ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6256/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 779 din 8 septembrie

2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii

Municipiului București și a respins acțiunea formulată de reclamanții F.E. și F.N.,

în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București, ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamanții au trimis notificare Prefecturii Municipiului

București, solicitând despăgubiri bănești pentru construcțiile expropriate și

demolate, situate în București.

Reține instanța, că în ipoteza în

care se cer despăgubiri prin echivalent, persoana îndreptățită va notifica

persoana juridică deținătoare a imobilului, însă depunerea greșită a

notificării face dovada deplină în fața oricărei autorități, cu privire la

respectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 561 A din 21

noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de reclamanții F.E. și F.N., a fost anulată sentința apelată, s-a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Prefectura

Municipiului București și s-a respins contestația.

Instanța de apel a reținut că

reclamanții au înregistrat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, la

Prefectura Municipiului București, solicitând măsuri reparatorii în echivalent,

pentru imobilul situat în București, iar prefectura, cu adresele datate 27

martie 2003, 28 martie 2003 și 25 aprilie 2003, le-a comunicat că notificarea a

fost depusă tardiv. Prin cererea înregistrată la instanță, la data de 9 iunie

2003, F.E. și F.N. au contestat modul de soluționare a notificării.

Reține instanța de apel, că

tribunalul în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.

Cadrul procesual presupus de calea de atac folosită împotriva actului cu

caracter jurisdicțional emis de o autoritate implică participarea acelorași

persoane din procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 10/2001,

respectiv fostul proprietar și instituția notificată. De altfel, Prefectura

Municipiului București este, conform art. 36 alin. (2) din lege, chiar

titularul obligației de soluționare a notificării prin care se cer despăgubiri

bănești.

Anulând hotărârea apelată conform

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a analizat temeinicia

contestației și a reținut că notificarea, prin care se solicită ori se optează

pentru despăgubiri bănești, se adresează prefecturii în termenul prevăzut de

art. 21 din lege, respectiv 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.

Calculat termenul de la data de 14 februarie 2001, notificarea trebuia

transmisă până la data de 14 februarie 2002, însă reclamanții au expediat

notificarea la data de 10 martie 2003, cu depășirea termenului legal.

Beneficiul stabilit de lege pentru depunerea actelor până la data de 14 mai

2003 nu poate fi extins și asupra termenului prevăzut de art. 21 din lege.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susțin

că notificarea a fost transmisă prin executorul judecătoresc în termenul legal,

în conformitate cu art. 23 alin. (1) și (2) din lege, text citat în declarația

de recurs. Solicită recurenții să fie obligată Prefectura Municipiului

București să le acorde despăgubiri, în cuantum de 70.835 dolari SUA, emițând o

dispoziție conform art. 24 din H.G. nr. 498 din 14 martie 2003, prin care să le

facă oferta de restituire în echivalent.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui text nu

sunt incidente în cauză, deoarece dispozițiile legale privind termenul în care

trebuie înregistrată notificarea au fost corect interpretate și aplicate de

instanța de apel.

Obligația persoanei îndreptățite de

a notifica persoana juridică deținătoare, termenul în care poate fi sesizată

unitatea deținătoare și momentul de la care se calculează acest termen, sunt

stabilite de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nu de art. 23, invocat și citat

de recurenți.

Or, conform art. 21 alin. (1),

persoana îndreptățită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în

vigoare a legii, persoana deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului.

Atunci când se solicită despăgubiri

bănești, conform art. 36 alin. (2) din lege, notificările se adresează

prefecturii în raza căreia se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, în

termenul și condițiile reglementate de art. 21.

Prin urmare, termenul pentru

înregistrarea notificării este de 12 luni și se calculează de la data de 14

februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14

februarie 2002.

Deoarece reclamanții au notificat

Prefectura Municipiului București la data de 10 martie 2003, după expirarea

termenului legal, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au pierdut

dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii, iar contestația formulată

de aceștia împotriva adresei prin care prefectura le-a comunicat că notificarea

a fost depusă tardiv este neîntemeiată, așa cum corect s-a reținut prin

hotărârea atacată.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

F.I.E. și F.I.N. împotriva deciziei civile nr. 561/A din 21 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2004.