ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1768/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții

P.N., P.B.G.și P.C .împotriva deciziei civile  nr. 299 A    din  26 iunie 2002

a Curții de Apel  București – Secția a III – a Civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat recurenții-reclamanți P.N., P.B.G.și P.C., primul

personal și asistat, următorii reprezentați de avocat G.A., intimații-pârâți

Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O., Regia

Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin consilier

juridic M.S., Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic M.S.,

Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic A.L., lipsind

intimata-pârâtă S.C.”H.N.”SA și intimații-intervenienți P.C.M ., C.J.și D.M..

Procedura

completă.

Curtea, luând

act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea

recursului.

Avocat G.A.a

susținut recursul pentru motivele dezvoltate în scris și a solicitat admiterea

acestuia.

Consilier

juridic M.S. a solicitat respingerea recursului, invocând lipsa calității

procesuale pasive a părții pe care o reprezintă.

Consilier

juridic O.O. a invederat că singurul pârât care are calitate procesuală pasivă

în cauză este Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român. A pus

concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârilor atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Consilierul

juridic A.L. a solicitat respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții

P.N., P.B.G.și P.C. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului

București pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în București, Str. Tuberozelor nr. 4, sectorul 1.

În motivare

aceștia au arătat că imobilul, moștenit de la bunica lor P.C.a fost

rechiziționat de sovietici în anul 1949, apoi naționalizat abuziv pe numele

bunicului N.P..

La data de 28

martie 1995 reclamanții solicită introducerea în cauză a pârâtei S.C.”H.N.”SA

iar aceasta se apără în sensul că imobilul nu se află în posesia și

administrarea sa.

Instanța a

solicitat relații privind situația juridică a imobilului de la Primăria

Municipiului București iar aceasta a comunicat (fila 88 dosar fond) că imobilul

nu se află în administrarea Consiliului General al Municipiului București ci în

administrarea Regiei Autonome Locato.

Prin adresa

nr. 136/14 ianuarie 1977 Regia Autonomă Locato a comunicat că imobilul nu se

află în administrarea sa, punându-se problema legitimării procesuale pasive.

La data de 21

ianuarie 1997 C.J.și D.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu

pentru a se constata că sunt moștenitoarele testamentare ale defunctului

P.L.(la rîndul său moștenitor al autorilor proprietari) iar reclamanții nu au

calitate procesuală activă, solicitând ca revendicarea să se pronunțe în

favoarea intervenientelor.

La data de 23

septembrie 1997 P.C.M. a formulat la rândul său cerere de intervenție indicând

că aceasta este atât în nume propriu cât și în interesul reclamanților.

În demersul

instanței de a lămuri situația juridică a imobilului s-a constatat următoarea

situație de fapt: imobilul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul nr.

92/1950 poziția 142 din anexă; la data de 25 mai 1951 s-a efectuat un schimb cu

fosta URSS care a cedat imobilul său din str. Aviatorilor nr. 86 pentru acest

imobil; în prezent imobilul aparține Federației Ruse care prin Decretul nr.201

din 8 februarie 1993 a luat asupra sa toate drepturile și obligațiile ce au

privit proprietatea de stat asupra bunurilor fostei Uniuni Sovietice peste

graniță.

Reclamanții au

solicitat introducerea în cauză a Guvernului României, acesta din urmă arătând

că nu are calitate procesuală pasivă.

La data de 11

mai 1999 s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor ca

reprezentant al Statului Român, în calitate de pârât, alături de Consiliul

General al Municipiului București.

Judecătoria

sectorului 1 București prin sentința civilă nr.16947 din 19 octombrie 1999 a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul

București – Secția a IV – a civilă prin sentința civilă nr. 539/16 mai 2000 a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General

al Municipiului București și Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului

Român, a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și cererile de

intervenție formulate de C.J., D.M. și P.C.M..

Pentru a se

pronunța astfel Tribunalul București a reținut că din relațiile privind

situația juridică a imobilului rezultă că acesta nu este deținut în vreo formă

de cele două pârâte.

Împotriva

acestei sentinței reclamanții P.N., P.B.G., P.C. și intervenienta P.C.M. prin

tutorele A.D.au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivând

cererea de apel aceștia au arătat că schimbul de proprietăți  între fosta URSS

și Statul Român nu a produs consecințe juridice întrucât “Convenția…” încheiată

între cele două state în anul 1951 nu a fost semnată și parafată, astfel încât

transferul dreptului de proprietate nu a operat iar imobilul nu a ieșit din

gestiunea statului român. Au solicitat totodată suplimentarea probatoriului

pentru lămurirea situației juridice a imobilului revendicat.

