ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2003

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 763 din 22 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții M.D.Ș. și L.P.G. împotriva pârâților Consiliul Local al municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și S.C. M. S.A. Timișoara. S-a constatat că o cotă de 2/4 din imobilul situat în Timișoara, înscris în CF nr. 8496 Timișoara, nr. top. 17312, a fost naționalizată în mod abuziv, dispunându-se restituirea ei către reclamanți în calitate de succesori ai proprietarilor tabulari A.L. și P.R.I. A fost de asemenea admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de I.C.A., decedat și continuată de succesorii săi I.C., I.J., I.W., I.K.

și G.C. S-a constatat că o cotă de 2/4 din același imobil a fost proprietatea lui I.C.A. naționalizată abuziv. S-a dispus restabilirea situației anterioare de CF în sensul radierii dreptului de proprietate al statului român și neintabulării dreptului de proprietate al lui I.C. A. Instanța a reținut în esență că la data naționalizării imobilul aparținea în coproprietate unui număr de 3 persoane: A.L., ns. N. – ¼, I.C.A.– 2/4 și P. R. I. ¼. În lista – anexă la Decretul nr. 92/1950 imobilul figurează ca naționalizat pe numele P.Z., iar într-o listă completatoare proprietarii sunt indicați ca fiind P. și Z. S-a motivat că nu există identitate între adevărații proprietari și persoanele menționate în listele-anexă la Decretul nr. 92/1950.

Pe de altă parte, proprietarii imobilului făceau parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la măsura naționalizării conform art. II din Decretul nr. 92/1950. În fine, s-a arătat că formularea de către reclamanți a unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 și în urma căreia au obținut despăgubiri nu conduce la concluzia autorității de lucru judecat în prezenta cauză. Apelurile declarate de pârâții S.C. M. S.A. Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara împotriva acestei sentințe au fost respinse ca neîntemeiate prin decizia civilă nr. 65 din 17 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Instanța de control judiciar a reiterat, în linii generale, motivarea tribunalului, reținând și că recurgerea la calea administrativă prevăzută de Legea nr. 112/1995 nu exclude acțiunea de drept comun.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtele S.C. M. S.A. Timișoara, care nu și-a motivat calea de atac, și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, susținând că reclamanții au optat pentru despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 astfel încât nu mai puteau formula o acțiune în revendicare de drept comun. Cu ocazia dezbaterilor în fond a recursurilor, Curtea a pus din oficiu în discuția părților eventuala incidență a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., considerate ca fiind de ordine publică. Examinând actele și lucrările dosarului în raport și de aspectul invocat din oficiu, care precede orice altă cercetare a cauzei, Curtea reține următoarele: Potrivit prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Acest text se coroborează cu dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. În speță, se constată că atât sentința cât și decizia sunt în mod esențial deficitare sub aspectul motivării. Astfel, nu rezultă cu claritate care este temeiul considerării ca nul a actului naționalizării: greșita menționare în listele – anexă la Decretul nr. 92/1950 a numelui proprietarilor sau apartenența acestora la categoriile socio-profesionale la care se referă art. II din acel act normativ.

Problema calității procesuale active, care prezintă o serie de particularități, este menționată într-o singură frază, în cea a calității procesuale pasive nici nu este amintită. În fine, și acesta este aspectul cel mai important, împrejurarea că reclamanții au obținut despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995 este analizată în mod confuz și contradictoriu. Tribunalul, reținând că în privința despăgubirilor nu există o hotărâre judecătorească definitivă, analizează totuși cele trei elemente ale autorității de lucru judecat iar Curtea de apel se referă la raportul dintre calea administrativă și cea judiciară. Toate acestea evidențiază deplina incidență în cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., reluarea judecății în fond și clarificarea aspectelor menționate fiind absolut necesare. Așa fiind, se vor admite recursurile declarate de pârâte, avându-se în vedere și prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., casându-se ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții S.C. M. S.A. Timișoara și Consiliul local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 65 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează această decizie precum și sentința civilă nr. 763 din 22 decembrie 2000 a Tribunalului Timiș și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2003.