ZENGIN c. TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60848/00 prezentate de Bülent ZENG 368/N împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 1 decembrie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Caflisch Türmen mes Tsatsa-Nikolovska Gyulumyan David Thór Björgvinsson, Ziemel, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 28 mai 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie FAPTA recurentului, dl Bülent Zéquire, este un resortisant turc, născut în 1975 și rezident la Berna (Elveția). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 iunie 1994, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către agenți ai Direcției de Securitate D La 11 iulie 1994, reclamantul a fost audiat de procurorul republicii în apropierea Curții de Securitate de Stat, în fața căreia și-a contestat declarațiile făcute în timpul arestării și a susținut că declarația sa fusese colectată sub constrângere. Raportul medical, întocmit la aceeași dată, nu menționa nicio urmă de rănire asupra corpului reclamantului. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului . Reclamantul va repeta declarațiile pe care le făcuse în fața procurorului. Judecătorul a dispus arestarea sa provizorie. Printr-un act de punere sub acuzare prezentat la 29 iulie 1994, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului membru în cauză a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului, în conformitate cu art. 168 alin. (2) din Codul penal care reprimă dreptul la o bandă armată ilegală care poate comite acte împotriva statului și a autorităților publice. Printr-o hotărâre din 18 decembrie 1998, Curtea de Securitate de la .. ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Pentru a-și stabili vinovăția, instanța ia în considerare declarațiile făcute de reclamant și de co-inculpații săi în diferite etape ale procedurii, precum și toate elementele conținute în dosar, cum ar fi procesele- . Prin hotărârea din 23 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței de Primă Instanță. La 8 decembrie 1999, această decizie a fost notificată reclamantului. Oricine, în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 125..., constituie o bandă sau o organizație armată sau se ocupă de conducerea și comanda sau de o anumită responsabilitate într-o astfel de bandă sau organizație, are o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare. Diverși membri ai bandei sau ai organizației suportă o pedeapsă între 10 și 15 ani de închisoare. Invocând art. 3 coroborat cu art. 13 din Convenție, reclamantul se plângea de relele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul arestării sale, de faptul că declarația sa ar fi fost obținută sub constrângere și de absența căilor de atac pentru a-l contesta în fața autorităților interne. Invocând art. 5 din Convenție, el se plânge de durata excesivă a custodiei sale. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de absența independenței și a imparțialității instanței de securitate de la El contestă, de asemenea, lipsa de echitate a procedurii în fața acestei instanțe, întrucât declarația sa și cea a unui coleg acuzat, colectate sub presiunea poliției în timpul detenției, au fost luate în considerare în condamnarea sa și se plânge de durata procedurii în fața instanței de securitate din statul de destinație. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, el se plânge de o încălcare a prezumției sale de nevinovăție din cauza faptului că a fost considerat în presă drept un terorist, în timp ce vinovăția sa nu a fost stabilită legal. Invocând art. 7 din Convenție, reclamantul se plânge de pedeapsa care i-a fost impusă. Invocând art. 9 din Convenție, el se plânge că a fost sancționat din cauza opiniilor sale politice din stânga. În cele din urmă, invocând art. 14 din Convenție, el se plânge că a făcut obiectul unei discriminări din cauza opiniilor sale politice din stânga. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (c) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În acest sens, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului Mai mult decât atât, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alin. (3) lit. (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alin. (2), reclamantul se plânge de o încălcare a prezumției sale de nevinovăție. Raportorul nu consideră necesar să respingă acest aspect în această etapă a procedurii. Curtea a examinat celelalte obiecții ale reclamantului, întemeiate pe art. 3 coroborat cu art. 13, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 9 și art. 14 din Convenție, așa cum au fost prezentate în instanță. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru nefondare vădită în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1), art. 2 și art. 3 Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

60848/00

présentée par Bülent ZENGİN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 1

er

décembre 2005 en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

L.

Caflisch

,

R.

Türmen

,

M

mes

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

A.

Gyulumyan

,

M.

David Thór

Björgvinsson,

M

me

I.

Ziemele,

juges

,

et de M. V.

