de o obligație de a nu face de o faptă cu caracter personal, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata daunelor cominatorii a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 580 3 alin. (5) C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 46 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, au fost admise apelurile declarate de pârâții SC M.D. SRL Dej și B.T.I. împotriva sentinței instanței de fond, ce a fost schimbată în tot în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei precum și apelul declarat de aceasta împotriva aceleiași sentințe.

În considerentele deciziei s-a arătat că prima instanță a reținut contrar probelor administrate că în speță sunt întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii delictuale ale pârâților în condițiile specifice ale concurenței neloiale. Pârâtul B.T.I. a fost salariat al reclamantei și apoi angajat ca director al societății pârâte nu i se poate imputa manopera de deturnare a clientei întrucât nu a fost dovedită, martorii audiați în cauză au relatat că unii dintre clienții ambilor comercianți au preferat produsele oferite de pârâtă datorită unor condiții de transport sau termene de plată considerate mai avantajoase. Instanța de apel a apreciat că, referitor la fapta de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991 respectiv deturnarea clientelei reclamantei, simpla practicare de către pârâtă a unor prețuri inferioare celor prestate de reclamantă, nu poate crea prin ea însăși caracterul unei concurente neloiale întrucât aceasta trebuie să fie dovedită.

Nici cea de-a doua faptă de concurență neloială constând în atragerea unor salariați a unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant prevăzută de art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 nu poate fi reținută cât timp din probele administrate rezultă că pârâtul B.T.I. după înființarea societății pârâte, la aproximativ o lună, a demisionat de la societatea reclamantei și s-a angajat la noua societate pe un post de director general. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL GALAȚI invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta a solicitat, în principal, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 6 si pct. 9 C. proc.

civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de a se admite apelul formulat de apelanta-reclamanta A. împotriva sentinței com. nr. 3470 din 06 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, schimbarea în parte a acestei sentințe, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost precizata și respingerea apelurilor formulate de apelanții-pârâți B.T.I., M.D. și T.I. împotriva sentinței menționate. În subsidiar, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. Instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, respingând acțiunea pe considerentul că nu și-a produs efectele clauza de neconcurență din contractele de muncă, deși prin acțiune reclamanta nu solicitase constatarea încălcării clauzei de neconcurență, ci constatarea săvârșirii actelor de concurență neloială de către pârâți, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 11/1991 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.) Teza reținută de instanța de apel în cuprinsul considerentelor (pag. 22 din decizia atacată) potrivit căreia clauza de neconcurență nu și-a produs efectele este nelegală, instanța acordând ceva ce nu s-a cerut, având în vedere că în petitul acțiunii introductive o astfel de cerere nu a fost formulată.

Instanța de apel și-a însușit în mod greșit motivul din apelul pârâtului B.T.I. în contextul în care prin petitul acțiunii introductive reclamanta nu solicitase constatarea încălcării clauzei de neconcurență, ci constatarea săvârșirii actelor de concurență neloială de către pârâți, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 11/1991. Instanța de apel avea obligația de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel, însă numai în raport de solicitările formulate de reclamante prin petitul acțiunii introductive, iar nu schimbând natura juridică ori temeiul juridic al acțiunii sau natura raporturilor juridice care trebuie analizate în cadrul unei acțiuni în concurență neloială. Procedând astfel, instanța de apel a depășit limitele cadrului procesual fixat de reclamanta cu privire la obiectul litigiului si in consecința a încălcat principiul disponibilității reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., potrivit căruia: „În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații”. Pe de alta parte, o astfel de cerere nu putea fi formulată de către apelantul - pârât B.T., respectiv nu putea fi admisă de instanță întrucât potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ.: „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi”, iar pe lângă faptul ca o astfel de cerere nu a fost cuprinsă în petitul acțiunii introductive, apelantul-pârât nu a formulat o astfel de apărare în fața primei instanțe.

Totodată trebuia analizată incidența și nerespectarea clauzei de neconcurență din perspectiva Legii nr. 11/1991, iar nu a dreptului muncii, astfel încât nu se poate pune problema naturii juridice a prezentului litigiu ori a raporturilor dintre reclamantă si salariații acesteia care, cât privește săvârșirea actelor de concurență neloială, este una comercială iar nu una de dreptul muncii cum în mod nefondat a reținut instanța de apel. Încălcarea clauzei de neconcurență constituie un argument suplimentar pentru a se reține (astfel cum corect a procedat prima instanța) lipsa de loialitate și infidelitatea salariatului B.T.I. care, cu desconsiderarea clauzei de neconcurență a săvârșit fapte de concurență neloială.

