ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1299/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1299/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a procedat la examinarea
recursurilor declarate de REGIA AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI
PROTOCOLULUI DE STAT” (APPS-R.A.) si de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in
calitate de reprezentant al Statului impotriva deciziei nr. 156/A din 25 martie
2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila.
La apelul nominal au raspuns
recurenta-parata “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” - R.A
reprezentata de doamna consilier juridic M.M., recurentul MINISTERUL
FINANTELOR PUBLICE reprezentat de doamna consilier juridic E.B., intimatii-reclamanti
G.M.L. si A.I.V., ambii fiind reprezentati de doamna avocat C.G.precum si
intimatul chemat in garantie CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI -
prin PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI reprezentat de doamna
consilier juridic O.O.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre
magistratul asistent dupa care, neexistand chestiuni de natura a fi puse in
discutie inaintea dezbaterilor asupra recursurilor, Curtea a constatat cauza
in stare de judecata acordand cuvantul partilor prezente.
Reprezentanta recurentei “ADMINISTRATIA
PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” - R.A a solicitat admiterea ambelor
recursuri declarate in cauza cu consecinta casarii deciziei atacate si a
respingerii actiunii ca nefondata.
Reprezentanta recurentului MINISTERUL FINANTELOR
PUBLICE a sustinut la randul sau ca imobilul a fost expropriat in baza unui
titlu legal si ca prin urmare actiunea reclamatilor este nefondata, solicitand
in acet sens admiterea recursurilor si casarea ultimei decizii pronuntate de
catre instanta de apel.
Reprezentanta intimatului chemat in garantie a pus
concluzii de admitere a recursurilor si de respingere a actiunii ca nefondata.
Aparatoarea intimatilor reclamanti a sustinut ca
recursurile sunt nefondate solicitand respingerea acestora.
Presedintele a declarat inchise
dezbaterile recursurile formulate in cauza si asupra carora Curtea a
ramas in pronuntare.
CURTEA,
deliberand asupra recursurilor declarate de REGIA
AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” (APPS-R.A.) si de
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului
impotriva deciziei nr. 156/A din 25 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti
- Sectia a III a Civila , constata urmatoarele:
Prin actiunea formulata la 28 iulie 1998 si
precizata la 6 noiembrie1998 reclamantii G.M.L.si A.I.V. au chemat in
judecata pe parata REGIA AUTONOMA (RA) L. cerand ca aceasta sa fie obligata
sa le predea in deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul situat in
Bucuresti, Bd. Dacia nr. 34, sectorul 1.
Totodata reclamantii au solicitat sa se constate
nulitatea contractului prin care parata a inchiriat Ambasadei Republicii Elene
imobilul in litigiu pretinzand ca RA “L.” sa fie obligata sa le plateasca cu
titlu de despagubiri 180 000 dolari SUA reprezentand contravaloarea chiriei
incasate de aceasta fara drept.
Actiunea a fost a fost inregistrata pe rolul Sectiei
a III a Civile a Tribunalului Bucuresti cu numarul de dosar 2789 / 1998, fiind
apoi admisa in parte prin sentinta civila nr. 1074 pronuntata la 11
decembrie 1998 prin care parata RA “L.” a fost obligata sa lase
reclamantilor in deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul
revendicat de acestia si sa le platesca 200 000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecata.
Prin aceeasi hotarare s-a constatat nulitatea
contractului de inchiriere dintre parata cu Ambasada Republicii Elene, fiind
respinsa ca neintemeiata cererea avand ca obiect obligarea paratei
la plata
de despagubiri.
Impotriva acestei sentinte au facut
apel atat parata cat si reclamantii, cauza fiind inregistrata pe rolul Sectiei
a III a Civile a Curtii de Apel Bucuresti cu numarul de dosar 1051/1999.
Printr-o prima decizie avand nr. 169/A
din 22 iunie 1999 instanta astfel sesizata a anulat ca netimbrat apelul
reclamantilor si a admis apelul facut de parata respingand actiunea ca
nefondata.
Recursul declarat impotriva acestei
decizii de catre reclamantii G.M.L. si A.I.V. - si care a fost inregistrat pe
rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar
2208/1999 - a fost de asemenea admis prin decizia nr. 956 din 17 martie
2000.
