ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2471/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1363 din 9 decembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 4922/103/2007 al Tribunalului Neamț, secția comercială și contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Piatra Neamț împotriva pârâtei C.N. Pentru a pronunța această soluție prima instanță investită ca urmare a administrării excepției necompetenței materiale, prin încheierea din 4 septembrie 2007 a Tribunalului Neamț, secția civilă, a reținut în esență că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.134,9 lei reprezentând contravaloarea bunurilor neachitate și 3.000 lei cu titlu de daune.

Reclamanta a invocat în drept prevederile art. 2 din Legea nr. 11/1991 arătând în motivare că pârâta a avut calitatea de angajat în perioada 1 septembrie 2003 - 16 octombrie 2005 și a îndeplinit și funcția de responsabil de marketing al reclamantei, iar la data de 17 octombrie 2005 a înființat o societate comercială cu același obiect de activitate principală ca și reclamanta, încălcând prevederile legale menționate. Tribunalul a concluzionat pe baza expertizei efectuate în cauză că modelele produse de societatea al cărei asociat unic este pârâta nu satisfac criteriul de identitate, în sensul Legii nr. 129/1992, iar modalitatea de găsire a clienților de către cele două societăți constă în prezentarea produselor direct firmelor care le comercializează.

De asemenea, scăderea livrărilor reclamantei către alte societăți care au stabilit raporturi comerciale cu societatea pârâtei nu poate fi imputată acesteia, astfel că nu se poate reține săvârșirea unor fapte de concurență neloială din partea acesteia. Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia nr. 71/2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării sentinței, admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune și 7.789 lei cheltuieli judecată către reclamantă. Pentru a proceda astfel instanța de apel a arătat că solicitarea de acordare a daunelor patrimoniale în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 11/1991 este întemeiată pentru că reclamanta a prezentat în acțiune o serie de acte și fapte în sprijinul dovedirii raportului juridic de concurență neloială iar probele administrate au confirmat aceste susținerii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N. criticând-o pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurenta invocă faptul că instanța de apel analizând superficial cauza și interpretând eronat probele administrate de prima instanță, a concluzionat, fără temei și în lipsa unei motivări corespunzătoare că practicile sale comerciale reprezintă concurență neloială materializată prin diferite activități enumerate la art. 4 și art. 5 din Legea nr. 11/1991, fără însă a le preciza. Pe de altă parte, susține recurenta, existența concurenței neloiale este exclusă dată fiind diferențele de calitate între produsele celor două societăți comerciale.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea, constată că este întemeiat. Astfel, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței - cerință pe care decizia recurată nu o îndeplinește, în lipsa prezentării, în concret, a argumentelor care au determinat soluția adoptată, iar motivarea, în termeni generali că susținerile reclamantei au fost confirmate de probele administrate în cauză atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu referire la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se impune precizarea că aceste prevederi au fost doar indicate de recurentă, fără o dezvoltare corespunzătoare a motivelor, astfel că verificarea legalității deciziei sub acest aspect nu este posibilă.

În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivat din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2, 4, 5 și art. 9 din Legea nr. 11/1991, se va reține că în conformitate cu art. 2 din lege, constituie concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea comercială sau industrială, materializată prin desfășurarea activităților de captare a clientelei prin mijloace lipsite de onestitate.

Din această perspectivă, împrejurarea că produsele fabricate de societatea intimatei se încadrează în aceeași ramură a industriei de confecții cu cele produse de recurentă - nu este prin ea însăși o condiție suficientă pentru calificarea acestei activități ca fiind concurentă neloială, cu atât mai mult cu cât tribunalul a arătat - iar curtea de apel nu a înlăturat motivat acest argument - faptul că modelele produse de societate al cărui asociat unic este pârâta nu sunt satisfac criteriul de identitate astfel cum acesta este definite prin Legea nr. 129/1992. De asemenea, în lipsa existenței raportului de cauzalitate între scăderea livrărilor intimatei și activitatea comercială a recurentei, răspunderea patrimonială a acesteia nu poate fi antrenată, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 11/1991.

În consecință, recursul va fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia recurată va fi modificată în sensul respingerii apelului reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.N. împotriva Deciziei nr. 71/2009 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC I. SRL Piatra Neamț împotriva sentinței nr. 1368/ Com din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.