ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de curatorul N.P.împotriva deciziei nr.6 A

din 26 februarie 2001a Curții de Apel Oradea.

La apelul

nominal s-au prezentat intimatul reclamant S.G.personal lipsind recurentul

N.P.și intimatul pârât N.P.C.

Procedura

completă.

Intimatul

reclamant S.G.a solicitat respingerea recursului.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14

aprilie 2002 S.G.a cerut, în baza art.151din C.fam., ridicarea interdicției

pârâtului N.P.C., reprezentat de N.P., în calitate de tutore.

Tribunalul

Bihor, prin sentința civilă nr.490 din 5 decembrie 2001, a admis acțiunea și a

dispus ridicarea interdicției pronunțată împotriva pârâtului, în baza art.142

și urm. din C.fam., prin sentința civilă nr.148/1997 a aceluiași tribunal.

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă, prin decizia 18 din 22 mai 2002, a respins ca nefondat

apelul pârâtului, cu motivarea că potrivit probelor dosarului, acesta din urmă

are discernământul diminuat și nu abolit, astfel încât, încetând cauza care a

provocat interdicția, cu temei prima instanță a admis acțiunea.

Împotriva

acestei decizii pârâtul, prin curatorul său, a declarat recurs bazat pe motivul

de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a

arătat, în esență, că n-a încetat cauza care a provocat interdicția,

considerent pentru care acțiunea trebuia respinsă.

Recursul este

nefondat.

Potrivit

art.151 alin.1 din C.fam., dacă a încetat cauzele care au provocat intedicția,

instanța judecătorească va pronunța, ascultând concluziile procurorului,

ridicarea ei.

În speță, așa

după cum rezultă din conținutul sentinței civile nr.148 din 6 mai 1997 a

Tribunalului Bihor, punerea sub interdicție a pârâtului a fost determinată de

lipsa de discernământ a acestuia, împrejurare care l-a pus în imposibilitate să

se îngrijească de propriile interese.

Ulterior, fiind

expertizat medico-legală (f.2, 3 și 5, 6 dosar fond) s-a constatat că pârâtul

are discernământul mult diminuat, dar nu abolit.

Cum menținerea

interdicției se justifică, exclusiv, în ipoteza păstrării, cumulative, a

condițiilor cerute de art.142 din C.fam., (existența, în continuare, a

discernământului abolit, datorată alienației mintale ori debilității mintale

și, corelativ, păstrarea imposibilității persoanei respective de a se îngriji

de interesele sale), se constată că, prin recăpătarea discernământului,

condițiile enunțate nu mai sunt întrunite. Drept urmare, încetând cauza care a provocat

interdicția, dispare fundamentul legal al unei asemenea măsuri, gravă prin

efectele sale, considerent pentru care, cu temei instanțele au admis acțiunea.

Așa fiind, se

impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de curatorul N.P.împotriva deciziei nr.18 din 22 mai

2002 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 martie 2003.