ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 265/2010

Prin sentința nr.

234/CC din 27 ianuarie 2007 a Tribunalului Sibiu s-a respins acțiunea

formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA

Sâmburești, reținându-se că motivele de nulitate invocate de

reclamant vizează pretinsa vătămare a dreptului unui

acționar sub condiție suspensivă și nu pot fi considerate

motive de nulitate absolută, așa încât, devin incidente

dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora

anularea hotărârii A.G.E.A. se poate cere în termen de cincisprezece zile

de la publicarea în Monitorul Oficial, acțiunea fiind introdusă peste

acest termen.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia comercială nr.

3/A din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea reținut următoarele:

Prima instanță a

pronunțat hotărârea atacată pe baza interpretării celor

două texte de lege indicate în alin. (2) și (3) ale art. 132 din

Legea nr. 31/1990, făcând referire cu privire la instituțiile

reglementate de aceste dispoziții, așa încât nu se poate reține

o nemotivare a sentinței.

Criticile referitoare la

nelegală convocare a adunării generale, împiedicarea accesului

său la adunare și, prin aceasta, la informațiile necesare, cât

și cu privire la condițiile de cvorum în care au fost adoptate hotărârile

la 31 ianuarie 2006 au fost respinse pe considerentul că reclamantul nu

are calitatea de acționar al societății, iar aceasta din

urmă nu are vreo obligație față de el, art. 117 din Legea nr.

31/1990 referindu-se doar la persoanele care îndeplinesc această calitate.

Cu privire la

susținerile apelantului conform cărora interesul său procesual

rezidă din calitatea sa de „acționar sun condiție

suspensivă”, Curtea a reținut că, deși reclamantul nu este

acționar al SC V.P. SA Sâmburești, interesul său decurge din

dreptul de a dobândi această calitate, ca membru majoritar al

Asociației Salariaților, calitate dobândită prin Hotărârea

din 27 ianuarie 2000.

Cu toate acestea, interesul

recunoscut al reclamantului, în promovarea acțiunii, nu poate merge

până într-acolo încât să conducă la anihilarea

capacității celorlalți acționari de a hotărî potrivit

acestei calități, de acționari cu drepturi depline, avute la

momentul adoptării hotărârii.

În acest context, în care

reclamantul nu poate justifica decât săvârșirea unor acte de

administrare a dreptului său de a dobândi acțiuni, aflat sub

condiția realizării lui în viitor, împiedicarea reclamantului de a

participa la viața societății comerciale se datorează nu

culpei acesteia, ci viciilor propriilor drepturi legate de calitatea sa de

acționar, drepturi afectat de o condiție care încă nu s-a

îndeplinit, prin aceasta dreptul nefiind actual.

Se mai reține că,

prin hotărâre irevocabilă, recurentul a fost exclus din

asociație și a pierdut, deci, vocația de a dobândi în viitor, pe

temeiul acestei calității, acțiuni ale SC V.P. SA

Sâmburești.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs, solicitând în principal, casarea acesteia

și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar,

admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței și

admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se arată că hotărârea cuprinde motive străine de

natura pricinii și a fost dată cu încălcarea și

greșita aplicare a legii.

Se susține că

toate argumentele instanței de apel pornesc de la ideea că

reclamantul nu justifică un interes în a ataca hotărârea

societății prin care membrii Asociației au devenit

acționari.

Într-o acțiune având ca

obiect nulitatea hotărârii A.G.E.A., instanța era obligată

să aibă în vedere strict cauze anterioare sau cel mult concomitente

adoptării hotărârii.

Recurentul arată

că în mod greșit au fost calificate motivele de anulare a

hotărârii A.G.E.A. ca fiind relative, în funcție de persoana care le

invocă. Sub acest aspect hotărârea primei instanțe nu este

motivată, fondul nefiind cercetat, soluția corectă din punct de

vedere procesual fiind aceea a casării, conform art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și trimiterii cauzei spre judecare în fond, la prima

instanță.

În mod greșit s-a

reținut că aspectele legate de convocare și ținerea

adunărilor nu sunt de ordine publică, când, nerespectarea acestora se

sancționează nu nulitatea absolută, deoarece protejează un

interes general, cu corelativul recunoașterii posibilității

oricărei persoane ce justifică un interes de a invoca nulitatea în

discuție.