Curtea de Apel

București – Secția a III – a Civilă prin decizia civilă nr. 299 A din 26 iunie

2002 a respins ca nefondate apelurile declarate precum și excepțiile privitoare

la necompetența generală, la imunitatea de jurisdicție și la lipsa de

legitimare procesuală activă în cauză.

Pentru a se

pronunța astfel instanța a reținut că imobilul revendicat este proprietatea

Federației Ruse, ca succesoare în drepturi a fostei URSS, în temeiul Convenției

de schimb din 1951, situație necontestată de către Statul Român; analiza

actului de schimb excede cadrului procesual al cauzei și depășește limitele

puterii judecătorești; întrucât nu au posesia imobilului pârâții Consiliul

General al Municipiului București și Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă în cauză, lipsa de legitimare

pasivă în cauză constituind o excepție prioritară în raport de toate celelalte

excepții invocate.

Împotriva sus

menționatei decizii au formulat recurs reclamanții criticând soluția instanței

de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, pentru faptul că

indirect instanța a recunoscut valabilitatea convenției încheiate în anul 1951,

deși aceasta nu a produs efecte juridice, imobilul este de la naționalizare în

posesia “de drept” a Statului Român care l-a preluat abuziv prin naționalizare.

Recursul este

întemeiat și va fi admis în limitele și pentru următoarele considerente:

Reclamanții au

calificat cererea introductivă ca fiind o acțiune în revendicare, acțiune prin

care proprietarul neposesor pretinde posesorului neproprietar restituirea

bunului său.

De regulă

cadrul procesual este indicat, potrivit principiului disponibilității care

guvernează procesul civil, de către reclamanți, instanța având obligația să-l

stabilească exact în funcție de probele administrate în temeiul art. 129

C.proc.civ.

Potrivit

dispozițiilor art.1169 C.civ., care se aplică și în cazul revendicărilor

imobiliare, reclamanții au îndatorirea să dovedească pretențiile deduse

judecății. În acest sens trebuie să probeze calitatea lor procesual activă,

faptul că au un titlu de proprietate asupra bunului revendicat, să determine

cine are obligația corelativă dreptului pretins, respectiv cine are legitimare

procesuală pasivă și nu în ultimul rând să individualizeze și să identifice

bunul.

Se remarcă din

actele cauzei abordarea oscilantă a reclamanților în ceea ce privește

legitimarea procesuală pasivă a numeroșilor pârâți chemați în judecată.

Materialul

probator administrat conduce la concluzia că Statul Român prin reprezentantul

său legal Ministerul Finanțelor Publice, este singurul pârât care are calitate

procesuală pasivă în cauză, chestiune care, de ordine publică fiind, are

prioritate în raport de toate celelalte aspecte de critică ale hotărârilor.

Aceasta determinat de faptul că subiectul principal al actelor succesive, de

rechiziție apoi naționalizare a imobilului precum și a transferului acestuia în

posesia deținătorului actual, este statul român, titularul aparent al dreptului

pretins.

Textul de

principiu care reglementează calitatea procesuală a statului este cel al art.

25 alin. 1 din Decretul nr.31/1954 potrivit căruia “statul este persoană

juridică în raporturile la care participă nemijlocit în nume  propriu ca

subiect de drepturi și obligații”.

Participarea

statului în raporturile de drept civil se realizează prin Ministerul Finanțelor

Publice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. 2 din același act

normativ, art. 3 pct. 37 din H.G.nr. 18/2001 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și art. 12 alin. 5 din Legea

nr.213/1998.

Astfel în

raport de dispozițiile art. 129 și 315 C.proc.civ. și pentru considerentele mai

sus menționate recursul va fi admis, hotărârile anterioare casate iar cauza

trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Instanța de

trimitere va cerceta în cadrul procesual astfel stabilit aspectele

neclarificate ale litigiului, având în vedere și criticile formulate prin

motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții P.N., P.B.G.și

P.C..

Casează

decizia civilă nr. 299 A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția

a III – a Civilă – precum și sentința civilă nr. 539 din 16 mai 2000 a

Tribunalului București, Secția a IV – a Civilă și trimite cauza spre rejudecare

aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  6 mai   2003.