ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 19 august 2008 reclamanta SC F.T.C. SRL Tg.Mureș a chemat-o în judecată pe pârâta SC A.R.I.

SRL Tg.Mureș, solicitând, în temeiul art. 9 din Legea nr. 11/1991 și art. 998 C. civ., obligarea pârâtei: la încetarea actelor de concurență neloiale și plata daunelor cominatorii de 2.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile; la retragerea anunțurilor care au fost trimise spre publicare, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești; la publicarea hotărârii judecătorești irevocabile în publicația „Cuvântul liber” în termen de 7 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, cu obligarea la plata daunelor cominatorii de 2000 lei pe fiecare zi de întârziere și la repararea daunelor produse reclamantei în cuantum de 92.500 lei, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut că, încă din anul 1991, este autorizată să desfășoare comerț cu semințe și material săditor precum și cu produse fitosanitare, timp în care și-a format o clientelă, deschizându-și din anul 1994 până în anul 1997 un punct de lucru în sediul închiriat din Tg.Mureș.

Acest spațiu a fost închiriat la 1 februarie 2012 de către pârâtă, la un preț al chiriei superior celui achitat anterior de către reclamantă, pentru a desfășura o activitate similară, scop în care a folosit panourile publicitare și reclamele societății reclamante și, mai mult decât atât, a publicat în ziarul „Cuvântul liber” din 26 februarie 2008 anunțul potrivit căruia „magazinul de semințe, pesticide, îngrășăminte chimice, cel vechi și tradițional, s-a redeschis cu o gamă largă de produse agricole, la cele mai mici prețuri.” Reclamanta a mai arătat că neavând posibilitatea să achite chiria la nivelul cuantumului oferit de pârâtă pentru aceste spațiu, a închiriat alt spațiu la distanță de circa 50 m de cel avut anterior și cu toate acestea, pârâta informa clientela reclamantei că aceasta și-a încetat activitatea, iar toate produsele din gama comercializată de reclamantă se pot achiziționa de la pârâtă, răspândind astfel informații mincinoase privitoare la societatea reclamantă, menite să inducă în eroare clientela și să-și creeze o situație favorabilă în raport cu competitorii săi de piață, fapte care sunt sancționate de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 11/1991.

În ceea ce privește suma solicitată în valoare de 92.500 lei, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a faptelor de concurență neloială săvârșite de către pârâtă, a arătat că aceasta reprezintă beneficiul nerealizat prin îndepărtarea sa din acel spațiu comercial și atragerea propriei clientele, în mod ilicit. La data de 7 octombrie 2008 pârâta SC A.R.I. SRL Tg.Mureș a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând excepția necompetenței judecătoriei în soluționarea acțiunii și solicitând obligarea reclamantei-pârâte, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, la plata sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune interese, ca urmare a acțiunilor ilicite ale acesteia. Judecătoria Tg.Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale și, conform art. 97 din Legea nr. 11/1991, raportat la art. 159 și art. 12 C. proc.

civ., a declinat competența în favoarea Tribunalului Comercial Mureș, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 6217 din 24 noiembrie 2008. Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă la retragerea/retractarea anunțurilor care au fost trimise spre publicare și publicarea hotărârii judecătorești irevocabile în publicația „Cuvântul liber”; la plata daunelor cominatorii de 2.000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea voluntară a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile și a sumei de 26.377 lei, cu titlu de despăgubiri, respingând cererea privind încetarea actelor de concurență neloială, ca rămasă fără obiect, și, ca nefondată, cererea reconvențională, așa cum rezultă din sentința nr. 3161 din 1 noiembrie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu au fost dovedite decât parțial susținerile reclamantei privind acțiunea neconcurențială desfășurată de pârâtă, nefiind probată înlăturarea reclamantei din spațiul în care și-a desfășurat activitatea anterior, cu scopul de a-i returna clientela, fiind dovedită însă cercetarea și sancționarea pârâtei de către organul constatator pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale,

având în vedere că a publicat trei anunțuri prin care informa cititorul ziarului local asupra redeschiderii magazinului vechi și tradițional, uzând de renumele reclamantei, care era singura deținătoare a unui astfel de magazin, creându-și astfel o situație favorabilă în dauna unor concurenți și că, publicând informații cu un conținut fals, asociate cu omisiunea mutării firmei la punctul autorizat, pentru identificarea comerciantului, cu păstrarea vechilor afișe pe vitrine, și-a creat premisele pentru însușirea în mod ilicit a clientelei reclamante. Fapta săvârșită de pârâtă de a publica un anunț cu un conținut fals pentru a induce în eroare consumatorii, implică vinovăția acesteia în forma intenției directe și incidența dispozițiilor art. 1, art. 2 și art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991.

