ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 330/2003

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 763 din 22 decembrie

2000 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanții M.D.Ș. și L.P.G. împotriva pârâților Consiliul Local al

municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și S.C. M. S.A. Timișoara. S-a

constatat că o cotă de 2/4 din imobilul situat în Timișoara,    înscris  în CF

nr. 8496 Timișoara, nr. top. 17312, a fost naționalizată în mod abuziv,

dispunându-se restituirea ei către reclamanți în calitate de succesori ai

proprietarilor tabulari A.L. și P.R.I.

A fost de asemenea admisă cererea de intervenție

în interes propriu formulată de I.C.A., decedat  și continuată de succesorii

săi I.C., I.J., I.W., I.K. și G.C. S-a constatat că o cotă de 2/4 din același

imobil a fost proprietatea lui I.C.A. naționalizată abuziv. S-a dispus

restabilirea situației anterioare de CF în sensul radierii dreptului de

proprietate al statului român și neintabulării  dreptului de proprietate al lui

I.C. A.

Instanța a reținut  în esență că la data

naționalizării imobilul aparținea în coproprietate unui număr de 3 persoane:

A.L., ns. N. – ¼, I.C.A.– 2/4 și  P. R.  I. ¼.

În lista – anexă la  Decretul nr. 92/1950

imobilul figurează ca naționalizat pe numele P.Z., iar într-o listă completatoare

proprietarii sunt indicați ca fiind P. și Z.    S-a motivat că nu există

identitate între adevărații proprietari și persoanele menționate în

listele-anexă la  Decretul nr. 92/1950.

Pe de altă parte, proprietarii imobilului făceau

parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la măsura naționalizării

conform art. II din Decretul nr. 92/1950.

În fine, s-a arătat că formularea de către

reclamanți a unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 112/1995 și în

urma căreia au obținut despăgubiri nu conduce la concluzia autorității de lucru

judecat în prezenta cauză.

Apelurile declarate de pârâții S.C. M. S.A.

Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara împotriva acestei

sentințe au fost respinse ca neîntemeiate prin decizia civilă nr. 65 din 17 mai

2001 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

Instanța de control judiciar a reiterat, în

linii generale, motivarea tribunalului, reținând și că recurgerea la calea

administrativă prevăzută de Legea nr. 112/1995 nu exclude acțiunea de drept

comun.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri

pârâtele S.C. M. S.A. Timișoara, care nu și-a motivat calea de atac, și

Consiliul Local al Municipiului Timișoara, susținând că reclamanții au optat

pentru despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 astfel încât nu mai puteau

formula o acțiune în revendicare de drept comun.

Cu ocazia dezbaterilor în fond a recursurilor,

Curtea a pus din oficiu în discuția părților eventuala incidență a

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., considerate ca fiind de ordine publică.

Examinând actele și lucrările dosarului în

raport și de aspectul invocat din oficiu, care precede orice altă cercetare a

cauzei, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 261 pct. 5

C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă,  sub  sancțiunea  nulității,

„motivele  de  fapt  și  de drept care au format convingerea instanței, cum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Acest text se coroborează

cu dispozițiile  art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd că modificarea sau

casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii”.

În speță, se constată că atât sentința cât și

decizia sunt în mod esențial deficitare sub aspectul motivării.

Astfel, nu rezultă cu claritate care este

temeiul considerării ca nul a actului naționalizării: greșita menționare în

listele – anexă la Decretul nr. 92/1950 a numelui proprietarilor sau

apartenența acestora la categoriile socio-profesionale la care se referă art. II

din acel act normativ. Problema calității procesuale active, care prezintă o

serie de particularități, este menționată într-o singură frază, în cea a

calității procesuale pasive nici nu este amintită.

În fine, și acesta este aspectul cel mai

important,  împrejurarea că reclamanții au obținut despăgubiri pentru imobil în

temeiul Legii nr. 112/1995 este  analizată în mod confuz și contradictoriu.

Tribunalul, reținând că în privința despăgubirilor nu există o hotărâre

judecătorească definitivă, analizează totuși cele trei elemente ale autorității

de lucru judecat iar Curtea de apel se referă la raportul dintre calea

administrativă și cea judiciară.

Toate acestea evidențiază deplina incidență în

cauză a prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reluarea judecății în fond

și clarificarea aspectelor menționate fiind absolut necesare.

Așa fiind, se vor admite recursurile declarate

de pârâte, avându-se în vedere și prevederile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

casându-se ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții S.C. M. S.A. Timișoara și Consiliul local al Municipiului Timișoara

împotriva deciziei civile nr. 65 din 17 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Casează această decizie precum și sentința

civilă nr. 763 din 22 decembrie 2000 a Tribunalului Timiș și trimite cauza spre

rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31

ianuarie 2003.