ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu reclamanta SC M.R.R. SRL Tg.

Jiu prin reprezentant legal S.P. - administrator, a chemat în judecată pe

pârâta SC L. SA Tg. Jiu pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

construirea unui drum de servitute, pornind de la intrarea dinspre latura de

vest a construcției – spațiu comercial, situată în Tg. Jiu, fostul C.C.P. (construcția

fiind proprietatea reclamantei), mergând pe latura de vest a construcției pe o

lățime de cel puțin 3 m, până ajunge în calea de acces reprezentată de str. EC,

lungimea servituții fiind de cca 17-18 m, constituirea servituții de trecere

urmând a se realiza pe terenul proprietatea SC L. SA Tg Jiu, dobândit în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria GJ nr. 003 din 2 decembrie

1996 cu cheltuieli de judecată aferente.

Prin sentința civilă

nr. 6763 din 30 octombrie 2009, Judecătoria Târgu Jiu și-a declinat competența

de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială, unde

dosarul a fost înregistrat sub nr. 8476/95/2009.

În justificarea

demersului său judiciar, reclamanta a precizat că dreptul de proprietate asupra

imobilului – construcție reprezentând spațiu comercial a fost dobândit de SC M.R.R.

SRL în urma participării la o licitație publică fiind achiziționat conform

facturii fiscale nr. 0122521 din 9 noiembrie 1998, construcția fiind situată pe

o suprafață totală de 122 mp situată in intravilanul mun. Tg. Jiu, categoria de

folosință curți – construcții , terenul fiind dobândit prin sentința civilă nr.

5862 din 19 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în dosarul nr. 527.3/318/2007,

definitivă și irevocabilă, prin nerecurare, prin care s-a constatat validă vânzarea

– cumpărarea terenului de 122 mp, vânzătoare fiind fosta SC L.F. SA Tg.Jiu, iar

cumpărător SC M.R.R. SRL, sentința având rolul unui act autentic de vânzare-cumpărare,

că imobilul, proprietate actuală a reclamantei, din punct de vedere constructiv

și arhitectural a fost conceput și realizat ca o construcție distinctă, cu

utilități separate de celelalte spații, care nu sunt proprietatea actuală a SC L.

SA Tg. Jiu, așa cum a rezultat din expertizele în construcții efectuate în alte

cauze, între aceleași părți.

Reclamanta a mai

arătat că între părți a existat un litigiu comercial soluționat prin sentința

comercială nr. 101 din 17 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în

dosarul nr. 37/COM/2005 prin care s-a dispus obligarea pârâtei să demoleze

construcția provizorie cu rol de magazie care bloca ușa de acces secundar prin spatele

magazinului reclamantei, iar în caz de refuz a fost autorizată reclamanta la demolarea

construcției, pe cheltuiala pârâtei, că această sentință nu a fost executată,

deoarece a intervenit o înțelegere ca SC L. SA să mute ușa de acces pe altă latură

a spațiului comercial, că nerespectând această înțelegere societatea pârâtă a

construit, lipit spațiului comercial o construcție folosită drept grup sanitar,

astfel încât, accesul în spațiul comercial al reclamantei, prin fosta ușa de

acces secundar, prin spatele magazinului proprietatea reclamantei, fiind imposibilă.

În drept au fost invocate

disp. art. 576 C. civ., art. 616-618 C. civ. și art. 274 C. proc. civ.

De asemenea, în

ședința publică din 17 febr. 2010 reclamanta prin apărător a solicitat proba cu

expertiză topografică pentru evaluarea prețului servituții iar în ședința

publică din 31 martie 2010 s-a stabilit completarea obiectivelor expertizei cu acela

de a verifica dacă servitutea deja creată conform sentinței nr. 2596 din 6

aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu se suprapune cu servitutea ce

se solicită a se crea.

La data de 27 aprilie

2010 a fost depus raportul de expertiză de către expert tehnic M.M. și la acest

raport de expertiză nu s-au formulat obiecțiuni de către părți.

Tribunalul Gorj, secția

comercială, prin sentința nr. 282 din 26 mai 2010, a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de

judecată în sumă de 1000 lei, instanța de fond reținând, în esență, că servitutea

deja creată prin sentința nr. 2596 din 6 aprilie 1999 pronunțată de Judecătoria

Târgu Jiu se suprapune pe o suprafață de 117,4 mp cu cea solicitată prin

prezenta acțiune și reprezintă tot spațiu de trecere folosit de către pârâta SC

L. S.A., având aceeași utilitate, chiar dacă în acest proces în nume propriu și

nu ca reprezentant statutar al acesteia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC M.R.R. SRL TÂRGU JIU aceasta reproșând

primei instanțe că a reținut în mod nelegal lipsa de identitate între persoana

juridică SC M.R.R. SRL TÂRGU JIU și persoana fizică S.P.

