Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2007
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2008

HOTĂRÂRE
27.06.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 555/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra cererii de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 9 iunie 2006, reclamantul N.D.C. cheamă în judecată pe pârâta SC R. I.F.N. SA Cluj Napoca solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a hotărârii adoptate, la 5 septembrie 2005 de A.G.E.A. societății pârâte (M. Of. al României nr. 3517/2.11.2005), nulitatea absolută a hotărârii adoptate, la 6 decembrie 2005, de Consiliul de administrație al societății pârâte (M. Of. al României nr. 270/25.01.2006), nulitatea absolută a actului adițional nr. 8 din 9 decembrie 2005 la actul constitutiv al pârâtei (M. Of. al României nr. 270/25.01.2006), publicarea și menționarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în registrul comerțului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 321/ CC din 20 decembrie 2006 a ședinței Camerei de Consiliu, Tribunalul Comercial Cluj admite acțiunea formulată de reclamant și, în consecință constată nulitatea absolută a hotărârii din 5 septembrie 2005 a A.G.E.A. a pârâtei, constată nulitatea absolută a hotărârii adoptată, la 6 decembrie 2005, de către Consiliul de administrație al pârâtei, constată nulitatea absolută a actului adițional nr. 8 din 9 decembrie 2005 la actul constitutiv al pârâtei, dispune publicarea și menționarea hotărârii în Registrul Comerțului Cluj. Prin decizia civilă nr. 14 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond pe care o menține în întregime.

Împotriva deciziei instanței de apel și a încheierii interlocutorii pronunțate, la 4 aprilie 2007, pârâta declară recurs, solicitând cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și în principal casarea deciziei și încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, inclusiv a cererii de suspendare a executării sentinței instanței de fond, și, în subsidiar modificarea deciziei și încheierii atacate în sensul admiterii excepțiilor lipsei de interes a intimatului reclamant în promovarea acțiunii introductive și a tardivității formulării cererii de chemare în judecată și respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată. La termenul din 14 februarie 2008, reclamantul intimat depune declarație autentificată prin care renunță definitiv și irevocabil la toate drepturile pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Luând act de renunțarea reclamantului intimat prin înscris autentic la însuși dreptul pretins, cu aplicarea art. 247 C. proc. civ., instanța urmează să admită recursul pârâtei împotriva încheierii din 4 aprilie 2007 pronunțată de instanța de apel și a deciziei nr. 14 din 27 iunie 2007 a aceleiași instanțe pe care urmează să o modifice în sensul că urmează să admită apelul aceleiași părți împotriva sentinței instanței de fond pe care urmează să o schimbe în tot în sensul că urmează să respingă acțiunea formulată de reclamant ca urmare a renunțării la însuși dreptul pretins.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R. I.F.N. SA Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 14 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal și a încheierii din 4 aprilie 2007 pronunțată de aceeași instanță pe care le modifică în sensul că admite apelul aceleiași părți SC R. I.F.N. SA Cluj Napoca formulat împotriva sentinței civile nr. 321/ CC din 20 decembrie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantului N.D.C. ca urmare a renunțării la însuși dreptul pretins. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4048/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele P.R. și SC E.C. SRL Cluj-Napoca, au chemat în judecată pe pârâta SC F. SA Cluj-Napoca, solicitând constatarea nulității absolute a Hotărârii
ÎCCJ 2008-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2874/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 317 din 5 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3014/1285/2006 de Tribunalul Comercial Cluj, a fost respinsă acțiunea reclama
ÎCCJ 2007-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș, reclamanta A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.A. SA, anularea Hotărârii nr. 13, adoptată
ÎCCJ 2009-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2009
tului prin retragerea din societate a pârâtului O.D.G. și dobândirea de către pârâtul N.V. a calității de asociat. Apreciind că actul adițional astfel încheiat încalcă dispozițiile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, care
ÎCCJ 2008-02-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1520 din 17 octombrie 2006 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă