ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3775/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 17 noiembrie 1999, reclamanta I.E.I. a chemat în judecată Consiliul (Primăria) Municipiului București și S.C. F. S.A., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să anuleze decizia 632 din 12 mai 1977 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București și să oblige pârâtele să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este proprietara imobilului conform ordonanței de adjudecare nr. 56/3 mai 1994 a fostului Tribunal Ilfov transcris în registrul de transcripțiuni sub nr. 6219 din aceeași dată și că prin Decizia 632/12 mai 1977, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, acesta a fost preluat și trecut în administrarea fostei Întreprinderi de Construcții, Reparații și Administrație Locativă, în posesia căreia este și în prezent. Imobilul a fost preluat în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, fără a se plăti despăgubiri, încălcându-se astfel C. civ., Constituția României și Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 17). În drept au fost invocate prevederile art. 480 și urm. C. civ., art. 135 din Constituție.

Cererii de chemare în judecată pârâta S.C. F. S.A. i-a opus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând că reclamanta a primit despăgubiri iar imobilul a trecut în proprietatea Statului în mod legal, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997. Prin sentința civilă 196 din 1 martie 2001, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a admis acțiunea, a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul și a anulat decizia 632/12 mai 1977 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în considerentele sentinței civile că decizia de preluare în baza Legii nr. 4/1973 nu poate constitui titlu de proprietate valabil al Statului, deoarece potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul privat al Statului numai bunurile care au intrat în proprietatea acestuia cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România a aderat și a legilor în vigoare la data preluării și a procedat la compararea titlurilor. Astfel a apreciat că Statul deține imobilul în litigiu în baza unui titlu nevalabil, iar pârâta S.C. F. S.A. a dobândit imobilul de la un neproprietar, așa încât a dat preferință titlului reclamantei I.E.I..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta S.C. F. S.A. și Consiliul General al Municipiului București. Prima apelantă a promovat critici ce vizează împrejurarea că instanța de fond nu a avut în vedere că este proprietara imobilului și în mod greșit, într-o interpretare eronată a apreciat că acesta a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Legii nr. 4/1973, Consiliul General al Municipiului București a dezvoltat critici referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Astfel s-a susținut că nu Consiliul General al Municipiului București are personalitate juridică, ci Municipiul București, reprezentat legal de Primarul și că imobilul ce formează obiectul acțiunii în revendicare a trecut cu titlu în proprietatea Statului, în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, conform Deciziei nr. 632/2 mai 1977 a fostului Consiliu Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, că în mod greșit instanța a constatat nulitatea acestei decizii, iar preluarea imobilului s-a realizat cu plată. Deși Legea nr. 4/1973 a fost abrogată prin Decretul-Lege nr. 1/1989, la momentul aplicării aceasta era în vigoare.

Prin decizia 473 A pronunțată la 5 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a III – a civilă a respins ca nefondate apelurile, motivându-și soluția de respingere pe următoarele considerente: S-a arătat că în ceea ce privește Legea nr. 4/1973, care a stat la baza emiterii deciziei de preluare a imobilului, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte.

Pornind de la acest text de lege, instanța de control judiciar ordinar a stabilit că Legea nr. 4/1973 a fost dată cu încălcarea art. 481 C. civ., după care „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire” și a concluzionat că instanțele judecătorești sunt îndrituite și pot stabili dacă preluarea de către stat s-a realizat cu sau fără titlu. În lumina acestor argumente, instanța de apel a apreciat că prin Decizia nr. 632/1977, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului nelegal, întrucât Legea nr. 4/1973 nu constituie un titlu valid.

Referitor la apelul Consiliului General al Municipiului București, instanța, în exercitarea controlului judiciar ordinar a arătat că acesta este nefondat pentru că potrivit art. 2, art. 4, art. 5 și art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data soluționării litigiului, comunele, orașele (municipiile) și județele sunt autorități deliberative ale administrației publice locale, prin care se realizează autonomia locală având și atribuții de administrare a domeniului public și privat al comunei sau orașului (municipiului).

Mai mult, art. 6 din Legea 213/1998 prevede și bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al autorităților administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, iar art. 12 alin. (5) stipulează că „litigiile referitoare la dreptul de proprietate asu pra bunurilor, unitățile administrative sunt reprezentate de Consiliile Județene, Consiliul General al Municipiului București, sau de consiliile locale care dau mandat scris în fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului. Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului Consiliul General al Municipiului București, reprezentat de Primarul General și S.C. F. S.A.

Recursul declarat de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General este încadrat în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și cuprinde critici în sensul că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar cel promovat de pârâta S.C. F. S.A. circumscris aceluiași text procedural vizează greșita aplicare a legii de către instanțele judecătorești, care depășindu-și atribuțiile au emis judecăți ce stabilesc nevalabilitatea titlului statului, constituit în baza Legii nr. 4/1973. Astfel în cuprinsul motivelor de recurs expuse, pârâta S.C. F. S.A. a dezvoltat critici în sensul arătat, precizând că imobilul este proprietatea acesteia, dobândită în cadrul procesului de privatizare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 430/1995/2 august 1995 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația F. S.A.

S-a mai arătat că imobilul în litigiu a fost construit în anul 1872, din procesul-verbal de predare-primire încheiat la data preluării acesta se afla într-o stare avansată de degradare, necesitând reparații pentru menținerea în stare de folosință, iar în anii 1989 – 1990 s-au întocmit formele necesare demolării. Ulterior imobilul a fost parțial demolat, s-au executat noi construcții, reparații, lucrări de instalații sanitare, electrice și urmare acestora imobilul este în totalitate altul decât cel preluat inițial prin decizia 632/1977, acela fiind casat. Intimata-reclamantă I.E.I. a opus motivelor de recurs întâmpinare și „concluzii scrise completatoare”, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) teza a II – a din C. proc.

civ. și menținerea ca legală ori temeinicia sentinței civile 196 din 1 martie 2001 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă arătând că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără plata contravalorii imobilului, instanțele au stabilit că statul nu deține imobilul cu titlu valabil, iar în conformitate cu principiul disponibilității reclamantul își întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozițiile legale, fără cenzura instanței de judecată. Recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General și S.C. F. S.A.

sunt fondate pentru motivele ce vor fi expuse: Pentru calificarea corectă a acțiunii cu care reclamanta a investit instanța se impun precizări referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată: anularea deciziei nr. 632/12 mai 1977 prin care imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al aplicării prevederilor art. 56 din Legea nr. 4/1973 și al doilea petit: obligarea pârâților Consiliul și Primăria Municipiului București să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus individualizat. Pentru rezolvarea acestor capete de cerere s-a urmărit de către reclamantă crearea fundamentului acțiunii în revendicare pentru soluționarea căreia aceasta avea obligația de a-și legitima calitatea procesuală și pretențiile asupra bunului imobil dovedind calitatea de titulară a dreptului de proprietate și deținerea nelegală a acestuia de către pârâți.

Potrivit art. 56 din Legea nr. 4/1973, în cazul neîndeplinirii obligației de înstrăinare a uneia dintre cele două proprietăți, în termenul de 1 an de la dobândire, una din cele două locuințe era trecută (preluată) în proprietatea statului, prin decizia Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean (în speță Consiliul Municipiului București) cu plata unei despăgubiri. Împotriva actului administrativ ilegal de trecere în proprietatea statului cel vătămat într-un drept al său putea solicita tribunalului în condițiile Legii nr. 1/1967 anularea actului.

