ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând

asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin notificarea

înregistrată la BEJ E. &P. sub nr. 555 din 13 februarie 2002 (fila 6

dosar), T.G.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în

București, sectorul 1.

Notificarea a

fost respinsă prin dispoziția Primarului General al Municipiului București nr.

9905 din 18 martie 2008 (fila 5 dosar), reținându-se că notificatorul nu are

calitatea de persoană îndreptățită.

Împotriva

acestei dispoziții, în termen legal, a formulat contestație notificatorul T.G.A.,

arătând, pe de o parte, că are calitatea de persoană îndreptățită, prin

raportare la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

iar, pe de altă parte, faptul că în mod greșit dispoziția atacată se referă la

imobilul - teren, și nu la imobilul constând în construcție compusă din demisol,

parter, etaj și pod și teren aferent. A solicitat

admiterea contestației, anularea dispoziției atacate și obligarea

intimatului la propunerea de acordare a măsurilor

reparatorii în

echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și

completările ulterioare, pentru cota de ½ din imobilul construcție și

terenul aferent, situat în București, sectorul 1, fară cheltuieli de judecată.

Contestatorul a

arătat că la data de 13 septembrie 1973 a decedat unchiul său patern T.M., cu

ultimul domiciliul în București, sectorul 1.

Defunctul T.M.

nu a avut alți succesori decât un frate, T.G.A., predecedat la 18 martie 1962; T.G.A.

a avut

doi copii: contestatorul T.A.G. și

sora sa T.M.V.V.L.

Aceasta din urmă a decedat la 02 februarie 1993, lăsând

ca unica

moștenitoare a averii sale pe

fiica ei, B.D.O.M.O.A.

Așadar, moștenitori în viață ai defunctului T.M.

sunt contestatorul și nepoata sa de soră, doamna B.D.

Înaintea

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin sentința civilă nr. 3833 din 14 aprilie

1994, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,

B.D.O.M.O.A. a obținut, pe calea acțiunii în

revendicare de

drept comun, retrocedarea imobilului situat în București, sectorul 1.

Instanța a

reținut că titlul de proprietate al Statului Român este lovit de nulitate

absolută, că titlul autorului comun T.M. este valabil și, pe cale de

consecință, a dispus lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a

imobilului în cauză în favoarea nepoatei sale.

Contestatorul nu

a fost chemat în judecată să se alăture co-moștenitoarei B.D.O., întrucât

aceasta din urmă s-a prevalat în demersurile sale de certificatul de moștenitor

nr. 758 din 10 august 1977, eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 1

București, prin care mătușa sa T.M.V.V.L. a fost declarată unica moștenitoare a

defunctului T.M. - în cadrul aceluiași certificat de moștenitor, contestatorul

fiind trecut ca nepot de frate, moștenitor neacceptant în temeiul art. 700 C.

civ.

Contestatorul a

formulat în termen legal notificare, în temeiul dispozițiile Legii nr. 10/2001,

prin care a solicitat restituirea imobilului în natură sau acordarea de

despăgubiri.

Cum restituirea

în natură a imobilului nu mai este posibilă, a susținut contestatorul, sunt

aplicabile prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001: „In cazurile în

care restituirea în natura nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii

prin echivalent...", astfel încât soluția cu privire la notificare ar fi

trebuit să fie propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit art. 4

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, succesibilii care, după data de 6

martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de

acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, iar

cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a

căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

Astfel, nu are

nicio relevanță certificatul de moștenitor nr. 758/1977, eliberat pe numele lui

T.M.V.V.L. ca

unică moștenitoare, contestatorul

fiind moștenitor succesibil pentru ½ din imobilul situat în București, sectorul

1.

A solicitat să i se acorde

măsuri reparatorii, reprezentând ½ din contravaloarea

prețului de circulație a imobilului în cauză, la care este îndreptățit.

A mai susținut

că, în mod greșit dispoziția atacată se referă la imobilul-teren, și nu la

imobilul constând în construcție compusă din demisol, parter, etaj și pod și

teren aferent.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința

civilă nr. 1399 din 17 septembrie 2008 a respins, ca neîntemeiată, contestația

formulată de T.A.G.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță a reținut că

art.

4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că: "Succesibilii care,

după

data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși de drept în

termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei

legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru

bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi".

Prin raportare

la situația de fapt din prezenta cauză, tribunalul a constatat că

bunul notificat nu face obiectul Legii nr.

10/2001, atât timp cât, prin

sentința civilă nr. 3833 din 14 aprilie 1994

pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București (fila 26 dosar, definitivă și

irevocabilă), anterior intrării în vigoare a

Legii

nr. 10/2001, a fost admisă cererea de revendicare formulată de reclamanta

B.D.O.M.O.A. în contradictoriu cu Consiliul

Local

al Municipiului București și SC H.N. SA, care au fost obligate să lase imobilul

situat în sector 1 în deplină proprietate și

liniștită

posesie către reclamanta din cauza respectivă.

Tribunalul a

constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul

notificat nu se mai afla în deținerea Municipiului București, care nu putea fi

calificat ca unitate deținătoare, în sensul menționat anterior, întrucât nici

nu mai exercita, la momentul intrării în vigoare a legii, în numele statului,

dreptul de proprietate asupra imobilului notificat, nici nu avea înregistrat în

patrimoniul său bunul notificat, acesta din urmă fiind restituit în patrimoniul

lui B.D.O.M.O.A., încă din anul 1994.

Un alt argument

al primei instanțe, în sensul inaplicabilității Legii nr. 10/2001 speței de față,

a decurs și din faptul că, în caz contrar, s-ar fi ajuns la situația în care

pentru preluarea imobilului de la fostul proprietar să se plătească de către

stat o dublă despăgubire, respectiv pe de o parte restituirea în natură către B.D.O.M.O.A.,

iar pe de altă parte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent către

contestator, ceea ce nu este admisibil.

