ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3267/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul D.V.M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 334.741 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a activității de concurență neloială, desfășurată cu începere de la 1 iunie 2005. În motivarea acțiunii, s-a arătat, că pârâtul care a avut inițial diferite funcții în cadrul societății reclamante, în prezent are calitatea de asociat unic al SC M.D.I. SRL și intermediază comenzile de transport ale D.T.C.L.D.D., funcție în care acesta a trimis societății reclamante numai comenzi cu privire la care cunoștea faptul că nu vor putea fi onorate, creându-i acesteia prejudiciul sus-menționat.

Prin sentința civilă nr. 443/2008 din 16 septembrie 2008, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Comercial Cluj. Prin sentința comercială nr. 563/C/2009 pronunțată la data de 16 februarie 2009 de Tribunalul Comercial Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca împotriva pârâtului D.V.M., ca fiind prescrisă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în cazurile de concurență neloială, termenul în care poate fi exercitată acțiunea pentru repararea prejudiciului este de un an de la data cunoașterii săvârșirii faptei și autorului ei.

Prima instanță a reținut că termenul de prescriere extinctivă a dreptului la acțiune a început să curgă din data de 31 iunie 2005, s-a împlinit în data de 31 iunie 2006, când s-au cunoscut faptele pârâtului și existența prejudiciului societății reclamante, iar acțiunea a fost introdusă abia în data de 30 mai 2008. Prin urmare, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei sentințe reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 153/2009 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 563/ C din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj în vederea analizării temeiniciei cererii de chemare în judecată cu privire la prejudiciul produs prin acte de concurență neloială ulterioare datei de 30 mai 2007. A menținut soluția de admitere a excepției de prescripție cu privire la actele de concurență neloială anterioare datei de 30 mai 2007. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 11/1991, trebuie interpretate în sensul că dreptul la acțiune și implicit începutul termenului de prescripție se naște în momentul în care persoana prejudiciată conștientizează producerea unei daune (sau ar trebui să cunoască producerea acesteia) și în niciun caz în momentul în care prejudiciul este cuantificat cu exactitate.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că actele de concurență neloială au un caracter de continuitate, deoarece se produc atâta timp cât societatea concurentă își desfășoară activitatea și pentru fiecare act de concurență neloială curge un termen de prescripție, distinct. Raportat la data cererii de chemare în judecată, respectiv 30 mai 2008, reclamanta-apelantă este în termen să solicite despăgubiri pentru faptele de concurență neloială produse ulterior datei de 30 mai 2007. Împotriva deciziei menționate, în termen legal, reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului reclamantei și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică decizia atacată sub aspectul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 și ale art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, susținând, în esență, nerespectarea principiului contradictorialității și eroarea instanței de apel cu privire la data cunoașterii pagubei. Recurenta consideră că instanța de apel prin soluția pronunțată nu a respectat principiul contradictorialității, pronunțând o soluție diferită de cererile și susținerile părților, fără a pune în discuție aspectul legat de curgerea unui termen de prescripție distinct în raport de fiecare act de concurență neloială, astfel încât părțile să-și poată exprima punctul de vedere.

În ceea ce privește eroarea instanței de apel cu privire la data cunoașterii pagubei, recurenta arată, în esență, că în anul 2005 a cunoscut doar eventualitatea producerii unei pagube, neexistând certitudinea că se va produce un prejudiciu prin pierderea clientului D.T.L.T.D., or practica în materie de concurență neloială impune ca producerea pagubei să fie certă, chiar dacă nu este cunoscut cuantumul exact al prejudiciului. În opinia recurentei doar situațiile contabile ale unor ani întregi ulteriori înființării de către pârât a societății concurente și deturnării clientului menționat ar putea oferi indicii semnificative privind prejudiciul suferit ca urmare a acestui fapt. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate și temeiul de drept arătat, se constată că recursul este fondat. Dispoziții art. 304 pct. 9 teza a doua C. proc. civ., invocate de recurentă vizează ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Actele și faptele pe care legea le consideră concurențiale sunt prevăzute de art. 4 și 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, iar încălcarea obligației de către comerciant de a-și desfășura activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite atrage răspunderea civilă, contravențională ori penală în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 9 și art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, acțiunea în răspundere civilă corespunzătoare faptelor prevăzute de art. 4 sau 5 din lege se introduce într-un termen de un an de la data când păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Problema în litigiu este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru daunele produse prin concurență neloială săvârșite de administrator prin faptă directă sau prin altă persoană fizică sau juridică, respectiv dacă prescripția începe să curgă de la data înființării comerciantului concurent.

Nu se poate aprecia asupra intervenirii termenului de prescripție decât după administrarea unor probe suplimentare cu privire la existența daunei și a momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască acest aspect. Potrivit dipozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., „excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”. Prin urmare, în cazul în care pentru soluționarea excepției sunt necesare aceleași dovezi ca și pentru judecarea fondului cauzei, instanța va uni excepția cu fondul.

Având în vedere că prin probatoriul necesar soluționării excepției se antamează fondul prezentei cauze atât prima instanță, cât și cea de control judiciar ar fi trebuit să dispună unirea excepției cu fondul și administrarea de probatorii în vederea clarificării momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența și întinderea prejudiciului astfel cum statuează dispozițiile art. 9 raportat la art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Totodată, reglementarea prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „în cazul în care se constată că în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului (..) instanța de apel va desființa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe” constituie o garanție a aplicării principiilor care guvernează procesul civil, cât și principiul prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.

privind judecarea cauzei în mod echitabil. Raportat la textul de lege menționat, pentru a asigura o judecată unitară, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, se impunea admiterea în tot a apelului și trimiterea spre rejudecare urmând ca instanța de fond să dispună unirea excepției prescripției dreptului la acțiune cu fondul și administrarea de probatorii în vederea clarificării momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existența și întinderea prejudiciului. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va admite în tot apelul, va desființa în tot sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC I.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 153 din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, modifică decizia atacată, admite în tot apelul formulat reclamanta SC I.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței nr. 563/ C din 16 februarie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj, desființează în tot sentința apelată și trimite cauza la Tribunalului Comercial Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.