ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1768/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P.N., P.B.G.și P.C .împotriva deciziei civile nr. 299 A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III – a Civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți P.N., P.B.G.și P.C., primul personal și asistat, următorii reprezentați de avocat G.A., intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O., Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin consilier juridic M.S., Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic M.S., Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic A.L., lipsind intimata-pârâtă S.C.”H.N.”SA și intimații-intervenienți P.C.M ., C.J.și D.M..

Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului. Avocat G.A.a susținut recursul pentru motivele dezvoltate în scris și a solicitat admiterea acestuia. Consilier juridic M.S. a solicitat respingerea recursului, invocând lipsa calității procesuale pasive a părții pe care o reprezintă. Consilier juridic O.O. a invederat că singurul pârât care are calitate procesuală pasivă în cauză este Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român. A pus concluzii de admitere a recursului, casare a hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Consilierul juridic A.L. a solicitat respingerea recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.N., P.B.G.și P.C. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, Str. Tuberozelor nr. 4, sectorul 1. În motivare aceștia au arătat că imobilul, moștenit de la bunica lor P.C.a fost rechiziționat de sovietici în anul 1949, apoi naționalizat abuziv pe numele bunicului N.P.. La data de 28 martie 1995 reclamanții solicită introducerea în cauză a pârâtei S.C.”H.N.”SA iar aceasta se apără în sensul că imobilul nu se află în posesia și administrarea sa. Instanța a solicitat relații privind situația juridică a imobilului de la Primăria Municipiului București iar aceasta a comunicat (fila 88 dosar fond) că imobilul nu se află în administrarea Consiliului General al Municipiului București ci în administrarea Regiei Autonome Locato.

Prin adresa nr. 136/14 ianuarie 1977 Regia Autonomă Locato a comunicat că imobilul nu se află în administrarea sa, punându-se problema legitimării procesuale pasive. La data de 21 ianuarie 1997 C.J.și D.M. au formulat cerere de intervenție în interes propriu pentru a se constata că sunt moștenitoarele testamentare ale defunctului P.L.(la rîndul său moștenitor al autorilor proprietari) iar reclamanții nu au calitate procesuală activă, solicitând ca revendicarea să se pronunțe în favoarea intervenientelor. La data de 23 septembrie 1997 P.C.M. a formulat la rândul său cerere de intervenție indicând că aceasta este atât în nume propriu cât și în interesul reclamanților.

În demersul instanței de a lămuri situația juridică a imobilului s-a constatat următoarea situație de fapt: imobilul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 poziția 142 din anexă; la data de 25 mai 1951 s-a efectuat un schimb cu fosta URSS care a cedat imobilul său din str. Aviatorilor nr. 86 pentru acest imobil; în prezent imobilul aparține Federației Ruse care prin Decretul nr.201 din 8 februarie 1993 a luat asupra sa toate drepturile și obligațiile ce au privit proprietatea de stat asupra bunurilor fostei Uniuni Sovietice peste graniță. Reclamanții au solicitat introducerea în cauză a Guvernului României, acesta din urmă arătând că nu are calitate procesuală pasivă. La data de 11 mai 1999 s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, în calitate de pârât, alături de Consiliul General al Municipiului București.

Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr.16947 din 19 octombrie 1999 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Tribunalul București – Secția a IV – a civilă prin sentința civilă nr. 539/16 mai 2000 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul General al Municipiului București și Ministerul Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și cererile de intervenție formulate de C.J., D.M. și P.C.M.. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul București a reținut că din relațiile privind situația juridică a imobilului rezultă că acesta nu este deținut în vreo formă de cele două pârâte.

