ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de curatorul N.P.împotriva deciziei nr.6 A din 26 februarie 2001a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-au prezentat intimatul reclamant S.G.personal lipsind recurentul N.P.și intimatul pârât N.P.C. Procedura completă. Intimatul reclamant S.G.a solicitat respingerea recursului. Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 aprilie 2002 S.G.a cerut, în baza art.151din C.fam., ridicarea interdicției pârâtului N.P.C., reprezentat de N.P., în calitate de tutore. Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr.490 din 5 decembrie 2001, a admis acțiunea și a dispus ridicarea interdicției pronunțată împotriva pârâtului, în baza art.142 și urm. din C.fam., prin sentința civilă nr.148/1997 a aceluiași tribunal.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia 18 din 22 mai 2002, a respins ca nefondat apelul pârâtului, cu motivarea că potrivit probelor dosarului, acesta din urmă are discernământul diminuat și nu abolit, astfel încât, încetând cauza care a provocat interdicția, cu temei prima instanță a admis acțiunea. Împotriva acestei decizii pârâtul, prin curatorul său, a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că n-a încetat cauza care a provocat interdicția, considerent pentru care acțiunea trebuia respinsă. Recursul este nefondat. Potrivit art.151 alin.1 din C.fam., dacă a încetat cauzele care au provocat intedicția, instanța judecătorească va pronunța, ascultând concluziile procurorului, ridicarea ei.

În speță, așa după cum rezultă din conținutul sentinței civile nr.148 din 6 mai 1997 a Tribunalului Bihor, punerea sub interdicție a pârâtului a fost determinată de lipsa de discernământ a acestuia, împrejurare care l-a pus în imposibilitate să se îngrijească de propriile interese. Ulterior, fiind expertizat medico-legală (f.2, 3 și 5, 6 dosar fond) s-a constatat că pârâtul are discernământul mult diminuat, dar nu abolit. Cum menținerea interdicției se justifică, exclusiv, în ipoteza păstrării, cumulative, a condițiilor cerute de art.142 din C.fam., (existența, în continuare, a discernământului abolit, datorată alienației mintale ori debilității mintale și, corelativ, păstrarea imposibilității persoanei respective de a se îngriji de interesele sale), se constată că, prin recăpătarea discernământului, condițiile enunțate nu mai sunt întrunite.

Drept urmare, încetând cauza care a provocat interdicția, dispare fundamentul legal al unei asemenea măsuri, gravă prin efectele sale, considerent pentru care, cu temei instanțele au admis acțiunea. Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de curatorul N.P.împotriva deciziei nr.18 din 22 mai 2002 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.