O altă critică adusă

sentinței a vizat și măsura dispusă de instanță, de obligare a reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care acestea nu au fost

solicitate.

Curtea de Apel

Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 244 din 7 decembrie 2010, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința apelată, a admis acțiunea reclamantei, a dispus

constituirea unui servituți de trecere stabilită prin sentința civilă nr. 2596

a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2575/1999 a

Tribunalului Gorj și prelungirea acesteia conform suprafeței de 91 mp marcată

cu verde pe schița anexă 1, având dimensiunile conform schiței, la raportul de

expertiză varianta I.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut în esență, în raport de

art. 617 și art. 618 C. civ. că varianta a II-a propusă de expert și agreată de

apelantă nu poate fi omologată întrucât propune desființarea unei servituți

existente în favoarea numiților S.P. și S.M. în condițiile existenței unei

hotărâri intrate în puterea lucrului judecat și în condițiile în care

persoanele respective nu au fost părți în prezenta cauză. A conchis instanța de

apel că, prin omologarea celei de-a doua variante s-ar ajunge la instituirea a

două servituți diferite pe terenul proprietatea intimatei ce ar fi împovărătoare

pentru aceasta și ar încălca dispozițiile de lege precitate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC L. SA Târgu Jiu solicitând admiterea

recursului și în principal casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii

cauzei fie la Judecătoria Târgu Jiu spre competentă soluționare, fie la Curtea de Apel Craiova spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate,

în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii ca fiind introdusă de o

persoană fără calitate procesuală activă sau ca nefondată, cu cheltuieli de

judecată.

Recurenta – pârâtă își

subsumează criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 3, 7 și

9 C. proc. civ., vizând, în esență, următoarele aspecte:

I.

Calificarea

corectă a acțiunii conduce la concluzia necompetenței Tribunalului Gorj, secția

comercială, fiind vorba despre o acțiune confesorie, prin care se urmărește la

constituirea unui drept de servitute, acțiune evident evaluabilă în bani

deoarece privește un drept real patrimonial, în speță fiind incidente în opinia

recurentei, art. 2 lit. j) din Legea nr. 146/1997, cererile având ca obiect servituți

taxându-se conform taxelor stabilite pentru cererile evaluabile în bani, la o

valoare de 20% din valoarea bunului asupra căruia se solicită constituirea unei

servituți.

Conchide

recurenta, sub acest aspect, că față de valoarea dreptului de servitute care se

solicită a se constitui, rezultă evident că devin aplicabile prevederile art. 1

pct. 1 C. proc. civ., Judecătoria Târgu Jiu fiind competentă, motiv pentru care

solicită admiterea necompetenței materiale a Tribunalului Gorj, admiterea

prezentului recurs și casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii

cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Târgu Jiu.

II.

Hotărârea instanței de apel asupra fondului cauzei nu cuprinde motivele de

drept pe care se sprijină, de vreme ce, după citarea dispozițiilor art. 616 C.

civ., motivarea nu cuprinde decât un paragraf, care arată care este motivul

pentru care acțiunea nu poate fi respinsă, ceea ce nu echivalează cu o

motivare, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de apel avea

obligația să arate "motivele de fapt și de drept care i-au format

convingerea", neputând fi acceptat că singurul argument pentru admiterea

acțiunii este unul care, în opinia instanței, nu constituie un impediment

pentru respingerea acțiunii, critică în raport de care recurenta solicită casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Curtea de Apel Craiova.

III.

Prin a treia critică recurenta – pârâtă invocă excepția lipsei calității

procesuale active, aducând în susținere următoarea argumentație:

Față

de exprimarea textului legal cuprins în art. 616 C. civ. rezultă că pentru

formularea unei acțiuni confesorii, reclamantul trebuie să-și dovedească

calitatea de proprietar asupra fondului fără ieșire la drumul public.

