ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5869/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La 13 mai 2004 F.V., rezident în

Israel, a chemat în judecată Primăria municipiului București, prin Primarul General,

pentru a fi obligată pârâta să emită o dispoziție pentru soluționarea

notificării nr.14269 din 9 august 2001 înregistrată inițial la Prefectura

municipiului București și transmisă de această instituție pârâtei cu nr.14269/SG

din 13 noiembrie 2002, dar rămasă fără răspuns contrar dispozițiilor art. 23

din Legea nr. 10/2001.

Judecătoria sectorului V București,

prin sentința civilă nr. 5578 din 8 octombrie 2004 a respins excepția

prematurității, a admis acțiunea reclamantului și a obligat Primăria

municipiului București, prin Primarul general, să răspundă la notificarea

formulată de reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

83/A din 29 martie 2005 a admis apelul declarat de Municipiul București prin

Primarul general împotriva sentinței civile nr. 5578 din 8 octombrie 2004 a

Judecătoriei sector V pe care a anulat-o și a trimis cauza spre soluționare

Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 672 din 10 iunie 2005 a respins excepția

prematurității.

A admis cererea formulată de

reclamantul F.V. în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București

prin Primar General.

A obligat pârâta să răspundă la

notificarea nr. 2724 din 9 august 2001 formulată de reclamant în conformitate

cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Instanța a reținut că reclamantul a

notificat sub nr. 2724/2001 Prefectura municipiului București solicitând

emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul compus

din teren și construcție, imobil trecut în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 92/1950 și expropriat prin Decretul nr. 206/1987, construcția

fiind demolată.

Reclamantul a depus și actele

doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 atât la prefectură cât și la

primărie după ce notificarea a fost transmisă acestei instituții și cu toate

acestea, notificarea nr. 2724 din 9 august 2001 nu a fost soluționată în

termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) și (2) din legea nr. 10/2001

și nici ulterior.

Ca atare, întrucât pârâta nu a justificat

întârzierea în soluționarea notificării, iar obligația legală de a emite o

dispoziție sau decizie motivată în acest sens încă subzistă, pârâta urma a fi

obligată să răspundă la notificarea nr. 2724/2001 formulată de reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr.719/A din 4 noiembrie 2005, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta Primăria municipiului București prin primarul General

împotriva sentinței nr. 672 din 10 iunie 2005 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, pe considerentul că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a

prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din probele administrate

rezultând că Primăria municipiului București nu a dat curs notificării adresate

de reclamant și nu s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție motivată în

termenul legal, deși reclamantul a arătat că a depus toate actele în susținerea

notificării.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs Municipiul București prin Primarul General invocând motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că nu a

refuzat soluționarea notificării formulate de reclamant însă aceasta urma a fi

analizată și rezolvată în ordinea firească în raport cu numerele de

înregistrare.

Mai mult, termenul de 60 de zile

pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra

notificării poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării,

fie data depunerii actelor doveditoare.

În acest context, normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 obligă notificatorul ca pe lângă

actele anexate notificării și care să-i stabilească statutul de persoană

îndreptățită să precizeze și că nu mai deține și alte probe, precizare ce

condiționează declanșarea procedurii de pronunțare asupra notificării.

Or, în speță, reclamantul intimat nu

a arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu a făcut dovada

existenței unei astfel de precizări, context în care obligația de a emite

dispoziția de rezolvare a notificării apărea prematură.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

Chiar dacă termenul prevăzut de art.

23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 apare ca un termen de recomandare, conduita

persoanei notificate de a nu răspunde la notificare, nici chiar în timpul

soluționării litigiului, echivalează cu un refuz de soluționare, cu atât mai

mult cu cât în speță, recurenta nu a produs nici o dovadă în sensul că

reclamantul nu ar fi atașat toate înscrisurile necesare emiterii deciziei sau

dispoziției prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001.

De aceea, având în vedere faptul că

tăcerea persoanei notificate echivalează cu neîndeplinirea obligației

corelative unui drept subiectiv civil, în speță, a dreptului la restituire prin

echivalent a imobilelor preluate abuziv, reclamantul, ca persoană îndreptățită

are deschisă calea de a-și realiza acest drept în justiție.

Astfel fiind, acțiunea reclamantului

nu este prematură și a fost corect admisă, cu atât mai mult cu cât refuzul de a

răspunde notificării din neglijență sau rea-credință, constituie un fapt ilicit

cauzator de prejudicii.

Din această perspectivă justificarea

recurentei potrivit căreia, soluționarea notificărilor se face în ordinea

înregistrării lor, de altfel nedovedită, nu poate să afecteze interesele

persoanei îndreptățite, care în speță a formulat notificarea la 9 august 2001

și nu a fost rezolvată nici în prezent.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 719/A

din 4 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2006.