ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7459/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7459/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursul de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 august 2003, reclamanții F.I. și F.E. au chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să anuleze dispoziția nr. 1116 din 10 iunie 2003, emisă de Primăria București și să dispună restituirea în natură a imobilului în București, în suprafață de 48,32 mp. În motivarea cererii reclamanții au arătat că preluarea imobilului menționat a avut loc în temeiul Legii nr. 18/1968, împrejurare în raport de care în mod nelegal, cu referire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, cererea de restituire a fost respinsă.
Prin sentința nr. 967 din 24 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis lipsa calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 535 A din 18 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, a anulat sentința atacată și a reținut cauza pentru evocarea fondului, cu motivarea că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost greșit admisă. Prin decizia nr. 980A din 13 mai 2004, aceeași instanță, evocând fondul, a respins contestația formulată de reclamanți, reținând că imobilul nu a făcut obiectul preluării abuzive, necondiționate, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, ca urmare a parcurgerii procedurii stabilite de lege, cu referire la bunurile dobândite nelicit.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanții au declarat recurs, fără a invoca nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ. Criticile privesc nelegala soluționare a cauzei, cu referire la caracterul abuziv al preluării imobilului de către statul comunist raportat la actele normative reparatorii adoptate după anul 1989. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este necontestată în cauză preluarea imobilului în condițiile Legii nr. 18/1968. În art. 2 din Legea nr. 10/2001 a fost definită preluarea abuzivă. În enumerarea situațiilor, legiuitorul nu a prevăzut și ipoteza privind preluarea imobilelor în temeiul Legii nr. 18/1968.
Or, aceasta nu reprezintă o lacună a legii ci respectarea unui principiu peren, valabil și în prezent, cu referire la bunurile de proveniență ilicită. Prin urmare, respingând contestația, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, nesupusă nici unuia din cazurile de casare sau modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva acesteia, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții F.I. și F.E. împotriva deciziei nr. 980/A din 15 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.