In motivarea acestei din urma decizii
s-a retinut ca masura anularii apelului facut de reclamanti este conforma
dispozitiilor legale care reglementeaza materia taxei judiciare de timbru.
Totodata instanta de recurs a apreciat
ca admiterea apelului paratei si respingerea actiunii in revendicare pe
considerentul ca dreptul de proprietate al reclamantilor ar fi fost recunoscut
printr-o hotarare judecatoreasca anterioara sunt lipsite de temei legal
intrucat in cauza nu opereaza autoritatea de lucru judecat.
S-a retinut de asemenea ca instanta de
apel nu a motivat in nici un fel solutia de respingere a actiunii in ceea ce
priveste cererea de constatare a nulitatii contractului de inchiriere dintre
parata si Ambasada Republicii Elene.
In raport cu toate aceste considerente
decizia pronuntata in apel a fost casata “in parte” in sensul trimiterii
cauzei la instanta de fond pentru rejudecarea capetelor de cerere privind
revendicarea imobilului si constatarea nulitatii contractului de inchiriere.
Ca urmare cauza a fost reinregistrata pe
rolul Sectiei a III a civile a Tribunalului Bucuresti cu numarul de dosar
1333/2001.
La 8 martie 2001 RA “L.” a formulat
o cerere reconventionala prin care a solicitat ca in cazul admiterii actiunii
principale reclamantii sa fie obligati sa ii plateasca contravaloarea
actualizata a lucrarilor de investitii efectuate de parata la imobilul care
formeaza obiectul litigiului.
Tot la 8 martie 2001 parata a formulat o
cerere de chemare in garantie solicitand ca - in ipoteza retrocedarii
imobilului catre reclamanti - sa se stabileasca in sarcina "CONSILIULUI
GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI si a PRIMARULUI SAU GENERAL” obligatia de
restituire in favoarea RA “L.” a unei sume actualizate care sa corespunda cu
“c/valoarea imobilului achitata Primariei” .
In sustinerea acestei cereri s-a
precizat ca imobilul revendicat de reclamanti a fost dat in administrarea
paratei prin Decizia nr. 396/10 mai 1990 a PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI,
ocazie cu care RA “L.” a achitat suma totala de 16 937 435 lei.
In acelasi context parata initiala a
solicitat introducerea in cauza a Statului Roman prin MINISTERULUI
FINANTELOR., cerere incuviintata de catre instanta prin incheierea din 8
martie 2003.
La 3 aprilie 2001 reclamantii si
parata RA “ L.” au incheiat o tranzactie prin care primii se angajau sa
platesca paratei contravaloarea pretentiilor formulate de acesta in cererea
reconventionala renuntand in acelasi timp la doua dintre capetele de cerere
inserate in actiunea introductiva, cereri care aveau ca obiect pretentii
corespunzatoare chiriilor incasate de parata si respectiv constatarea
nulitatii contractului de inchiriere a imobilului catre Ambasada Republicii
Elene.
Prin sentinta civila nr. 473 pronuntata
la 26 aprilie 2001 Sectia a III a civila a Tribunalului Bucuresti a respins
atat actiunea reclamantilor cat si cererea reconventionala si cererea de
chemare in garantie formulate de parata RA “L.”
Apelul facut ulterior impotriva acestei
sentinte de catre reclamantii G.M.L.si A.I.V.a fost admis prin decizia
civila nr. 36/A din 28 ianuarie 2002 pronuntata de catre Sectia a III a Civila
a Curtii de Apel Bucuresti in dosarul nr. 3428 / 2001.
In considerentele acestei din urma
decizii s-a retinut ca hotararea instantei de trimitere care a judecat cauza
dupa casare este nemotivata.
Pe cale de consecinta s-a dispus anularea
sentintei apelate stabilindu-se totodata un nou “termen pentru judecarea in
fond”.
Ca urmare la 25 martie 2002 Sectia a
III a civila a Curtii de Apel Bucuresti a pronuntat decizia civila nr. 156/A
prin care a admis in parte actiunea principala obligand-o pe parata RA “L.” sa
lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul
revendicat de acestia.
Prin aceeasi decizie a fost admisa in
parte si cererea reconventionala formulata de RA “L.”, instanta luand act de
tranzactia intervenita intre aceasta parata si reclamanti.
Totodata s-a dispus disjungerea cererii
de chemare in garantie formulata de RA “L.”, cerere care a fost trimisa spre
rejudecare in fond Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.