Ca atare,

Tribunalul a constatat că Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă, întrucât, pe de

o parte dispozițiile art. 4 alin. (3) din acest act normativ, invocate de către

contestator, nu sunt incidente speței, iar pe de altă parte nu se mai impune

luarea în discuție în mod distinct a criticilor contestatorului legate de

individualizarea imobilului, în

sensul că

în mod greșit dispoziția atacată se referă la imobilul - teren situat în sector

1

, și nu la imobilul constând în construcție compusă din demisol,

parter, etaj și pod și teren aferent, atât timp cât nu se aplică legea

specială.

Împotriva

sentinței a formulat apel contestatoarea T.C.V., în calitatea de unică

moștenitoare a lui T.A.G., critica vizând faptul că prin hotărârea apelată a

fost favorizată numai o categorie de moștenitori, iar cealalta a fost

defavorizată, instanța nefăcând aplicarea dispoz. art. 4 alin. (3) și a art. 18

lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin

decizia civilă nr. 50A din 28 ianuarie 2009 a respins apelul contestatorului, ca nefondat, confirmând soluția primei instanțe.

Totodată

instanța de apel nu a reținut incidente dispoz. art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001

apreciind că în speță imobilul a fost restituit (și nu înstrăinat) unuia din

moștenitorii fostului proprietar, divergențele dintre moștenitorii urmând a fi

soluționate pe calea dreptului comun și nu pe tărâmul legii speciale.

Contestatoarea T.C.V.

a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile au

vizat, în esență, următoarele aspecte:

- instanța de

apel nu a aplicat corect în cauză dispozițiile art. 26 alin. (1) prin raportare

la art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, astfel încât a reținut greșit că recurenta

nu este îndreptățită la despăgubiri prin echivalent pentru imobilul retrocedat

în baza unei hotărâri judecătorești, situație perfect pliabilă pe sintagma

textului legal “înstrăinare cu respectarea dispozițiilor legale”;

- instanța de

apel a interpretat greșit dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care

constituie o normă specială derogatorie, cu caracter imperativ, care prevalează

asupra dispozițiilor de drept comun din materia succesiunilor și care deschide

calea contestatoarei pentru revendicarea cotei sale de moștenire în regimul

legii speciale.

Analizând

recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte exercitând controlul

judiciar din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată

că recursul nu este fondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de

stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 și nerestituite se

restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.

Potrivit

dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în

cazul în care

imobilul

a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

În cauza supusă

analizei, astfel cum a reținut instanța de apel ca situație de fapt, ce nu mai

poate fi cenzurată în recurs în actuala structură a dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ., imobilul în litigiu a făcut obiectul unei acțiuni în revendicare de

drept comun prin care co-moștenitoarea B.D.O.M.O.A. și-a valorificat dreptul de

proprietate pretins cu privire la imobilul situat în București sector 1, care a

fost preluat de către stat din patrimoniul autorilor acesteia.

În prezentul

litigiu, contestatoarea a solicitat instanțelor să verifice îndreptățirea sa la

beneficiul despăgubirilor reglementate de Legea nr. 10/2001 și să i le acorde,

în raport de cota sa succesorală.

Or, pentru a

stabili această îndreptățire, în cadrul determinat de Legea nr. 10/2001,

prioritară era cercetarea judecătorească sub aspectul domeniului de incidență

al acestei legi.

Cum asupra

imobilul în litigiu s-a purtat o acțiune în revendicare finalizată, definitiv

și irevocabil, nemișcătorul ieșind, prin restituire, din patrimoniul unității

deținătoare, soluția de respingere a acțiunii inițiată de contestatorul T.A.G.

și continuată de către recurentă, pronunțată de instanțele de fond, este la

adăpost de critică.

Îndreptățirea sau

nu a recurentei la imobil se poate realiza în cadrul unei acțiuni de drept

comun prin care urmează a se desocoti cu ceilalți moștenitori.

Numai în cadrul

acestui demers instanța ar putea cerceta aspectele de fond privind aptitudinea

contestatoarei de a succeda și vocația sa ereditară, în contextul în care,

certificatul de moștenitor exhibat de B.D.O. nu a fost anulat, el făcând, până

la anulare dovada deplină în privința mențiunilor pe care le conține, privind

calitatea de moștenitor și cotele succesorale.

În cadrul

prezentului litigiu, nefiind îndeplinită o condiție generală a Legii nr. 10/2001,

înscrisă în dispoz.art.1, anterior citate, respectiv să fie vorba de un imobil

nerestituit la data apariției legii, nu se poate primi nici critica privind neaplicarea

dispoz art. 18 lit. c), care de altfel stabilesc ca măsură subsidiară

nerestituirii în natură, acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, doar

în situația precisă a înstrăinărilor imobilelor cu respectarea dispozițiilor

legale, iar nu și în aceea a imobilelor deja restituite.

Nici ultima

critică nu poate fi primită întrucât textul se referă la bunurile care fac

obiectul legii, oferind beneficiul legii și pentru succesibilii care, după data

de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea prin repunerea lor în termenul de

acceptare a acesteia.

Astfel,

succesibilii pot iniția acest demers și urma procedura prevăzută de legea

specială (care este una obligatorie pentru persoana îndreptățită) doar pentru imobilele

care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, situație care nu se

regăsește în speță, potrivit considerentelor precedente.

Pe cale de consecință, criticile

formulate sunt nefondate, cu consecința inaplicabilității în speță a cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât,

recursul va fi respins în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de

de

contestatoarea T.C.V. împotriva deciziei civile nr. 50A pronunțată la data de

28 ianuarie 2009 de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 februarie 2010.