Deși

reclamanta invocă contractul de vânzare-cumpărare nr. 1341/1998 și sentința

civilă nr. 5862/2007, aceste două înscrisuri nu fac însă dovada dreptului de

proprietate aparținând SC M.R.R. SRL, pentru următoarele motive:

1

. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1341/1998

este

un act sub semnătură privată, încheiat între SC L.F. SA și SC M.R.R. SRL care,

conform sentinței nr. 5862/2007 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu nu îndeplinea

condițiile legale pentru a constitui titlu de proprietate, acesta neputând fi considerat

valabil decât ca promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, care nu face

evident dovada transmiterii dreptului de proprietate.

este

pronunțată în cadrul unei acțiuni în care părți au fost numai SC M.R.R. SRL și SC

L.F. SA Sub acest aspect, hotărârea respectivă nu este opozabilă

SC

L. S.A., conform

principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești, motiv pentru

care nu poate constitui dovada dreptului de proprietate invocat de SC M.R.R. SRL

împotriva recurentei.

Recurenta

– pârâtă arată că două precizări importante trebuie făcute cu privire la

terenul în suprafață de 122 mp față de care a invocat dreptul de proprietate,

prezentând o serie de argumente în acest sens.

IV.

Deși instanța de apel reține faptul că reclamanta ar putea fi împiedicată să

folosească drumul de trecere, pentru motivul că servitutea se constituie cu

plata unei despăgubiri, acest argument este nefondat întrucât, arată recurenta,

în conformitate art. 619 C. civ., acțiunea în despăgubire este prescriptibilă,

iar trecerea trebuie să urmeze după prescripție, pentru servitutea stabilită la

cererea soților S.P. și M. nefiind formulată o acțiune în despăgubiri, aceasta fiind

evident prescrisă.

Recurenta

- reclamantă punctează asupra împrejurării că S.P. este administratorul

societății reclamante, motiv pentru care, în calitate de proprietar al fondului

dominant, în favoarea căruia s-a constituit anterior servitutea, poate permite

folosirea acestuia de SC M.R.R. SRL, context în care recurenta apreciază că nu

este îndeplinită condiția legală ca imobilul "să nu aibă ieșire la drumul

public", de vreme ce are ieșire la un drum de servitute, drept constituit

la cererea administratorului societății.

Recurenta

reproșează instanței de apel neanalizarea îndeplinirii condițiilor legale

pentru constituirea unui drept de servitute, având în vedere și consecințele

hotărârii constitutive de drepturi reale atacate, și solicităm admiterea recursului,

modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată.

Recurenta

a formulat și o cerere de suspendare în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc.

civ., admisă prin încheierea din 22 februarie 2012.

Intimata

– reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului, ca nefondat.

Înalta

Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

I.

Excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj formulată în cadrul

primei critici nu poate fi primită întrucât față de obiectul acțiunii deduse

judecății, litigiul a fost corect calificat ca neevaluabil în bani, competența

materială fiind astfel legal stabilită în raport de art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ.

II.

Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită, întrucât instanța de control

judiciar a analizat punctual rațiunea incidenței în speță a dispozițiilor art. 616

– 618 C. civ., din motivarea instanței de apel putând fi extrase cu ușurință

argumentele pe baza cărora și-a formulat raționamentul cu privire la aspectul

criticat de recurentă.

III.

Ce-a de-a treia critică, prin care recurenta – reclamantă invocă excepția

lipsei calității procesuale active este de asemenea nefondată.

Aceasta

pentru că prin cele două înscrisuri pe care recurenta le invocă drept irelevante

în dovedirea calității intimatei – reclamante, de proprietar al terenului

înfundat, a fost constatată valabilitatea vânzării efectuate în urma licitației

publice din 4 noiembrie 1998, societatea intimată având în posesie, de la data

de 20 noiembrie 1998 – data încheierii contractului de vânzare – cumpărare nr. 1341/1998,

atât spațiul comercial cât și terenul aferent acestuia, astfel că în mod legal

instanța de apel a apreciat asupra calității procesuale active din perspectiva

interesului dovedit de reclamantă în promovarea acțiunii, și în raport de

sentința nr. 5862/2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă irevocabilă.

Cea

de-a doua critică și ultima este susținută în întregime de argumente care repun

în discuție situații de fapt și probatorii care fac imposibilă exercitarea

efectivă a controlului de legalitate în această fază procesuală, astfel cum aceasta

este configurat de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.

În

ceea ce privește cererea formulată de recurentă, de restituire a cauțiunii se

constată că în raport de dispozițiile art. 723

1

alin. (3) teza a

II-a C. proc. civ., este prematur formulată.

În

considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

va respinge recursul ca nefondat și în raport de art. 720

1

alin. (3)

teza a II-a C. proc. civ. va respinge cererea de restituire a cauțiunii ca

prematur formulată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta – pârâtă SC L. S.A. TÂRGU JIU împotriva deciziei nr. 244

din 7 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

ca nefondat.

Respinge cererea

petentei, de restituire a cauțiunii, ca prematur formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.