La 29 iulie 2002 impotriva deciziei astfel
pronuntate au declarat recurs
REGIA AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE
STAT “ (RA) in calitate de succesoare in drepturi a paratei initiale RA “L.”
cat si MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului
Roman, cauza fiind ulterior inregistrata pe rolul Sectiei civile a Curtii
Supreme de Justitie cu numarul de dosar 3679/2002.
In motivarea recursului sau intemeiat pe
dispozitiile art. 304 punctul 9 din C. proc.civ. “ADMINISTRATIA
PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT “ RA a criticat hotararea recurata
sustinand ca acesta “este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea
si cu aplicarea gresita a legii”.
In acest sens s-a sustinut ca instanta de apel a
considerat, fara temei, ca proprietara imobilului din momentul nationalizarii,
care era “casnica” ar fi fost exceptata de la aceasta masura conform art. II
din Decretul 92/1950.
Tot in cuprinsul recursului s-a relevat ca in cauza
nu s-a facut dovada radierii ipotecii care greva imobilul atat la data
dobandirii lui de catre autoarea reclamantilor, cat si in anul 1940.
S-a afirmat de asemenea ca masura restituirii catre reclamanti
a cladirii revendicate - in care isi are resedinta ambasadorul Republicii Elene
in
Romania
- incalca normele din Conventia de la
Viena din anul 1961 referitoare la inviolabilitatea si imunitatea de
jurisdictie care opereaza in favoarea diplomatilor, fiind in acelasi timp
contrara dispozitiilor art. 16 punctul 4 din legea nr. 10/2001.
Totodata recurenta APPS RA a invocat in cauza
atributiile care ii revin in sensul administrarii si inchirierii anumitor
categorii de imobile amintind ca aceste prerogative i-au fost conferite
prin art. 3 alin. 1 si art. 5 din HG nr. 533/2002.
Critica privind incalcarea art. 16 din Legea nr.
10/2001 a fost sustinuta si prin recursul declarat in cauza de MINISTERUL
FINANTELOR PUBLICE in calitatea sa de reprezentant ala Statului Roman.
Acelasi recurent a mai sustinut ca aprecierile
instantei de apel conform carora exproprierea imobilului in litigiu ar fi
avut loc fara titlu valabil sunt nefondate deoarece respectivul bun a fost
nationalizat in temeiul Decretului nr. 92/1950.
In aceeasi ordine de idei s-a subliniat actul
normativ de nationalizare a fost emis in conformitate cu dispozitiile art. 8 si
11 din Constitutia adoptata in anul 1948.
In legatura cu acest recurs este de
observat ca prin natura lor argumentele aduse in sustinerea lui corespund sub
aspect formal prevederilor art. 304 punctul 9 din C. proc.civ.
Prin urmare acest text de lege va fi
avut in vedere in analizarea recursului declarat de MINISTERUL FINANTELOR
PUBLICE desi nu a fost invocat in mod expres de recurent, respectiva
deficienta de motivare fiind remediabila din oficiu in raport cu prevederile
art. 306 alineatul ultim din C.proc.civ..
In ceea ce ii priveste intimatii reclamanti au
cerut respingerea ambelor recursuri, formuland in acest sens si o
intampinare, iar intimatul chemat in garantie CONSILIUL GENERAL AL
MUNICIPIULUI BUCURESTI - prin PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI a
solicitat admiterea recursurilor.
Recursurile sunt nefondate.
In acest sens Curtea retine ca o parte dintre
aspectele evocate de APPS RA in sustinerea recursului sau - ca de exemplu
cele referitoare la prerogativele care revin acestei parate conform HG nr.
533/2002 ori cele privind ipoteca existenta asupra imobilului litigios cu
zece ani inainte de nationalizare - sunt irelevante in raport cu obiectul
litigiului.
La fel de putin relevanta in speta este si
invocarea imunitatii de jurisdictie de care beneficiaza diplomatii Republicii
Elene acreditati in Romania, dat fiind ca actiunea nu a fost formulata in
contradictoriu cu acestia
De altfel obiectul tranzactiei dintre reclamanti
si parata APPS RA include printre altele si conservarea drepturilor
locative constituite ca urmare a contractului prin care imobilul a fost
inchiriat cu destinatia de resedinta a ambasadorului Republicii Elene.