Prevederile cuprinse în Codul muncii nu pot intra în conflict cu Legea nr. 11/l991, iar un angajat nu poate fi exonerat de răspunderea pentru concurența neloială prin invocarea unei pretinse nevalabilități a clauzei de neconcurență. Indiferent de natura raporturilor dintre reclamantă si pârât, acțiunea în concurență neloială se impunea a fi soluționata exclusiv în temeiul dispozițiilor legale si regulilor prevăzute de Legea nr. 11/1991, iar nu doar prin prisma prevederilor Codului muncii. Decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Textele legale aplicabile sunt art. 4 lit. g) și h) din Legea nr. 11/1991 potrivit cărora constituie acte de concurență neloială: „g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant; h) concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale”. Instanța de apel a reținut în mod greșit că pârâtul B.T.I. nu ar fi săvârșit fapte de concurență neloială (deturnare a clientelei). Pârâtul B.T.l. avea în subordine 10 agenți de vânzări si coordona distribuția pentru un număr de 7 județe, chiar pârâtul recunoscând că, la puțin timp după demisie s-a angajat la M.D.

și a contactat salariați ai recurentei-reclamante în vederea angajării în cadrul pârâtei M.D. Ca atare, deși în mod corect reținuse prima instanță faptul că prin desemnarea în posturi cheie a persoanelor care anterior fuseseră angajate ale recurentei-reclamante demisionate din funcțiile pe care le deținuseră la aceasta și încadrate ulterior la o foarte scurtă perioadă de timp de o societate concurentă determină concluzia că a avut loc în realitate o captare a angajaților reclamantei A. Încadrarea în munca realizată prin acțiuni contrare uzanțelor cinstite îndeplinește condițiile Legii nr. 11/1991 și constituie act de concurență neloială. Așa cum orice agent economic trebuie să respecte libertatea muncii în raport de salariații săi, corelativ și salariații (mai ales cei care dețin funcții de conducere) sunt datori să manifeste loialitate și fidelitate față de angajatorii lor.

Faptul că salariații din anumite posturi din cadrul reclamantei au fost racolați si preluați de intimata-pârâta M.D. denotă că aceștia au prezentat „importanță” și în raport de informațiile pe care le dețineau și care constituiau fără niciun dubiu secrete comerciale ale societății A. În ceea ce privește fapta de concurență neloială prevăzută de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991: În mod greșit retine instanța de apel ca irelevante argumentele privind practicarea unor prețuri inferioare de către pârâta M. față de recurenta A., precum și cel vizând orientarea unei părți a clientelei recurentei-reclamante către societatea intimată-pârâtă. Greșit nu a aplicat instanța de apel prezumțiile judiciare pentru a conchide asupra săvârșirii actelor de concurență neloială, condiționând în mod greșit folosirea prezumțiilor de existența unor fapte și împrejurări dovedite fără echivoc.

Potrivit art. 1199 C. civ., prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut. Prin prezumții nu se poate dovedi direct faptul care a dus la nașterea litigiului, ci un alt fapt vecin și conex, din a cărui existență se va trage apoi concluzia cu privire la existența sau inexistența faptului necunoscut ce trebuie dovedit. În primul rând, trebuie avut în vedere că recurenta-reclamanta, în mod obiectiv, nu putea sa dețină și să aducă în instanță toate elementele esențiale (date din contabilitatea pârâtei M.D., nu putea cunoaște în mod direct intenția pârâților T.I., B.T.I. cu privire la deturnarea clientelei și atragerea salariaților s.a.) pentru a putea proba peremptoriu existența faptelor de concurență neloială.

Pe de alta parte însă, în speță existau suficiente elemente pentru ca, prin folosirea prezumțiilor simple, să se ajungă la concluzia săvârșirii de către pârâți a faptelor de concurență neloială.

