ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4658/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 79 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Anexei 1 poziția 255 din H.G. nr. 964/2002 invocată de M. Târgu Mureș. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză s-a invocat excepția de nelegalitate a unui act administrativ individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât dispozițiile art. 4 din acest act normativ nu pot fi aplicate retroactiv. A apreciat prima instanță că din interpretarea art. 4 alin. (1), art. 28, 28 și art. 31 din Legea nr. 554/2004, rezultă că excepția de nelegalitate a actelor administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a legii este inadmisibilă.

O atare interpretare se impune în vederea asigurării securității raporturilor juridice prin limitarea în timp a posibilității atacării unui act administrativ care a produs efecte juridice, C.E.D.O. impunând stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual tocmai în vederea garantării drepturilor câștigate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. Târgu Mureș, criticând soluția pronunțată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii excepției de inadmisibilitate și admiterea excepției de nelegalitate invocată.

A susținut recurentul că, în speța, de față sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru invocarea excepției de nelegalitate, fiind vorba despre un act administrativ unilateral cu caracter individual, o atare excepției de ordine publică putând fi invocată oricând, nefiind relevantă data emiterii actului. A mai opinat recurentul că excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului. Apreciază recurentul că orice interpretare contrară ar însemna o imixtiune a justiției în domeniul legislativ și subliniază că prin Legea nr. 267/2007 s-au adus modificări de esență instituției excepției de nelegaliate, aceasta fiind admisibilă chiar dacă este invocată pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Recurenta a invocat Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2006, nr. 404 din 10 aprilie 2008 și nr. 492 din 6 mai 2008 ale Curții Constituționale, apreciind că motivația care a stat la baza respingerii excepțiilor de neconstituționale ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 este temeinică și legală, fiind absolut aplicabilă și în speța ce face obiectul prezentei cauze. S-a precizat că, prin deciziile invocate, Curtea Constituțională a reținut că principiului stabilității raporturilor juridice nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalități, obținerea sau apărarea unui drept neputându-se fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică.

S-a mai reținut că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu au caracter retroactiv, întrucât legalitatea actelor administrative anterioare legii se examinează în funcție de condițiile de validitate prevăzute de reglementările în vigoare la momentul emiterii actului contestat. Pe fondul excepției de nelelgalitate, recurentul - reclamant a apreciat nelegale actele administrative contestate prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) și (4) coroborate cu pct. 2 al anexei din Legea nr. 213/1998 și dispozițiile Sentinței 1810/2001 a Tribunalului Mureș. S-a susținut că din coroborarea textelor de lege menționate se deduce fără echivoc faptul că Anexa 1 poziția 255 din H.G. nr. 964/2002 și implicit poziția nr. 255 din H.C.J.

Mureș nr. 42/2001 sunt nelegale, fiind adoptată cu încălcarea acestor prevederi. Deși prin Sentința Civilă nr. 1810/2001 a Tribunalului Mureș, sentință definitivă și irevocabilă, s-a constatat că în mod legal C.L. a inclus în lista bunurilor imobilul în cauză, C.J. Mureș a cuprins acest imobil în domeniul public al județului. Mai mult, imobilul, în speță, a fost declarat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de interes public local. Recursul nu este fondat. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și raportat la criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau la cererea părții interesate. Este adevărat, astfel după cum a arătat și recurentul, că prin deciziile menționate Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (l) și (2) din Legea nr. 554/2004, în varianta lor modificată prin Legea nr. 262/2007, apreciind că aceste texte sunt în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (l) și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală ca și cu principiul stabilității raporturilor juridice.

Înalta Curte, independent de argumentele Curții Constituționale prezentate de recurentă, și a căror substanță nu este nesocotită, reține însă, pe alt temei, respectiv potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, ce instituie, în situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale (mai puțin în situația existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern), că judecătorul național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudențele comunitare.

Din această perspectivă, așadar judecătorul național, aplicând primul C.E.D.O. are obligația, de a asigura efectul deplin al normelor acestei convenții, asigurându-le preeminența, deplină și efectivă, față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei, după cum constant s-a și reținut în jurisprudența C.E.D.O.

Sunt așadar nefondate criticile recurentului întrucât, Înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale cristalizată în această materie, apreciază, în acord cu cele arătate și de instanța de fond, că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită de timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ, contravine principiului securității raporturilor juridice. Aceasta impune aplicarea directă, cu prioritate a art. 6 din C.A.D.O.L.F.

În plus, deși este necontestat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, tot atât de adevărat este că beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului consacrat, astfel că admiterea excepției de nelegalitate produce practic efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului. De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, care i s-ar opune.

De altfel, aceeași instanță comunitară a reținut în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al respectivului act și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Prin urmare, concluzionând pe acest aspect, corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce permit repunerea în discuție, repetat și fără limită de timp, a legalității unui act administrativ individual, încalcă principiile fundamentale arătate, practica C.E.D.O.

și pe cea a Curții de Justiție de la Luxemburg, în situații juridice similare. Totodată, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va admite cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M. Târgu Mureș împotriva Sentinței nr. 79 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul - reclamant la plata în favoarea intimatului J. Mureș – C.J. Mureș a sumei de 2593,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2009.