ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6247/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta E.H. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat să-i lase în deplină proprietate a imobilului (teren și construcție), situat în București, acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 1998 fiind întemeiată pe prevederile art. 480 C. proc. civ. La data de 18 mai 1999 au formulat cerere de intervenție, în interes propriu, intervenienții N.N. și N.M., solicitând respingerea acțiunii, deoarece au dobândit cu bună-credință imobilul în care locuiau în calitate de chiriași. Prin sentința civilă nr. 276 din 21 octombrie 1999, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și contencios administrativ, a fost admisă cererea de intervenție și a fost respinsă acțiunea.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 202/A din 13 aprilie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că imobilul trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 a fost înstrăinat foștilor chiriași cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, lege în baza căreia reclamanta a primit despăgubiri. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta, susținând în esență, că sentința prin care a fost trecut imobilul în proprietatea statului nu îi este opozabilă, că statul nu deține un titlu valabil, că dispozițiile Decretului nr. 111/1951 nu au fost aplicate autoarei sale, ci soțului acesteia, că înstrăinarea imobilului intervenienților s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și că nu a solicitat despăgubiri, ci doar restituirea imobilului în natură.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite. În faza de recurs, prin întâmpinare, intervenienții au solicitat obligarea reclamantei de a prezenta toate înscrisurile, în original, prin care a tins a face dovada dreptului de proprietate și a calității de succesor. Această cerere nu a putut fi soluționată datorită neprezentării reclamantei în instanță, dar ea poate fi rezolvată în cadrul unei casări cu trimitere.

Intervenienții au mai învederat că reclamanta este supusă cercetărilor penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 291 și art. 292 C. pen., situație în care se impune solicitarea de relații privind realitatea și stadiul acestor cercetări. Tot în faza de recurs, la cererea reclamantei, a fost dispusă suspendarea judecării cauzei în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, iar după repunerea cauzei pe rol, recurenta nu a făcut dovada că procedura declanșată în baza acestei legi a fost finalizată. Se mai impune completarea probelor cu înscrisuri din care să rezulte identitatea aleei N., cu aleea S., precum și stabilirea vecinătăților terenului, prin completarea expertizei tehnice efectuate de expertul S.G.

În consecință, conform art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului, după completarea probelor la care s-a făcut referire. Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei, urmează ca celelalte critici pronunțate de recurentă să fie analizate cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta E.H. împotriva deciziei nr. 202/A din 13 aprilie 2000 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2006.