Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2012

HOTĂRÂRE
18.01.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 229/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 111/ CM din 23 ianuarie 2010, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A. și a obligat pârâta SC P. SA să-i plătească drepturile salariale suplimentare neacordate, reprezentând primele pentru Paști și Crăciun pe anii 2005, 2006 și prima pentru Paști 2007. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta. La termenul din data de 19 ianuarie 2010 recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 și a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 solicitând sesizarea Curții Constituționale. Prin încheierea din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale reținând că textele legale apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale nu au legătură cu prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta. Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la termenul de la 6 octombrie 2010 judecarea recursului a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (l) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu au solicitat judecarea în lipsă și nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei. Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 18 ianuarie 2012. Potrivit art. 248 alin. (l) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Așadar, perimarea sancționează neglijența manifestată prin abandonarea procesului. În speță, recurenta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță la termenul din data de 6 octombrie 2010, fixat pentru soluționarea recursului. Întrucât nici intimatul nu a fost prezent la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă. Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părților, conform art. 248 alin. (1) și art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimarea cererii de recurs.

MOTIVE

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA împotriva încheierii din 9 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3122/2010
A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 662 din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții I.G., A.M.M., B.C., B.N.P., B.I.D., B.M., B.M., ș.a., și
ÎCCJ 2011-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7900/2011
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 452/CM din 6 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, în Dosar nr. 3725/109/6 februarie 2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul T.N.
ÎCCJ 2012-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1479/2012
de 29 martie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările sociale a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta pârâtă, reținând, în esență, că nu sunt
ÎCCJ 2011-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8361/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în
ÎCCJ 2012-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3675/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 22 iunie 2010, intimata-pârâtă SC O.M.V. P. S.A. a invocat, în dosarul nr. 2925/90/2008, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru conflicte de muncă și asigurări so
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă