ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3775/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3775/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la 17 noiembrie 1999, reclamanta I.E.I. a chemat în

judecată Consiliul (Primăria) Municipiului București și S.C. F. S.A., pentru ca

prin sentința ce instanța va pronunța să anuleze decizia 632 din 12 mai 1977

emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului

București și să oblige pârâtele să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că este proprietara imobilului conform ordonanței de adjudecare nr. 56/3

mai 1994 a fostului Tribunal Ilfov transcris în registrul de transcripțiuni sub

nr. 6219 din aceeași dată și că prin Decizia 632/12 mai 1977, Comitetul

Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, acesta a fost

preluat și trecut în administrarea fostei Întreprinderi de Construcții,

Reparații și Administrație Locativă, în posesia căreia este și în prezent.

Imobilul a fost preluat în temeiul

art. 56 din Legea nr. 4/1973, fără a se plăti despăgubiri, încălcându-se astfel

C. civ., Constituția României și Declarația Universală a Drepturilor Omului

(art. 17).

În drept au fost invocate

prevederile art. 480 și urm. C. civ., art. 135 din Constituție.

Cererii de chemare în judecată

pârâta S.C. F. S.A. i-a opus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii

arătând că reclamanta a primit despăgubiri iar imobilul a trecut în

proprietatea Statului în mod legal, conform art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 11/1997.

Prin sentința civilă 196 din 1

martie 2001, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a admis acțiunea, a

obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul și a anulat decizia 632/12 mai 1977 emisă de fostul Consiliu

Popular al Municipiului București.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut în considerentele sentinței civile că decizia de preluare în

baza Legii  nr. 4/1973 nu poate constitui titlu de proprietate valabil al

Statului, deoarece potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul

privat al Statului numai bunurile care au intrat în proprietatea acestuia cu

respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România a aderat

și a legilor în vigoare la data preluării și a procedat la compararea

titlurilor.

Astfel a apreciat că Statul deține

imobilul în litigiu în baza unui titlu nevalabil, iar pârâta S.C. F. S.A. a

dobândit imobilul de la un neproprietar, așa încât a dat preferință titlului

reclamantei I.E.I..

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâta S.C. F. S.A. și Consiliul General al Municipiului

București. Prima apelantă a promovat critici ce vizează împrejurarea că

instanța de fond nu a avut în vedere că este proprietara imobilului și în mod

greșit, într-o interpretare eronată a apreciat că acesta a trecut în

proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Legii nr. 4/1973, Consiliul

General al Municipiului București a dezvoltat critici referitoare la lipsa

calității procesuale pasive a acestuia. Astfel s-a susținut că nu Consiliul

General al Municipiului București are personalitate juridică, ci Municipiul

București, reprezentat legal de Primarul și că imobilul ce formează obiectul

acțiunii în revendicare a trecut cu titlu în proprietatea Statului, în temeiul

art. 56 din Legea nr. 4/1973, conform Deciziei nr. 632/2 mai 1977 a fostului

Consiliu Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București, că în mod

greșit instanța a constatat nulitatea acestei decizii, iar preluarea imobilului

s-a realizat cu plată. Deși Legea nr. 4/1973 a fost abrogată prin Decretul-Lege

nr. 1/1989, la momentul aplicării aceasta era în vigoare.

Prin decizia 473 A pronunțată la 5

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a III – a civilă a respins ca

nefondate apelurile, motivându-și soluția de respingere pe următoarele

considerente:

S-a arătat că în ceea ce privește

Legea nr. 4/1973, care a stat la baza emiterii deciziei de preluare a

imobilului, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din

domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale

și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu

respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte.

Pornind de la acest text de lege,

instanța de control judiciar ordinar a stabilit că Legea nr. 4/1973 a fost dată

cu încălcarea art. 481 C. civ., după care „nimeni nu poate fi silit a ceda

proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o

dreaptă și prealabilă despăgubire” și a concluzionat că instanțele

judecătorești sunt îndrituite și pot stabili dacă preluarea de către stat s-a

realizat cu sau fără titlu. În lumina acestor argumente, instanța de apel a

apreciat că prin Decizia nr. 632/1977, imobilul în litigiu a trecut în

proprietatea statului nelegal, întrucât Legea nr. 4/1973 nu constituie un titlu

valid.

Referitor la apelul Consiliului

General al Municipiului București, instanța, în exercitarea controlului

judiciar ordinar a arătat că acesta este nefondat pentru că potrivit art. 2, art.

4, art. 5 și art. 20 lit. g) din Legea nr. 69/1991 în vigoare la data

soluționării litigiului, comunele, orașele (municipiile) și județele sunt

autorități deliberative ale administrației publice locale, prin care se

realizează autonomia locală având și atribuții de administrare a domeniului

public și privat al comunei sau orașului (municipiului).