Întrucât prejudiciul constatat prin raportul de expertiză, este consecința mai multor fapte și împrejurări, nefiind posibilă determinarea cauzei proxime, instanța de fond, aplicând criteriul stabilit prin sistemul echivalenței condițiilor, a apreciat prejudiciul suferit de reclamantă la un procent de 50 % a acțiunii neconcurențiale a pârâtei, respectiv 26.377 lei, reprezentând venitul net nerealizat în cadrul magazinului reclamantei. Fiind în litigiu și obligația de a face, pentru neexecutarea voluntară, față de împrejurarea că a fost admisă cererea referitoare la despăgubiri, instanța a apreciat ca justificată și obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța de fond a reținut că faptele imputate pârâtei reconvenționale nu au produs reclamantei reconvenționale niciun prejudiciu material, moral și de imagine, în condițiile în care volumul vânzărilor acestei societăți au crescut în anul 2008 cu 349 % față de rezultatele anului anterior, când nu avea o clientelă proprie, beneficiind de vadul comercial și clientela vechiului magazin. Prin decizia nr. 40/A din 6 iunie 2011, Curtea de Apel Tg.Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelurile declarate de ambele părți împotriva sentinței tribunalului și a obligat-o pe apelanta reclamantă să-i plătească apelantei intimate SC A.R.I.

SRL Tg.Mureș cheltuielile de judecată în cuantum de 2.945 lei, reprezentând onorariu de avocat, compensând restul cheltuielilor de judecată. Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de apel invocate de părți, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate, reținând că instanța de fond a făcut o analiză detaliată și pertinentă a elementelor răspunderii pârâtei, fapta ilicită fiind dovedită, vinovăția rezultând din comportamentul pârâtei atât în publicarea anunțului prin textul căruia a indus în eroare cumpărătorii, cât și prin lipsa demersurilor de informare corectă a cumpărătorilor, afișarea firmei fiind una din obligațiile comerciantului de bună credință, care a prevăzut urmarea faptelor sale.

De asemenea, a considerat că instanța de fond a stabilit în mod corect că 50 % din prejudiciul suferit de reclamantă se datorează faptei neconcurențiale a pârâtei a cărei creștere economică este rezultatul vadului comercial creat de reclamantă iar, renunțarea reclamantei la desfășurarea activității în spațiul inițial, a avut efectul financiar pe care aceasta și l-a asumat și care ar fi subzistat și în lipsa unor fapte neconcurențiale. Instanța de apel nu a primit criticile privind soluționarea cererii reconvenționale, invocate de pârâtă, cu motivarea că aceasta nu a dovedit nici existența unei fapte ilicite din partea reclamantei, nici producerea vreunui prejudiciu, nefiind dovedită pretenția de 5.000 lei, solicitată cu titlu de daune interese.

La data de 13 septembrie 2011 reclamanta SC F.T.C. SRL Tg.Mureș a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând modificarea hotărârii recurate, în principal, în sensul admiterii apelului propriu, admiterii acțiunii în întregime și obligării pârâtei la plata sumei de 52.754 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs prin actele de concurență neloială. În subsidiar, a cerut eliminarea obligației societății de a achita pârâtei cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 2.945 lei față de pârâtă.

Motivele de recurs privesc capătul de cerere privitor la despăgubiri, reclamanta susținând că, în mod greșit, s-a aplicat sistemul echivalenței condițiilor la stabilirea prejudiciului, deoarece instanța nu s-a raportat la raportul de expertiză, omițând să rețină că expertul a avut în vedere consecințele tuturor faptelor și împrejurărilor care au dus la pierderea înregistrată de societate, stabilirea despăgubirilor datorate fiind făcută în mod exclusiv prin raportare la fapta ilicită a intimatei și ca urmare a înlăturării sale, în mod fraudulos, din spațiu. Cu privire la cheltuielile de judecată, a susținut că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 276 C. proc. civ. Declarând recurs împotriva aceleiași decizii, pârâta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., solicitând pe fond admiterea cererii reconvenționale. În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că hotărârea este contradictorie, întrucât, pe de-o parte, instanța reține că faptele pârâtei se circumscriu prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, iar, pe de altă parte, că sunt întrunite elementele răspunderii civile contractuale, ceea ce echivalează cu o nemotivare, fiind încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., lipsa motivării încălcându-i dreptul la apărare garantată de art. 29 din Constituția României și art. 6 alin. (1) din CEDO. Consideră că atâta vreme cât prevederile art. 969 și art. 1073 C. civ. sunt de strictă interpretare, este evident că pretinsa faptă ilicită reținută în sarcina sa, precum și eventuala obligație de despăgubire a reclamantei, nu pot fi reținute în baza unei răspunderi civile contractuale.