In acelasi timp invocarea de catre ambii
recurenti-parati a prevederilor art. 16 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001
ca argument impotriva restituirii in natura a imoblului revendicat de
reclamanti se intemeiaza pe o gresita intelegere si interpretare a acestor
texte de lege.
Din acest punct de vedere recursurile par a ignora
concluziile, cu totul justificate ale instantei de apel, prin care s-a
subliniat ca prevederi legale mentionate nu sunt aplicabile in cazul in care
imobilul in discutie a fost trecut in proprietatea statului fara un titlu
valabil, doarece potrivit potrivit art. 16 alin. 4 si 5 din Legea nr. 10/2001
in astfel de situatii solutionarea eventualelor litigii are loc conform
dreptului comun aplicabil in materie.
Totodata Curtea constata ca nu sunt fondate nici
criticile prin care, intr-o forma sau alta, recurentii au incercat sa
acrediteze ideea existentei unui titlu de proprietate al statului constituit
valabil prin actul de nationalizare.
Si din acest punct de vedere instanta de apel a
dat o corecta interpretare reglementarilor aplicabile in materie retinand ca
efectul translativ de proprietate specific actului de nationalizare nu s-a
putut produce in conditiile in care cel putin una dintre cele doua coproprietare
ale acestui bun, beneficia de prevedeile art. II din Decretul nr. 92/1950
care enumera functionarii printre categoriile sociale sau profesionale
exceptate de la aplicarea acestui act normativ.
In acest sens este de amintit ca potrivit
inscrisului doveditor depus in dosarul nr. 1333/2001 al Tribunalului Bucuresti
(fila 44) la data intrarii in vigoare a Decretului nr. 92/1950 reclamanta
G.M.L., era angajata ca dactilografa.
Prin urmare este lipsita de relevanta imprejurarea
ca A.E.. cea de-a doua coproprietara a imobilului, era casnica si deci nu
putea fi exceptata de la nationalizare decat in considerarea art. V din
Decretul 92/1950, dat fiind ca era casatorita cu A.I. R., iar la data
aparitiei acestui act normativ acesta facea parte din categoria intelectualilor
profesionisti fiind angajat ca inginer la schela petroliera Baicoi, asa
dupa cum o atesta inscrisurile doveditoare depuse in dosarul mai sus amintit
(fila 34).
De altfel chiar si in ceea ce o priveste pe
A.E.F.probele administrate demonstreaza ca, in egala masura, aceasta nu facea
parte nici din categoriile sociale expres vizate de masura represiva a
nationalizarii, categorii amintite expres in art. I din Decretul 92/1950.
In alta ordine de idei Curtea retine ca - din motive
care pot fi cel mult banuite - paratii au omis sa se refere in motivarea
recursurilor lor la imprejurarea ca in listele anexa ale actului de
nationalizare imobilul a fost mentionat la pozitia nr. 343 ca apartinand lui
“A.E.”.
Este de observat ca titlul de proprietate astfel
constituit nu putea fi opus in mod valabil nici macar persoanei indicate ca
unic proprietar, al carei nume complet este “A. E.F.”, masura exproprierii
fiind cu atat mai putin opozabila coproprietarei G.M. L., pe care legiuitorul
a omis-o.
In plus omisiunile semnalate nu pot fi considerate
simple erori materiale deoarece intre proprietatea exclusiva si proprietatea
indiviza exista diferentele esentiale de natura juridica ca si de regim
juridic aplicabil.
Acesta este cel de-al doilea argument decisiv care
demonstreaza inexistent unui titlu de proprietate valabil constituit al
STATULUI ROMAN, asa dupa cum s-a retinut si de catre instanta de apel.
Asa fiind toate celelalte critici ale recurentilor
prin care se tinde la acreditarea ideii contrare sunt lipsite de relevanta
si urmeaza a fi inlaturate.
Retinand deci ca in cauza nu isi gasesc incidenta
nici una dintre dispozitiile art. 304 din C.proc.civ., Curtea urmeaza a face
aplicarea art. 312 alin. 1 din acelasi cod respingand ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de REGIA AUTONOMA
“ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT (APPS R.A.) si de
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului
impotriva deciziei nr. 156/A din 25 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti
- Sectia a III a Civila.
Irevocabila.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
1
aprilie 2003.