ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2555/2003

La ordine pronunțarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București, Regia Autonomă Locato devenită RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat urmare comasării prin absorbție și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 338 din 13 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV – a Civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 iunie 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la 11 iunie 2003. CURTEA, Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată și completată G.A.E.și O.G.S.au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București, RA Locato și S.C.

„Z.” SA pentru a se constata că sunt proprietarele imobilului situat în București, str. Cîmpia Turzii (fost Porumbaru) nr. 32, sector I, compus din teren și construcție și că titlul de proprietate al statului cu privire la același imobil întemeiat pe Decretul nr.92/1950 era lovit de nulitate absolută, iar pe cale de consecință să fie obligate pârâtele să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie respectivul imobil. În motivarea acțiunii reclamantele au învederat că imobilul revendicat a fost dobândit de autorul R.A.G. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15794/24 aprilie 1937) și transcris sub nr. 8864/24 aprilie 1937 la grefa Tribunalului Ilfov, de la Societatea Națională de Credit Industrial SA -, respectiv terenul de 840 m.p.

și clădirile existente la acea dată cu vecinătățile precizate în contract, iar ulterior a fost edificată o altă construcție concepută ca o casă familială în care au locuit ca proprietari până la naționalizarea ei abuzivă în baza Decretului nr.92/1950 și apoi ca chiriași. Anterior, se procedase și la o compartimentare artificială a construcției în două unități locative. Au precizat reclamantele că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără un titlu valabil întrucât autorul lor fiind inginer de profesie și având statutul de salariat la data naționalizării făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate conform art. II din Decretul nr.92/1950. La 11 noiembrie 1998 a decedat reclamanta G.A.E., singura sa succesoare fiind reclamanta O.G.S.conform certificatului de moștenitor nr. 27/29 martie 1994. La 7 martie 2000 Regia Autonomă Locato a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei O.G.S.

la plata cheltuielilor necesare și utile de întreținere și investiții efectuate la imobilul revendicat începând cu anul 1990 estimate provizoriu la 160.000.000 lei, urmând ca acestea să fie reactualizate în raport de rata inflației, precum și acordarea dreptului de retenție asupra imobilului revendicat până la plata integrală și efectivă a sumei solicitate cu titlu de despăgubire. De asemenea, Regia Autonomă Locato a chemat în garanție Consiliul General al Municipiului București, Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligate în solidar la plata sumei de 70.000.000 lei reprezentând contravaloarea prețului plătit de Regia Autonomă Locato către Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București ca efect al aplicării H.G.nr.

390/1990, a H.G.nr.740/1990 și a Dispoziției Municipiului București nr. 396/1990 pentru imobilul revendicat și a cotei părți din impozitul pe profit achitat de Regia Autonomă Locato către Ministerul Finanțelor Publice în perioada 1990 și până la data pronunțării hotărârii sumă estimată la 40.000.000 lei. După mai multe casări, Tribunalul București, secția a III – a civilă prin sentința nr. 1292/30 noiembrie 2000 a respins acțiunea reclamantei O.G.S.ca și cererea reconvențională, respectiv cererea de chemare în garanție formulată de Regia Autonomă Locato cu motivarea că reclamanta nu a probat că „imobilul revendicat este identic cu cel asupra căruia pretinde că are un drept de proprietate”. Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia nr. 338/13 iunie 2001 a luat act că apelanta Regia Autonomă Locato a renunțat la apelul declarat împotriva sentinței civile nr.1292/30 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a III – a civilă.

De asemenea, a admis apelul formulat de reclamanta O.G.S.împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului București, Regia Autonomă Locato, S.C.”Z.” SA și în contradictoriu cu chemații în garanție Consiliul General al Municipiului București, Municipiul București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice. Au fost obligați pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str. Cîmpia Turzii nr. 32 (fostă Porumbaru) sector I, compus din teren în suprafață de 840 m.p. și construcții. A fost obligată reclamanta la plata către Regia Autonomă Locato a sumei de 86.371.543 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului retrocedat.

În motivarea soluției instanța de apel a reținut că autorul reclamantei, A.G. a dobândit imobilul în litigiu prin cumpărare în ceea ce privește terenul, iar ulterior a edificat construcția ca pe o locuință familială, ulterior compartimentată artificial în mai multe unități locative și preluată de stat fără un titlu valid, întrucât acesta fiind inginer de profesie, iar la data naționalizării funcționar, făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare conform art. II din Decretul nr.92/1950. S-a mai stabilit că reclamanta era cetățean român și moștenitoarea legală a proprietarului A.G.în calitate de descendentă, astfel că și sub acest aspect era îndrituită să promoveze acțiunea.

