ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La ordine pronunțarea

recursurilor declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București,

Regia Autonomă Locato devenită RA Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat urmare comasării prin absorbție și de chematul în garanție Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 338 din 13 iunie 2001 a Curții

de Apel București – Secția a IV – a Civilă.

Dezbaterile au fost

consemnate în încheierea cu data de 4 iunie 2003, care face parte integrantă

din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la 11 iunie 2003.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

precizată și completată G.A.E.și O.G.S.au chemat în judecată Consiliul General

al Municipiului București, RA Locato și S.C. „Z.” SA pentru a se constata că

sunt proprietarele imobilului situat în București, str. Cîmpia Turzii (fost

Porumbaru) nr. 32, sector I, compus din teren și construcție și că titlul de

proprietate al statului cu privire la același imobil întemeiat pe Decretul

nr.92/1950 era lovit de nulitate absolută, iar pe cale de consecință să fie

obligate pârâtele să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie

respectivul imobil.

În motivarea acțiunii

reclamantele au învederat că imobilul revendicat a fost dobândit de autorul

R.A.G. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15794/24 aprilie

1937)  și transcris sub nr. 8864/24 aprilie 1937 la grefa Tribunalului Ilfov,

de la Societatea Națională de Credit Industrial SA -, respectiv terenul de 840

m.p. și clădirile existente la acea dată cu vecinătățile precizate în contract,

iar ulterior a fost edificată o altă construcție concepută ca o casă familială

în care au locuit ca proprietari până la naționalizarea ei abuzivă în baza

Decretului nr.92/1950 și apoi ca chiriași. Anterior, se procedase și la o

compartimentare artificială a construcției în două unități locative. Au

precizat reclamantele că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără un

titlu valabil întrucât autorul lor fiind inginer de profesie și având statutul

de salariat la data naționalizării făcea parte din categoriile socio-profesionale

exceptate conform art. II din Decretul nr.92/1950.

La 11 noiembrie 1998 a

decedat reclamanta G.A.E., singura sa succesoare fiind reclamanta O.G.S.conform

certificatului de moștenitor nr. 27/29 martie 1994.

La 7 martie 2000 Regia

Autonomă Locato a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea

reclamantei O.G.S. la plata cheltuielilor necesare și utile de întreținere și

investiții efectuate la imobilul revendicat începând cu anul 1990 estimate

provizoriu la 160.000.000 lei, urmând ca acestea să fie reactualizate în raport

de rata inflației, precum și acordarea dreptului de retenție asupra imobilului

revendicat până la plata integrală și efectivă a sumei solicitate cu titlu de

despăgubire.

De asemenea, Regia

Autonomă Locato a chemat în garanție Consiliul General al Municipiului

București, Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor

Publice, pentru a fi obligate în solidar la plata sumei de 70.000.000 lei

reprezentând contravaloarea prețului plătit de Regia Autonomă Locato către

Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București ca efect al

aplicării H.G.nr. 390/1990, a H.G.nr.740/1990 și a Dispoziției Municipiului

București nr. 396/1990 pentru imobilul revendicat și a cotei părți din

impozitul pe profit achitat de Regia Autonomă Locato către Ministerul

Finanțelor Publice în perioada 1990 și până la data pronunțării hotărârii sumă

estimată la 40.000.000 lei.

După mai multe casări,

Tribunalul București, secția a III – a civilă prin sentința nr. 1292/30 noiembrie

2000 a respins acțiunea reclamantei O.G.S.ca și cererea reconvențională,

respectiv cererea de chemare în garanție formulată de Regia Autonomă Locato cu

motivarea că reclamanta nu a probat că „imobilul revendicat este identic cu cel

asupra căruia pretinde că are un drept de proprietate”.

Curtea de Apel

București, secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 338/13 iunie 2001 a luat

act că apelanta Regia Autonomă Locato a renunțat la apelul declarat împotriva

sentinței civile nr.1292/30 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a

III – a civilă.

De asemenea, a admis

apelul formulat de reclamanta O.G.S.împotriva aceleiași sentințe pe care a

schimbat-o în tot în sensul că a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților

Consiliul General al Municipiului București, Regia Autonomă Locato, S.C.”Z.” SA

și în contradictoriu cu chemații în garanție Consiliul General al Municipiului

București, Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor

Publice.

Au fost obligați

pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat

în București, str. Cîmpia Turzii nr. 32 (fostă Porumbaru) sector I, compus din

teren în suprafață de 840 m.p. și construcții.

A fost obligată

reclamanta la plata către Regia Autonomă Locato a sumei de 86.371.543 lei

reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului retrocedat.