De asemenea la momentul 31

ianuarie 2006, ceilalți membri ai Asociației, terți și ei

până atunci, au devenit acționari, ori, recurentul critică

tocmai faptul că, la aceeași dată, nu i s-au acordat

acțiunile cuvenite, adică nu a devenit din terț, acționar.

Susține că este

îndreptățit la repartizarea acțiunilor ca urmare a

apartenenței la Asociație la momentul 31 ianuarie 2006, din moment ce

critică hotărârea societății din aceeași dată

tinzând la reducerea acțiunilor în patrimoniul Asociației.

Analizarea

legalității hotărârii A.G.A. a societății este

nelegală prin prisma unor evenimente ulterioare, apărute după

pronunțarea hotărârii și nu prin prisma condițiilor

concrete existente la momentul adoptării hotărârii criticate.

Intimata SC V.P. SA

Sâmburești, prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului.

Recursul nu este fondat.

Acțiunea în anularea

hotărârii A.G.A. a SC V.P. SA Sâmburești s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 care conferă această

posibilitate acționarilor unei societății comerciale, ori,

dacă se invocă motive de nulitate absolută, oricărei

persoane interesate.

Reclamantul nu deține

calitatea de acționar al pârâtei, iar motivele invocate nu sunt de ordine

publică, din acest punct de vedere decizia pronunțată în apel

fiind legală, motivând argumentat menținerea punctului de vedere al

primei instanțe, inclusiv prin prisma efectului devolutiv al apelului.

Instanțele au avut în

vedere la pronunțarea soluțiilor și au interpretat art. 132 din

Legea nr. 31/1990 atât prin prisma alin. (2), cât și al alin. (3),

statuând legal asupra faptului că împiedicarea reclamantului de a

participa la lucrările adunării generale, dată fiind calitatea

sa de „acționar sub condiție suspensivă” nu poate fi

apărată prin dispoziții de ordine publică.

Lipsa calității de

acționar al recurentului nu obligă cu nimic societatea pârâtă

să dispună convocarea acestuia la lucrările sale conform art. 117

din Legea nr. 31/1990, interesul invocat de acesta fiind altul decât cel care

rezultă din calitatea de acționar și care să-i dea dreptul

de a contesta chestiuni legate de organizarea și funcționarea

societății, convocarea asociațiilor și cvorumul necesar

pentru validitatea adoptării hotărârilor.

Din perspectiva interesului

reclamantului, acesta nu are un caracter legitim. Prin acțiune reclamantul

invocă o vocație, iar nu un drept existent chiar dacă la data

adoptării hotărârii AGA reclamantul deține calitatea de asociat

al terțului Asociația Salariaților, această calitate a fost

pierdută irevocabil prin decizia nr. 184 din 4 februarie 2008 a

Tribunalului Olt care-și produce efectele, are putere de lucru judecat

și a fost pronunțată anterior deciziei din apel.

Această decizie a

validat hotărârea Asociației de încetare a raporturilor cu

reclamantul și care nu a făcut altceva decât să ratifice o

hotărâre inițială anterioară, invocată în apărare

de recurent, din 2001, care la aceea dată a fost anulată pentru vicii

de formă (prin decizia nr. 451/R/2006 a Tribunalului Caraș-Severin).

Stabilirea irevocabilă

a faptului că reclamantul nu are calitatea de membru al Asociației

Salariaților „Sâmburești” – acționar al pârâtei – respinge

vocația acestuia de a dobândi acțiunii ale societății neavând

un drept legitim de a contesta o hotărâre a unei A.G.A. unei societăți

comerciale în care nu a avut niciodată calitatea de acționar.

Prin urmare, interesul

său nu este legitim, nu este născut și nu este actual, astfel

că hotărârea recurată a aplicat corect legea, nu a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulități

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin aceea că nu a trimis cauza spre

cercetarea fondului și motivarea soluției de către prima

instanță și nici nu cuprinde motive străine de natura

pricinii, oferind o motivare amplă, clară și cuprinzătoare

asupra tuturor problemelor de fapt și de drept ridicate în apel.

Nefiind incident nici unul

dintre motivele prevăzute la art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,

recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.I. împotriva deciziei nr. 3/A/2009 din 16 ianuarie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.