ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2/2003

D E C I

Z I A  nr. 2                                                                                                                                                                                 Dosar

nr. 5898 / 2001

La

6 decembrie 2002 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții

B.A.M.A. și V.A.I. împotriva deciziei civile nr. 474 din 3 octombrie 2001 a

Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 6 decembrie 2002, care face parte

integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 17 decembrie

2002, la 23 decembrie 2002, apoi la 13 ianuarie 2003.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

După

parcurgerea unui prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 574 din

20.11.2000 a Tribunalului Călărași, a fost admisă în parte acțiunea formulată

de B.A.M.A. și V.A.I. împotriva pârâților Muzeul de Arheologie Oltenița și

Consiliul Local Oltenița, dispunându-se obligarea acestora de a lăsa

reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în

municipiul Oltenița str. Argeșului nr. 101 Călărași, compus din  construcție și

teren în suprafață de  668 mp. cu vecinătățile menționate. A fost respins

capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada că

au calitatea de moștenitori ai defuncților D.C. și C.G., fiind deci

îndreptățiți să revendice imobilul. Cu privire la trecerea imobilului în

proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 completat prin HCM 1528/1959

s-a reținut că naționalizarea s-a realizat la 15.10.1959 cu încălcarea

dispozițiilor art.II din Decretul nr. 92/1950, modificat prin Decretul nr. 524/1955,

proprietarii fiind exceptați de la naționalizare, în raport cu statutul lor de

pensionari și profesia exercitată anterior.

Apelurile

declarate de pârâții Muzeul de Arheologie Oltenița și Consiliul Local Oltenița

împotriva acestei sentințe, au fost admise prin decizia civilă nr. 474 din

3.10.2001 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă prin care s-a dispus

anularea hotărârii și  rejudecând cauza a fost respinsă acțiunea formulată de

V.A.I. și B.A.M.A. pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.

Instanța

de apel a  admis excepția  de ordine publică privind lipsa calității procesuale

pasive a pârâților în raportul juridic dedus judecății, invocată din  oficiu,

având în vedere că bunul revendicat face parte din domeniul public al statului

conform art. 28 din anexa  la Legea nr. 213/1998.

În

această situație, în conformitate cu prevederile art.12 alin. 5 din Legea

213/1998 în  litigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra bunului ce

face parte din domeniul public al statului, statul este reprezentat de

Ministerul Finanțelor și de Consiliul local sau de instituția care folosește

bunul litigios.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs, conform art. 304 pct.9 din

Codul de Procedură Civilă, constând în încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. 2,

16, alin. 4, 21, 47 și 48 din Legea 10/2001, ale art. 6 alin. 2 și 12 alin. 4

și 5 din Legea nr. 213/1998, de art. I pct. 28 și art. III pct. 5 din Anexa la

Legea nr. 213/1998, ale art. 64 - 65 și 289 alin.2 din Codul de procedură

civilă, pentru următoarele motive:

-

fiind vorba de un imobil preluat fără titlu valabil, reclamanții și-au păstrat

calitatea de proprietari avută la data preluării, precum și dreptul la

restituirea în natură, context în care imobilul nu face parte din domeniul

public al statului;

-

în ipoteza în care imobilul ar fi fost preluat cu titlu, ceea ce în speță se

exclude, aparține domeniului public local – conform  art. III  pct. 5 din

Anexa la Legea nr. 213/1998 și nu statului, caz în care titularul dreptului de

administrare este Muzeul Oltenița, chemat corect în judecată;

-

într-o asemenea ipoteză, pârâtele erau obligate să arate instanței cine este

titularul dreptului de proprietate, obligație pe care n-au îndeplinit-o, ceea

ce atrage revocarea dreptului de administrare;

-

inexact instanța și-a motivat excepția și pe baza art. 2 alin. 5 din Legea nr. 213/1998,

punând în discuția părților numai dispozițiile Legii nr. 182/2000.

Recursul

nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Mai

întâi se constată că în preambulul recursului sunt indicate dispozițiile legale

ce nu sunt aplicabile în speță, nu au fost indicate ca temei de drept al

acțiunii sau li s-a dat o interpretare străină textului.

