ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1863/2003

S-au luat în examinare recursurile  declarate de  pârâții

RA – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București și Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.373 din 14 octombrie 2002   a Curții

de Apel București – secția a III-a civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat: recurenta-pârâtă RA – APPS București prin consilier

juridic M.S., recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier

juridic A.L., intimatele-reclamante G.L.și S.A.P.prin avocat I.D., lipsind

intimatul-pârât Guvernul României.

Procedura

completă.

Recurentele au

solicitat amânarea judecării cauzei pentru a li se comunica întâmpinarea depusă

de intimatele-reclamante.

Curtea a

respins cererea de amânare și a pus în discuție aspectul inadmisibilității

recursului.

Consilierii

juridici din partea recurenților au pus concluzii în sensul respingerii

excepției invocate din oficiu de Curte și au solicitat admiterea recursurilor.

Avocat I.D. a

cerut admiterea excepției și respingerea recursurilor ca inadmisibile.

C U R T E A

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 19 noiembrie 2001, reclamantele G.L.L.și G.S.A.P.au

chemat în judecată pe pârâții Regia Autonomă „L.”, Guvernul României și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr.

83/2001 prin care Regia Autonomă L. a respins cererea reclamantelor formulată

în baza Legii nr.10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în

str. Av. Demetriade nr. 14 – sector 1, constatarea nevalabilității titlului

statului de preluare a imobilului, restituirea în natură a acestuia sau, în

subsidiar, obligarea Regiei Autonome L. de a face oferta de restituire prin

echivalent.

În motivarea

acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de

autorii lor L.G.și P.G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.15113/24

octombrie 1945 privind suprafața de teren de 668 m.p. situat în București, str.

Av. Demetriade nr.14 (fost 16) colț cu str. Emil Pangratti nr. 2, sector 1, iar

construcția a fost edificată în temeiul autorizației de construire nr. 388/8

ianuarie 1946 fiind formată din subsol, parter, etaj și mansardă, la care a

fost alăturat terenul de 44,05 m.p. cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare

nr. 4360 din 5 februarie 1947.

Se precizează

că în anul 1950, imobilul teren și construcții a fost naționalizat prin

Decretul nr.92/1950 la poziția 2991.

Tribunalul

București – Secția a V – a Civilă și de Contencios Administrativ, prin sentința

civilă nr. 44 din  25 ianuarie 2002, a respins acțiunea în baza excepției

privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor.

Instanța a

reținut că reclamantele nu au depus actele de stare civilă care să confirme

relațiile de afinitate și de rudenie cu G.P., proprietarul imobilului și că

atestatul depus la dosar care menționează calitatea acestora de succesoare ale

defunctului G.P. nu se poate substitui unui certificat de moștenitor, fiind

eliberat cu încălcarea art. 700 C.civ., la 17 ani după data decesului, astfel

încât reclamantele nu au făcut dovada că au acceptat moștenirea în termenul

legal de 6 luni.

Curtea de Apel

București – secția a IV – a civilă – prin decizia civilă nr. 373 din 14

octombrie 2002 a admis apelul declarat de apelantele G.L.și S.A.P.și anulând

sentința apelată, a reținut cauza pentru judecarea fondului, cu motivarea că

reclamantele au calitate procesuală activă, care decurge pentru S.A.P.din

succesiunea autorului său G.P., iar calitatea procesuală activă a apelantei

G.L.este confirmată de titlurile de proprietate depuse la dosar în baza cărora

a fost dobândit imobilul în litigiu, în timpul căsătoriei cu defunctul.

Împotriva

acestei decizii pârâții, RA APPS și Ministerul Finanțelor Publice au declarat

recurs stăruind în respingerea acțiunii ca fiind introdusă de persoane fără

calitate pe de o parte și pe de altă parte, reclamantele nu au făcut dovada

acceptării moștenirii în termenul legal de 6 luni conform prevederilor art. 700

C.civ.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art.

297 alin. 1 C.proc.civ., în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat

cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța

de apel găsind apelul întemeiat a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și

va judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă.

Rezultă că

instanța de apel se pronunță asupra apelului și asupra fondului, printr-o

singură decizie.

În temeiul

art. 299 C.proc.civ. și a principiului unicității căilor de atac această

hotărâre este susceptibilă de recurs, în mod exclusiv.

În ipoteza în

care instanța de apel pronunță două decizii, prima asupra apelului, iar a doua

asupra fondului, dreptul de recurs nu poate fi exercitat decât o singură dată

și anume asupra hotărârii definitive privind fondul. Contrar, prin a admite că

este deschisă calea  recursului și împotriva deciziei (de anulare) pronunțate

asupra apelului, s-ar încălca principiul unicității dreptului de a folosi o

cale de atac. Nu mai puțin, s-ar înfrânge rațiunea modificării, prin O.U. G.

nr. 138/2000, a textului art. 297 alin. 1 C.proc.civ. și anume asigurarea

judecării litigiilor cu celeritate, în timp rezonabil.

Practic,

modificarea enunțată înlătură soluția trimiterii cauzei spre rejudecare la

prima instanță și obligă instanța de apel să judece cauza în fond. Or,

exercitarea separată a dreptului de recurs împotriva soluției (de anulare)

asupra apelului, ar face loc unei tergiversări, prin substituirea trimiterii

cauzei la prima instanță, cu posibilitatea suspendării judecății apelului, ca

urmare a exercitării recursului și trimiterii dosarului la instanța de recurs.

De aceea, în

absența unei norme procedurale exprese, cu caracter derogator, pe temeiul

arătat al unicității dreptului de a folosi o cale de atac, ca regulă de

exercitare, se impune concluzia că hotărârea dată asupra apelului poate fi

recurată odată cu hotărârea definitivă (asupra fondului) singura care

dezinvestește instanța de apel.

În consecință,

se impune respingerea recursului, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

inadmisibile recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București, împotriva

deciziei nr. 373 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV

– a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi   9 mai   2003.