ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Rezoluția din 28 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pronunțată în dosarul nr. 889/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.D. (actualmente judecător la Curtea de Apel Alba), sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Procurorul a considerat că plângerea petentei nu este dovedită, deoarece deși a afirmat că procurorul G.D. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, i-ar fi impus să semneze o declarație scrisă de d-sa, că nu ar fi lăsat-o să o citească, (declarație pe care, totuși, M.M.M.

a semnat-o), nu a dovedit cu nici o probă faptele reclamate. Se mai reține că înregistrarea aflată pe CD-ul depus de petentă se referă la alte aspecte, respectiv la declarația unor tinere audiate într-un alt dosar. Petenta este nemulțumită de împrejurarea că deși nu a făcut nici o plângere penală împotriva nici unuia dintre tinerii din Alba Iulia trimiși în judecată penală prin Rechizitoriul finalizat de procurorul G.D., a fost considerată cap de acuzare în arestarea lor. Petenta acuză, de asemenea, pe procuror de „fabricarea de probe pentru acuzații ce nu au existat". Prin rezoluția menționată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , Secția de Urmărire Penală și Criminalistică , a constatat inexistența faptelor reclamate de petentă și a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.D.

(în prezent judecător la Curtea de Apel Alba Iulia), în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin Rezoluția din 31 iulie 2007 (dispusă în dosarul nr.9485/3731/2007), Procurorul Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de M.M.M. împotriva Rezoluției din 28 iunie 2007 a aceluiași Parchet. Î n motivarea acestei soluții s-a arătat că este inadmisibil ca procurorul să proce deze la reevaluarea probelor din dosarul nr. 22/D/P/2005, aflat încă în faza de cercetare judecătorească, deoarece, după sesizarea instanței de judecată, procurorii pun concluzii cu ocazia judecării cauzei, având independență în aprecierea probelor în fața instanței de judecată, care este liberă, la rândul său să evalueze ansamblul probator și să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.

Procurorul nu este obligat să-și însușească punctul de vedere al petentei care este în sensul exonerării de răspundere a persoanelor trimise în judecată. Î n final, s-a reținut că nu există nici o faptă penală săvârșită de procuror, neavând relevanță împrejurarea că acesta a consemnat declarația de martor dată de M.M.M. , declarație semnată de martoră. Î mpotriva acestor rezoluții, petenta a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen. , la Înalta Curte de Casație și Justiție. Î n cuprinsul plângerii, petenta reiterează susținerile din plângerea inițială. Examinând plângerea, Î nalta Curte constată că este nefondată, pentru argumentele ce urmează: Soluția adoptată de Parchet este conformă probelor dosarului și conformă legii.

Astfel, potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Ori, în speță, intimata G.D., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu cu prilejul audierii martorei M.M.M. , jurnalist la ziarul „România Liberă", consemnând declarația acesteia, declarație semnată de martoră. Dacă martora nu ar fi fost de acord cu conținutul declarației, în mod firesc, nu trebuia să o semneze.

Nu s-a dovedit nici existența unei amenințări adresate martorei, ori a vreunei alte fapte care potrivit legii ar putea fi considerată o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. De asemenea, nu a fost dovedită cauzarea unei „vătămări a intereselor legale" a jurnalistei audiate în calitate de martoră. Dimpotrivă, Înalta Curte consideră era și în interesul martorei să fie declarat adevărul și să fie pedepsite persoanele care au încălcat flagrant legea constituindu-se într-un grup infracțional și punând în pericol siguranța, integritatea corporală, viața și bunurile persoanelor atacate de infracto ri. In absența unor fapte care să se încadreze în cele prevăzute de art. 246 C. pen., precum și a unor dovezi în acest sens, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei pentru infracțiunea de abuz în serviciu este legală și întemeiată.

Î n consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea petentei, rezoluțiile atacate fiind temeinice și legale . În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , petenta va fi obligată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara M.M.M. împotriva Rezoluțiilor din 28 iunie 2007 dispusă î n dosarul nr. 889/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , Secția de Urmărire Penală și Criminalistică , și din 31 iulie 2007 dispusă în dosarul nr. 948/3731/2007 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție , S ecția de Urmărire Penală și Criminalistică. Obligă petiționara la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2008.