ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1943/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta R.A. “L.” și continuat de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr.747 din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta pârâtă R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin consilier juridic E.O., intimații reclamanți B.M.N., reprezentată de avocat O.J., V.A.D., V.N.A., L.R.I., toți trei personal și asistați de avocat A.M., B.S.și S.D., ambii reprezentați de același avocat, intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de consilier juridic V.C.S.și Consiliul General al Municipiului București, prin consilier juridic O.O., lipsind intimata pârâtă S.C.

R.V.S.A. Procedura completă. Consilier juridic E.O. depune chitanța privind plata taxelor judiciare de timbru, stabilite în sarcina R.A.A.P.P.S., prin încheierea din 27.11.2002, în sumă totală de 22.472.790 lei și 160.000 lei timbru judiciar; având cuvântul, aceasta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului, iar pe fond, menținerea sentinței pronunțate. Avocații O.J.și A.M. pun concluzii în sensul respingerii recursului ca nefondat. Consilierii juridici V.C.S.și O.O. solicită admiterea recursului formulat. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 aprilie 1999 reclamanții B.A., L.R.I., V.N.A., V.A.D.

și B.S.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și R.A. “L.” pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea imobilului situat în București, B-dul Ana Ipătescu nr.8, sectorul 1. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul revendicat a aparținut în proprietate lui D.B.care a decedat în anul 1931 și a fost succedat de un număr de șapte descendenți și de soția supravețuitoare. Imobilul a fost preluat fără titlu în proprietatea statului deoarece în anexa la Decretul nr.92/1950 s-a menționat că naționalizarea bunului a operat de la D.B., când în realitate, imobilul era coproprietatea moștenitorilor fostului proprietar, trecerea în proprietatea statului operând fără a exista o identitate între proprietarii reali ai nemișcătorului și persoana înscrisă în anexa la decret.

La 15 iunie 1999 pârâta R.A. “L.” a cerut introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin cerere reconvențională a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 250.000.000 lei reprezentând contravaloarea actualizată a tuturor cheltuielilor efectuate de pârâtă pentru întreținerea imobilului, precum și instituirea unui drept de retenție. La 7 septembrie 1999 pârâta R.A. “L.” a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului București și a Primăriei Municipiului București pentru ca, în eventualitatea în care va cădea în pretenții, pârâții - chemați în garanție să fie obligați la plata prețului actualizat achitat de pârâtă în temeiul H.G.nr.740/1990 și a Deciziei Primăriei Municipiului București pentru imobilul în litigiu.

Numitul S.D. a formulat la data de 3 februarie 2000 cerere de intervenție principală pentru apărarea dreptului său reprezentând cota de 1/8 din imobilul situat în București, B-dul Ana Ipătescu nr.8, sectorul 1, drept litigios obținut în urma contractului de cesiune încheiat cu reclamantul L.R.I.. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința nr.159 din 8 februarie 2000, a respins ca inadmisibilă acțiunea principală și ca neîntemeiate cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție. Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat că numiții B.N.și B.D., deși succesori ai lui D.B., nu au promovat acțiunea în revendicare și întrucât acțiunea are caracterul unui act de dispoziție pe care trebuia să-l întreprindă toți comoștenitorii, acțiunea a fost calificată ca inadmisibilă și respinsă ca atare.

Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, prin decizia nr.747 din 12 decembrie 2000, a admis apelul declarat de reclamanții B.A., L.R.I., V.N.A., V.A.D., B.S. și de intervenientul S.D., a desființat sentința Tribunalului București și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Din actele noi depuse în apel instanța a reținut că acțiunea în revendicare a fost promovată de toți cei care puteau pretinde un drept de proprietate asupra imobilului, astfel că aprecierea primei instanțe în sensul că nu a fost respectată regula unanimității este greșită. Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs pârâta R.A. “L.”, continuată de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, care a înțeles să susțină recursul regiei comasată prin absorbție în temeiul O.U.G.

nr.32 din 21 martie 2002. Întrucât după pronunțarea deciziei din apel, la data de 3 iunie 2002, a decedat reclamanta B.A., a fost introdusă în cauză B.M.N. – fiică (certificat de moștenitor nr.80/11 iulie 2002), care a declarat că înțelege să continue litigiul pornit de defuncta sa mamă. În motivarea recursului pârâta a invocat următoarele critici: în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea în revendicare a fost promovată de toți moștenitorii defunctului N.B.; certificatele de calitate de moștenitor depuse în apel au fost obținute în mare grabă și nici unul din aceste acte nu face dovada că reclamanții au calitatea de moștenitori și că au acceptat succesiunea în termenul legal; acțiunea și apelul nu au fost semnate de toți moștenitorii, în speță de reclamanta B.S., cetățean străin, care nu se legitimează procesual activ.

Recursul nu este fondat. Imobilul situat în București, B-dul Ana Ipătescu nr.8 (fost B-dul Lascăr Catargi nr.8), ce formează obiect al acțiunii în revendicare, a aparținut numitului D.B., decedat în anul 1931. Potrivit sentinței civile de partaj succesoral nr.1380 din 13 noiembrie 1934 dată de fostul Tribunal Ilfov, moștenitori ai acestuia au fost: B.D., B.S., B.C., B.A., B.N., L.G., T.M.I.(toți în calitate de descendenți) și Balescu Maria, soție, în calitate de moștenitoare testamentară. La rândul lor, o parte din acești moștenitori au decedat. T.M.I.(J.) a decedat la 2 iunie 1981 și are ca moștenitoare pe B.S., reclamantă în acțiunea în revendicare. L.G. a decedat la 26 iulie 1979 fiind moștenită de L.R.I., care a cedat cota sa parte din moștenire intervenientului S.D.

Numiții B.D. și B.C., cei în legătură cu care prima instanță a reținut, că deși moștenitori, nu au formulat acțiunea în revendicare, erau decedați la data promovării cererii de chemare în judecată. Astfel, B.D. a decedat la 25 noiembrie 1983 fiind moștenit de reclamantul L.R.I., iar B.C., decedat la 26 noiembrie 1984 a instituit ca legatar cu titlu particular pe reclamantul V.A.D. Reclamantul V.N.A. se legitimează procesual în calitate de succesor al defunctei sale mame B.S. Rezultă astfel că toți cei opt moștenitori inițiali ai defunctului B.D. (cu excepția lui B.A.) au decedat și au fost moșteniți în sensul arătat mai sus, situație în care se constată că în mod corect instanța de apel a reținut respectarea în cauză a regulii unanimității.

Certificatele de calitate de moștenitor depuse de reclamanți la dosar fac dovada, până la proba contrară, atât a calității lor de succesori, cât și a împrejurării că, fiecare dintre ei, a acceptat moștenirea antecesorilor în termenul defipt de lege. Reclamanta-apelantă B.S.(S.) este reprezentată în proces de reclamantul L.R.I. în temeiul procurii legalizate sub nr.6491/23 octombrie 1997 de B.N.P. ,G.O.M.și A.J.A.(filele 14-15 dosar de fond) astfel că în mod legal acțiunea și apelul acestei reclamantei au fost semnate de mandatar. Față de cele ce preced, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A. “L.” și continuat de R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr.747 din 12.12.2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.