ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 906/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la 15 martie 2010, pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro daune morale suferite pentru perioada deportării în B. împreună cu familia. Prin sentința civilă nr. 616 din 8 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinți, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, către reclamant, în nume propriu și de câte 5.000 euro, în calitate de descendent de gr. I al autorilor N.D. și N.M. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul împreună cu autorii săi, N.D.

și M., au fost deportați în B. actual însurăței, în baza deciziei administrative a M.A.I., act normativ care, potrivit art. 3 din Legea nr. 221/2009, dă caracter politic măsurii administrative.

Tribunalul a apreciat că dislocarea din localitatea de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale, obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat au produs suferite pe plan moral, social și profesional, astfel de măsuri lezând demnitatea și onorarea, libertatea individuală, drepturi personale patrimoniale ocrotite de lege și au drept consecință un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale . Raportându-se la perioada celor patru ani de domiciliu obligatoriu, la traumele psihice produse reclamantului și părinților săi, nevoiți să suporte pe nedrept un regim de viață inuman, precum și la dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009, republicată, instanța de apel a apreciat că acordarea sumei de 10.000 euro pentru reclamant în nume propriu și de câte 5.000 euro, în calitate de descendent de gradul I al autorilor N.D.

și N.M., constituie o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul. Prin decizia nr. 107 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul pârâtului, cu consecința schimbării sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii. Pentru a admite apelul pârâtului, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Reclamantul și-a întemeiat cererea privitoare la despăgubiri pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau descendenții până la gradul al II-lea, inclusiv, pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen, dispozițiile a căror neconstituționale s-a constatat sunt suspendate de drept. În raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia este general obligatorie, opozabilă ergo omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționate sau care se vor soluționa în viitor. Deși la data soluționării apelului termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional nu a expirat, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice, cu atât mai mult cu cât se prevede expres că, după împlinirea termenului, dispozițiile legale își încetează efectele. Cum în speță dispozițiile pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea și care au fost avute în vedere de prima instanță la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu mai sunt aplicabile întrucât contravin Constituției - instanța de apel a constatat că sentința tribunalului este lipsită de temei legal.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul care, prin motivele de recurs formulate, face o prezentare a situației de fapt și a soluțiilor pronunțate în fazele procesuale anterioare, susținând că atât el cât și autorii săi sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, enumerând principiile de care instanța trebuia să țină seama la cuantificarea acestora. Înalta Curte, la termenul din 10 februarie 2012, a invocat excepția nulității recursului, față de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va admite pentru următoarele considerente: Conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și, deși nu se prevede în mod expres, tară dubiu, trebuie să vizeze soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă. Astfel, prin decizia dată, instanța de apel a schimbat în tot soluția primei instanțe prin care reclamantului i-au fost acordate daune morale, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, în aplicarea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 publicate în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, în condițiile în care decizia recurată a fost pronunțată la 17 februarie 2011, deci, ulterior momentului producerii efectelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale.

În aceste condiții, era necesar ca recurentul reclamant să formuleze critici care să vizeze decizia instanței de apel prin care cererea sa de despăgubiri a fost respinsă, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale și nu să invoce aspecte privind fondul cauzei. Or, recursul are ca obiect decizia instanței de apel, astfel că și criticile susținute prin motivele de recurs trebuie să vizeze obiectul căii de atac, după cum aceste critici trebuie să privească vicii de nelegalitate expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așadar, prin motivele de recurs, partea nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., fiind astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat. Prin motivele de recurs partea este îndrituită să susțină critici prin care să combată argumentele expuse de instanța anterioară în considerentele deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce în speță nu se verifică. În consecință, Înalta Curte, reținând că recurentul și-a încălcat aceste obligații procedurale, constată că în cauză devine incidență sancțiunea nulității căii de atac, reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul N.F. se împotriva deciziei nr. 107 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012.