Mai mult, art. 6 din Legea 213/1998

prevede și bunurile care fac parte din domeniul public sau privat al

autorităților administrativ-teritoriale ce pot fi revendicate de foștii

proprietari sau de succesorii acestora, iar art. 12 alin. (5) stipulează că

„litigiile referitoare la dreptul de proprietate asu pra bunurilor, unitățile

administrative sunt reprezentate de Consiliile Județene, Consiliul General al

Municipiului București, sau de consiliile locale care dau mandat scris în

fiecare caz președintelui consiliului județean sau primarului.

Împotriva acestei decizii au

exercitat calea de atac a recursului Consiliul General al Municipiului

București, reprezentat de Primarul General și S.C. F. S.A.

Recursul declarat de pârâtul

Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General este

încadrat în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și cuprinde critici în sensul că

acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar cel promovat de pârâta S.C.

F. S.A. circumscris aceluiași text procedural vizează greșita aplicare a legii

de către instanțele judecătorești, care depășindu-și atribuțiile au emis judecăți

ce stabilesc  nevalabilitatea titlului statului, constituit în baza Legii nr. 4/1973.

Astfel în cuprinsul motivelor de

recurs expuse, pârâta S.C. F. S.A. a dezvoltat critici în sensul arătat,

precizând că imobilul este proprietatea acesteia, dobândită în cadrul

procesului de privatizare în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.

430/1995/2 august 1995 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația

F. S.A.

S-a mai arătat că imobilul în

litigiu a fost construit în anul 1872, din procesul-verbal de predare-primire

încheiat la data preluării acesta se afla într-o stare avansată de degradare,

necesitând reparații pentru menținerea în stare de folosință, iar în anii 1989

– 1990 s-au întocmit formele necesare demolării.

Ulterior imobilul a fost parțial

demolat, s-au executat noi construcții, reparații, lucrări de instalații

sanitare, electrice și urmare acestora imobilul este în totalitate altul decât

cel preluat inițial prin decizia 632/1977, acela fiind casat.

Intimata-reclamantă I.E.I. a opus

motivelor de recurs întâmpinare și   „concluzii scrise completatoare”, prin

care a solicitat respingerea recursurilor   ca nefondate,   conform art. 312

alin.  (1)   teza a II – a din C. proc.  civ. și menținerea ca legală ori

temeinicia sentinței civile 196 din 1 martie 2001 a Tribunalului București, secția

a IV – a civilă arătând că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a

făcut fără plata contravalorii imobilului, instanțele au stabilit că statul nu

deține imobilul cu titlu valabil, iar în conformitate cu principiul

disponibilității reclamantul își întemeiază cererea de chemare în judecată pe

dispozițiile legale, fără cenzura instanței de judecată.

Recursurile declarate de pârâții

Consiliul General al Municipiului București, reprezentat legal de Primarul

General și S.C. F. S.A. sunt fondate pentru motivele ce vor fi expuse:

Pentru calificarea corectă a

acțiunii cu care reclamanta a investit instanța se impun precizări referitoare

la obiectul cererii de chemare în judecată: anularea deciziei nr. 632/12 mai

1977 prin care imobilul a trecut în proprietatea statului ca efect al aplicării

prevederilor art. 56 din Legea  nr. 4/1973 și al doilea petit: obligarea

pârâților Consiliul și Primăria Municipiului București să lase reclamantei în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul mai sus individualizat.

Pentru rezolvarea acestor capete de

cerere s-a urmărit de către reclamantă crearea fundamentului acțiunii în

revendicare pentru soluționarea căreia aceasta avea obligația de a-și legitima

calitatea procesuală și pretențiile asupra bunului imobil dovedind calitatea de

titulară a dreptului de proprietate și deținerea nelegală a acestuia de către

pârâți.

Potrivit art. 56 din Legea nr. 4/1973,

în cazul neîndeplinirii obligației de înstrăinare a uneia dintre cele două

proprietăți, în termenul de 1 an de la dobândire, una din cele două locuințe

era trecută (preluată) în proprietatea statului, prin decizia Comitetului

Executiv al Consiliului Popular Județean (în speță Consiliul Municipiului

București) cu plata unei despăgubiri.

Împotriva actului administrativ

ilegal de trecere în proprietatea statului cel vătămat într-un drept al său

putea solicita tribunalului în condițiile Legii nr. 1/1967 anularea  actului.

