ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La

19 august 2008 reclamanta SC F.T.C. SRL Tg.Mureș a chemat-o în judecată pe

pârâta SC A.R.I. SRL Tg.Mureș, solicitând, în temeiul art. 9 din Legea nr. 11/1991

și art. 998 C. civ., obligarea pârâtei: la încetarea actelor de concurență

neloiale și plata daunelor cominatorii de 2.000 lei pentru fiecare zi de

întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile; la retragerea anunțurilor care au fost trimise spre publicare, cu

obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere

în executarea voluntară a hotărârii judecătorești; la publicarea hotărârii

judecătorești irevocabile în publicația „Cuvântul liber” în termen de 7 zile de

la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, cu obligarea la plata

daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere și la repararea

daunelor produse reclamantei în cuantum de 92.500 lei, cu cheltuieli de

judecată.

Reclamanta a susținut

că, încă din anul 1991, este autorizată să desfășoare comerț cu semințe și

material săditor precum și cu produse fitosanitare, timp în care și-a format o clientelă,

deschizându-și din anul 1994 până în anul 1997 un punct de lucru în sediul

închiriat din Tg.Mureș. Acest spațiu a fost închiriat la 1 februarie 2012 de

către pârâtă, la un preț al chiriei superior celui achitat anterior de către

reclamantă, pentru a desfășura o activitate similară, scop în care a folosit

panourile publicitare și reclamele societății reclamante și, mai mult decât

atât, a publicat în ziarul „Cuvântul liber” din 26 februarie 2008 anunțul

potrivit căruia „magazinul de semințe, pesticide, îngrășăminte chimice, cel

vechi și tradițional, s-a redeschis cu o gamă largă de produse agricole, la

cele mai mici prețuri.”

Reclamanta a mai

arătat că neavând posibilitatea să achite chiria la nivelul cuantumului oferit

de pârâtă pentru aceste spațiu, a închiriat alt spațiu la distanță de circa 50

m de cel avut anterior și cu toate acestea, pârâta informa clientela

reclamantei că aceasta și-a încetat activitatea, iar toate produsele din gama

comercializată de reclamantă se pot achiziționa de la pârâtă, răspândind astfel

informații mincinoase privitoare la societatea reclamantă, menite să inducă în

eroare clientela și să-și creeze o situație favorabilă în raport cu competitorii

săi de piață, fapte care sunt sancționate de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 11/1991.

În ceea ce privește

suma solicitată în valoare de 92.500 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca

urmare a faptelor de concurență neloială săvârșite de către pârâtă, a arătat că

aceasta reprezintă beneficiul nerealizat prin îndepărtarea sa din acel spațiu

comercial și atragerea propriei clientele, în mod ilicit.

La data de 7

octombrie 2008 pârâta SC A.R.I. SRL Tg.Mureș a formulat întâmpinare și cerere

reconvențională, invocând excepția necompetenței judecătoriei în soluționarea

acțiunii și solicitând obligarea reclamantei-pârâte, în temeiul art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 11/1991, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune

interese, ca urmare a acțiunilor ilicite ale acesteia.

Judecătoria Tg.Mureș

a admis excepția necompetenței teritoriale și, conform art. 97 din Legea nr. 11/1991,

raportat la art. 159 și art. 12 C. proc. civ., a declinat competența în

favoarea Tribunalului Comercial Mureș, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 6217

din 24 noiembrie 2008.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea, a

obligat-o pe pârâtă la retragerea/retractarea anunțurilor care au fost trimise

spre publicare și publicarea hotărârii judecătorești irevocabile în publicația

„Cuvântul liber”; la plata daunelor cominatorii de 2.000 lei pe fiecare zi de

întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile și a sumei de 26.377 lei, cu titlu de despăgubiri, respingând

cererea privind încetarea actelor de concurență neloială, ca rămasă fără

obiect, și, ca nefondată, cererea reconvențională, așa cum rezultă din sentința

nr. 3161 din 1 noiembrie 2010.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că nu au fost dovedite decât parțial

