ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49

din 20 august 2008, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca

neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul G.I. împotriva

sentinței nr. 97 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București

și a obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut că

cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit.

b) și d) C. proc. pen.

S-a mai reținut că în

motivarea cererii de revizuire, condamnatul a susținut că, cu excepția

martorilor C.C., R.L. și H.I., nu cunoaște pe niciunul dintre martori, care la

rândul lor nu l-au văzut niciodată și cu care nu a fost confruntat.

S-a susținut, de asemenea,

că în cursul urmăririi penale nu a avut apărător, că a dat declarațiile sub presiune,

fiind bătut de plt. D. și cpt. M., că organele de poliție au falsificat

probele, că nu s-a găsit corpul delict și la reconstituire a fost obligat de

cpt. M. să ia o piatră, că în momentul în care a murit victima nu erau

împreună, el aflându-se la unitatea militară unde erau concentrați, la o

distanță de aproximativ 2 km și că el consideră că victima nu ar fi rămas la

bar cu numiții O.D., N.F. și V.F.

S-a mai arătat că în foaia

de observație clinică se specifică faptul că a fost accident de tren, iar el a

fost acuzat de omor.

Având în vedere dispozițiile

legale invocate de condamnat drept temei al cererii de revizuire, s-a reținut

că nu există vreo hotărâre judecătorească definitivă de condamnare cu privire

la persoanele despre care se face vorbire în cerere, iar celelalte motive

invocate exced prevederilor art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen.

S-a reținut, cu privire la

motivele referitoare la audierea martorilor și la împrejurarea că în foaia de

observație clinică s-a specificat că a fost accident de tren, că există

autoritate de lucru judecat, conform sentinței penale nr. 148 din 22 noiembrie

2005 și, respectiv. nr. 119 din 6 decembrie 2006.

S-a mai reținut că urmărirea

penală a fost începută la 3 ianuarie 2002 și prima declarație de învinuit a

fost luată condamnatului în prezența apărătorului, astfel încât este nereală

susținerea că pe parcursul urmăririi penale, condamnatul a fost lipsit de

apărare.

Apelul declarat de

revizuient a fost respins, ca neîntemeiat, prin decizia nr. 10 din 22 octombrie

2008, pronunțată de Curtea Militară de Apel.

Instanța de apel a reținut

că niciunul dintre motivele de revizuire invocate nu fac incidente dispozițiile

art. 394 C. proc. pen. și nici dispozițiile legale concrete la care s-a referit

revizuientul în cererea sa ca temei de drept.

S-a avut în vedere că

anterior au mai fost formulate două cereri de revizuire care au fost respinse,

iar aceste soluții au intrat în puterea lucrului judecat.

Revizuientul a declarat

recurs, în motivarea căruia a susținut că polițiștii F.G., B.P., P.A. și M.N.

de la Poliția TF Vatra Dornei au profitat de faptul că el nu știe carte pentru

a-l scoate din cauză pe șeful de tren D.C., care este vinovat de neglijență în

serviciu. A mai susținut că în acest scop polițiștii au „fabricat” declarațiile

martorilor, care nu au fost niciodată ascultați în instanță.

S-a susținut că polițiștii

au comis infracțiunile de abuz în serviciu și îngrădirea dreptului la apărare.

De asemenea, aceștia l-au bătut, l-au torturat, obligându-l să-i însoțească la

locul accidentului feroviar, să ridice o piatră și să execute mișcări de

lovire, în condițiile în care mecanicii de locomotivă au recunoscut că circulau

cu ușile vagoanelor deschise și dacă o persoană circula pe terasamentul căii

ferate, putea fi accidentată în zona capului.

Din examinarea actelor

dosarului rezultă că recursul nu este fondat.

Se reține că prin sentința

penală nr. 97 din 3 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial

București a fost condamnat la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174

raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

Apelul declarat de inculpat

a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 63 din 16 iulie 2002,

pronunțată de Curtea Militară de Apel. Această hotărâre a rămas definitivă prin

decizia nr. 5121 din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție.

Împotriva sentinței,

condamnatul G.I. a mai formulat două cereri de revizuire care au fost respinse

prin sentința penală nr. 148 din 22 noiembrie 2005 și nr. 119 din 6 decembrie

2006, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, ambele hotărâri

fiind rămase definitive.

Se constată că numai

motivele de revizuire privind comiterea unor infracțiuni de către lucrătorii de

poliție de la Poliția T.F. Vatra Dornei nu au fost invocate în cererile

anterioare de revizuire, asupra celorlalte motive instanța pronunțându-se prin

hotărârile anterior menționate care au intrat în puterea lucrului judecat.

Curtea reține că revizuirea,

fiind o cale extraordinară de atac, poate fi pronunțată numai în cazurile și în

condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Motivele de revizuire ce pot

fi examinate în prezenta cauză își găsesc temeiul în dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., care se referă la situația în care un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere.

Potrivit art. 394 alin. (3) C.

proc. pen., cazul prevăzut de lit. d) constituie motiv de revizuire dacă a dus

la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar conform art. 395, situația

prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. d) se dovedește numai prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanța procurorului și numai când organele arătate

nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, această situație poate fi constatată

în procedura revizuirii.

Cum în speță revizuientul nu

a făcut dovada în condițiile prevăzute de lege, că lucrătorii de poliție ar fi

comis vreo infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și nici

nu există vreo situație pentru care procurorul sau instanța să nu poată examina

fondul cauzei referitor la aceste infracțiuni pentru a se putea constata

situația prevăzută de art. 394 lit. d) C. proc. pen., în cadrul procedurii de

revizuire.

Așa fiind, se constată că în

mod corect s-a respins cererea de revizuire și că nu există nici un motiv de

casare din cele prevăzute de lege.

În consecință, se va

respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul G.I. împotriva deciziei penale nr. 10 din 22

octombrie 2008 a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul revizuient

la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2009.