ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3285/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 decembrie 2006 și precizată la data de 25 iunie 2007 reclamanta SC R. SRL Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC T.T.T. SRL Râșnov solicitând instanței să se constate inexistența titlului locativ al pârâtei cu privire la spațiul situat în Brașov, evacuarea pârâtei din spațiul menționat și obligarea acesteia la plata sumei de 49.776,41 lei reprezentând folos nerealizat aferent perioadei 1 septembrie 2005 – 30 septembrie 2006, cu cheltuieli de judecată, invocând ca temei de drept art. 1410-1411 și următoarele C. civ. coroborat cu art. 998 și 999 C. civ. și art. 111 C. proc. civ.

Pârâta formulează cerere reconvențională solicitând instanței să se constate că a realizat investiții la imobilul în litigiu în valoare de aproximativ 40.000 euro și, ca urmare, să fie obligată reclamanta la plata acestora și să se instituie un drept de retenție în favoarea sa până la achitarea integrală a sumei menționate. Prin sentința civilă nr. 3077/C din 26 septembrie 2007 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, admite excepția inadmisibilității petitului privind evacuarea pârâtei și excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei pârâtă reconvențională invocate din oficiu, respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantă și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională.

Reține instanța – pentru a decide astfel – că între reclamantă și pârâtă neexistând raporturi obligaționale derivând din locațiune, nu sunt incidente dispozițiile art. 1410, art. 1411 și următoarele C. civ., astfel că, reclamanta înțelegând să utilizeze calea acțiunii în evacuare și nu pe aceea a acțiunii în revendicare, este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii față de care nu se mai impune cercetarea fondului cauzei. Cu privire la cererea reconvențională instanța reține că reclamanta pârâtă reconvențională având numai un drept de administrare asupra imobilului în litigiu, proprietate a Statului Român, acesteia nu-i poate fi opusă obligația de restituire a contravalorii îmbunătățirilor, necesare și utile, aduse imobilului în litigiu și dreptul de retenție, ea neavând – astfel – calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 10/Ap din 29 ianuarie 2008 Curtea de Apel Brașov, secția comercială, respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, cu 1.190 lei cheltuieli de judecată în apel în sarcina apelantei, reținând că întrucât pârâta ocupă spațiul în litigiu în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC G.B. SRL, reclamanta apelantă nu poate formula o acțiune cu caracter locativ în condițiile inexistenței unor relații contractuale directe, judecătorii putând hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța competentă să soluționeze fondul cauzei. În susținerea recursului său recurenta reclamantă critică instanța de apel pentru a nu fi reținut corect, ca și instanța de fond, că titlul pârâtei intimate cu privire la spațiul în litigiu a încetat odată cu rezilierea contractului de închiriere dintre reclamanta recurentă și SC G.B. SRL, întrucât contractul de asociere în participațiune dintre pârâta intimată și menționatul locatar este un accesoriu al contractului de locațiune reziliat, precum și pentru a nu-și fi exercitat rolul activ în soluționarea pricinii, instanța nefiind ținută de temeiul juridic indicat de reclamantă privind petitele acțiunii introductive.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că motivele de recurs invocate nu sunt motive de casare, că instanța de judecată nu putea extinde cadrul procesual în baza rolului activ, precum și că nu ocupă abuziv imobilul în litigiu, ci, în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu SC G.B. SRL, care deține spațiul în baza unui contract de locațiune încheiat cu recurenta și care s-a obligat să contribuie cu folosința respectivului spațiu pentru o perioadă de 8 ani cu posibilitate de prelungire. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de recurentă se constată că acestea sunt fondate și urmează a fi admise.

Se constată, în acest sens, că, deși în fața instanței de fond recurenta reclamantă a probat că, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă fusese dispusă rezilierea contractului de închiriere dintre recurentă și locatarul SC G.B.

SRL și evacuarea locatarului din spațiul în litigiu pe care pârâta intimată îl folosea în baza contractului de asociere în participațiune încheiat cu menționata societate – locatar, conform căruia aceasta aportase tocmai folosința spațiului în litigiu –că pârâta solicitase, chiar, reclamantei încheierea unui nou contract de închiriere pentru spațiul în cauză în care își desfășura activitatea, recunoscând implicit prin aceasta că utilizează menționatul spațiu fără titlu, prima instanță, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5), limitându-se la examinarea cererii reclamantei numai prin prisma unora dintre temeiurile de drept menționate de aceasta, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității petitului privind evacuarea pârâtei, excepție pe care a admis-o și a respins cererea fără a mai examina și celelalte petite ale acțiunii – deși prin nota de ședință din 19 septembrie 2007 reclamanta solicitase instanței exercitarea rolului său activ.

Se constată, de asemenea, că neîntemeiat instanța de control judiciar, judecând apelul reclamantei și respingându-l, nu a cenzurat modul eronat în care prima instanță a soluționat cauza, reducând rolul activ al judecătorului numai la aspectul vizat de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și ignorând că instanța de fond nu a examinat decât unul dintre petitele acțiunii reclamantei recurente, sentința fiind deci pronunțată cu greșita aplicare a legii. Astfel fiind, cum prin decizia recurată – constatată ca netemeinică și nelegală – a fost menținută sentința primei instanțe, pronunțată fără a se intra în cercetarea fondului, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., recursul declarat de recurenta reclamantă urmează a fi admis, iar decizia recurată și sentința instanței de fond urmează a fi casate și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 10/Ap din 29 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 3077/C din 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.