ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3807/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7057 din 18 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă acțiunea reclamantei A.F.S. din Luxemburg prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâților C.S., P.L. și D.Z. la transmiterea către ea a dreptului de proprietate asupra tuturor părților sociale deținute de pârâți la SC D.I. SRL București, prin încheierea unui contract de cesiune de părți sociale, precum și obligarea pârâților la plata unor daune cominatorii de 500 Euro pe zi întârziere, plătibile în lei, în cazul nerespectării obligației de transmitere a părților sociale în termen de o lună de la rămânerea irevocabilă a sentinței; în subsidiar, aceeași reclamantă solicitase obligarea pârâtei SC D.I.

SRL de a-i transmite dreptul de proprietate asupra imobilului din București, Calea Dorobanților, format din teren în suprafață de 2.051,2 mp. și construcție alcătuită din subsol, parter și șase etaje, înscris în C.F. sub nr. 6912 a Judecătoriei sector 1 București, precum și la plata unor daune cominatorii de 500 euro pe zi întârziere în cazul nerespectării obligației de transmitere a dreptului de proprietate după o lună de la rămânerea irevocabilă a sentinței, cu cheltuieli de judecată. În esență, instanța de fond a reținut că, la 10 aprilie 2006, a fost respinsă, ca tardivă, cererea completatoare formulată de reclamantă la 27 martie 2006 și a admis excepția lipsei de obiect a cererii de obligare a celor trei persoane fizice la înstrăinarea părților sociale deținute în SC D.I.

SRL, acestea înstrăinând părțile sociale către N.L. De asemenea, s-a reținut că tratativele ce s-au desfășurat și negociat între părți cu privire la înstrăinarea părților sociale s-au concretizat în încheierea unui Memorandum of Understanding la 17 decembrie 2004 cu administratorul societății pârâte și apoi a unei Promisiuni unilaterale de vânzare a 100 % din părțile sociale, încheiată cu persoanele fizice pârâte, la 17 mai 2005, dar că ambele înțelegeri și-au depășit durata la 28 februarie 2005, respectiv 16 iunie 2005, așa încât pârâții nu mai pot fi obligați la înstrăinare. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe și a încheierii din 10 aprilie 2006 a fost admis prin decizia comercială nr. 276 din 28 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, iar în urma desființării lor, cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleeași instanțe.

Instanța de apel a reținut că, la 24 octombrie 2005, data formulării cererii de chemare în judecată, părțile sociale erau în proprietatea pârâților așa încât, la acea dată, reclamanta nu avea cum să solicite și constatarea nulității cesiunii acelorași părți sociale cesionate de pârâți în decembrie 2006 către un terț, N.L., operațiune intervenită în cursul derulării procesului. În consecință, cum înstrăinarea părților sociale către terț a intervenit în cursul procesului după primul termen de judecată, reclamanta este în drept să-și întregească acțiunea, soluția instanței de respingere a acțiunii ca rămasă fără obiect și ca tardivă a cererii în constatarea nulității absolute a înstrăinării ce a lipsit de obiect cererea sa, încălcând principiul echilibrului și egalității procesuale și favorizând neechivoc pârâții.

De asemenea, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 115 C. proc. civ. și art.136 C. proc. civ., luând în discuție excepția lipsei de obiect a cererii, excepție relativă referitoare la norme juridice de ordine privată și care putea fi invocată de partea interesată până la prima zi de înfățișare, după ce operase decăderea pentru pârâți din dreptul de a o mai invoca. Pe de altă parte s-a apreciat că excepțiile care au ca obiect invocarea unor neregularități săvârșite pe parcursul judecății pot fi invocate de partea interesată cel mai târziu la prima zi de înfățișare ce a urmat neregularității și mai înainte de a pune concluzii, dacă este vorba de o excepție relativă, sub aceeași sancțiune a decăderii, după cum se stipulează în art.108 alin. (3) C. proc.

civ. În speță, deși nulitatea absolută nu este o excepție de procedură, ea poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, de orice persoană interesată, deci și de reclamanta din cauza de față căreia, prin cesionarea făcută către terț, pârâții i-au încălcat dreptul pretins prin acțiune. Cum prin încheierea din 10 aprilie 2006 instanța a încălcat norme imperative de procedură și cum tribunalul a lăsat nesoluționate importante capete din acțiunea întregită la 27 martie 2006, atât încheierea cât și sentința dată au fost desființate iar cauza trimisă spre rejudecare în fond, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., aceleeași instanțe. Nemulțumiți de această decizie pârâții C.S., P.L., D.Z.

și SC D.I. SRL au declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 7 C. proc. civ., recurenții critică, în esență, decizia din apel pentru că a fost dată cu încălcarea principiului legalității aplicabil procesului civil și a dispozițiilor art.132 C. proc. civ., acesta fiind singurul temei juridic în baza căruia putea fi analizată cererea completatoare a reclamantei. De asemenea, instanța de apel face confuzie între excepțiile absolute din dreptul procesual și nulitatea absolută din dreptul material, aceasta din urmă, invocată pe cale de acțiune, fiind supusă dispozițiilor procedurale care reglementează fiecare tip de acțiune în parte, respectiv, în cazul cererii completatoare, putând fi invocată până la prima zi de înfățișare.