Împotriva acestei sentinței reclamanții P.N., P.B.G., P.C. și intervenienta P.C.M. prin tutorele A.D.au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivând cererea de apel aceștia au arătat că schimbul de proprietăți între fosta URSS și Statul Român nu a produs consecințe juridice întrucât “Convenția…” încheiată între cele două state în anul 1951 nu a fost semnată și parafată, astfel încât transferul dreptului de proprietate nu a operat iar imobilul nu a ieșit din gestiunea statului român. Au solicitat totodată suplimentarea probatoriului pentru lămurirea situației juridice a imobilului revendicat. Curtea de Apel București – Secția a III – a Civilă prin decizia civilă nr. 299 A din 26 iunie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate precum și excepțiile privitoare la necompetența generală, la imunitatea de jurisdicție și la lipsa de legitimare procesuală activă în cauză.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că imobilul revendicat este proprietatea Federației Ruse, ca succesoare în drepturi a fostei URSS, în temeiul Convenției de schimb din 1951, situație necontestată de către Statul Român; analiza actului de schimb excede cadrului procesual al cauzei și depășește limitele puterii judecătorești; întrucât nu au posesia imobilului pârâții Consiliul General al Municipiului București și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor nu au calitate procesuală pasivă în cauză, lipsa de legitimare pasivă în cauză constituind o excepție prioritară în raport de toate celelalte excepții invocate.

Împotriva sus menționatei decizii au formulat recurs reclamanții criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, pentru faptul că indirect instanța a recunoscut valabilitatea convenției încheiate în anul 1951, deși aceasta nu a produs efecte juridice, imobilul este de la naționalizare în posesia “de drept” a Statului Român care l-a preluat abuziv prin naționalizare. Recursul este întemeiat și va fi admis în limitele și pentru următoarele considerente: Reclamanții au calificat cererea introductivă ca fiind o acțiune în revendicare, acțiune prin care proprietarul neposesor pretinde posesorului neproprietar restituirea bunului său. De regulă cadrul procesual este indicat, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, de către reclamanți, instanța având obligația să-l stabilească exact în funcție de probele administrate în temeiul art. 129 C.proc.civ.

Potrivit dispozițiilor art.1169 C.civ., care se aplică și în cazul revendicărilor imobiliare, reclamanții au îndatorirea să dovedească pretențiile deduse judecății. În acest sens trebuie să probeze calitatea lor procesual activă, faptul că au un titlu de proprietate asupra bunului revendicat, să determine cine are obligația corelativă dreptului pretins, respectiv cine are legitimare procesuală pasivă și nu în ultimul rând să individualizeze și să identifice bunul. Se remarcă din actele cauzei abordarea oscilantă a reclamanților în ceea ce privește legitimarea procesuală pasivă a numeroșilor pârâți chemați în judecată. Materialul probator administrat conduce la concluzia că Statul Român prin reprezentantul său legal Ministerul Finanțelor Publice, este singurul pârât care are calitate procesuală pasivă în cauză, chestiune care, de ordine publică fiind, are prioritate în raport de toate celelalte aspecte de critică ale hotărârilor.

Aceasta determinat de faptul că subiectul principal al actelor succesive, de rechiziție apoi naționalizare a imobilului precum și a transferului acestuia în posesia deținătorului actual, este statul român, titularul aparent al dreptului pretins. Textul de principiu care reglementează calitatea procesuală a statului este cel al art. 25 alin. 1 din Decretul nr.31/1954 potrivit căruia “statul este persoană juridică în raporturile la care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații”. Participarea statului în raporturile de drept civil se realizează prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. 2 din același act normativ, art. 3 pct. 37 din H.G.nr.

18/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și art. 12 alin. 5 din Legea nr.213/1998. Astfel în raport de dispozițiile art. 129 și 315 C.proc.civ. și pentru considerentele mai sus menționate recursul va fi admis, hotărârile anterioare casate iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond. Instanța de trimitere va cerceta în cadrul procesual astfel stabilit aspectele neclarificate ale litigiului, având în vedere și criticile formulate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții P.N., P.B.G.și P.C.. Casează decizia civilă nr. 299 A din 26 iunie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III – a Civilă – precum și sentința civilă nr. 539 din 16 mai 2000 a Tribunalului București, Secția a IV – a Civilă și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.