ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1299/2003

S-a procedat la examinarea recursurilor declarate de REGIA AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” (APPS-R.A.) si de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului impotriva deciziei nr. 156/A din 25 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila. La apelul nominal au raspuns recurenta-parata “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” - R.A reprezentata de doamna consilier juridic M.M., recurentul MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE reprezentat de doamna consilier juridic E.B., intimatii-reclamanti G.M.L. si A.I.V., ambii fiind reprezentati de doamna avocat C.G.precum si intimatul chemat in garantie CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI - prin PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI reprezentat de doamna consilier juridic O.O.

Procedura legal indeplinita. S-a facut referatul cauzei de catre magistratul asistent dupa care, neexistand chestiuni de natura a fi puse in discutie inaintea dezbaterilor asupra recursurilor, Curtea a constatat cauza in stare de judecata acordand cuvantul partilor prezente. Reprezentanta recurentei “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” - R.A a solicitat admiterea ambelor recursuri declarate in cauza cu consecinta casarii deciziei atacate si a respingerii actiunii ca nefondata. Reprezentanta recurentului MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a sustinut la randul sau ca imobilul a fost expropriat in baza unui titlu legal si ca prin urmare actiunea reclamatilor este nefondata, solicitand in acet sens admiterea recursurilor si casarea ultimei decizii pronuntate de catre instanta de apel.

Reprezentanta intimatului chemat in garantie a pus concluzii de admitere a recursurilor si de respingere a actiunii ca nefondata. Aparatoarea intimatilor reclamanti a sustinut ca recursurile sunt nefondate solicitand respingerea acestora. Presedintele a declarat inchise dezbaterile recursurile formulate in cauza si asupra carora Curtea a ramas in pronuntare. CURTEA, deliberand asupra recursurilor declarate de REGIA AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT” (APPS-R.A.) si de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului impotriva deciziei nr. 156/A din 25 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila , constata urmatoarele: Prin actiunea formulata la 28 iulie 1998 si precizata la 6 noiembrie1998 reclamantii G.M.L.si A.I.V.

au chemat in judecata pe parata REGIA AUTONOMA (RA) L. cerand ca aceasta sa fie obligata sa le predea in deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul situat in Bucuresti, Bd. Dacia nr. 34, sectorul 1. Totodata reclamantii au solicitat sa se constate nulitatea contractului prin care parata a inchiriat Ambasadei Republicii Elene imobilul in litigiu pretinzand ca RA “L.” sa fie obligata sa le plateasca cu titlu de despagubiri 180 000 dolari SUA reprezentand contravaloarea chiriei incasate de aceasta fara drept. Actiunea a fost a fost inregistrata pe rolul Sectiei a III a Civile a Tribunalului Bucuresti cu numarul de dosar 2789 / 1998, fiind apoi admisa in parte prin sentinta civila nr. 1074 pronuntata la 11 decembrie 1998 prin care parata RA “L.” a fost obligata sa lase reclamantilor in deplina proprietate si pasnica folosinta imobilul revendicat de acestia si sa le platesca 200 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Prin aceeasi hotarare s-a constatat nulitatea contractului de inchiriere dintre parata cu Ambasada Republicii Elene, fiind respinsa ca neintemeiata cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata de despagubiri. Impotriva acestei sentinte au facut apel atat parata cat si reclamantii, cauza fiind inregistrata pe rolul Sectiei a III a Civile a Curtii de Apel Bucuresti cu numarul de dosar 1051/1999. Printr-o prima decizie avand nr. 169/A din 22 iunie 1999 instanta astfel sesizata a anulat ca netimbrat apelul reclamantilor si a admis apelul facut de parata respingand actiunea ca nefondata. Recursul declarat impotriva acestei decizii de catre reclamantii G.M.L. si A.I.V.

