ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010 la Tribunal Mehedinți reclamanta D.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin M.F.P. București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâtul să fie obligat la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale pentru tatăl său, S.D., deportat în satul Rubla jud. Brăila și pentru bunicii săi, S.I. și S.E. În motivarea acțiunii, s-a arătat că tatăl său și părinții acestuia, S.I. și S.E., în perioada 18 iunie 1951 - 19 ianuarie 1956, au fost deportați în satul Rubla, județul Brăila, fiind considerați o familie cu origini nesănătoase, periculoase pentru noua cârmuire. Prin sentința civilă nr. 610 din 8 noiembrie 2010 Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 7000 euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat că reclamanta face parte din categoria persoanelor ce pot solicita daune morale, ca descendent și este îndreptățită la despăgubiri prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Pârâtul a declarat apel. În criticile formulate s-a arătat că au fost ignorate dispozițiile imperative ale art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009, cu privire la participarea obligatorie a procurorului; instanța de fond în mod neîntemeiat a obligat statul la plata daunelor morale, deoarece prin Decretul-lege nr. 118/1990 și O.U.G. nr. 214/1999 s-a avut în vedere tocmai reparația morală pentru daunele produse persoanelor condamnate politic, iar pe de altă cuantumul daunelor morale este exagerat; în speță, reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cu consecințe dintre cele mai grave, în urma cărora se pot acorda daune morale în cuantumul maxim prevăzut de lege și nici dovada calității procesuale active.

Prin decizia nr. 145 din 7 martie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a schimbat sentința și a respins acțiunea. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În situația acțiunilor întemeiate pe acest articol legea nu prevede participarea obligatorie a procurorului, această cerință fiind stabilită numai pentru cererile întemeiate pe dispozițiile art. 4 din lege, conform art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009. Reclamanta D.E., în calitate de moștenitoare a autorului S.D., persoană strămutată și căruia i s-a stabilit domiciliul forțat, a formulat acțiune în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009.

S-a mai reținut că prin decizia nr. 1358, pronunțată de Curtea Constituțională, la data de 21 octombrie 2010 s-a declarat neconstituționalitatea acestor dispoziții. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 zile de la publicarea deciziei, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Constatându-se că în perioada ulterioară publicării în M. Of. a deciziei Curții Constituționale, în termenul de 45 de zile, prevăzut de această dispoziție Parlamentul nu a adoptat alte dispoziții legale, prevederile declarate neconstituționale nu mai produc efecte juridice.

Prin hotărârea nr. 713 din 26 martie 1991, a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, reclamantei i s-a stabilit o indemnizație lunară în cuantum de 916 lei, care beneficiază și de celelalte înlesniri stabilite de acest act normativ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl și bunicii săi ca urmare a deportării și că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu este aplicabilă, deoarece la data promovării acțiunii temeiul de drept invocat, respectiv prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 era în vigoare și nu poate fi încălcat principiul neretroactivității legii.

Drepturile conferite de Decretul-lege nr. 118/1990 au caracter de drepturi de protecție socială, nu au legătură cu despăgubirile pentru prejudiciile morale, iar instanța în mod greșit a reținut că le-ar fi primit reclamanta, ele fiind primite în realitate de tatăl defunct al acesteia, S.D. La termenul de judecată din 16 februarie 2012 Înalta Curte a pus discuție motivul de ordine publică referitor la calificarea căii de atac și, pe cale de consecință, la compunerea completului care a judecat cauza, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Cu privire la excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare pentru următoarele considerente.

Față de data pronunțării primei instanțe, respectiv 8 noiembrie 2010 și dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, modificată, devin incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., având în vedere faptul că sentința primei instanțe a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009 modificată, așa cum rezultă din programul L. aflat la dispoziția Înaltei Curți. Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 modificată prin Legea nr. 202/2010 împotriva sentinței primei instanțe se poate declara numai recurs, iar instanța competentă să judece este curtea de apel. De aceea, față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite recursul spre competentă soluționare aceleiași curți de apel, ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei nr. 145 din 7 martie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași curți de apel ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.