AFFAIRE BÜLENT ZENGİN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

29.11.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BÜLENT ZENGİN c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BÜLENT ZENGÂN c. TURCIA (solicitarea nr. 60848/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 29 noiembrie 2007 DEFINITIVF 29/02/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Bülent Ziche c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecători, și S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 noiembrie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 60848/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Bülent Z′, a sesizat Curtea la 28 mai 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, reclamantul susținea că instanța de securitate din statul destanbul, care l-a judecat și l-a condamnat, nu constituie un tribunal independent și imparțial din cauza prezenței unui judecător militar în compunerea sa, și că procedura în fața acestei instanțe nu a fost echitabilă. În decembrie 2005, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă (articolele 3, 13, 5 7, 9, 14 din Convenție) și a decis să comunice restul cererii (articolele 6 alineatul (1), 2 și 3 litera (c) din Convenție) guvernului. La 30 iunie 1994, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către agenți ai Direcției de Securitate de la Istanbul, secțiunea privind combaterea terorismului. (Partea/Frontul de Eliberare a Poporului din Turcia), organizație ilegală. La 11 iulie 1994, reclamantul a fost audiat de procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate de Stat din Istanbul (denumită în continuare CSEI) în fața căreia și-a contestat declarațiile făcute în timpul custodiei și a declarat că mărturia sa fusese colectată sub constrângere. Raportul medical, întocmit la aceeași dată, nu menționa nici o urmă de rănire asupra corpului reclamantului, iar în aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea CSI și a repetat declarațiile pe care le-a făcut în fața procurorului. Printr-un act de acuzare prezentat la 29 iulie 1994, procurorul Republicii lângă CSEI a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului, în conformitate cu art. 168 alineatul (2) din Codul penal, pentru apartenență la o bandă armată. Prin Hotărârea din 18 decembrie 1998, CSEI l-a recunoscut pe reclamant vinovat de fapte reprobabile și l-a condamnat la 12 ani și șase luni de reținere penală. Pentru a-și stabili vinovația, CSEI a ținut seama de depozițiile făcute de reclamant și de coinculții săi în diferite etape ale procedurii, precum și de toate elementele conținute în dosar, cum ar fi procesele-verbale întocmite la momentul arestării. 10. Prin hotărârea definitivă din 23 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea instanței de primă instanță. La 8 decembrie 1999, această decizie a fost notificată reclamantului. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și l-a condamnat nu constituia un tribunal independent și imparțial din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a avut dreptul la un proces echitabil în fața acestei instanțe, deoarece declarația sa primită sub presiunea poliției în timpul arestării sale, în absența unui avocat, a fost luată în considerare în condamnarea sa. Pe de altă parte, reclamantul se plânge de o încălcare a prezumției sale de nevinovăție din cauza faptului că a fost considerat în presă drept terorist, în timp ce condamnarea sa nu a fost stabilită în mod legal. Reclamantul invocă, în această privință, art. 6 din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) orice persoană acuzată de o infracțiune este presupusă nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal. Orice acuzat are dreptul în special la (...) să dispună de timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) să aibă asistență din partea unui apărător ales de el (...); (...) □ asupra admisibilității 14. În ceea ce privește motivul întemeiat pe o presupusă încălcare a prezumției de nevinovăție a reclamantului, guvernul ridică o excepție de inadmisibilitate din neobosirea căilor de atac interne și susține că reclamantul nu a invocat în fața autorităților interne plângerea sa pe teren prevăzută la art. 6 alineatul (2) din convenție. Curtea constată că reclamantul nu furnizează nici o copie a declarației de presă în cauză, nici alte elemente care urmăresc să confirme afirmațiile sale; rezultă din aceasta că, în orice caz, acest motiv este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 16. Curtea constată că celelalte obiecții ale reclamantului nu sunt vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond pe tema independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, §§ 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, §§ 36, 6 februarie 2003). 18. Curtea consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. Curtea constată că este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate a statului de încălcare a dreptului comunitar privind securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca curtea de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerații străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile exprimate de reclamant cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Incal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1998 IV, § 72). Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii 20. Guvernul contestă existența unei încălcări. 21. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în nici un caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa 22. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza audiată de o instanță independentă și imparțială, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze restul motivului referitor la echitatea procedurii (a se vedea, printre altele, Incal, citată anterior, punctul 74, și în ultimul timp, Seçkin și alții c. Turcia, nr 56016/00, punctul 38, 3 mai 2007). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24. 525 de franci elvețieni (CHF) (23 000 de euro (EUR) pentru daune materiale pe care le ventilează în lipsă de câștig suferit în anii de închisoare, cheltuieli de avocatură și cheltuieli medicale; de asemenea, solicită 50 000 de CHF (aproximativ 30 000 de euro) pentru daune morale. 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere; pe de altă parte, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral (Seçkin și alții, citată anterior, punctul 41). În cazul în care un particular, precum în speță, a fost condamnat de o instanță care nu îndeplinește condițiile de independență și imparțialitate impuse de convenție, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea persoanei în cauză, reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de a remedia încălcarea constatată (a se vedea Öcalan c. Turcia [GC], n 46221/99, § 210 in fine, CEDO 2005-IV). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 28. Reclamantul solicită, de asemenea, 7 000 CHF (aproximativ 4 000 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate, fără a fi mai precise sau justificative. 29. Guvernul consideră această sumă excesivă. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale și a cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că reclamantul nu justifică în niciun fel presupusa cheltuieli angajate și, prin urmare, nu consideră necesar să îi acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară admisibilă restul cererii cu privire la obiecțiunile formulate la art. 6 alineatul (1) din convenție și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție din cauza lipsei de independență și imparțialitate a Curții de Securitate a statului destanbul Dicționat nu este necesar să se examineze celelalte obiecții formulate în temeiul articolului 6 din Convenția privind echitatea procedurii. Respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 29 noiembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Grefier Președinte