În motivarea soluției

instanța de apel a reținut că autorul reclamantei, A.G. a dobândit imobilul în

litigiu prin cumpărare în ceea ce privește terenul, iar ulterior a edificat

construcția ca pe o locuință familială, ulterior compartimentată  artificial

în mai multe unități locative și preluată de stat fără un titlu valid, întrucât

acesta fiind inginer de profesie, iar la data naționalizării funcționar, făcea

parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare conform

art. II din Decretul nr.92/1950. S-a mai stabilit că reclamanta era cetățean

român și moștenitoarea legală a proprietarului A.G.în calitate de descendentă,

astfel că și sub acest aspect era îndrituită să promoveze acțiunea.

Pe de altă parte,

instanța a apreciat cererea reconvențională formulată de Regia Autonomă Locato

prin care solicitase contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului revendicat

ca fiind în parte întemeiată respectiv în limita sumei de 86.371.543 lei

conform expertizei tehnice efectuate în cauză.

În contra acestei

decizii au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, Regia Autonomă Locato

și Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București

reprezentat de Primarul General, invocându-se motivele de casare prevăzute de

art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C.proc.civ.

Astfel în recursurile

lor atât Ministerul Finanțelor Publice cât și Regia Autonomă Locato au susținut

în esență că instanța de apel a apreciat în mod eronat că autorul G.A.ar fi

făcut parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare conform

art. 2 din Decretul nr. 92/1950, întrucât și-a întemeiat concluzia exclusiv pe

copia carnetului de membru de sindicat seria A nr. 0387144 din anul 1956 act

irelevant cauzei în loc să pretindă și examineze cartea de muncă a acestuia.

De asemenea, greșit

s-a reținut că soții G.A.și A.E., părinții reclamantei ar fi cumpărat în anul

1937 terenul în litigiu pe care ulterior au edificat o construcție, imobile ce

le-au fost naționalizate, întrucât din analiza actului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr.15794/24 aprilie 1937 rezultă că pentru imobilul din

București, str. Porumbaru nr. 32, vânzătoarea Societatea Națională de Credit

Industrial SA a pretins un preț de 1.400.000 lei plătibil în două rate egale a

câte 700.000 lei fiecare, una achitată la data perfectării contractului, iar

cea de a doua până cel târziu la 31 decembrie 1937. Or, pentru garantarea

plății restului de preț datorat vânzătoarea și-a rezervat privilegiul

vânzătorului prevăzut de art. 1737 C.civ., iar reclamanta nu a probat plata

integrală a prețului pentru  a fi radiată sarcina ce a grevat imobilul.

În fine, recurenții au

pretins că reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală activă pentru că nu

a probat că mama sa alături de care inițial a pornit acțiunea, respectiv

G.A.E., și-ar fi moștenit soțul pe autorul G.A.

În ceea ce privește

recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București prin

Municipiul București, reprezentat de Primarul General, acesta a susținut că nu

are calitate procesuală pasivă deoarece la data litigiului imobilul se afla în

administrarea Regiei Autonome Locato astfel că Consiliul General al

Municipiului București nu avea în posesie imobilul revendicat. Urmare

reorganizării Regiei Autonome Locato prin comasare și absorbție recursul

declarat de această pârâtă a fost însușit de RA APPS care a fost introdusă în

cauză.

Recursurile sunt

nefondate.

Prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15794/7 aprilie 1937 și transcris la

grefa Tribunalului Ilfov sub nr. 8864/24 aprilie 1937 (f. 44 – 46 dos

nr.834/1999, Societatea Națională de Credit Industrial SA a înstrăinat

dobânditorului A.G.imobilul compus din teren de cca. 840 m.p. împreună cu

construcțiile aflate pe el situat în București, str. Porumbaru nr. 32 cu

vecinătățile precizate în contract la prețul de 1.400.000 lei din care la data

perfectării convenției s-a achitat suma de 700.000 lei, iar restul de 700.000

lei urmând a se achita până la 31 decembrie 1937.

Pentru garantarea

restului de preț societatea vânzătoare și-a rezervat privilegiul vânzătorului

prevăzut de art. 173 C.civ., ceea ce însemna că avea calitatea de creditor

privilegiat pentru plata prețului.

De asemenea la punctul

6 din contract s-a înserat clauza potrivit căreia neplata la termen a restului

de preț datorat atrăgea de plin drept exigibilitatea întregii creanțe

vânzătoarea având dreptul de a alege între rezilierea contractului de plin

drept fără somație, punere în întârziere sau chemare în judecata și pe cale de

consecință să reintre imediat în jumătatea și folosința imobilului vândut fără

nici o altă formalitate judecătorească ci numai pe calea ordonanței

președințiale păstrând orice sume ar fi încasat în contul restului de preț ori

să ceară executarea silită a contractului.

Or, în cauză nu s-a

probat că vânzătoarea ar fi apelat la vreuna din clauzele penale menționate în

contract dovadă ce revenea pârâtelor să o producă.

