ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
plângerii de față,
Examinând
actele dosarului constată următoarele:
Prin
Rezoluția din 28 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pronunțată în dosarul
nr. 889/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.D.
(actualmente judecător la Curtea de Apel Alba), sub aspectul săvârșirii
infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
Procurorul
a considerat că plângerea petentei nu este dovedită, deoarece deși a afirmat că
procurorul G.D. din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, i-ar
fi impus să semneze o declarație scrisă de d-sa, că nu ar fi lăsat-o să o
citească, (declarație pe care, totuși, M.M.M. a semnat-o), nu a dovedit cu nici
o probă faptele reclamate. Se mai reține că înregistrarea aflată pe CD-ul depus
de petentă se referă la alte aspecte, respectiv la declarația unor tinere
audiate într-un alt dosar.
Petenta
este nemulțumită de împrejurarea că deși nu a făcut nici o plângere penală
împotriva nici unuia dintre tinerii din Alba Iulia trimiși în judecată penală
prin Rechizitoriul finalizat de procurorul G.D., a fost considerată cap de
acuzare în arestarea lor.
Petenta
acuză, de asemenea, pe procuror de „fabricarea de probe pentru acuzații ce nu
au existat".
Prin
rezoluția menționată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție
,
Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică
,
a constatat inexistența faptelor reclamate
de petentă și a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul G.D. (în
prezent judecător la Curtea de Apel Alba
Iulia), în baza art. 228 alin.
(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin
Rezoluția din 31 iulie 2007 (dispusă în dosarul nr.9485/3731/2007), Procurorul
Șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată
plângerea formulată de
M.M.M.
împotriva Rezoluției din 28
iunie
2007 a aceluiași Parchet.
Î
n
motivarea acestei soluții s-a arătat că este inadmisibil ca procurorul să proce
deze
la reevaluarea probelor din dosarul nr.
22/D/P/2005, aflat încă
în faza de cercetare judecătorească, deoarece, după sesizarea instanței de
judecată, procurorii pun concluzii cu ocazia judecării cauzei, având
independență în
aprecierea
probelor în fața instanței de
judecată, care este liberă, la rândul său să evalueze ansamblul probator și să
pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Procurorul
nu este obligat să-și însușească punctul de vedere al petentei care este în
sensul exonerării de răspundere a persoanelor trimise în judecată.
Î
n final,
s-a reținut că nu există nici o faptă penală săvârșită de procuror, neavând
relevanță împrejurarea că acesta a consemnat declarația de martor dată de
M.M.M.
, declarație semnată de martoră.
Î
mpotriva
acestor rezoluții, petenta a formulat plângere conform art.
278 C. proc.
pen.
, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Î
n
cuprinsul plângerii, petenta reiterează susținerile din plângerea inițială.
Examinând plângerea,
Î
nalta Curte constată că este nefondată, pentru argumentele ce
urmează:
Soluția
adoptată de Parchet este conformă probelor dosarului și conformă legii.
Astfel, potrivit art.
246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul
atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl
îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor
legale ale unei persoane.
Ori, în
speță, intimata
G.D., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul
Teritorial Alba Iulia,
și-a îndeplinit corect atribuțiile de
serviciu cu prilejul audierii martorei
M.M.M.
, jurnalist
la ziarul „România Liberă", consemnând declarația acesteia, declarație
semnată de martoră.
Dacă
martora nu ar fi fost de acord cu conținutul declarației, în mod firesc, nu
trebuia să o semneze. Nu s-a dovedit nici existența unei amenințări adresate
martorei, ori a vreunei alte fapte care potrivit legii ar putea fi considerată
o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu. De asemenea, nu
a fost dovedită cauzarea unei „vătămări a
intereselor legale" a jurnalistei audiate în calitate de martoră.
Dimpotrivă,
Înalta Curte consideră era și în interesul martorei să fie declarat adevărul și
să fie pedepsite persoanele care au încălcat flagrant legea constituindu-se
într-un grup infracțional și punând în pericol siguranța, integritatea
corporală, viața și bunurile persoanelor atacate de infracto
ri.
In
absența unor fapte care să se încadreze în cele prevăzute de art.
246 C. pen., precum și a unor dovezi în acest
sens, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale
împotriva intimatei pentru infracțiunea de abuz în serviciu este legală și
întemeiată.
Î
n
consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea petentei,
rezoluțiile atacate fiind temeinice și legale
.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
, petenta va fi obligată la plata sumei de
50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T
Ă
R
ĂȘ
T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara
M.M.M.
împotriva Rezoluțiilor din 28 iunie 2007 dispusă î
n
dosarul nr.
889/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție
,
Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică
,
și din 31 iulie 2007 dispusă în dosarul
nr.
948/3731/2007 ale Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
, S
ecția de
Urmărire Penală și Criminalistică.
Obligă
petiționara la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie
2008.