ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 987/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 30 martie 2009, reclamanta D.S. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - în calitate de reprezentant al

Secției consulare al Ambasadei României din Chișinău, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat

al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a soluționa cererea

reclamantului, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, într-un termen scurt rezonabil, (30

de zile).

În motivarea

cererii reclamanta a arătat că la data de 20 iunie 2008 s-a prezentat

personal la Secția Consulară să depună cererea de

redobândire a cetățeniei române, și a fost invitat să

depună această cerere prin poștă, pe care a depus-o la data

de 2 iulie 2008.

Deoarece

până la data de 30 martie 2009 reclamanta nu a primit nici un răspuns

de acceptare a cererii sale a considerat că atitudinea secției

consulare reprezintă un refuz nejustificat de a soluționa cererea

într-un termen scurt rezonabil.

S-a

mai arătat că pârâtul nu poate invoca propria vinovăție,

fiind direct responsabil de această tergiversare de soluționare

nejustificată.

De asemenea, s-a

arătat că reclamantului îi este îngrădit dreptul actual, legal

și constituțional la depunerea, înregistrarea cererilor de

redobândire a cetățeniei române, drept reglementat de Legea nr. 21/1991

și care stabilește cu valoare de principiu că ceste cereri se

vor depune la secțiile consulare ale României în străinătate.

Instituția redobândirii cetățeniei române reprezintă

o măsură legală reparatorie prin care persoanele care au fost

deposedate fără voia lor, sau din motive neimputabile lor de

această cetățenie, precum și descendenții acestora

până la gradul II, sunt repuse în drepturi ori îngrădirea depunerii acestor

cereri la secția consulară lipsește de efectele juridice legale

dispozițiile Legii nr. 21/1991.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 2, art. 7

și art. 8 din Legea nr. 554/2004; art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991,

art. 10 din Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, art. 5 alin. (1) din

Constituția României.

Pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de

faptul că Secția Consulară din cadrul Ambasadei României la Chișinău are o capacitate limitată de a procesa dosarele, activitatea se

desfășoară în două schimburi datorită numărului

mic de funcționari, față de numărul foarte mare de cereri

(peste 360.000) așa încât persoanele care au dorit să depună

cerere pentru redobândirea cetățeniei române sunt invitate în ordinea

cronologică a formulării cererilor de intenție, să se

prezinte la Secția consulară unde are loc verificarea documentelor,

dosarul fiind transmis ulterior în tară la Ministerul Justiției.

Pârâtul a

considerat că reclamanta a formulat scrisoare de intenție la data de

2 iulie 2008 și în aceste condiții nu poate pârâta să creeze

premisele unei discriminări prin acceptarea depunerii documentelor peste

rând din partea reclamantei, considerând-o ca inechitabilă.

În ceea ce privește respectarea unui termen rezonabil, reglementat

prin art. 10 al Convenției Europene privind cetățenia, se impune

a se avea în vedere situația reală , respectiv numărul mare de

cereri în lucru, raportat la personalul consular desemnat să

îndeplinească formalitățile de primire a dosarelor.

S-a mai arătat că nu este vorba de un refuz nejustificat având

în vedere că pârâtul a adresat un răspuns reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2471 din 10

iunie 2009 a admis acțiunea formulată de D.S. în contradictoriu cu

Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să

stabilească o dată de depunere de către reclamantă a cererii

de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

că deși în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

21/1991 nu este statuat un termen în care autoritatea pârâtă să proceseze

cererile formulate pentru redobândirea cetățeniei române, amânarea

reclamantei la o dată neprecizată duce la imposibilitatea acesteia de

a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991 lipsind de

efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că

hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu

interpretarea greșită a legii, în sensul constatării

greșite a existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii

intimatei având ca obiect redobândirea cetățeniei române.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susținut că

cererea intimatei nu a fost respinsă ci urma să fie

soluționată, în contextul procesării celorlalte cereri similare

ale altor petenți, depuse în aceeași perioadă.

De asemenea, recurentul a reluat susținerea, făcută

și în fața instanței de fond, în sensul că există

motive de ordin administrativ, organizatoric - cele peste 300.000 de cereri

înregistrate cu acest obiect - care au făcut imposibilă rezolvarea

acestora în cadrul unui termen rezonabil.

În opinia recurentului, instanța de fond trebuia să evalueze

exact situația specifică a derulării activității în

exteriorul României și gradul în care Ministerul Afacerilor Externe

își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu

se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă

asupra mecanismului de luare a deciziilor.

În concluzie, recurentul a arătat că, în speță, nu

sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de

rezolvare a cererii intimatei, conform definiției legale a acestei

noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei

avute în vedere de legiuitor.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele

și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale

art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Recurentul invocă motivul referitor la greșita aplicare de

către prima instanță a dispozițiilor art. 2

alin. (1)

lit.

i)

din Legea contenciosului administrativ, care definesc noțiunea

de refuz nejustificat de soluționare a cererii.

Într-adevăr, Legea cetățeniei române nr. 21/1991, cu

modificările și completările ulterioare, stabilește o

procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și

finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetățeniei

române, fără să prevadă un termen în care

autoritățile române să proceseze astfel de cereri.

In lipsa unui asemenea termen legal, trebuie, însă, să se

facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea,

păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie".

În același sens sunt, de altfel, și prevederile art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de

Miniștri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul

acționării într-un termen rezonabil", potrivit căruia

„Autoritățile publice trebuie să acționeze și să

își îndeplinească atribuțiile într-un termen rezonabil".

Cu privire la noțiunea de „termen rezonabil", în doctrina

europeană s-a arătat că aceasta este o noțiune

relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte;

dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat

într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul

său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra

ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele

sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate

rezonabile.

În

acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe

sa curgă de la data sesizării jurisdicției competente dar el

include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când

sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În

opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei

proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei

și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în

funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente.

În

speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că

intervalul de timp cuprins între data formulării cererii - iunie 2008 -

și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen

rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și

a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Pe

de altă parte, instanța de control judiciar nu poate primi

susținerea recurentului, în sensul că există un număr

foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a Secției

Consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie

să ia măsurile necesare pentru respectarea „principiului

acționării într-un termen rezonabil", care guvernează

materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din

Convenția Europeană pentru Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM / Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniștri al Consiliului

Europei, mai sus menționate.

Așa

fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatei-reclamante de

programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei

române și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de

soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2

alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 2471 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.