ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2147/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat de reclamanții N.G.și G.M.împotriva deciziei nr.609 din 11 decembrie

2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenții reclamanți N.G.și G.M.E.ambii prin

mandatara N.O.M., asistată de avocatul R.B.V., precum și intimatele pârâte

B.E.și N.C., prima asistată și secunda reprezentată de avocata M.V. Au lipsit

intimații pârâți Consiliul General al Municipiului București și S.C. A.V.L.

Berceni.

Procedura

completă.

Avocatul

R.B.V., pentru recurenții reclamanți  N.G.și G.M., depune la dosar dovada

achitării taxei de timbru în cauză în cuantumul stabilit la termenul din 25

octombrie 2002: pentru judecata de fond – chitanța nr.5994 seria C.F.  din 23

mai 2003 în valoare de 1.932.680 lei taxă judiciară de timbru și 30.000 lei

timbru judiciar; pentru judecata din apel – chitanța nr.5995, seria CF din 23

mai 2003 în valoare de 966.430 lei taxă judiciară de timbru și 15.000 lei

timbru judiciar; pentru recurs – chitanța nr.5996 seria CF din 23 mai 2003 în

valoare de 966.430 lei timbru judiciar.

Neformulându-se

cereri prealabile, instanța constată că pricina este în stare de judecată.

Avocatul

R.B.V., pentru recurenții reclamanți, solicită admiterea recursului, făcând

referire la motivele scrise din dosar.

Avocata

M.V., pentru intimatele pârâte B.E.și N.C., solicită respingerea recursului ca

nefondat.

CURTEA,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr.552 din 17.05.2001 a Tribunalului București – secția a III-a

civilă a fost respinsă acțiunea formulată de N.G.și G.M.împotriva pârâților

B.E.,  N.C., C.G.M.B. și S.C. A.V.L. Berceni având ca obiect constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cei

chemați în judecată în temeiul prevederilor Legii nr.112/1995, precum și

revendicarea imobilului situat în București str.Poenaru Bordea nr.16, sector 4.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că acțiunea în revendicare nu poate

fi admisă, în condițiile în care actul de vânzare-cupărare din data de 17.10.1996

a  fost încheiat cu bună credință, dându-se astfel eficiență prevederilor

art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Și

instanța de apel, care a respins apelul reclamanților împotriva sentinței prin

decizia nr.609 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a

cvivilă,  a considerat că prevederile menționate din Legea nr.10/2001  sunt pe

deplin aplicabile în speță, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost

încheiat cu bună credință, anterior promovării acțiunii în revendicare, iar sub

imperiul prevederilor Legii nr.112/1995 și H.G. nr.20/1996 chiriașii nu aveau

nici o obligație  „de diligență”, iar depunerea cererii la comisia de aplicare

a Legii nr.112/1995 nu avea ca efect potrivit legii, suspendarea procedurii de

vânzare.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanții N.G.și G.M.au declarat recursul de față, pentru

motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 C.proc.civ., susținând că hotărârea

cuprinde argumente vădit contradictorii, reținând că imobilul a fost preluat de

stat fără titlu și pe de altă parte constată că vânzarea s-a realizat cu

respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, ce se referă numai la imobilele

preluate cu titlu valabil. Este criticată aplicarea prevederilor art.46 alin.2

din Legea nr.10/2001, ce nu era în vigoare la data încheierii actului de

vânzare-cumpărare în litigiu precum și aprecierea greșită că pârâții au fost de

bună credință la data dobândirii imobilului.

Recursul

nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Potrivit

artr.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv

cele făcute în cadrul procesului de privatizare,  având ca obiect imobile

preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de

cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.

Textul

enunță două teze distincte, prima, cu valoare de principiu și de aplicabilitate

generală, lipsește de eficiență juridică actele de înstrăinare a imobilelor

preluate de către stat fără titlu valabil, prin sancționarea lor cu nulitatea

absolută, cea de a doua teză a textului menționat are caracter de excepție și

reglementează ipoteza în care, prin derogare de la regulă, asemenea acte își

mențin valabilitatea  în situațiile în care au fost încheiate cu bună credință.

Cea

de a doua teză a fost corect reținută de instanța de apel, ca fiind incidentă

în cauză, toate probele administrate făcând deplină dovadă că pârâții sunt

dobânditori de bună credință, întrucât au cumpărat apartamentul în care locuiau

în calitate de chiriași în anul 1996, cu câțiva ani înainte de promovarea

acțiunii de față, sub imperiul prevederilor Legii nr.112/1995 și a normelor de

aplicare aprobate prin H.G. nr.20/1996, ale căror prevederi au fost strict

respectate.

Textul

menționat are caracter novator și prin aceasta retroactiv întrucât consacră in

teminis, pe cale legală principiul ocrotirii bunei credințe într-un domeniu

particular, principiu ce se regăsește deplin în prevederile art.966 și 968  al

C.civ.. În sensul acestor texte obligația fondată          pe o cauză falsă,

sau nelicită, nu poate avea nici un efect, iar cauza este nelicită când este

prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

În

conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul

de bună credință, a fost preferat prin adoptarea  textului menționat, cel de al

doilea, în baza unor rațiuni ce țin de asigurarea  securității circuitului

civil și a stabilității raporturilor juridice.

Așa

fiind, rezultă că hotărârea dată în apel, este în acord cu prevederile legale

redate, nu cuprinde motivări contradictorii, iar pe fond s-a reținut corect

buna credință a dobânditorilor, în raport de care actul de înstrăinare nu poate

fi supus anulării.

Așa

fiind, recursul de față este neîntemeiat, urmând a fi  respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții N.G.și G.M.împotriva deciziei nr.609 din 11

decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 mai  2003.