ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2010

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin notificarea înregistrată la BEJ E. &P. sub nr. 555 din 13 februarie 2002 (fila 6 dosar), T.G.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, sectorul 1. Notificarea a fost respinsă prin dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 9905 din 18 martie 2008 (fila 5 dosar), reținându-se că notificatorul nu are calitatea de persoană îndreptățită. Împotriva acestei dispoziții, în termen legal, a formulat contestație notificatorul T.G.A., arătând, pe de o parte, că are calitatea de persoană îndreptățită, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar, pe de altă parte, faptul că în mod greșit dispoziția atacată se referă la imobilul - teren, și nu la imobilul constând în construcție compusă din demisol, parter, etaj și pod și teren aferent.

A solicitat admiterea contestației, anularea dispoziției atacate și obligarea intimatului la propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru cota de ½ din imobilul construcție și terenul aferent, situat în București, sectorul 1, fară cheltuieli de judecată. Contestatorul a arătat că la data de 13 septembrie 1973 a decedat unchiul său patern T.M., cu ultimul domiciliul în București, sectorul 1. Defunctul T.M. nu a avut alți succesori decât un frate, T.G.A., predecedat la 18 martie 1962; T.G.A. a avut doi copii: contestatorul T.A.G. și sora sa T.M.V.V.L. Aceasta din urmă a decedat la 02 februarie 1993, lăsând ca unica moștenitoare a averii sale pe fiica ei, B.D.O.M.O.A.

Așadar, moștenitori în viață ai defunctului T.M. sunt contestatorul și nepoata sa de soră, doamna B.D. Înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 3833 din 14 aprilie 1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, B.D.O.M.O.A. a obținut, pe calea acțiunii în revendicare de drept comun, retrocedarea imobilului situat în București, sectorul 1. Instanța a reținut că titlul de proprietate al Statului Român este lovit de nulitate absolută, că titlul autorului comun T.M. este valabil și, pe cale de consecință, a dispus lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului în cauză în favoarea nepoatei sale. Contestatorul nu a fost chemat în judecată să se alăture co-moștenitoarei B.D.O., întrucât aceasta din urmă s-a prevalat în demersurile sale de certificatul de moștenitor nr. 758 din 10 august 1977, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 1 București, prin care mătușa sa T.M.V.V.L.

a fost declarată unica moștenitoare a defunctului T.M. - în cadrul aceluiași certificat de moștenitor, contestatorul fiind trecut ca nepot de frate, moștenitor neacceptant în temeiul art. 700 C. civ. Contestatorul a formulat în termen legal notificare, în temeiul dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri. Cum restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, a susținut contestatorul, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: „In cazurile în care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent...", astfel încât soluția cu privire la notificare ar fi trebuit să fie propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi. Astfel, nu are nicio relevanță certificatul de moștenitor nr. 758/1977, eliberat pe numele lui T.M.V.V.L. ca unică moștenitoare, contestatorul fiind moștenitor succesibil pentru ½ din imobilul situat în București, sectorul 1. A solicitat să i se acorde măsuri reparatorii, reprezentând ½ din contravaloarea prețului de circulație a imobilului în cauză, la care este îndreptățit.

A mai susținut că, în mod greșit dispoziția atacată se referă la imobilul-teren, și nu la imobilul constând în construcție compusă din demisol, parter, etaj și pod și teren aferent. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1399 din 17 septembrie 2008 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de T.A.G. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că: "Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi.

Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi". Prin raportare la situația de fapt din prezenta cauză, tribunalul a constatat că bunul notificat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, atât timp cât, prin sentința civilă nr. 3833 din 14 aprilie 1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (fila 26 dosar, definitivă și irevocabilă), anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost admisă cererea de revendicare formulată de reclamanta B.D.O.M.O.A. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului București și SC H.N. SA, care au fost obligate să lase imobilul situat în sector 1 în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamanta din cauza respectivă.

Tribunalul a constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul notificat nu se mai afla în deținerea Municipiului București, care nu putea fi calificat ca unitate deținătoare, în sensul menționat anterior, întrucât nici nu mai exercita, la momentul intrării în vigoare a legii, în numele statului, dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, nici nu avea înregistrat în patrimoniul său bunul notificat, acesta din urmă fiind restituit în patrimoniul lui B.D.O.M.O.A., încă din anul 1994. Un alt argument al primei instanțe, în sensul inaplicabilității Legii nr. 10/2001 speței de față, a decurs și din faptul că, în caz contrar, s-ar fi ajuns la situația în care pentru preluarea imobilului de la fostul proprietar să se plătească de către stat o dublă despăgubire, respectiv pe de o parte restituirea în natură către B.D.O.M.O.A., iar pe de altă parte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent către contestator, ceea ce nu este admisibil.

