ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 20 august 2008, Tribunalul Militar Teritorial București a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul G.I. împotriva sentinței nr. 97 din 3 iunie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București și a obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. pen. S-a mai reținut că în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a susținut că, cu excepția martorilor C.C., R.L. și H.I., nu cunoaște pe niciunul dintre martori, care la rândul lor nu l-au văzut niciodată și cu care nu a fost confruntat.

S-a susținut, de asemenea, că în cursul urmăririi penale nu a avut apărător, că a dat declarațiile sub presiune, fiind bătut de plt. D. și cpt. M., că organele de poliție au falsificat probele, că nu s-a găsit corpul delict și la reconstituire a fost obligat de cpt. M. să ia o piatră, că în momentul în care a murit victima nu erau împreună, el aflându-se la unitatea militară unde erau concentrați, la o distanță de aproximativ 2 km și că el consideră că victima nu ar fi rămas la bar cu numiții O.D., N.F. și V.F. S-a mai arătat că în foaia de observație clinică se specifică faptul că a fost accident de tren, iar el a fost acuzat de omor. Având în vedere dispozițiile legale invocate de condamnat drept temei al cererii de revizuire, s-a reținut că nu există vreo hotărâre judecătorească definitivă de condamnare cu privire la persoanele despre care se face vorbire în cerere, iar celelalte motive invocate exced prevederilor art. 394 alin. (1) lit. b) și d) C. proc.

pen. S-a reținut, cu privire la motivele referitoare la audierea martorilor și la împrejurarea că în foaia de observație clinică s-a specificat că a fost accident de tren, că există autoritate de lucru judecat, conform sentinței penale nr. 148 din 22 noiembrie 2005 și, respectiv. nr. 119 din 6 decembrie 2006. S-a mai reținut că urmărirea penală a fost începută la 3 ianuarie 2002 și prima declarație de învinuit a fost luată condamnatului în prezența apărătorului, astfel încât este nereală susținerea că pe parcursul urmăririi penale, condamnatul a fost lipsit de apărare. Apelul declarat de revizuient a fost respins, ca neîntemeiat, prin decizia nr. 10 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea Militară de Apel.

Instanța de apel a reținut că niciunul dintre motivele de revizuire invocate nu fac incidente dispozițiile art. 394 C. proc. pen. și nici dispozițiile legale concrete la care s-a referit revizuientul în cererea sa ca temei de drept. S-a avut în vedere că anterior au mai fost formulate două cereri de revizuire care au fost respinse, iar aceste soluții au intrat în puterea lucrului judecat. Revizuientul a declarat recurs, în motivarea căruia a susținut că polițiștii F.G., B.P., P.A. și M.N. de la Poliția TF Vatra Dornei au profitat de faptul că el nu știe carte pentru a-l scoate din cauză pe șeful de tren D.C., care este vinovat de neglijență în serviciu. A mai susținut că în acest scop polițiștii au „fabricat” declarațiile martorilor, care nu au fost niciodată ascultați în instanță.

S-a susținut că polițiștii au comis infracțiunile de abuz în serviciu și îngrădirea dreptului la apărare. De asemenea, aceștia l-au bătut, l-au torturat, obligându-l să-i însoțească la locul accidentului feroviar, să ridice o piatră și să execute mișcări de lovire, în condițiile în care mecanicii de locomotivă au recunoscut că circulau cu ușile vagoanelor deschise și dacă o persoană circula pe terasamentul căii ferate, putea fi accidentată în zona capului. Din examinarea actelor dosarului rezultă că recursul nu este fondat. Se reține că prin sentința penală nr. 97 din 3 iunie 2002, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București a fost condamnat la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 63 din 16 iulie 2002, pronunțată de Curtea Militară de Apel. Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia nr. 5121 din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție. Împotriva sentinței, condamnatul G.I. a mai formulat două cereri de revizuire care au fost respinse prin sentința penală nr. 148 din 22 noiembrie 2005 și nr. 119 din 6 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, ambele hotărâri fiind rămase definitive. Se constată că numai motivele de revizuire privind comiterea unor infracțiuni de către lucrătorii de poliție de la Poliția T.F. Vatra Dornei nu au fost invocate în cererile anterioare de revizuire, asupra celorlalte motive instanța pronunțându-se prin hotărârile anterior menționate care au intrat în puterea lucrului judecat.

Curtea reține că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi pronunțată numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Motivele de revizuire ce pot fi examinate în prezenta cauză își găsesc temeiul în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., care se referă la situația în care un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen., cazul prevăzut de lit. d) constituie motiv de revizuire dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar conform art. 395, situația prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. d) se dovedește numai prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului și numai când organele arătate nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, această situație poate fi constatată în procedura revizuirii.

Cum în speță revizuientul nu a făcut dovada în condițiile prevăzute de lege, că lucrătorii de poliție ar fi comis vreo infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și nici nu există vreo situație pentru care procurorul sau instanța să nu poată examina fondul cauzei referitor la aceste infracțiuni pentru a se putea constata situația prevăzută de art. 394 lit. d) C. proc. pen., în cadrul procedurii de revizuire. Așa fiind, se constată că în mod corect s-a respins cererea de revizuire și că nu există nici un motiv de casare din cele prevăzute de lege. În consecință, se va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul G.I. împotriva deciziei penale nr. 10 din 22 octombrie 2008 a Curții Militare de Apel. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2009.