Reglementarea procedurii speciale de verificare a legalității actului administrativ de scoatere de sub incidența art. 56 din Legea nr. 4/1973 a imobilului, exclude competența instanțelor judecătorești de a cenzura potrivit procedurii de drept comun (acesta este cadrul în care a înțeles reclamantul să-și definească raportul juridic și care obligă instanța să aplice regulile de judecată în materia acțiunilor reale imobiliare) și cu depășirea termenului prevăzut de art. 3 din Legea nr. 1/1967 modul de aplicare a textului sancționator și de a dispune restituirea imobilului către fostul proprietar, sau succesorii acestuia. Problema în discuție a fost rezolvată prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Sub acest aspect este greșită analiza făcută de instanțe cu privire la nevalabilitatea titlului statului, în temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, așa încât sunt pertinente criticile invocate de recurenți în sensul stabilirii nelegalității titlului statului. Cu privire la recursul Consiliului General al Municipiului București, reprezentat de Primarul General, chiar dacă s-a statuat în practica judiciară că în litigiile prin care se dispută dreptul de proprietate, Municipiul București (Consiliul General al Municipiului București) are calitate procesuală pasivă, cum cercetarea valabilității titlului statului excede atribuțiilor instanței printr-o acțiune de drept comun, (în cazul concret dedus judecății), iar posesia bunului nu aparține Consiliului General al Municipiului București, întrucât S.C.

F. S.A. a cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 430/2 august 1995, acțiuni cu valoare nominală, recursul este fondat și va fi admis. Având în vedere că acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, instanța apreciază că Consiliul General al Municipiului București a pierdut posesia bunului, iar acțiunea în revendicare trebuie îndreptată împotriva posesorului bunului. Pentru rațiunile ce au fost evidențiate în ceea ce privește interpretarea de instanțe a raportului juridic descris în cauză, recursurile vor fi admise, cu consecința casării hotărârilor și trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului București, ca instanță de fond.

Instanțele de judecată nu au lămurit pe deplin situația de fapt, nu au făcut nici un fel de referiri la regimul juridic al bunului raportat la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 430/din 2 august 1995, încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația F. programul acțiunii salariaților, nu au cercetat și înscrisurile depuse de pârâta S.C. F. S.A., așa încât se impune casarea cu trimitere spre rejudecarea litigiului. Instanța de trimitere, în lumina prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va cerceta situația juridică a imobilului, va verifica eventualele schimbări succesive de regimuri juridice analizând înscrisurile depuse de pârâta S.C. F. S.A., va stabili – cu respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil – legitimarea procesuală pasivă în cauză și va aprecia dacă este util a pune în discuția părților, în conformitate cu art. 129 și art.130 din C. proc.

civ., suplimentarea materialului probator. În acest sens este de reținut că părțile au solicitat o expertiză de specialitate construcții (probă încuviințată prin încheierea din 6 aprilie 2000 – fila 28 dosar nr.5888/1999 al Tribunalului București, secția a IV – a civilă) care însă nu a fost administrată în cauză. Având în vedere susținerile pârâtei S.C. F. S.A. în sensul că imobilul a fost în mare parte demolat, că s-au executat multiple lucrări de reparații, construcții și că în prezent acesta are altă configurație, instanța de trimitere va ordona efectuarea unei expertize tehnice de specialitate construcții în vederea: identificării imobilului, stabilirea regimului juridic actual al acestuia, determinarea valorii construcției actuale și orice alte probe a căror utilitate, pertinență și concludență pot ajuta la lămurirea situației de fapt a imobilului.

Se vor avea în vedere, la soluționarea cauzei și înscrierile de la filele 53-54 dosar fond precum și mențiunea din decizia de preluare 632/12 mai 1977 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București în sensul că trecerea în proprietatea Statului s-a făcut cu plată, iar adresa 3164/17 ianuarie 2001 emisă de S.C. F. S.A. confirmă primirea de către reclamantă a despăgubirilor, în cuantumul precizat în adresa respectivă. Față de cele arătate, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 313 din C. proc. civ., Curtea va admite recursurile, va casa decizia 473 A din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă și sentința 196/1 martie 2001 a Tribunalului București, secția a IV- a civilă și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București, prin Primar și S.C. F. S.A. împotriva deciziei 473 A din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă și sentinței civile 196 din 1 martie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Casează aceste hotărâri și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, ca instanță de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2003.