ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3267/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca în

contradictoriu cu pârâtul D.V.M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei

de 334.741 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a

activității de concurență neloială, desfășurată cu începere de la 1 iunie 2005.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat, că pârâtul care a avut inițial diferite funcții în cadrul

societății reclamante, în prezent are calitatea de asociat unic al SC M.D.I. SRL

și intermediază comenzile de transport ale D.T.C.L.D.D., funcție în care acesta

a trimis societății reclamante numai comenzi cu privire la care cunoștea faptul

că nu vor putea fi onorate, creându-i acesteia prejudiciul sus-menționat.

Prin sentința civilă nr.

443/2008 din 16 septembrie 2008, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a

acțiunii formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Prin sentința

comercială nr. 563/C/2009 pronunțată la data de 16 februarie 2009 de Tribunalul

Comercial Cluj s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.T. SA

Cluj-Napoca împotriva pârâtului D.V.M., ca fiind prescrisă.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în cazurile de concurență

neloială, termenul în care poate fi exercitată acțiunea pentru repararea

prejudiciului este de un an de la data cunoașterii săvârșirii faptei și

autorului ei. Prima instanță a reținut că termenul de prescriere extinctivă a

dreptului la acțiune a început să curgă din data de 31 iunie 2005, s-a împlinit

în data de 31 iunie 2006, când s-au cunoscut faptele pârâtului și existența

prejudiciului societății reclamante, iar acțiunea a fost introdusă abia în data

de 30 mai 2008. Prin urmare, a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune

invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca a formulat apel.

Prin decizia civilă nr.

153/2009 din 27 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței nr. 563/ C din 16 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Comercial Cluj, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare

Tribunalului Comercial Cluj în vederea analizării temeiniciei cererii de

chemare în judecată cu privire la prejudiciul produs prin acte de concurență

neloială ulterioare datei de 30 mai 2007. A menținut soluția de admitere a excepției de prescripție cu privire la actele de concurență neloială anterioare

datei de 30 mai 2007.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că

dispozițiile art. 12 din Legea nr. 11/1991, trebuie interpretate în sensul că

dreptul la acțiune și implicit începutul termenului de prescripție se naște în

momentul în care persoana prejudiciată conștientizează producerea unei daune

(sau ar trebui să cunoască producerea acesteia) și în niciun caz în momentul în

care prejudiciul este cuantificat cu exactitate.

Pe de altă parte,

instanța de apel a apreciat că actele de concurență neloială au un caracter de

continuitate, deoarece se produc atâta timp cât societatea concurentă își

desfășoară activitatea și pentru fiecare act de concurență neloială curge un

termen de prescripție, distinct.

Raportat la data

cererii de chemare în judecată, respectiv 30 mai 2008, reclamanta-apelantă este

în termen să solicite despăgubiri pentru faptele de concurență neloială produse

ulterior datei de 30 mai 2007.

Împotriva deciziei

menționate, în termen legal, reclamanta SC I.T. SA Cluj-Napoca a declarat

recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei

atacate în sensul admiterii apelului reclamantei și trimiterea cauzei spre

rejudecare primei instanțe.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, reclamanta critică decizia atacată sub aspectul prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 11 și ale art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale, susținând, în esență, nerespectarea principiului

contradictorialității și eroarea instanței de apel cu privire la data

cunoașterii pagubei.

Recurenta consideră că

instanța de apel prin soluția pronunțată nu a respectat principiul

contradictorialității, pronunțând o soluție diferită de cererile și susținerile

părților, fără a pune în discuție aspectul legat de curgerea unui termen de

prescripție distinct în raport de fiecare act de concurență neloială, astfel

încât părțile să-și poată exprima punctul de vedere.

În ceea ce privește

eroarea instanței de apel cu privire la data cunoașterii pagubei, recurenta

arată, în esență, că în anul 2005 a cunoscut doar eventualitatea producerii

unei pagube, neexistând certitudinea că se va produce un prejudiciu prin

pierderea clientului D.T.L.T.D., or practica în materie de concurență neloială

impune ca producerea pagubei să fie certă, chiar dacă nu este cunoscut

cuantumul exact al prejudiciului. În opinia recurentei doar situațiile

contabile ale unor ani întregi ulteriori înființării de către pârât a societății

concurente și deturnării clientului menționat ar putea oferi indicii

semnificative privind prejudiciul suferit ca urmare a acestui fapt.

Intimatul-pârât a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de

reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul

litigiu.

Analizând decizia

recurată în raport de motivele de recurs invocate și temeiul de drept arătat,

se constată că recursul este fondat.

Dispoziții art.

304

pct.

9 teza a doua C. proc. civ., invocate de recurentă vizează ipoteza în care

hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Actele și faptele pe

care legea le consideră concurențiale sunt prevăzute de art. 4 și 5 din Legea nr.

11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, iar încălcarea obligației de

către comerciant de a-și desfășura activitatea cu bună credință și potrivit

uzanțelor cinstite atrage răspunderea civilă, contravențională ori penală în

condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 9

și art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale,

acțiunea

în răspundere civilă corespunzătoare faptelor prevăzute de art. 4 sau 5 din

lege se introduce într-un termen de un an de la data când păgubitul a cunoscut

sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o,

dar nu mai târziu de

3 ani de la data săvârșirii faptei.

Problema în litigiu este momentul de

la care începe să curgă termenul de prescripție pentru daunele produse prin

concurență neloială săvârșite de administrator prin faptă directă sau prin altă

persoană fizică sau juridică, respectiv dacă prescripția începe să curgă de la

data înființării comerciantului concurent.

Nu se poate aprecia asupra

intervenirii termenului de prescripție decât după administrarea unor probe

suplimentare cu privire la existența daunei și a momentului la care reclamantul

a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască acest aspect.

Potrivit dipozițiilor art. 137 alin. (2)

C. proc. civ., „excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru

judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea

în fond a pricinii”.

Prin urmare, în cazul în care pentru

soluționarea excepției sunt necesare aceleași dovezi ca și pentru judecarea

fondului cauzei, instanța va uni excepția cu fondul.

Având în vedere că prin probatoriul

necesar soluționării excepției se antamează fondul prezentei cauze atât prima

instanță, cât și cea de control judiciar ar fi trebuit să dispună unirea

excepției cu fondul și administrarea de probatorii în vederea clarificării

momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască

existența și întinderea prejudiciului astfel cum statuează dispozițiile art. 9

raportat la art. 12 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale.

Totodată, reglementarea prevăzută de art.

297 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „în cazul în care se constată că în

mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului (..) instanța de apel va desființa hotărârea și va trimite cauza spre

rejudecare primei instanțe” constituie o garanție a aplicării principiilor care

guvernează procesul civil, cât și principiul prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.

privind judecarea cauzei în mod echitabil.

Raportat la textul de lege menționat,

pentru a asigura o judecată unitară, cu respectarea principiului dublului grad

de jurisdicție, se impunea admiterea în tot a apelului și trimiterea spre

rejudecare urmând ca instanța de fond să dispună unirea excepției prescripției

dreptului la acțiune cu fondul și administrarea de probatorii în vederea

clarificării momentului la care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit să

cunoască existența și întinderea prejudiciului.

Pentru toate argumentele de fapt și de

drept care preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., va admite recursul formulat de reclamantă, va admite în tot apelul, va

desființa în tot sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare

Tribunalului Comercial Cluj.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC I.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 153

din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, modifică decizia atacată, admite în tot apelul formulat

reclamanta SC I.T. SA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței nr. 563/ C din 16

februarie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj, desființează în tot sentința

apelată și trimite cauza la Tribunalului Comercial Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.