Astfel, în materia Legii nr. 11/1991 prezumțiile presupun că din materialul probator administrat instanța poate deduce pe calea prezumției simple existența/săvârșirea unui act de concurență neloială dintre cele menționate în art. 4 sau 5 din lege (acolo unde actele nu rezultă în mod direct) sau mai larg existența unui act contrar uzanțelor comerciale cinstite (art. 1). Nu este însă necesar ca efectul actului de concurență neloială să fie cât mai grav ori dăunător, ci este suficientă identificarea (intuirea) unor indicii deduse din probele administrate pentru existența acestor acte, cum ar fi în speța scăderea veniturilor societății recurente în intervalul supus analizei octombrie 2005 - octombrie 2006, migrarea salariaților din aproape un întreg departament al recurente la M.D., migrarea a 36 de clienți.

Reieșeau astfel acțiuni clare, neechivoce, concertate și neoneste în același timp de orientare a clientelei comerciantului lezat (A.) către comerciantul care a profitat de aceste manopere (M.D.). În ceea ce privește fapta de concurență neloiala prevăzută de art. 4 lit. li) din Legea nr. 11/1991: Acțiunea de dezorganizare a societății recurente prin atragerea unor salariați nu trebuie neapărat să preceadă înființarea noii societăți, cum în mod greșit a reținut instanța de apel, astfel cum rezulta din art. 4 lit. h) teza a doua din Legea nr. 11/1991. Subiect activ al acestei fapte de concurență neloială poate fi atât o persoană care deține atribuții decizionale în conducerea unui agent economic (precum în speță intimatul - pârât B.T.I.), cât și orice alt comerciant concurent (precum intimații - pârâți M.D.

și T.I.) care prin diverse manopere neoneste reușește să atragă și să angajeze salariații concurentului sau măcar o parte a acestora, pentru a-l destabiliza funcțional. Plecarea unui întreg departament al recurentei - reclamante nu se încadrează în fluctuația normală a personalului niciunui comerciant, cum greșit a reținut instanța de apel. O astfel de migrare nu poate fi decât rodul unor manopere concertate de atragere a acelui departament. Așadar, faptele ilicite săvârșite de către intimații-pârâți întrunesc condițiile legale necesare angajării răspunderii delictuale a acestora, conform dispozițiilor Legii nr. 11/1991 și pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de prima teză a dispozițiilor citate.

Astfel, pârâtul T.I., administrator al societății M.I., societate cu care reclamanta s-a aflat în relații comerciale, a înființat SC M.D. SRL care are ca obiect de activitate tocmai comercializarea acestor produse. Pentru a organiza activitatea acestei societăți comerciale, pârâtul T.I. a atras prin mijloace necinstite salariații recurentei - reclamante din anumite posturi care dețineau informații importante privind activitatea comercială a reclamantei, inclusiv clienții acesteia precum și ofertele de prețuri practicate de reclamanta A. În aceste condiții, pârâții și-au asigurat toate mijloacele necesare pentru deturnarea clientelei reclamantei.

Or, atragerea unui număr atât de mare și într-o perioadă scurtă de timp a personalului unei societăți comerciale concurente, imediat după înființarea societății, ar trebui să reprezinte per se dovada unei manopere frauduloase de captare a clientelei pentru că, ceea ce încriminează legea, nu este simpla constituire a unei societăți comerciale concurente, ci clădirea unei afaceri concurente prin mijloace contrare uzanțelor cinstite (atragerea salariaților, deturnarea clientelei, răspândirea de informații false). Înalta Curte nu va reține criticile subsumate de către recurentă motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 5 C. proc. civ., pentru că decizia este totuși motivată, chiar dacă nu s-a răspuns tuturor argumentelor recurentei, fiind însă posibil controlul judecătoresc, iar actul de procedură nu este necesar a fi sancționat cu nulitatea prevăzută de art. 105 C. proc.

civ. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL GALAȚI împotriva deciziei nr. 46 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge apelurile declarate de pârâții SC M.D. SRL Dej, T.I. și B.T.I. împotriva sentinței nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj și vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și va fi păstrată în tot sentința tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL GALAȚI împotriva deciziei nr. 46 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte în sensul că respinge apelurile declarate de pârâții SC M.D. SRL Dej, T.I. și B.T.I. împotriva sentinței nr. 3470 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Comercial Cluj. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și păstrează în tot sentința tribunalului. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 martie 2010.