ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 754/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 754/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
R O M Â N I A
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE
SECȚIA CIVILĂ
D E C I Z I A NR.754 DOSAR NR.2657/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G.T.și P.R.împotriva deciziei nr.165/A din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. La apelul nominal se prezintă recurentul-reclamant G.T.personal și asistat de avocat B.I., recurentul-reclamant P.R.prin avocat B.I., intimatul-pârât Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., intimatul-pârât Consiliul local al sectorului 4 București prin consilier juridic A.N., intimata-pârâtă Prefectura Municipiului București prin consilier juridic A.M.și intimatul-intervenient R. C. prin avocat G.D., lipsind intimații-pârâți N.M.și N.F. Procedura completă. Avocat B.I.
depune taxa judiciară de timbru în valoare de 7.662.475 lei (chitanța nr.60012/26 februarie 2003). Curtea pune în discuție tardivitatea recursului declarat în cauză. Avocat B.I. arată că recursul a fost declarat în termen și solicită admiterea acestuia. Consilier juridic O.O., consilier juridic A.M.și consilier juridic A.N. solicită respingerea recursului, ca tardiv. Avocat G.D. solicită respingerea ca tardiv a recursului, cu cheltuieli de judecată. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, ca tardiv. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.248 din 14 martie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate acțiunile formulate de reclamanții P.R.și G.T.care au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, Prefectura Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 4 – București, N.M.și N.F.
pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că au dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra unui teren de 1270 mp situat în București, Str.Prinosului (fără număr), sectorul 4. Prin aceeași sentință a fost admisă, în parte, cererea de intervenție principală promovată de R.C.și a fost obligat reclamantul G.T.să-i lase intervenientului în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 405,7 mp situat în București, Str.Prinosului nr.15, sectorul 4, identificat conform raportului de expertiză întocmit în cauză. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanții P.R.și G.T.a fost respins ca nefondat prin decizia nr.165/A din 1 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului au declarat recurs reclamanții G.T.și P.R. Cu privire la termenul în care a fost declarat recursul se constată că decizia dată în apel a fost comunicată reclamanților la data de 8 mai 2002 (potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 72-73 dosar apel), reclamanții G.T.și P.R.semnând personal procesele-verbale de predare a deciziei instanței de apel. Reclamanții au promovat recursul, potrivit datei atestată de oficiul poștal, la 27 mai 2002. Conform art.301 alin.1 C.proc.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Întrucât decizia pronunțată de instanța de apel a fost comunicată reclamanților la data de 8 mai 2002, termenul de 15 zile defipt de textul citat s-a împlinit la data de 24 mai 2002, care a căzut vineri, deci într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Cum recursul reclamanților a fost formulat la data de 27 mai 2002, el se privește ca tardiv și va fi respins în consecință. Văzând și dispozițiile art.274 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanții G.T.și P.R.împotriva deciziei nr.165/A din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă pe recurenți la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenientul R.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.