ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6256/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 779 din 8 septembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Municipiului București și a respins acțiunea formulată de reclamanții F.E. și F.N., în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au trimis notificare Prefecturii Municipiului București, solicitând despăgubiri bănești pentru construcțiile expropriate și demolate, situate în București.

Reține instanța, că în ipoteza în care se cer despăgubiri prin echivalent, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare a imobilului, însă depunerea greșită a notificării face dovada deplină în fața oricărei autorități, cu privire la respectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 561 A din 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanții F.E. și F.N., a fost anulată sentința apelată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Prefectura Municipiului București și s-a respins contestația.

Instanța de apel a reținut că reclamanții au înregistrat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, la Prefectura Municipiului București, solicitând măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în București, iar prefectura, cu adresele datate 27 martie 2003, 28 martie 2003 și 25 aprilie 2003, le-a comunicat că notificarea a fost depusă tardiv. Prin cererea înregistrată la instanță, la data de 9 iunie 2003, F.E. și F.N. au contestat modul de soluționare a notificării. Reține instanța de apel, că tribunalul în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive. Cadrul procesual presupus de calea de atac folosită împotriva actului cu caracter jurisdicțional emis de o autoritate implică participarea acelorași persoane din procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv fostul proprietar și instituția notificată.

De altfel, Prefectura Municipiului București este, conform art. 36 alin. (2) din lege, chiar titularul obligației de soluționare a notificării prin care se cer despăgubiri bănești. Anulând hotărârea apelată conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a analizat temeinicia contestației și a reținut că notificarea, prin care se solicită ori se optează pentru despăgubiri bănești, se adresează prefecturii în termenul prevăzut de art. 21 din lege, respectiv 12 luni de la data intrării în vigoare a legii. Calculat termenul de la data de 14 februarie 2001, notificarea trebuia transmisă până la data de 14 februarie 2002, însă reclamanții au expediat notificarea la data de 10 martie 2003, cu depășirea termenului legal.

Beneficiul stabilit de lege pentru depunerea actelor până la data de 14 mai 2003 nu poate fi extins și asupra termenului prevăzut de art. 21 din lege. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susțin că notificarea a fost transmisă prin executorul judecătoresc în termenul legal, în conformitate cu art. 23 alin. (1) și (2) din lege, text citat în declarația de recurs. Solicită recurenții să fie obligată Prefectura Municipiului București să le acorde despăgubiri, în cuantum de 70.835 dolari SUA, emițând o dispoziție conform art. 24 din H.G. nr. 498 din 14 martie 2003, prin care să le facă oferta de restituire în echivalent. Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.

Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece dispozițiile legale privind termenul în care trebuie înregistrată notificarea au fost corect interpretate și aplicate de instanța de apel. Obligația persoanei îndreptățite de a notifica persoana juridică deținătoare, termenul în care poate fi sesizată unitatea deținătoare și momentul de la care se calculează acest termen, sunt stabilite de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nu de art. 23, invocat și citat de recurenți. Or, conform art. 21 alin. (1), persoana îndreptățită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Atunci când se solicită despăgubiri bănești, conform art. 36 alin. (2) din lege, notificările se adresează prefecturii în raza căreia se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul și condițiile reglementate de art. 21. Prin urmare, termenul pentru înregistrarea notificării este de 12 luni și se calculează de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002. Deoarece reclamanții au notificat Prefectura Municipiului București la data de 10 martie 2003, după expirarea termenului legal, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au pierdut dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii, iar contestația formulată de aceștia împotriva adresei prin care prefectura le-a comunicat că notificarea a fost depusă tardiv este neîntemeiată, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții F.I.E. și F.I.N. împotriva deciziei civile nr. 561/A din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2004.