ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2308/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 aprilie 2006 la Tribunalul Dolj, reclamantul D.A.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC C. SRL și C.T. dizolvarea societății pârâte în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) și art. 327 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, republicată, înscrierea mențiunii privind dizolvarea hotărârii de dizolvare și deschiderea lichidării, conform art. 233 alin. (1) din Legea societăților comerciale. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este asociat la SC C. SRL cu 10 părți sociale, reprezentând 50% din capitalul social, potrivit actului adițional din 14 februarie 2002, iar diferența de 50% fiind deținută de C.T., care este și administratorul societății pârâte.

Reclamantul a mai arătat că între asociați au apărut neînțelegeri, datorită atitudinii pârâtului care a început să comită abuzuri, iar ca urmare a refuzului acestuia de a înceta săvârșirea unor asemenea practici, la data de 30 decembrie 2005, adunarea generală a asociaților a aprobat divizarea societății pârâte prin transferul a ½ din capitalul social către o altă societate, însă pârâtul a împiedicat experții de a finaliza evaluarea societății în scopul tergiversării și creării unui prejudiciu reclamantului. Părțile au convenit ca bunurile societății să rămână în posesia pârâtului până la finalizarea operațiunii de divizare și în scopul materializării operațiunii de divizare a fost cesionat contractul de leasing financiar din 10 martie 2005 de SC C. SRL către SC T. SRL, societate ce aparține reclamantului.

Excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinări au fost respinse de prima instanță la data de 31 mai 2006, întrucât s-a constata că divizarea nu a fost finalizată, în sensul art. 246 din Legea nr. 31/1990. Prin sentința comercială nr. 4549 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, a fost respinsă cererea reclamantului, cu motivarea că la data de 30 decembrie 2005, în adunarea generală a acționarilor s-a hotărât divizarea societății, situație în raport de care s-a întocmit proiectul de divizare și evaluarea bunurilor de către firma desemnată SC E. SRL Craiova. Asociații au analizat raportul de evaluare la data de 17 martie 2006 și au fost de acord cu concluziile raportului de evaluare; s-a mai reținut că la data de 5 aprilie 2006, contractul de audit a fost reziliat, iar o parte din patrimoniul societății a fost împărțit fizic între cei doi asociați la momentul hotărârii divizării.

S-a constatat nu sunt incidente dispozițiile invocate de reclamant, deoarece societatea pârâtă are activitate și are raporturi comerciale și contractuale cu alte părți; că este așa, se arată în considerentele instanței de fond, o dovedesc contractele de prestări servicii depuse la dosarul cauzei, ceea ce înseamnă că în cauză nu s-a reținut existența unor neînțelegeri grave între asociați, care să justifice dizolvarea societății pârâte; s-a mai reținut de prima instanță că societatea pârâtă a obținut în anul 2004 locul I în topul firmelor din categoria întreprinderilor mici din domeniul instalațiilor tehnico - sanitare și realizarea unui profit al societății - pârâte în anul 2005 de 144.287 lei.

Or, față de aceste motive, instanța de fond a apreciat că nu se impune măsura dizolvării societății, ce reprezintă o măsură extremă ce are ca efect deschiderea procedurii lichidării. La data de 6 decembrie 2006,pârâta SC C. SRL a solicitat completarea sentinței nr. 4549 din 8 noiembrie 2006, în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000 lei, pentru fiecare pârâtă, iar Tribunalul Dolj, secția comercială, prin sentința nr. 23 din 24 ianuarie 2007 a fost admisă cererea pârâtei, cu consecința obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, către fiecare pârât, în sumă de 1.000 lei, având în vedere că tribunalul din eroare au omis să treacă cheltuielile de judecată cerute de pârâți prin întâmpinare și concluziile scrise, depuse la dosar.

