ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2371/2009

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 234 din 23 ianuarie 2009 a respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient G.I., împotriva deciziei penale nr. 10 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Curtea Militară de Apel. Pentru a hotărî astfel a reținut că prin sentința penală nr. 49 din 20 august 2008 Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire, formulată împotriva sentinței nr. 97 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București prin care G.I. a fost condamnat la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. i) C. pen. Instanța investită cu judecarea cererii de revizuire a reținut că pentru motivele referitoare la audierea unor martori pe care nu-i cunoaște și cu care nu a fost confruntat și la împrejurarea că în foaia de observație clinică s-a specificat că a fost accident de tren, există autoritate de lucru judecat, conform sentinței penale nr. 148 din 22 noiembrie 2005 și, respectiv nr. 119 din 6 decembrie 2006. S-a mai reținut că urmărirea penală a fost începută la 3 ianuarie 2002 și prima declarație de învinuit a fost luată condamnatului în prezența apărătorului, astfel încât este nereală susținerea că pe parcursul urmăririi penale, condamnatul a fost lipsit de apărare.

Apelul declarat de revizuient a fost respins, ca neîntemeiat prin decizia nr. 10 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Curtea Militară de Apel. Înalta Curte, sesizată cu judecarea recursului, la termenul din 26 ianuarie 2009 l-a citat pe condamnat care, în ultimul cuvânt a susținut că este nevinovat și a reiterat motivele din cerere, după care prin decizia nr. 234 din 26 ianuarie 2009 a cărei anulare se cere a respins recursul. Condamnatul a formulat contestație în anulare, invocând cazurile prev. de art. 386 lit. a), b), c) și e) C. proc. pen. În dezvoltarea cererii nu motivează nici unul din cazurile pe care se sprijină contestație, iar susținerile se referă la neadministrarea unor probe, cum ar fi expertiza ADN, la declarațiile martorilor care nu au putut să declare că l-au văzut când a săvârșit omorul.

Având în vedere că motivele pe care se sprijină contestația nu sunt dintre cele expres și limitativ prevăzute în art. 386 lit. a), b), c), e) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă contestația, ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul G.I. împotriva deciziei penale nr. 234 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 iunie 2009.