Se

are în vedere inițial că imobilul a fost preluat fără titlu – ori acesta este

tocmai obiectul acțiunii în revendicare , prin care se solicită obligarea

pârâților  de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul ce a fost

preluat fără titlu, cu încălcarea prevederilor art.II din Decretul 92/1950.

Aprecierea

este corectă și dacă se examinează și cealaltă susținere făcută în motivarea

recursului, potrivit căreia în ipoteza în care imobilul ar fi fost preluat cu

titlu, aparține domeniului local, iar nu statului. Rezultă că recurenții nu

și-au formulat un punct de vedere exact asupra valabilității titlului de

preluare a  imobilului de către stat sau autoritățile locale.

În

legătură cu excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâților se

constată că în adevăr potrivit pct. 28 din Anexa la Legea nr. 213/1998,

imobilul în litigiu aparține domeniului public al statului. Și aceasta întrucât

la punctul menționat sunt  trecute ca  făcând parte din domeniul public al

statului muzeele, colecțiile de artă declarate de interes public național. Ori,

imobilul situat în Oltenița, str. Argeșului nr. 101, este inclus în lista

Monumentelor Istorice din România la poziția 12 B 110,  astfel cum se atestă și

prin adresa nr. 618 din 13 iulie 1998 emisă de OJPC Călărași și nr. 2201 din

28.09.2001 emisă de Ministerul Culturii și Cultelor – Direcția Monumentelor

Istorice (fila 87 dosar apel).

În

această situație, bunul făcând parte din domeniul public al statului sunt

incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 în sensul căruia bunurile

din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile,

precum  și ale  art. 12 pct. 4 și 5 din aceeași lege. Dacă primul alineat se

referă la litigiile privitoare la dreptul de administrare, cel de al doilea, respectiv

pct.  din art. 12 prevede expres că în litigiile prevăzute la alin. 4 statul

este reprezentat de Ministerul Finanțelor, care nu a fost introdus (citat) în

cauză.

În

speță, au fost realizate cerințele pct.4 al textului menționat, în sensul că

titularul dreptului de administrare a indicat instanței cine este titularul

dreptului de proprietate, ceea ce rezultă din întâmpinările depuse la  7  iulie

1998, 30 septembrie 1998, adresa nr. 619 din 13 iulie 1998 a OJPCH Călărași,

răspunsul la interogatoriul luat la cererea reclamanților în dosarul nr. 1767/2000

pct.7, în toate acestea menționându-se că imobilul face parte din domeniul

public al statului și ca atare nu pot sta în proces organele locale ale

administrației de stat sau deținătoare.

Dar,

reclamanții-recurenți nu se pot prevala de  necunoașterea sau neindicarea

titularului dreptului de proprietate de către pârâți, întrucât și prin notele scrise

depuse în vederea pronunțării asupra excepției invocate din oficiu de  instanță

susțin în baza unor argumentări neconvingătoare că imobilul face parte din

domeniul public local al Municipiului Oltenița, caz în care au fost chemați în

judecată cei care au calitate procesuală pasivă.

Este

neîntemeiat și ultimul considerent din motivarea recursului, în sensul căruia

instanța a pus în discuție numai prevederile Legii nr. 182/2000 și a motivat

excepția în raport de prevederile Legii nr. 213/1998.

Din

examinarea încheierii ședinței publice de la data de 26 septembrie 2001, fila 2

alin.1, rezultă că instanța a pus în discuția părților excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților, atât față de dispozițiile art. 12 din

Legea 213/1998, cât și în raport cu art. 6 din Legea 182/2000.

În

plus, invocarea prevederilor menționate de către  instanță este de necontestat

și  în  raport  cu  concluziile scrise depuse de Muzeul de Arheologie Oltenița

și Consiliul  Local, în cuprinsul cărora se fac referiri judicioase la

prevederile  Legii nr. 213/1998.

Față

de cele arătate, în lipsa unor motive de casare ce pot fi invocate din oficiu,

recursul de față urmează a fi respins ca nefondat, fiind legală și temeinică

decizia recurată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții V.A.I. și B.A.M.A. împotriva

deciziei nr. 474 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2003.