susținerile reclamantei privind acțiunea neconcurențială desfășurată de pârâtă,

nefiind probată înlăturarea reclamantei din spațiul în care și-a desfășurat

activitatea anterior, cu scopul de a-i returna clientela, fiind dovedită însă

cercetarea și sancționarea pârâtei de către organul constatator pentru

săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale, având în vedere că a publicat trei anunțuri

prin care informa cititorul ziarului local asupra redeschiderii magazinului

vechi și tradițional, uzând de renumele reclamantei, care era singura

deținătoare a unui astfel de magazin, creându-și astfel o situație favorabilă

în dauna unor concurenți și că, publicând informații cu un conținut fals,

asociate cu omisiunea mutării firmei la punctul autorizat, pentru identificarea

comerciantului, cu păstrarea vechilor afișe pe vitrine, și-a creat premisele

pentru însușirea în mod ilicit a clientelei reclamante.

Fapta săvârșită de

pârâtă de a publica un anunț cu un conținut fals pentru a induce în eroare

consumatorii, implică vinovăția acesteia în forma intenției directe și

incidența dispozițiilor art. 1, art. 2 și art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991.

Întrucât prejudiciul

constatat prin raportul de expertiză, este consecința mai multor fapte și

împrejurări, nefiind posibilă determinarea cauzei proxime, instanța de fond,

aplicând criteriul stabilit prin sistemul echivalenței condițiilor, a apreciat

prejudiciul suferit de reclamantă la un procent de 50 % a acțiunii

neconcurențiale a pârâtei, respectiv 26.377 lei, reprezentând venitul net

nerealizat în cadrul magazinului reclamantei.

Fiind în litigiu și

obligația de a face, pentru neexecutarea voluntară, față de împrejurarea că a

fost admisă cererea referitoare la despăgubiri, instanța a apreciat ca

justificată și obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că faptele imputate pârâtei

reconvenționale nu au produs reclamantei reconvenționale niciun prejudiciu

material, moral și de imagine, în condițiile în care volumul vânzărilor acestei

societăți au crescut în anul 2008 cu 349 % față de rezultatele anului anterior,

când nu avea o clientelă proprie, beneficiind de vadul comercial și clientela

vechiului magazin.

Prin decizia nr. 40/A

din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Tg.Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins apelurile declarate de ambele părți împotriva

sentinței tribunalului și a obligat-o pe apelanta reclamantă să-i plătească

apelantei intimate SC A.R.I. SRL Tg.Mureș cheltuielile de judecată în cuantum

de 2.945 lei, reprezentând onorariu de avocat, compensând restul cheltuielilor

de judecată.

Examinând hotărârea

atacată din perspectiva motivelor de apel invocate de părți, instanța de apel a

constatat că acestea sunt nefondate, reținând că instanța de fond a făcut o

analiză detaliată și pertinentă a elementelor răspunderii pârâtei, fapta

ilicită fiind dovedită, vinovăția rezultând din comportamentul pârâtei atât în

publicarea anunțului prin textul căruia a indus în eroare cumpărătorii, cât și

prin lipsa demersurilor de informare corectă a cumpărătorilor, afișarea firmei

fiind una din obligațiile comerciantului de bună credință, care a prevăzut

urmarea faptelor sale.

De asemenea, a

considerat că instanța de fond a stabilit în mod corect că 50 % din prejudiciul

suferit de reclamantă se datorează faptei neconcurențiale a pârâtei a cărei

creștere economică este rezultatul vadului comercial creat de reclamantă iar,

renunțarea reclamantei la desfășurarea activității în spațiul inițial, a avut

efectul financiar pe care aceasta și l-a asumat și care ar fi subzistat și în

lipsa unor fapte neconcurențiale.