- si care a fost inregistrat pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar 2208/1999 - a fost de asemenea admis prin decizia nr. 956 din 17 martie 2000. In motivarea acestei din urma decizii s-a retinut ca masura anularii apelului facut de reclamanti este conforma dispozitiilor legale care reglementeaza materia taxei judiciare de timbru. Totodata instanta de recurs a apreciat ca admiterea apelului paratei si respingerea actiunii in revendicare pe considerentul ca dreptul de proprietate al reclamantilor ar fi fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca anterioara sunt lipsite de temei legal intrucat in cauza nu opereaza autoritatea de lucru judecat. S-a retinut de asemenea ca instanta de apel nu a motivat in nici un fel solutia de respingere a actiunii in ceea ce priveste cererea de constatare a nulitatii contractului de inchiriere dintre parata si Ambasada Republicii Elene.

In raport cu toate aceste considerente decizia pronuntata in apel a fost casata “in parte” in sensul trimiterii cauzei la instanta de fond pentru rejudecarea capetelor de cerere privind revendicarea imobilului si constatarea nulitatii contractului de inchiriere. Ca urmare cauza a fost reinregistrata pe rolul Sectiei a III a civile a Tribunalului Bucuresti cu numarul de dosar 1333/2001. La 8 martie 2001 RA “L.” a formulat o cerere reconventionala prin care a solicitat ca in cazul admiterii actiunii principale reclamantii sa fie obligati sa ii plateasca contravaloarea actualizata a lucrarilor de investitii efectuate de parata la imobilul care formeaza obiectul litigiului.

Tot la 8 martie 2001 parata a formulat o cerere de chemare in garantie solicitand ca - in ipoteza retrocedarii imobilului catre reclamanti - sa se stabileasca in sarcina "CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI si a PRIMARULUI SAU GENERAL” obligatia de restituire in favoarea RA “L.” a unei sume actualizate care sa corespunda cu “c/valoarea imobilului achitata Primariei” . In sustinerea acestei cereri s-a precizat ca imobilul revendicat de reclamanti a fost dat in administrarea paratei prin Decizia nr. 396/10 mai 1990 a PRIMARIEI MUNICIPIULUI BUCURESTI, ocazie cu care RA “L.” a achitat suma totala de 16 937 435 lei.

In acelasi context parata initiala a solicitat introducerea in cauza a Statului Roman prin MINISTERULUI FINANTELOR., cerere incuviintata de catre instanta prin incheierea din 8 martie 2003. La 3 aprilie 2001 reclamantii si parata RA “ L.” au incheiat o tranzactie prin care primii se angajau sa platesca paratei contravaloarea pretentiilor formulate de acesta in cererea reconventionala renuntand in acelasi timp la doua dintre capetele de cerere inserate in actiunea introductiva, cereri care aveau ca obiect pretentii corespunzatoare chiriilor incasate de parata si respectiv constatarea nulitatii contractului de inchiriere a imobilului catre Ambasada Republicii Elene.

Prin sentinta civila nr. 473 pronuntata la 26 aprilie 2001 Sectia a III a civila a Tribunalului Bucuresti a respins atat actiunea reclamantilor cat si cererea reconventionala si cererea de chemare in garantie formulate de parata RA “L.” Apelul facut ulterior impotriva acestei sentinte de catre reclamantii G.M.L.si A.I.V.a fost admis prin decizia civila nr. 36/A din 28 ianuarie 2002 pronuntata de catre Sectia a III a Civila a Curtii de Apel Bucuresti in dosarul nr. 3428 / 2001. In considerentele acestei din urma decizii s-a retinut ca hotararea instantei de trimitere care a judecat cauza dupa casare este nemotivata. Pe cale de consecinta s-a dispus anularea sentintei apelate stabilindu-se totodata un nou “termen pentru judecarea in fond”.

