ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu reclamanta SC M.R.R. SRL Tg. Jiu prin reprezentant legal S.P. - administrator, a chemat în judecată pe pârâta SC L. SA Tg. Jiu pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună construirea unui drum de servitute, pornind de la intrarea dinspre latura de vest a construcției – spațiu comercial, situată în Tg. Jiu, fostul C.C.P. (construcția fiind proprietatea reclamantei), mergând pe latura de vest a construcției pe o lățime de cel puțin 3 m, până ajunge în calea de acces reprezentată de str. EC, lungimea servituții fiind de cca 17-18 m, constituirea servituții de trecere urmând a se realiza pe terenul proprietatea SC L. SA Tg Jiu, dobândit în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria GJ nr. 003 din 2 decembrie 1996 cu cheltuieli de judecată aferente.

Prin sentința civilă nr. 6763 din 30 octombrie 2009, Judecătoria Târgu Jiu și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 8476/95/2009. În justificarea demersului său judiciar, reclamanta a precizat că dreptul de proprietate asupra imobilului – construcție reprezentând spațiu comercial a fost dobândit de SC M.R.R. SRL în urma participării la o licitație publică fiind achiziționat conform facturii fiscale nr. 0122521 din 9 noiembrie 1998, construcția fiind situată pe o suprafață totală de 122 mp situată in intravilanul mun. Tg. Jiu, categoria de folosință curți – construcții , terenul fiind dobândit prin sentința civilă nr. 5862 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tg.

Jiu în dosarul nr. 527.3/318/2007, definitivă și irevocabilă, prin nerecurare, prin care s-a constatat validă vânzarea – cumpărarea terenului de 122 mp, vânzătoare fiind fosta SC L.F. SA Tg.Jiu, iar cumpărător SC M.R.R. SRL, sentința având rolul unui act autentic de vânzare-cumpărare, că imobilul, proprietate actuală a reclamantei, din punct de vedere constructiv și arhitectural a fost conceput și realizat ca o construcție distinctă, cu utilități separate de celelalte spații, care nu sunt proprietatea actuală a SC L. SA Tg. Jiu, așa cum a rezultat din expertizele în construcții efectuate în alte cauze, între aceleași părți.

Reclamanta a mai arătat că între părți a existat un litigiu comercial soluționat prin sentința comercială nr. 101 din 17 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 37/COM/2005 prin care s-a dispus obligarea pârâtei să demoleze construcția provizorie cu rol de magazie care bloca ușa de acces secundar prin spatele magazinului reclamantei, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta la demolarea construcției, pe cheltuiala pârâtei, că această sentință nu a fost executată, deoarece a intervenit o înțelegere ca SC L. SA să mute ușa de acces pe altă latură a spațiului comercial, că nerespectând această înțelegere societatea pârâtă a construit, lipit spațiului comercial o construcție folosită drept grup sanitar, astfel încât, accesul în spațiul comercial al reclamantei, prin fosta ușa de acces secundar, prin spatele magazinului proprietatea reclamantei, fiind imposibilă.

În drept au fost invocate disp. art. 576 C. civ., art. 616-618 C. civ. și art. 274 C. proc. civ. De asemenea, în ședința publică din 17 febr. 2010 reclamanta prin apărător a solicitat proba cu expertiză topografică pentru evaluarea prețului servituții iar în ședința publică din 31 martie 2010 s-a stabilit completarea obiectivelor expertizei cu acela de a verifica dacă servitutea deja creată conform sentinței nr. 2596 din 6 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu se suprapune cu servitutea ce se solicită a se crea. La data de 27 aprilie 2010 a fost depus raportul de expertiză de către expert tehnic M.M. și la acest raport de expertiză nu s-au formulat obiecțiuni de către părți.

Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 282 din 26 mai 2010, a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei, instanța de fond reținând, în esență, că servitutea deja creată prin sentința nr. 2596 din 6 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu se suprapune pe o suprafață de 117,4 mp cu cea solicitată prin prezenta acțiune și reprezintă tot spațiu de trecere folosit de către pârâta SC L. S.A., având aceeași utilitate, chiar dacă în acest proces în nume propriu și nu ca reprezentant statutar al acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC M.R.R. SRL TÂRGU JIU aceasta reproșând primei instanțe că a reținut în mod nelegal lipsa de identitate între persoana juridică SC M.R.R.

