ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 150/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin încheierea din 12 ianuarie 2012 în

temeiul art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., a respins, ca

neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul M.V.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța a reținut că în perioada noiembrie – decembrie

2011, în calitate de subcomisar în cadrul A.N.P. – P.M.S.R. a pretins și primit

în repetate rânduri sume de bani totalizând 4.600 lei de la diverse persoane

încarcerate pentru a le crea condiții favorabile de detenție și a permis

introducerea de telefoane mobile și deținerea lor în camerele de detenție.

Inculpatul a fost

arestat preventiv prin încheierea din 15 decembrie 2011 de Curtea de Apel

București, temeiul legal constituindu-l art. 148 lit. f) C. proc. pen.

La datele

presupuselor fapte penale, inculpatul era subcomisar în cadrul A.N.P. -

P.M.S.R.

La termenul din 12

ianuarie 2012 instanța a admis, în principiu, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar formulată de inculpat, ea îndeplinind condițiile de formă

cerute de dispozițiile art. 160

6

alin. (2) C. proc. pen. dar și cea

prevăzută de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Examinând pe fond

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a reținut că

inculpatul nu naște temerea că ar putea aduce atingere ordinii publice, că nu

s-ar prezenta la proces, că ar săvârși alte infracțiuni, că este o persoană

instruită, dar având în vedere natura infracțiunilor presupus a fi fost

săvârșite, calitatea ocupațională, sumele de bani pretinse, folosindu-și

atribuțiile sale de serviciu de subcomisar, nu justifică riscul zădărnicirii

aflării adevărului neputând fi eliminat.

Împotriva încheierii,

inculpatul, în termen legal a formulat recurs, motivele fiind arătate în partea

introductivă.

Recursul inculpatului

este nefondat pentru următoarele considerente:

Liberarea provizorie

presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea preventivă,

dar instanța care examinează are latitudinea de a aprecia că prelungirea stării

de arest nu este necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării

anumitor condiții.

Analizând, în

condițiile prevăzute de art. 160

2

C. proc. pen., cererea, instanța

examinând toate datele de la urmărirea penală, a constatat că nu este

întemeiată la acest moment, existând motive pertinente că lăsarea în libertate

a inculpatului nu este oportună, infracțiunile de care este acuzat inculpatul

fiind grave, cu impact social deosebit, implicând activitatea mai multor

persoane, fapte ce aduc atingere autorităților statului, iar lăsarea

inculpatului în libertate ar spori sentimentul de nesiguranță în capacitatea de

protecție a organelor statului.

Așa fiind, se

conchide că în mod legal și temeinic, prin încheierea recurată, instanța de

fond a respins în mod justificat de datele concrete ale speței în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpat.

În consecință, Înalta

Curte, va respinge, ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii din 12

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 128/2/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 ianuarie 2012.