Ca urmare la 25 martie 2002 Sectia a III a civila a Curtii de Apel Bucuresti a pronuntat decizia civila nr. 156/A prin care a admis in parte actiunea principala obligand-o pe parata RA “L.” sa lase reclamantilor in deplina proprietate si linistita posesie imobilul revendicat de acestia. Prin aceeasi decizie a fost admisa in parte si cererea reconventionala formulata de RA “L.”, instanta luand act de tranzactia intervenita intre aceasta parata si reclamanti. Totodata s-a dispus disjungerea cererii de chemare in garantie formulata de RA “L.”, cerere care a fost trimisa spre rejudecare in fond Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti. La 29 iulie 2002 impotriva deciziei astfel pronuntate au declarat recurs

REGIA AUTONOMA  “ADMINISTRATIA  PATRIMONIULUI  PROTOCOLULUI DE

STAT “ (RA) in calitate de succesoare in drepturi a paratei initiale RA “L.” cat si MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului Roman, cauza fiind ulterior inregistrata pe rolul Sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie cu numarul de dosar 3679/2002. In motivarea recursului sau intemeiat pe dispozitiile art. 304 punctul 9 din C. proc.civ. “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT “ RA a criticat hotararea recurata sustinand ca acesta “este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea si cu aplicarea gresita a legii”. In acest sens s-a sustinut ca instanta de apel a considerat, fara temei, ca proprietara imobilului din momentul nationalizarii, care era “casnica” ar fi fost exceptata de la aceasta masura conform art. II din Decretul 92/1950.

Tot in cuprinsul recursului s-a relevat ca in cauza nu s-a facut dovada radierii ipotecii care greva imobilul atat la data dobandirii lui de catre autoarea reclamantilor, cat si in anul 1940. S-a afirmat de asemenea ca masura restituirii catre reclamanti a cladirii revendicate - in care isi are resedinta ambasadorul Republicii Elene in Romania - incalca normele din Conventia de la Viena din anul 1961 referitoare la inviolabilitatea si imunitatea de jurisdictie care opereaza in favoarea diplomatilor, fiind in acelasi timp contrara dispozitiilor art. 16 punctul 4 din legea nr. 10/2001. Totodata recurenta APPS RA a invocat in cauza atributiile care ii revin in sensul administrarii si inchirierii anumitor categorii de imobile amintind ca aceste prerogative i-au fost conferite prin art. 3 alin. 1 si art. 5 din HG nr. 533/2002.

Critica privind incalcarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 a fost sustinuta si prin recursul declarat in cauza de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitatea sa de reprezentant ala Statului Roman. Acelasi recurent a mai sustinut ca aprecierile instantei de apel conform carora exproprierea imobilului in litigiu ar fi avut loc fara titlu valabil sunt nefondate deoarece respectivul bun a fost nationalizat in temeiul Decretului nr. 92/1950. In aceeasi ordine de idei s-a subliniat actul normativ de nationalizare a fost emis in conformitate cu dispozitiile art. 8 si 11 din Constitutia adoptata in anul 1948. In legatura cu acest recurs este de observat ca prin natura lor argumentele aduse in sustinerea lui corespund sub aspect formal prevederilor art. 304 punctul 9 din C. proc.civ.

Prin urmare acest text de lege va fi avut in vedere in analizarea recursului declarat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE desi nu a fost invocat in mod expres de recurent, respectiva deficienta de motivare fiind remediabila din oficiu in raport cu prevederile art. 306 alineatul ultim din C.proc.civ.. In ceea ce ii priveste intimatii reclamanti au cerut respingerea ambelor recursuri, formuland in acest sens si o intampinare, iar intimatul chemat in garantie CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI - prin PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI a solicitat admiterea recursurilor. Recursurile sunt nefondate. In acest sens Curtea retine ca o parte dintre aspectele evocate de APPS RA in sustinerea recursului sau - ca de exemplu cele referitoare la prerogativele care revin acestei parate conform HG nr. 533/2002 ori cele privind ipoteca existenta asupra imobilului litigios cu zece ani inainte de nationalizare - sunt irelevante in raport cu obiectul litigiului.

La fel de putin relevanta in speta este si invocarea imunitatii de jurisdictie de care beneficiaza diplomatii Republicii Elene acreditati in Romania, dat fiind ca actiunea nu a fost formulata in contradictoriu cu acestia De altfel obiectul tranzactiei dintre reclamanti si parata APPS RA include printre altele si conservarea drepturilor locative constituite ca urmare a contractului prin care imobilul a fost inchiriat cu destinatia de resedinta a ambasadorului Republicii Elene. In acelasi timp invocarea de catre ambii recurenti-parati a prevederilor art. 16 alin. 1 si 2 din Legea nr. 10/2001 ca argument impotriva restituirii in natura a imoblului revendicat de reclamanti se intemeiaza pe o gresita intelegere si interpretare a acestor texte de lege.