Reglementarea procedurii speciale de

verificare a legalității actului administrativ de scoatere de sub incidența

art. 56 din Legea nr. 4/1973 a imobilului, exclude competența  instanțelor

judecătorești de a cenzura potrivit procedurii de drept comun (acesta este

cadrul în care a înțeles reclamantul să-și definească raportul juridic și care

obligă instanța să aplice regulile de judecată în materia acțiunilor reale

imobiliare) și cu depășirea termenului prevăzut de art. 3 din Legea nr. 1/1967

modul de aplicare a textului sancționator și de a dispune restituirea

imobilului către fostul proprietar, sau succesorii acestuia.

Problema în discuție a fost

rezolvată prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a

unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului.

Sub acest aspect este greșită

analiza făcută de instanțe cu privire la nevalabilitatea titlului statului, în

temeiul art. 56 din Legea nr. 4/1973, așa încât sunt pertinente criticile

invocate de recurenți în sensul stabilirii nelegalității titlului  statului.

Cu privire la recursul Consiliului

General al Municipiului București, reprezentat de Primarul General, chiar dacă

s-a statuat în practica judiciară că în litigiile prin care se dispută dreptul

de proprietate, Municipiul București (Consiliul General al Municipiului

București) are calitate procesuală pasivă, cum cercetarea valabilității

titlului statului excede atribuțiilor instanței printr-o acțiune de drept

comun, (în cazul concret dedus  judecății), iar posesia bunului nu aparține

Consiliului General al Municipiului București, întrucât S.C. F. S.A. a cumpărat

în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 430/2 august 1995,

acțiuni cu valoare nominală, recursul este fondat și va fi admis.

Având în vedere că acțiunea în

revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului

neproprietar, instanța apreciază că Consiliul General al Municipiului București

a pierdut posesia bunului, iar acțiunea în revendicare trebuie îndreptată

împotriva posesorului bunului.

Pentru rațiunile ce au fost

evidențiate în ceea ce privește interpretarea de instanțe a raportului juridic

descris în cauză, recursurile vor fi admise, cu consecința casării hotărârilor

și trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului București, ca instanță de

fond.

Instanțele de judecată nu au lămurit

pe deplin situația de fapt, nu au făcut nici un fel de referiri la regimul

juridic al bunului raportat la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.

430/din 2 august 1995, încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația F.

programul acțiunii salariaților, nu au cercetat și înscrisurile depuse de

pârâta S.C. F. S.A., așa încât se impune casarea cu trimitere spre rejudecarea

litigiului.

Instanța de trimitere, în lumina

prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va cerceta situația

juridică a imobilului, va verifica eventualele schimbări succesive de regimuri

juridice analizând înscrisurile depuse de pârâta S.C. F. S.A., va stabili – cu

respectarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil –

legitimarea procesuală pasivă în cauză și va aprecia dacă este util a pune în

discuția părților, în conformitate cu art. 129 și art.130 din C. proc.  civ.,

suplimentarea  materialului probator.

În acest sens este de reținut că

părțile au solicitat o expertiză de specialitate construcții (probă

încuviințată prin încheierea din 6 aprilie 2000 – fila 28 dosar nr.5888/1999 al

Tribunalului București, secția a IV – a civilă) care însă nu a fost

administrată în cauză.

Având în vedere susținerile pârâtei

S.C. F. S.A. în sensul că imobilul a fost în mare parte demolat, că s-au

executat multiple lucrări de reparații, construcții și că în prezent acesta are

altă configurație, instanța de trimitere va ordona efectuarea unei expertize

tehnice de specialitate construcții în vederea: identificării imobilului,

stabilirea regimului juridic actual al acestuia, determinarea valorii

construcției actuale și orice alte probe a căror utilitate, pertinență și

concludență pot ajuta la lămurirea situației de fapt a imobilului.

Se vor avea în vedere, la

soluționarea cauzei și înscrierile de la filele 53-54 dosar fond precum și

mențiunea din decizia de preluare 632/12 mai 1977 emisă de fostul Comitet

Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București în sensul că trecerea

în proprietatea Statului s-a făcut cu plată, iar adresa 3164/17 ianuarie 2001

emisă de S.C. F. S.A. confirmă primirea de către reclamantă a despăgubirilor,

în cuantumul precizat în adresa respectivă.

Față de cele arătate, conform art.

312 alin. (1) și (3) și art. 313 din C. proc. civ., Curtea va admite

recursurile, va casa decizia 473 A din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a III – a civilă și sentința 196/1 martie 2001 a Tribunalului

București, secția a IV- a civilă și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului

București, ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Consiliul General al Municipiului București, prin Primar și S.C. F.

S.A. împotriva deciziei 473 A din 5 noiembrie 2001 a Curții de Apel

București,   secția a III – a civilă și sentinței  civile  196 din 1 martie

2001  a Tribunalului  București,  secția a IV-a civilă.

Casează aceste hotărâri și trimite

cauza spre rejudecare Tribunalului București, ca instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  1 octombrie 2003.