ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2010

Deliberând, asupra recursurilor de față, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 14

decembrie 2007, reclamanții K.Z., K.I. și K.M.L. în contradictoriu cu pârâții

P.M. Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca, prin primar au solicitat instanței să

constate, prin hotărârea ce se va pronunța, că sunt moștenitori legali ai

defunctului K.E., decedat la data de 10 februarie 1993 în Gyula - Ungaria,

asupra cotei de 16,66 % din imobilul casă și teren situat în Cluj-Napoca, str.

Roșiori, imobil înscris în C.F. 4162 până la data exproprierii în folosul

Statului Român, obligarea pârâtului P.M. Cluj-Napoca la emiterea unei decizii

în baza căreia să li se restituie în natură imobilul confiscat abuziv și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt îndreptățiți la

restituirea acelui imobil și că mandatarul lor a acționat în judecată S.R. și

C.L.M. Cluj-Napoca, iar prin decizia Curții de Apel Cluj li s-a atribuit în

proprietate cota solicitată, rămânând în favoarea reclamanților cota de 16,66 %

din cota de 2/12 parte a defunctului K.E.

În consecință, reclamanții solicită atribuirea în natură a imobilului

casă de locuit în suprafață de 48,5 m.p. cu teren în suprafață de 158 m.p.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 427 din 4 septembrie 2008, a

admis acțiunea și, în consecință, s-a constatat că reclamanții sunt

moștenitorii legali ai defunctului K.E. și ca atare sunt persoane îndreptățite

la restituirea cotei de 16,66 % din vechiul imobil casă și teren înscris în

C.F. 4162 Cluj, preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974.

Pârâtul P.M. Cluj-Napoca a fost obligat să emită dispoziție de

restituire în natură pentru imobilul înscris în C.F. 4162 Cluj-Napoca, constând

în casă de locuit și teren de 48,5 m.p. și teren de 158 m.p.

Totodată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale a M.

Cluj-Napoca, iar pârâții au fost obligați la plata sumei de 3155 lei cheltuieli

de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții P.M. Cluj-Napoca și

M. Cluj-Napoca, prin primar solicitând modificarea sentinței în sensul ca

restituirea în natură a imobilului în litigiu să fie condiționată de

restituirea sumei primite de către reclamanți, precum și exonerarea pârâților

de la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 197/ A din 12 iunie 2009,

a respins, ca nefondat, apelul, obligând apelanții la plata cheltuielilor de

judecată în sumă de 1000 lei către intimații-reclamanți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la prima

critică faptul că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată, condiționarea restituirii în natură de rambursarea sumei

reprezentând valoarea despăgubirii primite poate fi dispusă doar în condițiile

în care se face dovada încasării efective a despăgubirilor stabilite în

favoarea proprietarului imobilului preluat, iar, în speță, o asemenea dovadă nu

a fost făcută și, mai mult, reclamanții în calitate de moștenitori legali ai

proprietarului imobilului au prezentat declarații autentificate prin care

aceștia declară pe proprie răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru

imobilul în litigiu.

Referitor la cea de-a doua critică, prin care pârâții au invocat faptul

că nu s-au opus admiterii acțiunii, fiind de bună credință, curtea de apel a

reținut aplicabilitatea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., arătând

că, în cauză, apelanții-pârâți sunt părți căzute în pretenții în sensul legii

de procedură și, existând cererea expresă a reclamanților de obligare la plata

cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanță i-a obligat la plata

acestor cheltuieli.

Totodată, s-a arătat că dispozițiile art. 275 C. proc. civ., invocate

de apelanții, nu sunt aplicabile speței, întrucât litigiul nu este unul

susceptibil de procedura punerii în întârziere, pârâtul aflându-se de drept în

întârziere la data introducerii acțiunii, în baza art. 1079 alin. (2) pct. 1 C.

proc. civ., atâta timp cât prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată, este reglementat termenul înlăuntrul căruia pârâtul P.M.

Cluj-Napoca avea obligația legală de soluționare a notificării, obligație ce nu

a fost îndeplinită în mod culpabil de către acesta.

Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului

pârâții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și

arătând că potrivit art. 274 C. proc. civ., pentru ca pârâta să fie obligată la

plata cheltuielilor de judecată trebuie sa fie procesuală, ori pârâții nu s-au

opus admiterii acțiunii reclamanților și, în baza art. 275 C. proc. civ.,

urmează a fi exonerați de la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea recursului s-a mai susținut că în municipiul Cluj-Napoca

s-au formulat peste 4000 dosare de revendicare, care au fost verificate de

către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar acolo unde a fost necesar

s-a dispus completarea dosarelor cu înscrisuri, fapt ce a contribuit la

încetinirea considerabilă a emiterii dispoziției, așa încât în mod greșit s-a

dispus obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Recursurile, ce cuprind aceleași motive, sunt nefondate și urmează a fi

respinse pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în

speță, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de judecată.

Dispoziția legală menționată prevede o singură condiție pentru

obligarea uneia dintre părțile litigante la plata cheltuielilor avansate de

cealaltă parte pe parcursul desfășurării procesului, anume faptul ca aceasta să

fi căzut în pretenții, adică să fi pierdut procesul.

Cu alte cuvinte, obligația de plată a cheltuielilor de judecată se

fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparține acelei

părți care a ocazionat, în mod nelegal, declanșarea unei proceduri judiciare, iar

faptul pierderii procesului se dovedește cu însăși cuprinsul hotărârii

judecătorești prin care acesta s-a finalizat.

Or, în cauză, pârâții a încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr.

10/2001, depășind cu mult termenul prevăzut de acest text de lege și

nesoluționând cererea reclamanților într-un interval de timp de câțiva ani.

Prin atitudinea sa, pârâtul P.M. Cluj-Napoca nu și-a îndeplinit obligația

legală ce îi revenea, ceea ce a dus la declanșarea acțiunii judiciare, fiind

dovedită culpa

sa procesuală și, pe cale de

consecință, pârâții datorează reclamanților

cheltuielile de judecată

avansate pe parcursul procedurii.

Așa fiind, se constată că în cauză nu

sunt aplicabile prevederile art. 275

C. proc. civ., cum în

mod greșit susțin recurenții.

Ca urmare, hotărârea recurată a fost

pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, recursurile

deduse judecății fiind nefondate și

urmând a fi respinse în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâții P.M.

Cluj-Napoca și M. Cluj-Napoca,

prin primar împotriva deciziei nr. 197/ A din 12 iunie 2009 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2010.