În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, întrucât nu a fost dovedită fapta societății pârâte și încălcarea art. 5 alin. (6) din Legea nr. 32/1994 de natură anticoncurențială care să fi cauzat prejudicii în dauna reclamantei, față de împrejurarea că legea nu prevede un termen pentru obținerea autorizației de amplasare a reclamei, nefiind dovedită afirmația acesteia cum că nu a depus diligențe pentru a informa cumpărătorii reclamantei că magazinul acesteia s-a mutat, că proba cu înscrisuri referitoare la anunțul publicitar a fost administrată greșit, că a fost obligată greșit la plata despăgubirilor în baza raportului de expertiză, câtă vreme fapta ilicită nu a fost dovedită, iar în ceea ce privește cuantumul, concluziile raportului de expertiză, care au fost preluate de instanță, sunt eronate.

Recurenta reclamanta S.C. F.T.C. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte SC A.R.I. SRL Tg.Mureș, solicitând respingerea recursului pârâtei, susținând că instanța de apel a analizat toate condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind obligată să răspundă distinct tuturor susținerilor părților, fiind suficient ca în cuprinsul hotărârii să existe motivele care au format convingerea sa, instanța reținând corect fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Prin întâmpinarea formulată la recursul recurentei reclamante S.C. F.T.C. S.R.L., recurenta-pârâtă SC A.R.I. SRL Tg.Mureș, a solicitat respingerea recursului reclamantei, susținând că nu a fost criticată „în mod concret legalitatea deciziei atacate pentru motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.”, instanța de apel reținând greșit culpa și fapta ilicită în sarcina sa, ca și prejudiciul care nu a fost dovedit, întreaga motivare contrazicând situația de fapt și probele din dosar. A solicitat respingerea recursului și cu privire la cheltuielile de judecată. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, vizând situațiile când instanța evocă normele de drept substanțial incidente situației de fapt, dar le încalcă sau le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate.

Susținerea recurentei reclamante cum că raportul de expertiză a fost interpretat greșit, în ceea ce privește cuantumul sumei rezultată din expertiză reprezentând despăgubiri, în sensul că prejudiciul astfel stabilit a avut în vedere strict împrejurările care au determinat pierderile societății, se va analiza numai în raport cu respectarea legalității aplicării principiului echivalenței, celelalte aspecte invocate nefiind relevante asupra legalității deciziei ci, asupra temeiniciei acesteia.

Astfel, Curtea constată că în mod legal s-a procedat la utilizarea tehnicii de comparație, apelând la criterii stabilite prin sistemul echivalenței condițiilor, față de împrejurarea că niciuna dintre părți nu a propus alte criterii, iar expertul a avut în vedere consecințele tuturor faptelor și împrejurările care au determinat pierderea înregistrată de societate, analizând și scăderea vânzărilor raportată la evoluția economică pe întreg județul, astfel că hotărârea este la adăpost de orice critică. Privitor la cheltuielile de judecată Înalta Curte constată că instanța de apel, făcând aplicarea art. 276 C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, față de împrejurarea că ambele apeluri au fost respinse.

Recursul pârâtei urmează a se respinge, nefiind justificate motivele invocate, conform art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea modificării hotărârii atacate dacă aceasta cuprinde motive contradictorii. Se constată că instanța de apel, în mod corect, a analizat speța în raport de dispozițiile art. 998 C. civ., raportat la art. 2 și art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991, stabilind fapta ilicită ca fiind acțiunea de concurență neloială săvârșită cu încălcarea acestei dispoziții legale prin comunicarea sau răspândirea în public de către pârâtă de afirmații asupra întreprinderii sau societății acesteia, menită să inducă în eroare și să-i creeze o situație de favoare în dauna altor concurenți, vinovăția raportând-o la dispozițiile art. 1 și art. 2 din aceeași lege, așa încât nu se constată existența unei contradicții în motivarea deciziei, în ceea ce privește determinarea răspunderii.

Având în vedere nota de constatare nr. 14 din 15 aprilie 2008, întocmită de agenții constatatori conform Legii nr. 298/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991, în mod judicios s-a reținut fapta ilicită în sarcina pârâtei, care a fost corect obligată în raport cu dispozițiile legale, la plata sumei de 26.377 lei, reprezentând despăgubiri. Instanța de apel a confirmat soluția respingerii cererii reconvenționale a pârâtei, reținând că aceasta nu a dovedit fapta ilicită, față de împrejurarea că atât acțiunea reconvențională cât și motivarea din apel sunt sumare, lipsite de elemente și date concrete.

Susținerea greșitei aplicări a dispozițiilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 urmează a se respinge, având în vedere că instanța de apel a determinat corect faptele de concurență neloială constând în comunicarea și răspândirea în public de către pârâtă de afirmații, menite să inducă în eroare clientela și să-și creeze o situație favorabilă în dauna reclamantei, fapte care atrag incidența acestor dispoziții legale. Pentru aceste motive, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. F.T.C. S.R.L. și de pârâta S.C. A.R.I. S.R.L. Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 40/A din 6 iunie 2011, pronunțată de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.