Berger,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 mai 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Bülent Zengin, est un ressortissant turc, né en 1975 et résidant à Berne (Suisse).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 30 juin 1994, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par des agents de la direction de la sûreté d’İstanbul, section de la lutte anti-terroriste. Il était soupçonné d’appartenir à une organisation illégale, à savoir le THKP/C (Parti de la libération du peuple de Turquie/Front).

Le 11 juillet 1994, le requérant fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté d’Etat d’Istanbul, devant lequel il contesta ses déclarations faites lors de la garde à vue et allégua que sa déposition avait été recueillie sous la contrainte. Le rapport médical, établi à la même date, ne mentionnait aucune trace de coups et blessures sur le corps du requérant. Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul. Le requérant réitéra les déclarations qu’il avait faites devant le procureur. Le juge ordonna sa mise en détention provisoire.

Par un acte d’accusation présenté le 29 juillet 1994, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul intenta une action pénale contre le requérant, en application de l’article 168 § 2 du code pénal réprimant l’appartenance à une bande armée illégale pouvant commettre des délits contre l’Etat et les pouvoirs publics.

Par un arrêt du 18 décembre 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna en application de l’article 168 § 2 du code pénal à douze ans et six mois de réclusion criminelle. Afin d’établir sa culpabilité, la cour tint compte des dépositions faites par le requérant et ses coaccusés aux différents stades de la procédure, ainsi que de l’ensemble des éléments contenus dans le dossier, tels les procès-verbaux d’arrestation.

Par un arrêt du 23 novembre 1999, la Cour de cassation confirma la décision de la juridiction de première instance.

Le 8 décembre 1999, cette décision fut notifiée au requérant.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 168 du code pénal dispose

:

«

Quiconque, en vue de commettre les infractions énoncées aux articles 125 (...), constitue une bande ou organisation armée ou se charge de la direction et du commandement ou d’une responsabilité particulière dans une telle bande ou organisation, encourt une peine d’un minimum de quinze ans d’emprisonnement.

Les divers membres de la bande ou de l’organisation encourent une peine de dix à quinze ans d’emprisonnement.

»

GRIEFS

Invoquant l’article 3 combiné avec l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint des mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue, de ce que sa déposition aurait été obtenue sous la contrainte et de l’absence des voies de recours pour le contester devant les autorités internes.

Invoquant l’article 5 de la Convention, il se plaint de la durée excessive de sa garde à vue.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint en premier lieu de l’absence d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul en raison de la présence d’un juge militaire dans sa composition. Il conteste, par ailleurs, le manque d’équité de la procédure devant cette juridiction du fait que sa déposition ainsi que celle d’un coaccusé, recueillies sous la contrainte par la police lors de la garde à vue, ont été prises en compte dans sa condamnation. Il se plaint aussi de la durée de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul.

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, il se plaint d’une atteinte à sa présomption d’innocence du fait d’avoir été considéré dans la presse comme un terroriste alors que sa culpabilité n’avait pas été légalement établie.

Invoquant l’article 7 de la Convention, le requérant se plaint de la peine qui lui a été infligée.

Invoquant l’article 9 de la Convention, il se plaint d’avoir été sanctionné en raison de ses opinions politiques de gauche.

Enfin, invoquant l’article 14 de la Convention, il se plaint d’avoir fait l’objet d’une discrimination en raison de ses opinions politiques de gauche.

EN DROIT

1.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul qui l’a jugé. Il allègue en outre la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où il n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.

En l’état actuel du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article

54 § 3 b) de son règlement.

2.

Invoquant l’article 6 § 2, le requérant se plaint d’une atteinte à sa présomption d’innocence.

Le Rapporteur n’estime pas nécessaire de rejeter ce grief à ce stade de la procédure.

3.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tirés de l’article

3 combiné avec l’article 13, l’article 5, l’article 6 §§ 1, l’article 7, l’article 9 et l’article 14 de la Convention, tels qu’ils ont été présentés dans la requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 6 §§ 1, 2 et 3

c)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent

Berger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier

Président