SRL TÂRGU JIU și persoana fizică S.P. O altă critică adusă sentinței a vizat și măsura dispusă de instanță, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care acestea nu au fost solicitate. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 244 din 7 decembrie 2010, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința apelată, a admis acțiunea reclamantei, a dispus constituirea unui servituți de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 2596 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2575/1999 a Tribunalului Gorj și prelungirea acesteia conform suprafeței de 91 mp marcată cu verde pe schița anexă 1, având dimensiunile conform schiței, la raportul de expertiză varianta I. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență, în raport de art. 617 și art. 618 C. civ.

că varianta a II-a propusă de expert și agreată de apelantă nu poate fi omologată întrucât propune desființarea unei servituți existente în favoarea numiților S.P. și S.M. în condițiile existenței unei hotărâri intrate în puterea lucrului judecat și în condițiile în care persoanele respective nu au fost părți în prezenta cauză. A conchis instanța de apel că, prin omologarea celei de-a doua variante s-ar ajunge la instituirea a două servituți diferite pe terenul proprietatea intimatei ce ar fi împovărătoare pentru aceasta și ar încălca dispozițiile de lege precitate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC L. SA Târgu Jiu solicitând admiterea recursului și în principal casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei fie la Judecătoria Târgu Jiu spre competentă soluționare, fie la Curtea de Apel Craiova spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă sau ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Recurenta – pârâtă își subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc.

civ., vizând, în esență, următoarele aspecte: I. Calificarea corectă a acțiunii conduce la concluzia necompetenței Tribunalului Gorj, secția comercială, fiind vorba despre o acțiune confesorie, prin care se urmărește la constituirea unui drept de servitute, acțiune evident evaluabilă în bani deoarece privește un drept real patrimonial, în speță fiind incidente în opinia recurentei, art. 2 lit. j) din Legea nr. 146/1997, cererile având ca obiect servituți taxându-se conform taxelor stabilite pentru cererile evaluabile în bani, la o valoare de 20% din valoarea bunului asupra căruia se solicită constituirea unei servituți. Conchide recurenta, sub acest aspect, că față de valoarea dreptului de servitute care se solicită a se constitui, rezultă evident că devin aplicabile prevederile art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., Judecătoria Târgu Jiu fiind competentă, motiv pentru care solicită admiterea necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, admiterea prezentului recurs și casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Târgu Jiu. II. Hotărârea instanței de apel asupra fondului cauzei nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină, de vreme ce, după citarea dispozițiilor art. 616 C. civ., motivarea nu cuprinde decât un paragraf, care arată care este motivul pentru care acțiunea nu poate fi respinsă, ceea ce nu echivalează cu o motivare, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât instanța de apel avea obligația să arate "motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea", neputând fi acceptat că singurul argument pentru admiterea acțiunii este unul care, în opinia instanței, nu constituie un impediment pentru respingerea acțiunii, critică în raport de care recurenta solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova. III. Prin a treia critică recurenta – pârâtă invocă excepția lipsei calității procesuale active, aducând în susținere următoarea argumentație: Față de exprimarea textului legal cuprins în art. 616 C. civ. rezultă că pentru formularea unei acțiuni confesorii, reclamantul trebuie să-și dovedească calitatea de proprietar asupra fondului fără ieșire la drumul public.

Deși reclamanta invocă contractul de vânzare-cumpărare nr. 1341/1998 și sentința civilă nr. 5862/2007, aceste două înscrisuri nu fac însă dovada dreptului de proprietate aparținând SC M.R.R. SRL, pentru următoarele motive: 1 . Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1341/1998 este un act sub semnătură privată, încheiat între SC L.F. SA și SC M.R.R. SRL care, conform sentinței nr. 5862/2007 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu nu îndeplinea condițiile legale pentru a constitui titlu de proprietate, acesta neputând fi considerat valabil decât ca promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, care nu face evident dovada transmiterii dreptului de proprietate. 2. Sentința civilă nr. 5862/2007 este pronunțată în cadrul unei acțiuni în care părți au fost numai SC M.R.R.