Din acest punct de vedere recursurile par a ignora concluziile, cu totul justificate ale instantei de apel, prin care s-a subliniat ca prevederi legale mentionate nu sunt aplicabile in cazul in care imobilul in discutie a fost trecut in proprietatea statului fara un titlu valabil, doarece potrivit potrivit art. 16 alin. 4 si 5 din Legea nr. 10/2001 in astfel de situatii solutionarea eventualelor litigii are loc conform dreptului comun aplicabil in materie. Totodata Curtea constata ca nu sunt fondate nici criticile prin care, intr-o forma sau alta, recurentii au incercat sa acrediteze ideea existentei unui titlu de proprietate al statului constituit valabil prin actul de nationalizare.

Si din acest punct de vedere instanta de apel a dat o corecta interpretare reglementarilor aplicabile in materie retinand ca efectul translativ de proprietate specific actului de nationalizare nu s-a putut produce in conditiile in care cel putin una dintre cele doua coproprietare ale acestui bun, beneficia de prevedeile art. II din Decretul nr. 92/1950 care enumera functionarii printre categoriile sociale sau profesionale exceptate de la aplicarea acestui act normativ. In acest sens este de amintit ca potrivit inscrisului doveditor depus in dosarul nr. 1333/2001 al Tribunalului Bucuresti (fila 44) la data intrarii in vigoare a Decretului nr. 92/1950 reclamanta G.M.L., era angajata ca dactilografa.

Prin urmare este lipsita de relevanta imprejurarea ca A.E.. cea de-a doua coproprietara a imobilului, era casnica si deci nu putea fi exceptata de la nationalizare decat in considerarea art. V din Decretul 92/1950, dat fiind ca era casatorita cu A.I. R., iar la data aparitiei acestui act normativ acesta facea parte din categoria intelectualilor profesionisti fiind angajat ca inginer la schela petroliera Baicoi, asa dupa cum o atesta inscrisurile doveditoare depuse in dosarul mai sus amintit (fila 34). De altfel chiar si in ceea ce o priveste pe A.E.F.probele administrate demonstreaza ca, in egala masura, aceasta nu facea parte nici din categoriile sociale expres vizate de masura represiva a nationalizarii, categorii amintite expres in art. I din Decretul 92/1950.

In alta ordine de idei Curtea retine ca - din motive care pot fi cel mult banuite - paratii au omis sa se refere in motivarea recursurilor lor la imprejurarea ca in listele anexa ale actului de nationalizare imobilul a fost mentionat la pozitia nr. 343 ca apartinand lui “A.E.”. Este de observat ca titlul de proprietate astfel constituit nu putea fi opus in mod valabil nici macar persoanei indicate ca unic proprietar, al carei nume complet este “A. E.F.”, masura exproprierii fiind cu atat mai putin opozabila coproprietarei G.M. L., pe care legiuitorul a omis-o. In plus omisiunile semnalate nu pot fi considerate simple erori materiale deoarece intre proprietatea exclusiva si proprietatea indiviza exista diferentele esentiale de natura juridica ca si de regim juridic aplicabil.

Acesta este cel de-al doilea argument decisiv care demonstreaza inexistent unui titlu de proprietate valabil constituit al STATULUI ROMAN, asa dupa cum s-a retinut si de catre instanta de apel. Asa fiind toate celelalte critici ale recurentilor prin care se tinde la acreditarea ideii contrare sunt lipsite de relevanta si urmeaza a fi inlaturate. Retinand deci ca in cauza nu isi gasesc incidenta nici una dintre dispozitiile art. 304 din C.proc.civ., Curtea urmeaza a face aplicarea art. 312 alin. 1 din acelasi cod respingand ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de REGIA AUTONOMA “ADMINISTRATIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT (APPS R.A.) si de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE in calitate de reprezentant al Statului impotriva deciziei nr. 156/A din 25 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III a Civila. Irevocabila. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.