Dimpotrivă, reclamanta

a dovedită că, mențiunea din convenția de vânzare-cumpărare privind privilegiul

vânzătorului înregistrată sub nr.8864/24 aprilie 1937 la grefa Tribunalului

Ilfov a fost radiată cu jurnalul  nr.16648/1939 înregistrat la aceeași grefă

(f. 90 dos. Nr.5270/1999).

Tot reclamanta a fost

cea care a probat că în intervalul 1942 – 1950 imobilul a figurat la matricola

14 poziția 147 având ca titular de rol pe autorul A.G.(f. 41 dosar nr.

3389/2001) și că la naționalizarea lui în baza Decretului nr.92/1950 a fost

preluat de stat de la proprietarul A.G.cu procesele-verbale din 20 aprilie 1950

(f. 5 și 6 dos. Nr.1893/1995).

Prin urmare critica

recurentelor privind neachitarea de către autorul reclamantei a prețului

integral al imobilului revendicat este lipsită de suport probator și nu poate

fi primită.

De asemenea, din dosar

a rezultat că autorul A.G.era de profesie inginer frigotehnist (f. 91 și 93

dos. Nr. 5270/1994) iar din copia carnetului de muncă Seria Mn nr. 391343/1969

apare că a fost angajat încă de la 1 iulie 1928 la diferite unități iar la 1 ianuarie

1950 figura încadrat la Concir București (f. 60 dos nr. 1893/1945 și f. 26 dos.

nr.3389/2001). Așadar, corect instanța de apel a reținut că în raport de

profesia și activitatea prestată la data naționalizării A.G.făcea parte din

categoriile socio-profesionale exceptate conform art. II din Decretul

nr.92/1950 de la aplicarea acestui act normativ.

În ceea ce privește

critica vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei O.G.S., în

raport de probele administrate în dosar și aceasta apare ca neîntemeiată.

Astfel autorul A.G.a

decedat la 30 aprilie 1982 iar potrivit certificatului de moștenitor nr.1363/6

iulie 1995 act nou depus în recurs (f. 96 dos. nr. 3389/2001) a avut ca

succesori acceptanți pe G.A.E.în calitate de soție supraviețuitoare și pe reclamanta

O.G.S.ca descendentă.

Acțiunea în

revendicare a fost introdusă la 7 februarie 1995 de către ambele moștenitoare.

La 11 noiembrie 1998 a

decedat G.A.E., iar conform certificatului de moștenitor nr. 27/29 martie 1999

(f. 41 dosar nr. 834/1999) singura succesoare acceptantă este O.G.S.fiica

acesteia și reclamanta din dosar.

Astfel fiind, rezultă

că aceasta și-a dovedit calitatea procesuală activă, iar susținerile contrare

ale recurenților sunt eronate.

Prin urmare, pentru

considerentele evidențiate recursurile declarate de Ministerul Finanțelor

Publice și respectiv Regia Autonomă Locato  însușit de RA APPS urmează a fi

respinse ca nefondate.

În ceea ce privește

recursul Consiliului General al Municipiului București prin Municipiul

București reprezentat de Primarul General prin care își invocă lipsa calității

procesuale pasive, acesta de asemenea apare neîntemeiat.

În adevăr, în

situațiile de natura celei dedusă judecății, în care titularul dreptului de

proprietate a pierdut posesia asupra imobilului urmare unui act de autoritate

al statului, respectiv Decretul de naționalizare nr. 92/1950, prin a cărui

aplicare s-au creat situații juridice noi atât cu privire la subiectul

dreptului de proprietate cât și cu privire la forma de proprietate asupra

bunurilor naționalizate, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu

și cu instituțiile care reprezintă statul, pentru că numai în contradictoriu cu

acestea este posibil a se pune în discuție însăși legalitatea dobândirii

proprietății asupra unor astfel de bunuri de către stat, respectiv legalitatea

transmiterii acestora în administrare.

Din această

perspectivă împrejurarea că strict la data soluționării litigiului, imobilul se

afla în administrarea Regiei Autonome APPS nu înlătură calitatea procesuală pasivă

a Consiliului General al Municipiului București care la rândul său a avut în

administrare respectivul imobil și prin urmare hotărârea cu privire la situația

juridică a acestuia trebuie să-i fie opozabilă mai ales că din dosar a rezultat

că în legătură cu menționatul imobil Consiliul General al Municipiului

București a exercitat măsuri specifice calității de administrator al statului.

Față de cele ce preced

recursurile declarate în cauză urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de pârâții RA „Locato” și continuat de  Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat și de Consiliul General al Municipiului

București prin Municipiul București reprezentat de Primarul General precum și

de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr.

338 din 13 iunie 2001 a Curții de Apel București Secția a IV – a Civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

11 iunie 2003.