ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1863/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1863/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții
RA – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București și Ministerul
Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.373 din 14 octombrie 2002 a Curții
de Apel București – secția a III-a civilă.
La apelul
nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă RA – APPS București prin consilier
juridic M.S., recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin consilier
juridic A.L., intimatele-reclamante G.L.și S.A.P.prin avocat I.D., lipsind
intimatul-pârât Guvernul României.
Procedura
completă.
Recurentele au
solicitat amânarea judecării cauzei pentru a li se comunica întâmpinarea depusă
de intimatele-reclamante.
Curtea a
respins cererea de amânare și a pus în discuție aspectul inadmisibilității
recursului.
Consilierii
juridici din partea recurenților au pus concluzii în sensul respingerii
excepției invocate din oficiu de Curte și au solicitat admiterea recursurilor.
Avocat I.D. a
cerut admiterea excepției și respingerea recursurilor ca inadmisibile.
C U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 19 noiembrie 2001, reclamantele G.L.L.și G.S.A.P.au
chemat în judecată pe pârâții Regia Autonomă „L.”, Guvernul României și Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr.
83/2001 prin care Regia Autonomă L. a respins cererea reclamantelor formulată
în baza Legii nr.10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în
str. Av. Demetriade nr. 14 – sector 1, constatarea nevalabilității titlului
statului de preluare a imobilului, restituirea în natură a acestuia sau, în
subsidiar, obligarea Regiei Autonome L. de a face oferta de restituire prin
echivalent.
În motivarea
acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul în litigiu a fost dobândit de
autorii lor L.G.și P.G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr.15113/24
octombrie 1945 privind suprafața de teren de 668 m.p. situat în București, str.
Av. Demetriade nr.14 (fost 16) colț cu str. Emil Pangratti nr. 2, sector 1, iar
construcția a fost edificată în temeiul autorizației de construire nr. 388/8
ianuarie 1946 fiind formată din subsol, parter, etaj și mansardă, la care a
fost alăturat terenul de 44,05 m.p. cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare
nr. 4360 din 5 februarie 1947.
Se precizează
că în anul 1950, imobilul teren și construcții a fost naționalizat prin
Decretul nr.92/1950 la poziția 2991.
Tribunalul
București – Secția a V – a Civilă și de Contencios Administrativ, prin sentința
civilă nr. 44 din 25 ianuarie 2002, a respins acțiunea în baza excepției
privind lipsa calității procesuale active a reclamantelor.
Instanța a
reținut că reclamantele nu au depus actele de stare civilă care să confirme
relațiile de afinitate și de rudenie cu G.P., proprietarul imobilului și că
atestatul depus la dosar care menționează calitatea acestora de succesoare ale
defunctului G.P. nu se poate substitui unui certificat de moștenitor, fiind
eliberat cu încălcarea art. 700 C.civ., la 17 ani după data decesului, astfel
încât reclamantele nu au făcut dovada că au acceptat moștenirea în termenul
legal de 6 luni.
Curtea de Apel
București – secția a IV – a civilă – prin decizia civilă nr. 373 din 14
octombrie 2002 a admis apelul declarat de apelantele G.L.și S.A.P.și anulând
sentința apelată, a reținut cauza pentru judecarea fondului, cu motivarea că
reclamantele au calitate procesuală activă, care decurge pentru S.A.P.din
succesiunea autorului său G.P., iar calitatea procesuală activă a apelantei
G.L.este confirmată de titlurile de proprietate depuse la dosar în baza cărora
a fost dobândit imobilul în litigiu, în timpul căsătoriei cu defunctul.
Împotriva
acestei decizii pârâții, RA APPS și Ministerul Finanțelor Publice au declarat
recurs stăruind în respingerea acțiunii ca fiind introdusă de persoane fără
calitate pe de o parte și pe de altă parte, reclamantele nu au făcut dovada
acceptării moștenirii în termenul legal de 6 luni conform prevederilor art. 700
C.civ.
Recursul este
inadmisibil.
Potrivit art.
297 alin. 1 C.proc.civ., în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat
cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și instanța
de apel găsind apelul întemeiat a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și
va judeca procesul pronunțând o hotărâre definitivă.
Rezultă că
instanța de apel se pronunță asupra apelului și asupra fondului, printr-o
singură decizie.
În temeiul
art. 299 C.proc.civ. și a principiului unicității căilor de atac această
hotărâre este susceptibilă de recurs, în mod exclusiv.
În ipoteza în
care instanța de apel pronunță două decizii, prima asupra apelului, iar a doua
asupra fondului, dreptul de recurs nu poate fi exercitat decât o singură dată
și anume asupra hotărârii definitive privind fondul. Contrar, prin a admite că
este deschisă calea recursului și împotriva deciziei (de anulare) pronunțate
asupra apelului, s-ar încălca principiul unicității dreptului de a folosi o
cale de atac. Nu mai puțin, s-ar înfrânge rațiunea modificării, prin O.U. G.
nr. 138/2000, a textului art. 297 alin. 1 C.proc.civ. și anume asigurarea
judecării litigiilor cu celeritate, în timp rezonabil.
Practic,
modificarea enunțată înlătură soluția trimiterii cauzei spre rejudecare la
prima instanță și obligă instanța de apel să judece cauza în fond. Or,
exercitarea separată a dreptului de recurs împotriva soluției (de anulare)
asupra apelului, ar face loc unei tergiversări, prin substituirea trimiterii
cauzei la prima instanță, cu posibilitatea suspendării judecății apelului, ca
urmare a exercitării recursului și trimiterii dosarului la instanța de recurs.
De aceea, în
absența unei norme procedurale exprese, cu caracter derogator, pe temeiul
arătat al unicității dreptului de a folosi o cale de atac, ca regulă de
exercitare, se impune concluzia că hotărârea dată asupra apelului poate fi
recurată odată cu hotărârea definitivă (asupra fondului) singura care
dezinvestește instanța de apel.
În consecință,
se impune respingerea recursului, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Respinge, ca
inadmisibile recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și
RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat București, împotriva
deciziei nr. 373 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV
– a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.