ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4729/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții F.T. și F.I.,

au chemat în judecată Consiliul Județean Alba, Consiliul Local al Municipiului

Alba Iulia, S.C. F.SA, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat a Județului Alba, pe pârâții G.I.R.și G. F., solicitând:

anularea deciziei nr. 148/1987 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului

Popular al Județului Alba; constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 15275 din 22 iulie 1997 încheiat între G.I.R., G.F. în

calitate de cumpărători, S.C. F. SA în calitate de vânzătoare; anularea

încheierii de intabulare operată în CF nr. 5925 Alba Iulia sub nr. B 6-7 și a

celei de la foaia de sarcini înscrisă sub  CF 1.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul situat în Alba Iulia,  a fost preluat nelegal de către stat prin

decizia nr. 148/1987 emisă în temeiul Decretului nr. 223/1974 în consecință și

actele subsecvente, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 15275/1997,

fiind nule absolut.

Prin sentința civilă nr. 2998/27

iunie 2000 a Judecătoriei Alba Iulia, rămasă definitivă prin decizia nr. 140

din 7 februarie 2001 a Tribunalului Alba, s-a respins acțiunea cu motivarea că,

imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, iar contractul de vânzare-cumpărare

nr. 15275 din 22 iulie 1997, s-a încheiat cu respectarea legii.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia nr. 1578 din 5 septembrie 2001, a admis recursul declarat de F.T. și

F.I., a modificat sentința nr. 2998/2000 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia

și decizia civilă nr. 140/2001 pronunțată de Tribunalul Alba, în sensul că: a

admis acțiunea, a dispus anularea deciziei nr.148/1987 a fostului Consiliu

Popular al Județului Alba și a încheierii de intabulare nr. 1236/1987 înscrisă

în CF 5925 Alba Iulia, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între pârâții G.I.R. și G.F. și pârâta S.C. F. SA Alba Iulia, asupra

imobilului înscris în CF 5925 Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut în esență că, titlul de proprietate al statului este lovit de

nulitate, fiind întemeiat pe o cauză falsă și ilicită, un preț nescris, un

consimțământ viciat, și pe o încălcare a drepturilor fundamentale garantate de

Constituție și Codul Civil cu privire la proprietate, România recunoscând și

dreptul la liberă circulație al cetățenilor stabilit prin Protocolul Adițional

de aderare a României la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale. În consecință, a reținut mai departe instanța, este

lovit de nulitate și actul de vânzare-cumpărare al pârâților, aceasta conform

și principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât are,

sau ceea ce nu are.

Împotriva acestei hotărâri, în

temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în

anulare, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în dezvoltarea motivelor

recursului în anulare că decizia administrativă nu putea fi desființată

ulterior, pe considerente de nelegalitate, urmare abrogării Decretului nr.

223/1974, și cum, imobilul în litigiu intră sub incidența prevederilor Legii

nr. 112/1995 fiind trecut cu titlu în proprietatea statului, respectiv cu

respectarea condițiilor prevăzute de Decretul nr. 223/1974, și contractul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea legii – art. 9 din Legea nr.

112/1995, fiind pe deplin valabil.

Recursul în anulare este întemeiat

potrivit celor ce urmează.

Deși formulată în sensul anulării

deciziei administrative de trecere în proprietatea statului a imobilului în

litigiu, acțiunea introductivă de instanță vizează, evident, stabilirea

faptului dacă preluarea a avut loc cu sau fără titlu valabil, în temeiul

Decretului nr. 223/1974.

În acest sens, explicit, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 481 C. civ. , prevederile Constituției în

vigoare la acea dată, cele ale Decretului nr. 9/1989 prin care s-a abrogat

Decretul nr. 223/1974, ca abuziv, și pe convențiile internaționale la care

România este parte.

În acest cadru și sub acest aspect,

instanța de apel a reținut în mod exact că, în temeiul Decretului  nr.

223/1974, preluarea imobilului a fost abuzivă, fără titlu legal.

Aceasta desigur în considerarea

corectă a celor cuprinse în prevederile Normelor Metodologice de aplicare a

Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 11/1997, în art. 481 C. civ., art. 6

din Legea nr. 213/1998, în Constituția în vigoare la acea dată precum și în

art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ce privește cererea având ca

obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare prin hotărârea

atacată, în mod greșit s-a soluționat acest capăt de cerere, afirmându-se

numai, sumar, că aceasta se impune în virtutea principiului după care nimeni nu

poate transmite mai mult decât are.

Acțiunea, fiind promovată  în acest

sens pe calea dreptului comun, era necesar ca instanța să cerceteze cauza prin prisma

tuturor normelor legale și principiilor aplicabile în materia nulității actelor

juridice, cu atât mai mult cu cât s-a făcut vorbire pe parcursul judecății de

faptul dacă actul juridic respectiv a fost încheiat sau nu cu respectarea Legii

(art. 9 din Legea nr. 112/1995), aceasta presupunând, evident, stabilirea prin

probe a faptului dacă actul este fondat pe o cauză ilicită, încheiat în

fraudarea legii, cu bună sau cu rea-credință, sub acest ultim aspect

buna-credință putând funcționa ca exceptare de la principiul resoluto jure

dantis resolvitur  jus  accipientis.

Cum  atât instanța de fond cât și

cea de apel nu au cercetat chestiunea amintită soluționând-o numai în

considerarea faptului că imobilul a fost preluat cu titlu de către stat,

ipoteză ce nu mai poate fi reținut, se impune, față și de prevederile art. 314

C. proc. civ., admiterea recursului în anulare, casarea  tuturor hotărârilor

pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare în acest sens la prima

instanță.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1578  din  5 septembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția civilă.

Casează decizia atacată, decizia 140

A din 7 februarie 2001 a Tribunalului Alba, secția civilă, precum și sentința

civilă  2998 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Alba Iulia și trimite cauza spre

rejudecare, acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  14 noiembrie 2003.