ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3486/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 76 din 26 februarie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de V.P.S. prin procurator P.M. împotriva deciziei nr. 23 din 12 decembrie 2001, emisă de S.C. „O.” S.A. A fost anulată decizia și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în județul Vâlcea, cunoscut sub numele de „Vila S. nr. 17” compus din construcție tip vilă cu 8 camere și dependințe și terenul aferent în suprafață de 1350 m.p. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că reclamantul este moștenitorul foștilor proprietari E.V. și E.N., în calitate de descendent de gradul II, fiind fiul din afara căsătoriei al fiului autorilor E.V.D.V., a cărui paternitate a fost recunoscută printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în Franța.

Imobilul solicitat „Vila Steluța nr. 17” a fost naționalizat greșit, fiind trecut la poziția 159 în anexa la Decretul nr. 92/950 de la E.N., de profesie învățătoare, pensionară la data naționalizării. Cum imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, s-a constatat că se impune restituirea bunului în natură, fiind anulată în consecință decizia nr. 23 din 12 decembrie 2001, emisă de S.C. O. S.A. Cât privește unitatea deținătoare, respectiv S.C. O. S.A. s-a reținut că aceasta are la îndemână acțiunea civilă în daune împotriva APAPS, vânzătoare a pachetului de acțiuni conform Legii nr. 88/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/999 privind accelerarea procesului de privatizare. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 34 din 28 mai 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Prima critică făcută hotărârii privind lipsa dovezii dreptului de proprietate al bunicilor contestatorului asupra imobilului în litigiu s-a apreciat că este nefondată, întrucât prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la 14 august 1934 s-a făcut dovada că E.N. și V. au cumpărat terenul în suprafață de 1350 m.p. situat în comuna O. județul Vâlcea. Pe acest teren bunicii contestatorului au edificat în anul 1936 construcția, ce a fost naționalizată împreună cu terenul. Au fost respinse susținerile apelantei în legătură cu lipsa calității de moștenitor a reclamantului. Împotriva acestei decizii, S.C. O. S.A. a declarat recursul de față, solicitând modificarea acestei hotărâri precum și a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii în revendicare.

În esență se susține că ambele instanțe și-au fundamentat hotărârea pe o eroare gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor și aplicarea greșită a legii, reținând eronat că autorii reclamantului au fost proprietarii vilei revendicate. Este contestată și filiația reclamantului față de fiul foștilor proprietari ai imobilului, susținându-se că declarația de recunoaștere a copilului natural dată în fața notarului onorific din Franța la 31 ianuarie 1989 (după 42 ani) de care se prevalează reclamantul este lipsită de eficiență juridică, atât timp cât nu au operat mențiunile de modificare pe marginea actului de naștere. Un alt motiv de recurs vizează neexaminarea susținerii pârâtei, în legătură cu cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni, prin contractul nr. 33/29 noiembrie 2000 încheiat cu APAPS, astfel că S.C.

O. S.A. este o societate cu capital integral privat, precum și faptul că atât actul de vânzare-cumpărare, cât și investițiile imobiliare au la bază buna credință, ce justifică dreptul la despăgubiri civile, în situația dovedirii vocației succesorale a reclamantului. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează: Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului rezultă că în cadrul contestației ce formează obiectul pricinii de față s-a solicitat anularea deciziei emisă de pârâtă prin care s-a respins, celui în cauză cererea de restituire în natură a imobilului situat în Băile Olănești. În adevăr, prin decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului menționat mai sus, cu motivarea că din actele depuse de solicitant nu rezultă că autorul acestuia a fost proprietarul acestui bun.

Decizia contestată este în afara criticii, întrucât reclamantul nu a probat că, autorii săi au fost proprietarii vilei a cărei restituire a solicitat. A fost administrată proba cu înscrisuri, ce atestă cumpărarea unui teren liber la data de 14 august 1934 de către soții N. și V.E., nu există probe în legătură cu dobândirea construcției. Cu toate acestea instanța de apel a confirmat soluția tribunalului de restituire a Vilei S. nr. 17, fără a observa și că procura semnată de V.S.P. la 5 februarie 2002, deci după introducerea acțiunii la instanță, semnată de procuratorul P.M. și înregistrată la 14 ianuarie 2002 se referă la o altă vilă și anume la Vila R. De asemenea, se constată că și în înscrisurile depuse în recurs, anume procură anterioară din data de 17 noiembrie 2000, de această dată cu apostilă, dată de V.S.P.

împuternicitului său pentru a se ocupa de averea bunicilor săi are în vedere aceeași Vilă- N.R. și nu S., asupra căreia s-a hotărât, astfel cum instanța a fost investită. În această situație, rezultă cu evidență că este greșită soluția de restituire a vilei deținute de pârâtă și solicitată expres de contestator – Vila S. nr. 17. Prin urmare, decizia de respingere a cererii de restituire în natură este legală și temeinică.

De altfel, această soluție adoptată de pârâtă se justifică și prin aceea că la data emiterii deciziei contestate 12 decembrie 2001, contestatorul nu avea calitatea de moștenitor legal al soților N. și V.E., pentru că în actul de naștere înregistrat la 26 mai 1947 sub nr.1520, titular fiind P.V., la rubrica tatăl este trecută linie, astfel cum rezultă și din extrasul din registrul de naștere privindu-l pe P.V., eliberat de Primăria Municipiului București la 22 octombrie 2002. În raport de cele arătate, rezultă că recursul de față este întemeiat, urmând a fi admis conform art. 312 coroborat cu art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și a se modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de partea interesată împotriva soluției instanței de fond, ce urmează a fi schimbată în tot și a se respinge contestația împotriva deciziei menționate.

Adoptarea acestei soluții, nu mai face necesară examinarea celorlalte motive de recurs ce vizează drepturile dobânditorului de bună credință, considerent în raport de care de asemenea se justifică decizia (dispoziția) în litigiu, nr. 23 din 12 decembrie 2001, emisă de S.C. O. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de intimata S.C. O. S.A. împotriva deciziei nr. 34/A din 28 mai 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de S.C. O. S.A. împotriva sentinței nr. 76 din 26 februarie 2002 a Tribunalului Vâlcea, pe care o modifică în sensul că respinge contestația formulată de P.V.S. împotriva dispoziției nr. 23 din 12 decembrie 2001 emisă de S.C. O. S.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2003.