Instanța de apel nu a

primit criticile privind soluționarea cererii reconvenționale, invocate de

pârâtă, cu motivarea că aceasta nu a dovedit nici existența unei fapte ilicite

din partea reclamantei, nici producerea vreunui prejudiciu, nefiind dovedită

pretenția de 5.000 lei, solicitată cu titlu de daune interese.

La

data de 13 septembrie 2011 reclamanta SC F.T.C. SRL Tg.Mureș a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, solicitând modificarea hotărârii

recurate, în principal, în sensul admiterii apelului propriu, admiterii

acțiunii în întregime și obligării pârâtei la plata sumei de 52.754 lei, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul produs prin actele de concurență neloială. În

subsidiar, a cerut eliminarea obligației societății de a achita pârâtei

cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 2.945 lei față de pârâtă.

Motivele de recurs

privesc capătul de cerere privitor la despăgubiri, reclamanta susținând că, în

mod greșit, s-a aplicat sistemul echivalenței condițiilor la stabilirea

prejudiciului, deoarece instanța nu s-a raportat la raportul de expertiză,

omițând să rețină că expertul a avut în vedere consecințele tuturor faptelor și

împrejurărilor care au dus la pierderea înregistrată de societate, stabilirea

despăgubirilor datorate fiind făcută în mod exclusiv prin raportare la fapta

ilicită a intimatei și ca urmare a înlăturării sale, în mod fraudulos, din spațiu.

Cu privire la

cheltuielile de judecată, a susținut că instanța de apel a nesocotit

dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

Declarând recurs

împotriva aceleiași decizii, pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ., solicitând pe fond admiterea cererii reconvenționale.

În susținerea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că hotărârea este

contradictorie, întrucât, pe de-o parte, instanța reține că faptele pârâtei se

circumscriu prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, iar, pe de altă

parte, că sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, ceea ce

echivalează cu o nemotivare, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., lipsa motivării încălcându-i dreptul la apărare garantată de art. 29

din Constituția României și art. 6 alin. (1) din CEDO.

Consideră

că atâta vreme cât prevederile art. 969 și art. 1073 C. civ. sunt de strictă

interpretare, este evident că pretinsa faptă ilicită reținută în sarcina sa,

precum și eventuala obligație de despăgubire a reclamantei, nu pot fi reținute

în baza unei răspunderi civile contractuale.

În susținerea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat greșita aplicare

a dispozițiilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, întrucât nu a fost

dovedită fapta societății pârâte și încălcarea art. 5 alin. (6) din Legea nr. 32/1994

de natură anticoncurențială care să fi cauzat prejudicii în dauna reclamantei,

față de împrejurarea că legea nu prevede un termen pentru obținerea

autorizației de amplasare a reclamei, nefiind dovedită afirmația acesteia cum

că nu a depus diligențe pentru a informa cumpărătorii reclamantei că magazinul

acesteia s-a mutat, că proba cu înscrisuri referitoare la anunțul publicitar a

fost administrată greșit, că a fost obligată greșit la plata despăgubirilor în

baza raportului de expertiză, câtă vreme fapta ilicită nu a fost dovedită, iar

în ceea ce privește cuantumul, concluziile raportului de expertiză, care au

fost preluate de instanță, sunt eronate.

Recurenta

reclamanta S.C. F.T.C. S.R.L. a formulat întâmpinare la

recursul

recurentei-pârâte SC A.R.I. SRL Tg.Mureș, solicitând

respingerea recursului pârâtei, susținând că instanța de apel a analizat toate

condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind obligată să răspundă distinct

tuturor susținerilor părților, fiind suficient ca în cuprinsul hotărârii să

existe motivele care au format convingerea sa, instanța reținând corect fapta

ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciu.

Prin întâmpinarea

formulată la recursul recurentei

reclamante S.C. F.T.C.

S.R.L.,

recurenta-pârâtă SC A.R.I. SRL Tg.Mureș,

a solicitat respingerea recursului reclamantei, susținând că nu a fost

criticată „în mod concret legalitatea deciziei atacate pentru motivele

limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”, instanța de apel reținând

greșit culpa și fapta ilicită în sarcina sa, ca și prejudiciul care nu a fost

dovedit, întreaga motivare contrazicând situația de fapt și probele din dosar.

A solicitat respingerea recursului și cu privire la cheltuielile de judecată.

Recursurile sunt

nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 304 pct.

9 C. proc. civ. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal dacă a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, vizând situațiile când

instanța evocă normele de drept substanțial incidente situației de fapt, dar le

încalcă sau le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate.

Susținerea recurentei

reclamante cum că raportul de expertiză a fost interpretat greșit, în ceea ce

privește cuantumul sumei rezultată din expertiză reprezentând despăgubiri, în

sensul că prejudiciul astfel stabilit a avut în vedere strict împrejurările

care au determinat pierderile societății, se va analiza numai în raport cu

respectarea legalității aplicării principiului echivalenței, celelalte aspecte

invocate nefiind relevante asupra legalității deciziei ci, asupra temeiniciei

acesteia.

Astfel, Curtea

constată că în mod legal s-a procedat la utilizarea tehnicii de comparație,

apelând la criterii stabilite prin sistemul echivalenței condițiilor, față de

împrejurarea că niciuna dintre părți nu a propus alte criterii, iar expertul a

avut în vedere consecințele tuturor faptelor și împrejurările care au

determinat pierderea înregistrată de societate, analizând și scăderea

vânzărilor raportată la evoluția economică pe întreg județul, astfel că

hotărârea este la adăpost de orice critică.

Privitor la

cheltuielile de judecată Înalta Curte constată că instanța de apel, făcând

aplicarea art. 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată

reprezentând taxa judiciară de timbru, față de împrejurarea că ambele apeluri

au fost respinse.

Recursul pârâtei

urmează a se respinge, nefiind justificate motivele invocate, conform art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează posibilitatea modificării hotărârii atacate dacă

aceasta cuprinde motive contradictorii.

Se constată că

instanța de apel, în mod corect, a analizat speța în raport de dispozițiile

art. 998 C. civ., raportat la art. 2 și art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991,

stabilind fapta ilicită ca fiind acțiunea de concurență neloială săvârșită cu

încălcarea acestei dispoziții legale prin comunicarea sau răspândirea în public

de către pârâtă de afirmații asupra întreprinderii sau societății acesteia,

menită să inducă în eroare și să-i creeze o situație de favoare în dauna altor

concurenți, vinovăția raportând-o la dispozițiile art. 1 și art. 2 din aceeași

lege, așa încât nu se constată existența unei contradicții în motivarea

deciziei, în ceea ce privește determinarea răspunderii.

Având în vedere nota

de constatare nr. 14 din 15 aprilie 2008, întocmită de agenții constatatori

conform Legii nr. 298/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991,

în mod judicios s-a reținut fapta ilicită în sarcina pârâtei, care a fost

corect obligată în raport cu dispozițiile legale, la plata sumei de 26.377 lei,

reprezentând despăgubiri.

Instanța de apel a

confirmat soluția respingerii cererii reconvenționale a pârâtei, reținând că

aceasta nu a dovedit fapta ilicită, față de împrejurarea că atât acțiunea

reconvențională cât și motivarea din apel sunt sumare, lipsite de elemente și

date concrete.

Susținerea greșitei

aplicări a dispozițiilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 urmează a se

respinge, având în vedere că instanța de apel a determinat corect faptele de

concurență neloială constând în comunicarea și răspândirea în public de către

pârâtă de afirmații, menite să inducă în eroare clientela și să-și creeze o

situație favorabilă în dauna reclamantei, fapte care atrag incidența acestor

dispoziții legale.

Pentru aceste motive,

conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a

fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanta S.C. F.T.C. S.R.L. și de pârâta S.C. A.R.I.

S.R.L. Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 40/A din 6 iunie 2011, pronunțată de

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu

Mureș, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2012.