Pe de altă parte, instanța a apreciat cererea reconvențională formulată de Regia Autonomă Locato prin care solicitase contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului revendicat ca fiind în parte întemeiată respectiv în limita sumei de 86.371.543 lei conform expertizei tehnice efectuate în cauză. În contra acestei decizii au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, Regia Autonomă Locato și Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București reprezentat de Primarul General, invocându-se motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C.proc.civ.

Astfel în recursurile lor atât Ministerul Finanțelor Publice cât și Regia Autonomă Locato au susținut în esență că instanța de apel a apreciat în mod eronat că autorul G.A.ar fi făcut parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare conform art. 2 din Decretul nr. 92/1950, întrucât și-a întemeiat concluzia exclusiv pe copia carnetului de membru de sindicat seria A nr. 0387144 din anul 1956 act irelevant cauzei în loc să pretindă și examineze cartea de muncă a acestuia.

De asemenea, greșit s-a reținut că soții G.A.și A.E., părinții reclamantei ar fi cumpărat în anul 1937 terenul în litigiu pe care ulterior au edificat o construcție, imobile ce le-au fost naționalizate, întrucât din analiza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15794/24 aprilie 1937 rezultă că pentru imobilul din București, str. Porumbaru nr. 32, vânzătoarea Societatea Națională de Credit Industrial SA a pretins un preț de 1.400.000 lei plătibil în două rate egale a câte 700.000 lei fiecare, una achitată la data perfectării contractului, iar cea de a doua până cel târziu la 31 decembrie 1937. Or, pentru garantarea plății restului de preț datorat vânzătoarea și-a rezervat privilegiul vânzătorului prevăzut de art. 1737 C.civ., iar reclamanta nu a probat plata integrală a prețului pentru a fi radiată sarcina ce a grevat imobilul.

În fine, recurenții au pretins că reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală activă pentru că nu a probat că mama sa alături de care inițial a pornit acțiunea, respectiv G.A.E., și-ar fi moștenit soțul pe autorul G.A. În ceea ce privește recursul declarat de Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București, reprezentat de Primarul General, acesta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă deoarece la data litigiului imobilul se afla în administrarea Regiei Autonome Locato astfel că Consiliul General al Municipiului București nu avea în posesie imobilul revendicat. Urmare reorganizării Regiei Autonome Locato prin comasare și absorbție recursul declarat de această pârâtă a fost însușit de RA APPS care a fost introdusă în cauză.

Recursurile sunt nefondate. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15794/7 aprilie 1937 și transcris la grefa Tribunalului Ilfov sub nr. 8864/24 aprilie 1937 (f. 44 – 46 dos nr.834/1999, Societatea Națională de Credit Industrial SA a înstrăinat dobânditorului A.G.imobilul compus din teren de cca. 840 m.p. împreună cu construcțiile aflate pe el situat în București, str. Porumbaru nr. 32 cu vecinătățile precizate în contract la prețul de 1.400.000 lei din care la data perfectării convenției s-a achitat suma de 700.000 lei, iar restul de 700.000 lei urmând a se achita până la 31 decembrie 1937. Pentru garantarea restului de preț societatea vânzătoare și-a rezervat privilegiul vânzătorului prevăzut de art. 173 C.civ., ceea ce însemna că avea calitatea de creditor privilegiat pentru plata prețului.

De asemenea la punctul 6 din contract s-a înserat clauza potrivit căreia neplata la termen a restului de preț datorat atrăgea de plin drept exigibilitatea întregii creanțe vânzătoarea având dreptul de a alege între rezilierea contractului de plin drept fără somație, punere în întârziere sau chemare în judecata și pe cale de consecință să reintre imediat în jumătatea și folosința imobilului vândut fără nici o altă formalitate judecătorească ci numai pe calea ordonanței președințiale păstrând orice sume ar fi încasat în contul restului de preț ori să ceară executarea silită a contractului. Or, în cauză nu s-a probat că vânzătoarea ar fi apelat la vreuna din clauzele penale menționate în contract dovadă ce revenea pârâtelor să o producă.