Ca atare, Tribunalul a constatat că Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă, întrucât, pe de o parte dispozițiile art. 4 alin. (3) din acest act normativ, invocate de către contestator, nu sunt incidente speței, iar pe de altă parte nu se mai impune luarea în discuție în mod distinct a criticilor contestatorului legate de individualizarea imobilului, în sensul că în mod greșit dispoziția atacată se referă la imobilul - teren situat în sector 1 , și nu la imobilul constând în construcție compusă din demisol, parter, etaj și pod și teren aferent, atât timp cât nu se aplică legea specială. Împotriva sentinței a formulat apel contestatoarea T.C.V., în calitatea de unică moștenitoare a lui T.A.G., critica vizând faptul că prin hotărârea apelată a fost favorizată numai o categorie de moștenitori, iar cealalta a fost defavorizată, instanța nefăcând aplicarea dispoz.

art. 4 alin. (3) și a art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 50A din 28 ianuarie 2009 a respins apelul contestatorului, ca nefondat, confirmând soluția primei instanțe. Totodată instanța de apel nu a reținut incidente dispoz. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 apreciind că în speță imobilul a fost restituit (și nu înstrăinat) unuia din moștenitorii fostului proprietar, divergențele dintre moștenitorii urmând a fi soluționate pe calea dreptului comun și nu pe tărâmul legii speciale. Contestatoarea T.C.V. a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Criticile au vizat, în esență, următoarele aspecte: - instanța de apel nu a aplicat corect în cauză dispozițiile art. 26 alin. (1) prin raportare la art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel încât a reținut greșit că recurenta nu este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul retrocedat în baza unei hotărâri judecătorești, situație perfect pliabilă pe sintagma textului legal “înstrăinare cu respectarea dispozițiilor legale”; - instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care constituie o normă specială derogatorie, cu caracter imperativ, care prevalează asupra dispozițiilor de drept comun din materia succesiunilor și care deschide calea contestatoarei pentru revendicarea cotei sale de moștenire în regimul legii speciale.

Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și nerestituite se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi. Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. În cauza supusă analizei, astfel cum a reținut instanța de apel ca situație de fapt, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs în actuala structură a dispozițiilor art. 304 C. proc.

civ., imobilul în litigiu a făcut obiectul unei acțiuni în revendicare de drept comun prin care co-moștenitoarea B.D.O.M.O.A. și-a valorificat dreptul de proprietate pretins cu privire la imobilul situat în București sector 1, care a fost preluat de către stat din patrimoniul autorilor acesteia. În prezentul litigiu, contestatoarea a solicitat instanțelor să verifice îndreptățirea sa la beneficiul despăgubirilor reglementate de Legea nr. 10/2001 și să i le acorde, în raport de cota sa succesorală. Or, pentru a stabili această îndreptățire, în cadrul determinat de Legea nr. 10/2001, prioritară era cercetarea judecătorească sub aspectul domeniului de incidență al acestei legi. Cum asupra imobilul în litigiu s-a purtat o acțiune în revendicare finalizată, definitiv și irevocabil, nemișcătorul ieșind, prin restituire, din patrimoniul unității deținătoare, soluția de respingere a acțiunii inițiată de contestatorul T.A.G.

și continuată de către recurentă, pronunțată de instanțele de fond, este la adăpost de critică. Îndreptățirea sau nu a recurentei la imobil se poate realiza în cadrul unei acțiuni de drept comun prin care urmează a se desocoti cu ceilalți moștenitori. Numai în cadrul acestui demers instanța ar putea cerceta aspectele de fond privind aptitudinea contestatoarei de a succeda și vocația sa ereditară, în contextul în care, certificatul de moștenitor exhibat de B.D.O. nu a fost anulat, el făcând, până la anulare dovada deplină în privința mențiunilor pe care le conține, privind calitatea de moștenitor și cotele succesorale.

În cadrul prezentului litigiu, nefiind îndeplinită o condiție generală a Legii nr. 10/2001, înscrisă în dispoz.art.1, anterior citate, respectiv să fie vorba de un imobil nerestituit la data apariției legii, nu se poate primi nici critica privind neaplicarea dispoz art. 18 lit. c), care de altfel stabilesc ca măsură subsidiară nerestituirii în natură, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, doar în situația precisă a înstrăinărilor imobilelor cu respectarea dispozițiilor legale, iar nu și în aceea a imobilelor deja restituite. Nici ultima critică nu poate fi primită întrucât textul se referă la bunurile care fac obiectul legii, oferind beneficiul legii și pentru succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea prin repunerea lor în termenul de acceptare a acesteia.

Astfel, succesibilii pot iniția acest demers și urma procedura prevăzută de legea specială (care este una obligatorie pentru persoana îndreptățită) doar pentru imobilele care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, situație care nu se regăsește în speță, potrivit considerentelor precedente. Pe cale de consecință, criticile formulate sunt nefondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, recursul va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de de contestatoarea T.C.V. împotriva deciziei civile nr. 50A pronunțată la data de 28 ianuarie 2009 de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.