Împotriva sentinței nr. 23 din 24 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, a declarat recurs pârâtul C.T. și a arătat în mod greșit a fost obligat reclamantul numai la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât suma datorată cu titlu de cheltuieli de judecată este 4.000 lei, conform actelor justificative aflate la dosar. Împotriva sentinței nr. 4549 din 8 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, a declarat recurs reclamantul D.A.F. Instanța de în temeiul dispozițiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, a calificat calea de atac exercitată de reclamant, ca fiind apel.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat, în esență, că prima instanță în mod greșit a apreciat materialul probator administrat în cauză, în sensul constatării că între asociați nu există înțelegeri grave care să conducă la perturbarea activității societății pârâte, iar prezenta acțiune a fost introdusă la data când a luat cunoștință de hotărârea pârâtului de reziliere a contractului încheiat cu firma de audit, situație ce a generat împiedicarea funcționării normale a societății pârâte; a mai arătat că pârâtul a săvârșit fapte de concurență neloială, respectiv a semnat numeroase oferte în calitate de director general al firmei SC A. SRL, entitate distinctă de societatea pârâtă. În opinia sa, o persoană poate deține părți sociale la mai multe societăți comerciale cu răspundere limitată.

Prin decizia nr. 184 din 11 septembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a schimbat sentința atacată și în consecință: S-a dispus dizolvarea SC C. SRL Craiova și deschiderea procedurii de lichidare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare. Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârâtul C.T. împotriva sentinței nr. 23 din 8 noiembrie 2006 pronunțată în același dosar și a fost obligat pârâtul la 60 ron cheltuieli de judecată în apel și fond, către reclamant. Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut, în esență, că în cauză s-a demonstrat neînțelegeri grave între asociați care au condus la împiedicarea funcționării societății pârâte, respectiv pârâtul C.T.

a început să deturneze rezultatele activității societății comerciale în interes personal prin mai multe modalități (folosirea în interes personal a unor fonduri bănești aparținând societății, folosirea forței de muncă angajată la SC C. SRL pentru efectuarea de lucrări la casa proprietate personală a pârâtului și majoritatea salariaților angajați cu contract de muncă atât la societatea pârâtă cât și la SC A. SRL), practicând o concurență neloială, iar în ceea ce privește reclamantul s-a apreciat că se face vinovat de săvârșirea unor fapte care reprezintă acte de concurență neloială, întrucât acesta a înființat anterior alte două firme având același obiect de activitate (firma X.T.

SRL în anul 2004 și SC T. SRL, în anul 2006). În consecință, instanța de apel a apreciat că între asociați au intervenit grave neînțelegeri, ceea ce a condus la măsura dizolvării, pentru lipsa de colaborare dintre aceștia și implicit la absența lui affectio societatis, precum și a interesului social. Referitor la apelul declarat de pârâtul C.T. împotriva sentinței nr. 23 din 24 ianuarie 2007 a Tribunalului Dolj, secția comercială, instanța de apel a apreciat că în cauză s-au aplicat corect dispozițiile art. 274 C.proC. civ. În contra celei din urmă hotărâri, pârâții C.T. și SC C. SRL au declarat recurs. Printr-un motiv de recurs pârâtul arată că sentința nr. 4549/2006 era susceptibilă calea de atac a recursului și nu a apelului, fiind aplicabile dispozițiile art. 304 alin. (7) pct. 1 C. proc.

civ., deoarece instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, în argumentarea căruia invocă incidența prevederilor art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, dispoziții, care în opinia recurentului, fac trimitere la calea de atac a recursului în materia dizolvării societăților comerciale. Un al doilea motiv de recurs vizează excepțiile invocate, atât la fond, cât și în apel, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pe care înțelege să o reitereze în calea de atac a prezentului recurs.

În susținerea acestui motiv, recurentul arată că prima instanță le-a respins excepțiile iar pârâta nu a avut interes în promovarea căii de atac a apelului față de cuprinsul dispozitivului prin care a fost respinsă acțiunea reclamantului; totodată mai arată că instanța de apel nu a mai analizat excepțiile invocate și în apel, ca mijloace de apărare, în condițiile în care interesul ca și o condiție de exercițiu a acțiunii trebuie să subziste nu numai pe parcursul judecării fondului cauzei, ci și pe toată durata judecării căilor de atac. Din perspectiva acestui motiv de recurs, pârâtul solicită admiterea recursului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare conform art. 312 C. proc. civ., în caz contrar, susține excepțiile inadmisibilității acțiunii reclamantului și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul arată că prin procesele verbale întocmite cu ocazia adunării generale a societății pârâte, părțile au convenit divizarea SC C. SRL, fiind angajată firma SC E. SRL pentru evaluarea patrimoniului, și, în același scop a fost concesionat contractul de leasing financiar din 10 martie 2005 către SC T. SRL, societate ce aparține reclamantului. Astfel, s-a modificat forma juridică a societății pârâte, în atare condiții acțiunea în divizare formulată de reclamant este inadmisibilă. În strânsă legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii trebuie analizată și excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii de dizolvare a societății pârâte, având în vedere că hotărârea adunării generale a asociaților de divizare nu a fost anulată, ci ea era în curs de executare la data când reclamantul a promovat acțiunea în dizolvare.

În susținerea acestei excepții pârâtul arată că ambele părți au consimțit la operațiunea de divizare a societății, astfel cum a rezultat și din atribuirea în natură a bunurilor aparținând patrimoniului societății, situație în care au fost cesionate două contracte de leasing către o altă societate a reclamantului, unde este asociat unic, iar pentru finalizarea procedurii de divizare părțile au angajat firme de avocatură distincte, însă reclamantul a refuzat să se prezinte la locul și ora stabilită de cele două firme de avocatură pentru încheierea acestei divizări. Pe fondul cauzei, recurentul arată că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, invocând ca temei art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, recurentul a arătat că a fost încălcat unul din principiile fundamentale ale dreptului privat, respectiv nimeni nu-și poate invoca propria culpă în obținerea unui drept, în argumentarea căruia a susținut că în cauză s-a reținut culpa reclamantului prin săvârșirea unor acte de concurență neloială, însă acesta nu este sancționat, iar cu privire la vinovăția reținută în sarcina sa, instanța de apel nu motivează în ce a constat presupusa conduită culpabilă a reclamantului. De asemenea, mai arată că au fost ignorate dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea societăților comerciale, ceea ce duce la o recercetare a fondului cauzei, astfel a susținut că neînțelegerile la care se referă la modul de funcționare al societății, societate care funcționează normal, nu are datorii, are contracte în derulare, are profit, motiv pentru care nu se putea dispune dizolvarea societății pârâte, nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera dizolvarea acesteia.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Referitor la primul motiv de recurs în care se invocă faptul că instanța care a judecat apelul nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, deoarece calea de atac trebuia să fie recursul și nu apelul, Înalta Curte urmează să îl înlăture, ca nefondat, întrucât la data de 10 aprilie 2007 în apel, reclamantul a fost a fost prezent prin avocat M.M., care a precizat că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, în raport de care Curtea de Apel a pus în discuția părților calificarea căii de atac exercitate având în vedere temeiul de drept invocat de reclamant. Or, în această situație, în recurs reclamantul nu poate invoca nelegala compunere a instanței.

Prin urmare, Curtea de Apel a luat act de precizarea reclamantului privind obiectul cauzei dedus judecății după care a pus în discuția părților calificarea căii de atac exercitată de reclamant având în vedere că își întemeiază acțiunea promovată pe dispozițiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează omisiunea analizării de către Curtea de Apel a excepțiilor ridicate de reclamanți prin întâmpinarea depusă, de asemenea, Înalta Curte urmează să-l respingă, ca nefondat, deoarece aceste excepții au fost respinse la fond, iar în apel, pârâtul a declarat apel împotriva sentinței nr. 23 prin 24 ianuarie 2007 a Tribunalului Dolj, secția comercială; sentință prin care a criticat hotărârea primei instanțe numai în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.