Recurenții apreciază, de asemenea, că instanța de apel a calificat greșit excepția lipsei obiectului drept o excepție relativă, ea fiind o excepție de ordine publică, obiectul fiind un element constitutiv al acțiunii, lipsa lui fiind sancționată cu nulitatea cererii. Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții critică instanța de apel pentru motivarea contradictorie privind motivul pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare, lăsând să se înțeleagă că rejudecarea privește și cererea inițială în legătură cu care instanța de apel a reținut dreptul de proprietate al reclamantei asupra părților sociale și nicidecum dreptul de creanță pretins, pronunțându-se astfel pe cererea inițială.

În cazul în care trimiterea spre rejudecare privește cererea completatoare recursul ar trebui să înlăture considerentele deciziei recurate cu privire la cererea inițială, instanța de apel nemotivându-și soluția dată pe acest aspect, așa cum de altfel a făcut-o și față de acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, societate comercială. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Din actele dosarului rezultă că acțiunea reclamantei, promovată la 24 octombrie 2005, a fost completată la 27 martie 2006 prin chemarea în judecată, alături de ceilalți pârâți, și a societății cipriote N.L., căreia pârâții persoane fizice i-au cesionat părțile lor sociale, pe parcursul procesului, cesiune înregistrată la O.R.C.

la 23 decembrie 2005 și despre care reclamanta a aflat la termenul din 27 februarie 2006 când pârâții au invocat lipsa de obiect a primului petit din acțiunea reclamantei. La acea dată (27 martie 2006) și prin aceeași cerere completatoare reclamanta a invocat și nulitatea absolută a contractelor de cesiune încheiate între pârâți și societatea cipriotă și radierea înregistrărilor din registrul comerțului în legătură cu respectivele cesiuni, precum și obligarea societății N.L. să se prezinte la notar pentru a încheia cu ea contract de vânzare cumpărare a tuturor părților sociale deținute de cei trei pârâți la SC D.I. SRL București în schimbul a 18.500.000 euro. La termenul din 10 aprilie 2006 instanța a respins ca tardivă cererea completatoare, a admis excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere și a încuviințat probe pe petitul 2 și 3 din acțiunea inițială.

Deși recurenții critică desființarea în apel a acestei încheieri de către instanța de apel, apreciindu-se că ea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., curtea apreciază că decizia recurată este legală și în concordanță cu dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc., civilă potrivit cărora, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, putând ordona administrarea probelor ce le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. În speță, lărgirea cadrului procesual de către reclamantă la 27 martie 2006 prin chemarea în judecată și a societății N.L. A avut loc tocmai urmare celor susținute de pârâți la 27 februarie 2006, nulitatea absolută a unui act juridic putând fi invocată oricând fie pe cale de acțiune fie pe cale de excepție.

Cererea reclamantei este făcută la prima zi de înfățișare după ce pârâții au susținut rămânerea fără obiect a petitului 1 din acțiune și când reclamanta a luat cunoștință de cesionarea părților sociale către terț, dar instanța, la 10 aprilie 2006, a respins greșit ca tardivă această cerere, încălcând dispozițiile art. 135 C. proc. civ., potrivit cărora, atunci când introducerea unei alte persoane în judecată s-a făcut după termenul prevăzut de lege, cererea se va judeca deosebit și nicidecum respinge ca tardivă, cum a dispus instanța de fond. De altfel, reclamanta, în notele de ședință depuse pentru termenul din 10 aprilie 2006, invocase dispozițiile art. 135 C. proc. civ. și solicitase, în cazul în care instanța ar fi apreciat că nulitatea absolută poate fi invocată doar într-un anumit termen, disjungerea acestei cereri.

Este adevărat că instanța de apel face confuzie între excepțiile procedurale și cele de drept material, sub acest aspect criticile recurenților fiind întemeiate, dar în final, aceeași instanță își amendează argumentarea soluției și confuzia creată, motivând că nulitatea absolută a unui act juridic nu este o excepție de procedură, ci una de drept material, ce poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, de către oricine are interes, în speță, reclamanta probând acest interes întrucât prin acțiunea formulată ea a pretins încălcarea de către pârâți a drepturilor sale ce derivă din înțelegerile lor anterioare.

Cât privește calificarea excepției lipsei obiectului acțiunii drept o excepție relativă criticile recurenților, deși întemeiate, nu vizează soluția dată în apel care a avut în vedere posibilitatea părții de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic atât pe cale de excepție cât și de acțiune și legalitatea întregirii acțiunii și nicidecum calificarea excepției. Curtea apreciază, de asemenea, ca nefondate și criticile recurenților privind motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii deoarece, admițând apelul atât împotriva încheierii din 10 aprilie 2006 cât și împotriva sentinței comerciale nr. 7057 din 18 septembrie 2006, pe care le-a desființat, nu se poate susține că s-ar fi trimis spre rejudecare doar cererea completatoare, ci întreaga acțiune.

La 10 aprilie 2007 primul petit al acțiunii a fost respins ca rămas fără obiect, soluție dată prin încheiere interlocutorie, deși în sentință se reia analiza pe fond a întregii acțiuni și nu numai a petitelor 2 și 3, așa încât, după cum argumentează și instanța de apel (pag. 8 alin. antepenultim) rejudecarea privește întreg fondul completat la 27 martie 2006. În consecință, curtea apreciază că recursul pârâților este nefondat motiv pentru care se va respinge, menținând soluția instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții C.S., P.L., D.Z. și SC D.I. SRL București împotriva deciziei nr. 276 din 28 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2007.