Dimpotrivă, reclamanta a dovedită că, mențiunea din convenția de vânzare-cumpărare privind privilegiul vânzătorului înregistrată sub nr.8864/24 aprilie 1937 la grefa Tribunalului Ilfov a fost radiată cu jurnalul nr.16648/1939 înregistrat la aceeași grefă (f. 90 dos. Nr.5270/1999). Tot reclamanta a fost cea care a probat că în intervalul 1942 – 1950 imobilul a figurat la matricola 14 poziția 147 având ca titular de rol pe autorul A.G.(f. 41 dosar nr. 3389/2001) și că la naționalizarea lui în baza Decretului nr.92/1950 a fost preluat de stat de la proprietarul A.G.cu procesele-verbale din 20 aprilie 1950 (f. 5 și 6 dos. Nr.1893/1995). Prin urmare critica recurentelor privind neachitarea de către autorul reclamantei a prețului integral al imobilului revendicat este lipsită de suport probator și nu poate fi primită.

De asemenea, din dosar a rezultat că autorul A.G.era de profesie inginer frigotehnist (f. 91 și 93 dos. Nr. 5270/1994) iar din copia carnetului de muncă Seria Mn nr. 391343/1969 apare că a fost angajat încă de la 1 iulie 1928 la diferite unități iar la 1 ianuarie 1950 figura încadrat la Concir București (f. 60 dos nr. 1893/1945 și f. 26 dos. nr.3389/2001). Așadar, corect instanța de apel a reținut că în raport de profesia și activitatea prestată la data naționalizării A.G.făcea parte din categoriile socio-profesionale exceptate conform art. II din Decretul nr.92/1950 de la aplicarea acestui act normativ. În ceea ce privește critica vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei O.G.S., în raport de probele administrate în dosar și aceasta apare ca neîntemeiată.

Astfel autorul A.G.a decedat la 30 aprilie 1982 iar potrivit certificatului de moștenitor nr.1363/6 iulie 1995 act nou depus în recurs (f. 96 dos. nr. 3389/2001) a avut ca succesori acceptanți pe G.A.E.în calitate de soție supraviețuitoare și pe reclamanta O.G.S.ca descendentă. Acțiunea în revendicare a fost introdusă la 7 februarie 1995 de către ambele moștenitoare. La 11 noiembrie 1998 a decedat G.A.E., iar conform certificatului de moștenitor nr. 27/29 martie 1999 (f. 41 dosar nr. 834/1999) singura succesoare acceptantă este O.G.S.fiica acesteia și reclamanta din dosar. Astfel fiind, rezultă că aceasta și-a dovedit calitatea procesuală activă, iar susținerile contrare ale recurenților sunt eronate.

Prin urmare, pentru considerentele evidențiate recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și respectiv Regia Autonomă Locato însușit de RA APPS urmează a fi respinse ca nefondate. În ceea ce privește recursul Consiliului General al Municipiului București prin Municipiul București reprezentat de Primarul General prin care își invocă lipsa calității procesuale pasive, acesta de asemenea apare neîntemeiat.

În adevăr, în situațiile de natura celei dedusă judecății, în care titularul dreptului de proprietate a pierdut posesia asupra imobilului urmare unui act de autoritate al statului, respectiv Decretul de naționalizare nr. 92/1950, prin a cărui aplicare s-au creat situații juridice noi atât cu privire la subiectul dreptului de proprietate cât și cu privire la forma de proprietate asupra bunurilor naționalizate, raportul juridic procesual trebuie legat obligatoriu și cu instituțiile care reprezintă statul, pentru că numai în contradictoriu cu acestea este posibil a se pune în discuție însăși legalitatea dobândirii proprietății asupra unor astfel de bunuri de către stat, respectiv legalitatea transmiterii acestora în administrare.

Din această perspectivă împrejurarea că strict la data soluționării litigiului, imobilul se afla în administrarea Regiei Autonome APPS nu înlătură calitatea procesuală pasivă a Consiliului General al Municipiului București care la rândul său a avut în administrare respectivul imobil și prin urmare hotărârea cu privire la situația juridică a acestuia trebuie să-i fie opozabilă mai ales că din dosar a rezultat că în legătură cu menționatul imobil Consiliul General al Municipiului București a exercitat măsuri specifice calității de administrator al statului. Față de cele ce preced recursurile declarate în cauză urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții RA „Locato” și continuat de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și de Consiliul General al Municipiului București prin Municipiul București reprezentat de Primarul General precum și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 338 din 13 iunie 2001 a Curții de Apel București Secția a IV – a Civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 iunie 2003.