SRL și SC L.F. SA Sub acest aspect, hotărârea respectivă nu este opozabilă SC L. S.A., conform principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești, motiv pentru care nu poate constitui dovada dreptului de proprietate invocat de SC M.R.R. SRL împotriva recurentei. Recurenta – pârâtă arată că două precizări importante trebuie făcute cu privire la terenul în suprafață de 122 mp față de care a invocat dreptul de proprietate, prezentând o serie de argumente în acest sens. IV. Deși instanța de apel reține faptul că reclamanta ar putea fi împiedicată să folosească drumul de trecere, pentru motivul că servitutea se constituie cu plata unei despăgubiri, acest argument este nefondat întrucât, arată recurenta, în conformitate art. 619 C. civ., acțiunea în despăgubire este prescriptibilă, iar trecerea trebuie să urmeze după prescripție, pentru servitutea stabilită la cererea soților S.P.

și M. nefiind formulată o acțiune în despăgubiri, aceasta fiind evident prescrisă. Recurenta - reclamantă punctează asupra împrejurării că S.P. este administratorul societății reclamante, motiv pentru care, în calitate de proprietar al fondului dominant, în favoarea căruia s-a constituit anterior servitutea, poate permite folosirea acestuia de SC M.R.R. SRL, context în care recurenta apreciază că nu este îndeplinită condiția legală ca imobilul "să nu aibă ieșire la drumul public", de vreme ce are ieșire la un drum de servitute, drept constituit la cererea administratorului societății. Recurenta reproșează instanței de apel neanalizarea îndeplinirii condițiilor legale pentru constituirea unui drept de servitute, având în vedere și consecințele hotărârii constitutive de drepturi reale atacate, și solicităm admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurenta a formulat și o cerere de suspendare în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ., admisă prin încheierea din 22 februarie 2012. Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. I. Excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj formulată în cadrul primei critici nu poate fi primită întrucât față de obiectul acțiunii deduse judecății, litigiul a fost corect calificat ca neevaluabil în bani, competența materială fiind astfel legal stabilită în raport de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. II. Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită, întrucât instanța de control judiciar a analizat punctual rațiunea incidenței în speță a dispozițiilor art. 616 – 618 C. civ., din motivarea instanței de apel putând fi extrase cu ușurință argumentele pe baza cărora și-a formulat raționamentul cu privire la aspectul criticat de recurentă. III. Ce-a de-a treia critică, prin care recurenta – reclamantă invocă excepția lipsei calității procesuale active este de asemenea nefondată.

Aceasta pentru că prin cele două înscrisuri pe care recurenta le invocă drept irelevante în dovedirea calității intimatei – reclamante, de proprietar al terenului înfundat, a fost constatată valabilitatea vânzării efectuate în urma licitației publice din 4 noiembrie 1998, societatea intimată având în posesie, de la data de 20 noiembrie 1998 – data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 1341/1998, atât spațiul comercial cât și terenul aferent acestuia, astfel că în mod legal instanța de apel a apreciat asupra calității procesuale active din perspectiva interesului dovedit de reclamantă în promovarea acțiunii, și în raport de sentința nr. 5862/2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă irevocabilă.

Cea de-a doua critică și ultima este susținută în întregime de argumente care repun în discuție situații de fapt și probatorii care fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate în această fază procesuală, astfel cum aceasta este configurat de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ. În ceea ce privește cererea formulată de recurentă, de restituire a cauțiunii se constată că în raport de dispozițiile art. 723 1 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., este prematur formulată. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și în raport de art. 720 1 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. va respinge cererea de restituire a cauțiunii ca prematur formulată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă SC L. S.A. TÂRGU JIU împotriva deciziei nr. 244 din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Respinge cererea petentei, de restituire a cauțiunii, ca prematur formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.