În atare situație, instanța de apel nu putea să se pronunțe asupra acestor excepții, întrucât ca instanță de control judiciar nu a fost învestită să cenzureze excepțiile. Pe de altă parte, având în vedere că dizolvarea nu a fost finalizată, instanța de fond a apreciat că excepția inadmisibilității în promovarea acțiunii de divizare a reclamantului și a excepției lipsei interesului reclamantului în promovarea acțiunii de dizolvare, în mod corect s-au respins, deoarece din materialul probator administrat în cauză s-a constatat că asociații nu mai au interesul social, întrucât aceștia și-au constituit firme concurente cu firma pârâtă, și, prin urmare, absența lui afectio societatis, adică lipsa interesului comun în scopul obținerii de beneficii la SC C. SRL.

În mod corect s-a stabilit de către instanța de apel că între asociați au intervenit neînțelegeri grave de natură a conduce la dizolvarea societății comerciale, respectiv ambii asociați au săvârșit în egală măsură acte de concurență neloială, prin înființarea de firme cu același obiect de activitate, cu cel prestat de SC C. SRL, ceea ce a dus la lipsa de colaborare între asociați și implicit la absența lui afectio societatis. Societatea comercială este o ființă juridică, născută dintr-un contract încheiat în condițiile legii. Dacă pentru persoana juridică dizolvarea constituie o cauză de dispariție, de încetare a existenței, desăvârșită prin lichidare (cea de-a doua etapă a operațiunii de dizolvare), înserată în actul constitutiv al societății comerciale, în drept, o reziliere totală a pactului societar, ale cărei efecte depline, are loc la data închiderii lichidării și radierii societății din registrul comerțului.

În cauză, la data de 30 decembrie 2005, s-a ținut adunarea generală a asociaților prin care s-a aprobat dizolvarea societății prin transferul a ½ din capitalul social către o altă societate. Această cauză de dizolvare constituie o expresie a naturii contractuale a societății, natură ce permite asociaților să decidă ei înșiși, independent de orice alte rațiuni exterioare momentul în care asocierea lor ia sfârșit. Prin urmare, asociații au consfințit prin hotărâre, ca societatea SC C. SRL să se dizolve, iar prin hotărârea pronunțată de Curtea de Apel, a constatat că între asociați sunt grave neînțelegeri și că aceștia au constituit alte firme concurente cu cea pârâtă, astfel încât criticile formulate nu sunt fondate.

Înalta Curte, urmează să respingă cel de-al treilea motiv de recurs care face referire la aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 226 lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată. Potrivit art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea societăților comerciale: „societatea de dizolvă prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum și neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății”.

Textul de lege evocat a fost aplicat corect de instanța de apel, având în vedere din probele administrate în cauză, că sunt motive temeinice de natură să ducă la dizolvarea societății, gravele neînțelegeri între asociați fiind dovedite, în sensul că atât reclamantul cât și pârâtul, au desfășurat acte de concurență neloială, care au condus la împiedicarea funcționării normale a societății pârâte; împrejurarea că SC C. SRL ar funcționa în continuare, că firma nu figurează cu datorii la stat, sau că ar avea un profit, nu înlătură culpa exclusivă a celor doi asociați prin săvârșirea de acte de concurență neloială, ce au condus la lipsa lui affectio societatis și a interesului social. Așa încât față de toate aceste aspecte măsura dizolvării societății pârâte era justificată și întemeiată.

Susținerea recurentului că reclamantul nu a fost sancționat și că a fost încălcat principiul fundamental al dreptului privat potrivit căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă, Înalta Curte urmează să o respingă, ca neîntemeiată, întrucât instanța de judecată a soluționat cauza cu care a fost învestită, respectând principiile procesuale ale părților din proces. Cum hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în speță și a apreciat în mod corect în ce au constat neînțelegerile dintre asociați, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C.T. și SC C. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 184 din 11 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.